Înainte de a expune această analiză, sunt nevoit să ofer câteva clarificări. Tiparul extrem de fluid și schimbător al evenimentelor din ultimele două luni și jumătate alterează capacitatea oricărui cercetător de a avansa predicții categorice și de a oferi verdicte cu impact strategic.
Așa cum precizam și în cadrul analizei publicate în urmă cu o săptămână [link], Putin a lansat o provocare Occidentului, iar acum culege percepții pentru a-și calcula următorii pași. Am înțeles, în urma solicitărilor avansate de Kremlin, că obiectivul central constă în realizarea unei zone tampon în raport cu Vestul, bazată pe efortul și dorința lui Putin de a controla regimurile non-NATO și non-UE din regiune.
Pornind de la aceste ipoteze, și înțelegând că Putin va evita cu orice preț să slăbească Rusia, este previzibil ca strategia lui să vizeze maximizarea rezultatelor geopolitice ale Rusiei, ocolind totodată confruntarea cu regimul unor sancțiuni severe. Un val de sancțiuni din partea G7 și restul membrilor UE ar fi o catastrofă pentru Rusia. Obiectivul central al lui Putin constă în schimbarea regimurilor – prin negociere sau forță, dar ar prefera ca această schimbare să se producă cu costuri cât mai mici și cu maximizarea rezultatelor geopolitice în raport cu UE, NATO și SUA.
Urmărind îndeaproape dezbaterile din cadrul mediilor de reflecție euroatlantice consacrate, am constatat că ideile au ajuns la un soi de capăt de linie, unde aceleași construcții analitice se învârt redundant în jurul tabloului principal intitulat criza din Ucraina. Dar, oare aici se oprește probabilul geopolitic al lui Putin?
Nassim Nicholas Taleb, a dezvoltat conceptul de lebădă neagră atribuit unei eveniment rar care influențează semnificativ societatea și atrage atenția asupra modului în care subestimăm probabilitatea sa de apariție, marșând adesea inoportun spre clișee de interpretare care oferă judecăți cu caracter de adevăr absolut. Taleb explică valoarea scenariilor în analiză pentru a evita conturarea unor opinii precise despre un anumit subiect și de a rămâne deschiși unei viziuni generale, cu riscul de a comite și erori de judecată. El vorbește despre iluzia înțelegerii și despre faptul că știm cu toții ce se întâmplă într-o lume care este de fapt tot mai complexă. Așadar, o lebădă neagră este reprezentată de un eveniment care depășește intervalul normal de așteptări și nimic din trecut nu ar putea indica faptul că este posibil să se întâmple.
Cu toate acestea, pe măsură ce ne apropiem de manifestarea acelui eveniment conectăm date și relații între diverse variabile care rafinează permanent explicațiile noastre și ne apropie de acea previzibilitate. Deoarece efortul nostru de a anticipa viitorul se produce în relație cu experiențele acumulate în trecut, este oarecum facil să apelăm la oglinzile retrovizoare în interpretarea evenimentelor, însă, de cele mai multe ori, apar și unghiuri moarte. Depistarea acestor unghiuri moarte este vitală în analiză, cu riscul ca anumite perspective să fie catalogate ca excentrice.
Potrivit lui Sherman Kent, un pioner al analizei de intelligence, cu toate că o metodă care prezice nouă din zece evenimente este considerată a fi una bună, un eveniment din zece neprevizionat poate reprezenta un eșec semnificativ al acelei metode.
Aruncând în discuție aceste nuanțe, mă simt dator să precizez de la bun început că micul exercițiu analitic nu își propune emiterea unor rezoluții implacabile și, cel mai probabil, îi va dezamăgi pe cititorii aflați în căutarea unor răspunsuri absolute. Însă, cum spuneam mai devreme, Putin țese o pânză geopolitică fără să știe deocamdată care va fi compoziția coloristică finală a acesteia, iar noi ne mișcăm în funcție de capacitatea de a descifra elementele acestui tipar ce evoluează în etape.
