Predilecția lui Vladimir Putin pentru puterea militară rămâne ancorată teoriilor clasice, unde utilizarea forței reprezintă o soluție acceptabilă, iar statele în calitatea lor de actori raționali, dezvoltă, în cele din urmă, politici bazate pe decizii calculate cu scopul de a-și maximiza valoarea și beneficiile rezultatelor urmărite. Plecând de la acest mic cadru teoretic, putem deduce că Moscova avea calcule bine făcute înainte de a porni un război formal împotriva Ucrainei.
„Nu cred că Rusia sovietică dorește război. Ceea ce vrea ea sunt roadele războiului.” - Winston Churchill
Luând ca reper afirmația lui Churchill, observăm că nu s-au schimbat prea multe în viziunea conducerii strategice a Rusiei, iar Putin este convins că va redesena granițele existente ale Europei. În același timp, gândul că Putin ar putea ocupa Ucraina, ne scoate inevitabil din zona de confort și ne determină să ne întrebăm în mod legitim: Care este marele plan geopolitic urmărit și unde se va opri Putin?
În momentul de față, Moscova a redus relația cu Occidentul la stadiul unui joc de sumă zero, unde efortul diplomatic a eșuat, iar anumite înțelegeri și tratate anterioare au devenit practic nule. Efortul Kremlinului pentru acest dezechilibru se duce în speranța de a câștiga influență politică în Europa prin declanșarea unei ofensive militare spre vestul Rusiei. Urmărind ofensiva rusă a ultimelor zile, înțelegem că Putin vizează o balansare militară prin acumularea de cât mai multe teritorii.
Poate că nu se regăsesc lucruri noi în afirmațiile de mai sus, dar fanteziile greilor europeni și pasivitatea strategică în raport cu Rusia, ne-au adus într-o mare măsură și la această realitate. Deficitul de asumare strategică al Bruxelles-ului european s-a văzut prin dificultatea de a atinge un consens inițial ferm cu privire la excluderea Rusiei din sistemul de plăți electronice internaționale SWIFT.
Deși Rusia știe că va înregistra pierderi semnificative la rândul său prin declanșarea unui război, apelează la singura pârghie de anvergură pe care o mai deține Putin, respectiv puterea militară, în speranța de a i se asigura un loc la masa marilor negocieri internaționale.
Din păcate, ceea ce face astăzi Rusia nu este diferit de comportamentul Uniunii Sovietice și efectele acestui început reprezintă semnele unei strategii de joc pe termen lung care ar putea deprecia major mediul de securitate european și va înfrâna puterea sa de creștere. Tocmai pentru că Rusia sub președinția Putin este o putere aflată în declin, cu opțiuni limitate, se va strădui cu îndârjire să își maximizeze beneficiile geopolitice. Așa cum afirma și Churchill, opțiunea războiului nu este cea mai dorită nici pentru Putin, dar se pare că a devenit mijlocul principal de a formula pretenții politice în raport cu Vestul.
De ce Ucraina trebuie să reziste?
Când președintele Zelenski le-a spus partenerilor europeni că Putin va ajunge la porțile acestora dacă Ucraina va cădea, eu cred că a avut dreptate și este destul de evident. Războiul cu Ucraina și frustrările acumulate în timp datorită incapacității de a controla politic Kievul, alături de planurile sale „grandioase” de a reîntoarce Europa la ordinea veche de securitate, devoalează obsesiile din lumea lui Putin pe baza cărora și-a proiectat calculele.
Așadar, ce se întâmplă dacă Ucraina nu rezistă acestui război și Occidentul eșuează în eforturile de a susține suveranitatea și integritatea sa teritorială?
Într-un astfel de scenariu, Putin va dori să preia centrele de comandă strategice, dar va fi nevoit să mențină o prezență militară rusă pe teritoriul Ucrainei, deoarece poporul ucrainean va afișa o ostilitate profundă în fața acțiunilor sale. Totodată, planul său va viza impunerea unui regim marionetă cu scopul de a menține Kievul pe orbita Moscovei.
