Această sintagmă a uimit lumea liberă, toți am fost șocați de lipsa de sens a discursului liderului de la Kremlin, de absurditatea motivației acțiunii sale. Cu toate acestea, dictatorul rus nu face altceva decât să reia anumite stereotipuri cu care el însuși a fost îndoctrinat și pe care, probabil, a ajuns să le creadă cu adevărat. Așa cum afirmă cercetători clasici ai domeniului, națiunile sunt „comunități imaginate” care au nevoie de mituri, de povești care să le legitimeze existența. Iar cea mai puternică poveste legitimatoare din istoria Uniunii Sovietice postbelice a fost aceea a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.
Printr-o propagandă atroce, războiul purtat împotriva Germaniei naziste a fost ridicat la dimensiunea unui mit prin care s-a încercat crearea unei identități comune întregilor populații supuse Uniunii Sovietice. Putin și alte zeci de milioane de oameni au crescut cu acest mit, au crezut în el.
În aceste zile teribile, Putin nu face altceva decât să își aproprieze un mit fondator, să motiveze acțiuni criminale prin apelul la un concept pe care occidentalii îl consideră lipsit de sens, dar care pentru populația sovietică a contat enorm. Indiferent împotriva cui ar fi luptat, dușmanul lui Putin ar fi fost considerat „nazist”, iar lupta sa, o luptă împotriva fascismului. Putin încearcă, de fapt, să impună lumii o „politică a inevitabilității” (T. Snyder), să ne convingă că, în privința Ucrainei, legile istoriei sunt cunoscute, că „nu există alternative și că, prin urmare nu e nimic de făcut”. De această „politică a inevitabilității” este legată „politica eternității”.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