Statutul geopolitic și aspirațiile Rusiei în ochii liderilor ruși
Cu riscul de a mă repeta, dar probabil relevant pentru cei care nu au parcurs analizele mele anterioare, Rusia caută să evite o cădere în izolarea geopolitică pe fondul structurării sistemului relațiilor internaționale într-o lume bipolară unde SUA și China au devenit rivali direcți [link], situație care împinge Rusia spre statutul unui actor regional. În cadrul ultimului interviu acordat de fostul președinte al Israelului, Shimon Peres, pe 6 aprilie 2010 [link], acesta afirma că Atlanticul este spațiul vechiului imperiu, în timp ce Pacificul devine locul de dispută pentru noul imperiu. Viziunea lui Peres întărește această nouă realitate geopolitică în care Rusia pierde din relevanță, pentru că nu deține instrumentele și resursele unui jucător plurivalent în Pacific, însă Putin a crezut mereu în relevanța afacerilor cu Europa și acest lucru îl face încrezător.
Întorcându-ne în timp la o analiză oferită pentru Contributors în 2018 [link], putem desprinde din dialogul lui Boris Elțîn cu Bill Clinton din cadrul întâlnirii bilaterale ruso-americane la Istanbul (19 noiembrie 1999) perspectiva Moscovei de a-și proiecta interesele strategice și viziunea geopolitică în raport cu Europa:
Președintele Elțîn: „Îți cer un lucru. Doar lasă Europa Rusiei. SUA nu sunt în Europa. Europa ar trebui să fie treaba europenilor. Rusia este jumătate Europa și jumătate Asia.”
Președintele Clinton: „Deci vrei și Asia?”
Președintele Elțîn: „Sigur, sigur, Bill. Eventual, va trebui să cădem de acord asupra acestor lucruri.”
Președintele Clinton: „Nu cred că europenilor le va plăcea asta prea mult.”
Președintele Elțîn: „Nu toți. Dar eu sunt un european. Locuiesc în Moscova. Moscova este în Europa și îmi place acest lucru. Poți lua toate celelalte state și să le oferi securitate. Eu voi lua Europa și îi voi oferi securitate. Bine, nu eu. Rusia o va face.”
În cadrul aceleiași analize, a fost redată și discuția Elțîn-Clinton din 21 Martie 1997, purtată la Helsinki în reședința președintelui finlandez, în contextul Parteneriatului NATO-Rusia, START, ABM/TMD. Mai jos poate fi parcurs un fragment care întărește deopotrivă viziunea Rusiei asupra spațiului ex-sovietic dar și fabricarea unui context de înțelegeri dintre Moscova și Washington la care face astăzi referire președintele Putin:
Președintele Elțîn: „Propunem ca în declarație să putem accepta faptul că Rusia nu are pretenții față de alte țări. De fapt, în ceea ce privește țările din fosta Uniune Sovietică, să avem un acord verbal, gentlemen’s agreement – nu o vom scrie în declarație – faptul că nici o fostă republică sovietică nu ar intra în NATO. Acest acord tacit nu va fi făcut public.”
Președintele Clinton: „Permite-mi să încep prin a spune că accept acum existența unei noi Rusii ce nu este interesată să ocupe alte state. Dacă îți amintești, ultima oară când ne-am întâlnit, am spus că încerc să creez un nou NATO care nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, dar ar permite Statelor Unite și Canadei să rămână în Europa și să lucreze cu Rusia și alte țări pentru a construi o Europă liberă și să se ocupe și de alte probleme. […]
Dacă vom conveni că nici un membru al fostei Uniuni Sovietice nu ar putea intra în NATO, ar fi un lucru rău pentru încercarea noastră de a construi un nou NATO, dar ar fi și un lucru rău pentru încercarea de a construi o nouă Rusie. Nu sunt naiv. Înțeleg că aveți interes pentru cine intră în NATO și când. Trebuie să ne asigurăm că toate acestea sunt subiecte pe care le putem consulta în timp ce mergem mai departe; înseamnă să vă asigurați că suntem conștienți de preocupările voastre și că înțelegeți deciziile, pozițiile și gândirea noastră.