Considerând ipoteza că Rusia ar putea pune la un moment dat piciorul decisiv în Ucraina, este posibil ca Putin să pună în aplicare propunerile de federalizare ale geopoliticianului rus, Aleksandr Dugin. Practic, de la o declarație de război revizionistă, Putin va trece la o invitație pentru revizionism. Probabil, nu este tocmai întâmplător că Viktor Orban s-a oferit ca Budapesta să devină masa tratativelor de pace dintre Ucraina și Rusia, poftind cu sârg la invitația de revizionism.
Avem o serie de indicii care ridică totuși semne de întrebare, însă duce Ungaria o politică a flexibilității sau una duplicitară?
- Viktor Orban și Vladimir Putin s-au întâlnit pe 1 februarie la Moscova, iar noi nu cunoaștem în întregime detaliile discuțiilor care s-au purtat, însă știm că Budapesta a contestat mereu România și Ucraina pe criterii etnice.
- La Națiunile Unite, premierul Viktor Orban, nu a condamnat în mod explicit atacul Rusiei, deși ministrul de externe a avut un mesaj mai clar.
- Ungaria este singura țară de pe Flancul Estic care nu a cerut consultări pentru invocarea Articolul 4 al NATO și, probabil, după vizita lui Orban la Moscova, Ungaria nu se simte amenințată.
Viktor Orban s-a remarcat ca un politician naționalist, a dezvoltat relații economice și politice privilegiate cu Moscova, devenind mai degrabă un personaj cu angajament controversat în cadrul UE și NATO. Mai mult, Orban a cultivat o relație apropiată cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, cei doi împărtășind viziuni și valori comune, chiar dacă aparțin unor perimetre politice diferite.
Cum ar putea Vladimir Putin să pună în scenă planuri de federalizare? Ne putem gândi la cel mai rău scenariu?
Trebuie menționat de la bun început că acest exercițiu analitic reprezintă o probabilitate despre ceea ce și-ar putea dori Putin pe termen lung și nu ceea ce se va și întâmpla.
Așadar, într-un scenariu extrem prin care Putin ar deține controlul militar asupra Ucrainei, o recunoaștere a independenței Transnistriei și o incursiune militară asupra Republicii Moldova nu trebuie excluse. Nu neutralitatea Republicii Moldova deranjează Moscova, ci riscul că și aici ar putea înflori democrația, dușmanul de moarte a lui Putin. Dacă, într-un scenariu extrem, se va produce o astfel de acumulare teritorială prin forță, Putin ar putea să compromită spațiul politic al Ucrainei și Republicii Moldova prin invitarea statelor vecine să recurgă la revizionismul istoric. Evident că Putin nu va împărți nimic din ceea ce îi aparține în mod legitim Rusiei astăzi, ci doar teritorii preluate cu forța militară, dar prin vasta lui „generozitate” va încerca să corupă pofta istorică a unor vecini.
Este mai mult decât clar că România și Polonia nu vor intra în jocul lui Putin, dar, oare, Budapesta se va arunca la ciolanul putred aruncat de Putin? Probabilitatea este oarecum redusă, pentru că Viktor Orban și-ar periclita dezvoltarea marilor hub-uri energetice cu Rusia și rutelor comerciale cu China în spațiul european, mai ales dacă va respinge privilegiile oferite de UE. Tocmai de aceea, ipoteza că Budapesta va face jocul Rusiei, ridicând inclusiv pretenții de natură etnică în România, nu poate fi total confirmată, dar va plana un mare semn de întrebare cu privire la ce formule de negocieri dorește Viktor Orban să asiste în calitate de gazdă? Cel mai probabil, Ungaria nu va decupla de la interesul euroatlantic și va rămâne adepta unei politici a flexibilității, dar uneori este bine să forțăm scenariile, pentru că cei mai mulți analiști din Occident au susținut ferm că nu va fi un război în Ucraina și, totuși, el este în plină desfășurare acum. Cu toate acestea, nu este exclus ca în mintea lui Putin să funcționeze un astfel de plan, iar o posibilă rupere a Ungariei de blocul euroatlantic ar avea efectul unei izolări a României față de conectarea sa terestră cu vestul european.