Dar, gândiți-vă ce mesaj teribil s-ar transmite dacă am recurge la o presupusă înțelegere pe care o sugerați. În primul rând, nu există secrete în această lume. În al doilea rând, mesajul ar fi că „suntem încă organizați împotriva Rusiei – dar există o linie peste care nu vom merge”. Cu alte cuvinte, în loc să fie creat un nou NATO care să ajute la o Europă integrată, nedivizată, am avea un NATO mai mare, așteptând ca Rusia să facă ceva rău. Iată de ce este rău pentru Rusia, ceea ce propuneți. Rusia ar spune: „încă avem un imperiu, dar care nu poate ajunge la fel de departe ca și Vestul”.
În al doilea rând, ar crea întocmai frica în rândul balticilor și a altora pe care încercați să o distrugeți, iar negarea devine justificată. Al treilea punct: înțelegerea pe care o sugerați ar submina în totalitate Parteneriatul pentru Pace. Ar înspăimânta țările mai mici care lucrează acum cu voi și cu noi în Bosnia și în alte părți.”
Poziția lui Boris Elțîn confirmă faptul că Moscova și-a menținut activ interesul de a recupera unele teritorii pierdute după destrămarea Uniunii Sovietice, în timp ce pentru Putin fereastra de oportunitate se reduce și potențialul coercitiv al Rusiei în raport cu Europa va scădea dramatic în următorii ani. Uniunea Europeană caută alternative la gazul rusesc, urmărește să-și diversifice aprovizionarea și sursele de energie proprii. În timp ce Putin discreditează democrația ca model politic și exercițiu societal, membrii UE, Marea Britanie, SUA și Canada se activează pentru a preveni expansiunea autoritarismului în Europa. Limitarea opțiunilor de mișcare îl determină pe Putin să recurgă la provocări și problematizarea securității militare europene pentru a găsi o formulă de a obține un compromis geopolitic din partea Vestului. Oglinzile retrovizoare despre care aminteam mai devreme ne aruncă în matrice câteva variabile, parte dintr-o scenă vizibilă pe care pășește Putin. Este destul de evident faptul că Putin testează cât de eficienți suntem în a lucra în coaliție și caută să obțină efecte multiplicatoare în Europa. Dar, ce ar putea fi mai mult în acest joc decât presiunea pusă de Putin pe Ucraina pentru a atrage atenția Occidentului?
Doctrina rusă, geopolitica și iluzionistul de la Kremlin
Moștenirea doctrinară sovietică oferă argumente convingătoare pentru a ne aștepta la situații imprevizibile. Disimularea nu este abordată în doctrina militară rusă, în schimb valoarea elementului surpriză este subliniată în cadrul acestor documente. Rușii prețuiesc pregătirea elementului surpriză, deoarece face posibilă provocarea de pierderi grele inamicului în perioade scurte de timp, paralizarea voinței acestuia și limitarea posibilității de a oferi rezistență organizată. În consecință, diversiunea este mijlocul principal de a câștiga surpriza și face, în mod clar, parte din limbajul doctrinar rusesc, iar documentele descriu patru categorii de Maskirovka (diversiune): camuflaj, ascundere, disimulare și imitație [link].
În cartea d-lui prof. Cristian Troncotă, intitulată Mihail Moruzov și Frontul Secret (p.365), întemeietorul primului serviciu de informații modern al României, Mihail Moruzov, rezuma succint în cadrul unei note informative modul de acțiune sovietic în lumea informațiilor secrete: „Sovieticii una spun, alta gândesc și cu totul alta fac.”
Exponentul de marcă al gândirii geopolitice ruse este Alexandr Dugin. În cartea sa The Fourth Political Theory, Dugin accentuează obsesiv clivajul ideologic și civilizațional dintre spațiul eurasiatic și Occident. El a insistat ulterior, în mod ostentativ, ca Ucraina să fie divizată de ani de zile, avansând 3 modalități tactice:
Scenariul 1. Ucraina este împărțită în două zone: vest și sud-est. Dugin a susținut că acest lucru se datorează riscului de război civil – iminent în Ucraina.
Scenariul 2. Un guvern ucrainean pragmatic este convins să se alăture proiectului de integrare eurasiatică.
Scenariul 3. Este prevăzută folosirea naționaliștilor ucraineni occidentali. În viziunea lui Dugin, „ucrainenii occidentali, prin definiție și în conformitate cu clasificarea tradițională, nu împărtășesc valorile liberalismului, individualismului, toleranței, multiculturalismului, ideologiei drepturilor omului și altor standarde postmoderniste predominante în societatea occidentală modernă.”
Alături de Igor Panarin, un alt geopolitician rus reprezentativ, încă din 2011, ambii au promovat ideea unei combinații între război informațional, federalizare și schimbarea de regim ca opțiuni pentru a rupe aspirațiile Ucrainei în raport cu Vestul. Însă, aceste practici nu se reduc doar la Ucraina și la statele non-NATO, ci sunt utilizate ample operații de influență pentru a susține ascensiunea partidelor naționaliste în Europa și a zdruncina încrederea colectivă a societăților în sistemele democratice.
Este oare Putin un mare iluzionist geopolitic; va îmbogăți el manualul de disimulare în patrimoniul tactic al Rusiei? Pentru a răspunde la aceste întrebări ar trebui să ne gândim dacă privim întotdeauna în direcția potrivită sau am scăpat o anumită perspectivă din vedere.
Un personaj util pentru Putin, dar dorit de nimeni, este Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului.
Pe blogul său, Dugin afirma în august 2020 că Lukașenko este incontrolabil și respinge intermediarii oligarhi ruși iar nemulțumirile s-au acumulat de ambele părți.
Punând mișcările de protest și aspirațiile democratice ale cetățenilor din Belarus pe seama eforturilor globaliștilor de a schimba regimul de la Minsk, Dugin invocă necesitatea Rusiei de a acționa pentru nu-l scăpa din mână pe Lukașenko și pentru a asigura o prezență militară a Moscovei în Belarus.
Pentru că Dugin invoca o posibilă implicare a Lituaniei și Poloniei sub forma unei amenințări militare directe pentru Lukașenko, în cele din urmă el susține deschis: „vom trimite trupe, nu chiar în Ucraina, dar cel puțin în Belarusul fratern” [link].
Oare ce vedem, chiar vedem?
Maskirovka/diversiunea rusă de a pune presiune pe Ucraina, a condus la justificarea, sub pretext fals, a lui Putin de a înfige un steag militar rusesc în Belarus. În timp ce Occidentul se îngrijorează pentru Ucraina și o face pe bună dreptate, pentru că tot Dugin ne prezintă și „marile” sale idei pentru federalizarea Ucrainei, Rusia își pregătește terenul pentru un joc geopolitic mai amplu care va problematiza securitatea europeană.
Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a atras atenția recent că „desfășurarea militară rusă în Belarus este cea mai importantă de la încheierea Războiului Rece” [link].
Pe 29 ianuarie a.c., contul de Twitter al Ambasadei Federației Ruse în Marea Britanie a transmis un mesaj al ministrului de externe Serghei Lavrov prin care invită SUA să discute despre desfășurarea trupelor și adaugă că „spre deosebire de SUA, Rusia desfășoară forțe militare numai la cererea țărilor gazdă. Îndeplinim acordurile cu ei și respectăm dreptul internațional” [link]. Acest tweet a fost preluat de reputatul General Ben Hodges, fost comandant al forțelor armate americane în Europa, adăugând ironic mesajul: „Undeva, Pinocchio roșește...” [link]. Dar merită să ne întrebăm, dacă nu cumva în mod subtil Lavrov spune adevărul, referindu-se la Belarus? Oare ne aflăm în situația în care nu vedem pădurea de câțiva copaci? Este posibil ca operația psihologică dirijată pe Ucraina să fi creat și un efect iluzoriu, favorabil pentru Putin în a-și extinde aria de influență mult dorită spre vestul Europei.