Și pentru că am rămas în zona scenariilor improbabile, Nikolai Patrușev, Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, s-a deplasat pe 26 februarie la Belgrad pentru a-l întâlni pe Aleksandar Vučić. Emergența deplasării lui Patrușev, în plin război cu Ucraina, ne determină să ne întrebăm dacă nu cumva în perioada următoare vom asista la agitarea apelor în Balcani, o posibilă reactivare a instabilității, favorizantă mizelor lui Putin în sud-estul Europei.
Deoarece Rusia este nevoită să-și proiecteze jocul pe termen lung, nu este exclus ca într-un orizont de timp mai îndepărtat, din Marea Neagră și Insula Șerpilor – recent ocupată, Kremlinul să testeze determinarea apărării României și aliate la gurile Dunării, dar și a Poloniei și statelor baltice în coridorul Suwałki, dinspre Belarus către exclava Kaliningrad.
În timp ce cancelariile occidentale oferă susținere de la distanță Ucrainei, abia acum putem înțelege de ce sprijinul Occidental trebuie să fie mai ferm pentru a asigura rezistența Kievului, iar incursiunile teritoriale ale lui Putin să fie oprite.
Cu privire la Belarus și problematizarea securității în regiunea central-nordică europeană, pentru Putin, un obiectiv cheie l-ar putea constitui organizarea unui referendum constituțional în Belarus pentru încetarea zonei non-nucleare și a neutralității. Schimbarea acestui statut i-ar permite lui Putin să amplaseze rachete strategice și arsenal nuclear cât mai aproape Polonia și țările baltice, amenințând întreg spațiul vestic european. O militarizare a Insulei Șerpilor în Marea Neagră ar fi de asemenea o opțiune pentru Putin.
Anumite variabile enunțate mai sus au o probabilitate mai mare de materializare, în timp ce altele au o mai mică probabilitate. Un lucru este cert, Putin caută să se sprijine pe verigile politice slabe din Europa, așa cum a făcut-o și până în prezent.
Cât de departe și-ar dori Vladimir Putin să ajungă?
Putem admite acum că Vladimir Putin a desființat Actul fondator NATO-Rusia, iar Alianța este nevoită să desfășoare suficiente trupe și armament pentru apărarea statalelor membre situate pe frontiera de est a NATO.
Totodată, Alianța ar trebui să reducă birocrația în situațiile de criză care-i pot amenința integritatea, iar în România este necesară amplasarea unor rachete de rază scurtă de acțiune pentru a ne putea apăra granițele în cazul în care am fi puși la încercare de Rusia. Prezența Rusiei în Marea Neagră, la limita frontierei românești, și ocuparea Insulei Șerpilor vor afecta deopotrivă și perspectivele energetice naționale.
Deși Putin deținea pârghii de negociere înainte de a declanșa războiul formal împotriva Ucrainei, pare că ceva l-a grăbit totuși. El vrea să demoralizeze și să demonstreze că actuala ordine globală bazată pe liberalism și drept internațional eșuează, iar Europa este vulnerabilă în fața Rusiei. Invitația la revizionismul istoric, pe care deja a lansat-o în cadrul discursului de anunțare a invaziei, are scopul de a alimenta și activa partidele naționaliste din regiune, în speranța Moscovei de a genera un efect de domino pentru prăbușirea politicii europene. Ceea ce face Putin, reprezintă exact inversul politicii de containment / politicii de îngrădire promovată de SUA față de URSS în secolul trecut, prin care s-au depus eforturi substanțiale ca polii democraticii și economici ai Vestului, respectiv Japonia, SUA și Europa de Vest să nu cadă pradă ideologiei și controlului sovietic.