Nu știm dacă este o capcană, dar acest joc psihologic al Kremlinului i-a determinat pe președinții Biden și Macron să trimită trupe suplimentare pe Flancul Estic al NATO, iar Putin are acum un pretext cheie pentru a-și spori efectivele militare în Belarus.
De ce ar alege Putin calea nerentabilă să ocupe o țară ca Ucraina, pe care nu o va putea controla, pierzând soldați într-un război nepopular în Rusia, când poate plimba tancuri pe tren și muta convoaie pentru o miză pe care Occidentul nu o vede?
Un lucru este cert, dacă Germania și Franța nu ar fi subminat relațiile NATO/UE-Rusia, cel mai probabil nu am fi fost astăzi în această situație. Acest scenariu va invita gurile căscate ale Occidentului să constate ca de obicei efectele propriilor neputințe și greșeli, în timp ce Putin va găsi formula optimă să-l înlăture pe răzvrătitul Luka, orchestrând un referendum fabricat de intrare a poporului său în Federația Rusă. Răsturnarea prematură a lui Lukașenko ar fi însemnat împingerea Belarusului spre Vest, în timp ce ocupația militară rusă îi va asigura lui Putin cadrul optim pentru a se dedica liniștit schimbării de regim la Minsk. Deși efectele tacticii lui Putin au accentuat relațiile SUA-Europa, UE-NATO și preocupări pentru consolidarea Flancului Estic al Alianței, acestea reprezintă pierderi pentru Rusia care poate merită sacrificate în favoarea unui premiu atât de mare precum Belarus.
Ironia sorții constă în faptul că de data aceasta Occidentul nu va mai aplauda înlăturarea lui Lukașenko, cu toate că este un personaj total nefrecventabil. Primele mutări ale Rusiei au pornit cu trimiterea imigranților din Orientul Mijlociu la granița Polonia-Belarus, iar o Federație Rusă lărgită va prinde la mijloc, între Kaliningrad și actualul Belarus, țările baltice și Polonia, dar va amenința și mai dur Ucraina dinspre nord. Cu astfel de achiziții geopolitice, nu avem garanția că prin dezescaladare Rusia se va opri, ci din contră, va deveni mult mai problematică utilizând strategii de amenințare multidimensională.
Această situație nu minimizează anvergura agresiunilor militare generate de Rusia la adresa Ucrainei, pentru că Moscova nu este interesată să obțină un acord echitabil în urma conflictului din est și are obiectivul primordial să mențină Ucraina pe orbita sa. Conflictul din Donbas este instrumentalizat pe fondul unui vid de securitate care se aplică de asemenea Georgiei și Republicii Moldova. Cât timp nu sunt dezarmate grupurile ilegale, Rusia subminează procesele de clarificare și capturează teritoriile. În consecință, intervenția Kremlinului nu are legătură cu etnia rusă din estul Ucrainei, ci cu Kievul în sine.
Acest tablou descris pe parcursul exercițiului analitic și jocul Rusiei sunt posibile datorită vidului de securitate existent în Marea Neagră, neînțeles de vesticii europeni, dar și rezistenței Turciei de a considera oportunitatea ca Marea Neagră să devină o mare NATO. Concluziile pot fi dure, însă fără a întări securitatea aliată la Marea Neagră, Rusia va continua să profite pentru a spori arcul de instabilitate în Europa și la nivel regional. Sprijinindu-se pe acest vid de securitate din Marea Neagră, Rusia eurasiatică își împinge ambițiile geopolitice foarte aproape de exclava Kaliningrad cu implicații viitoare largi pentru securitatea continentului european. Așa cum Rusia a venit spre NATO în Crimeea, dorește să vină și prin Belarus, cu toate că narațiunea Moscovei se află în antiteză cu practica sa.
