La 5 februarie 1953 murea la închisoarea de la Sighet avocatul IULIU MANIU, rudă cu pașoptistul Simion Bărnuțiu. A fost unul dintre cei care, în cadrul Partidului Național Român din Transilvania, a pregătit unirea Ardealului cu Regatul României și unul dintre cei care a organizat Marea Adunare din 1 decembrie 1918. A fost un inamic politic al liberalilor care, după unire, ignorau situația din Ardeal, ca urmare nu a participat la încoronarea lui Ferdinand ca rege al tuturor românilor și a refuzat să accepte Constituția din 1923. A fost prim-ministru în perioada interbelică. S-a opus preluării puterii de către comuniști, dar aceștia i-au înscenat o acuzație de înaltă trădare și în anul 1947 a fost condamnat de justiția controlată politic. A fost reabilitat de justiția actuală de abia în anul 1998. Casa memorială se află la Bădăcin https://iuliumaniu.com. Celula în care și-a găsit sfârșitul se poate vizita la Sighet https://www.memorialsighet.ro. Nu se poate, ci trebuie.
La 5 februarie 1963 murea la închisoarea din Râmnicu Sărat ION MIHALACHE, fost lider al Partidului Țărănesc, cel care militase pentru revenirea Basarabiei la Regatul României. Partidul lui a fuzionat cu cel al lui Maniu, formând Partidul Național-Țărănesc. A fost ministru al agriculturii și de interne. A fost condamnat în același proces din 1947, de către justiția comunistă. Director al închisorii a fost în acea perioadă Alexandru Vișinescu. L-am văzut toți, acum câțiva ani, la televizor. A fost condamnat de justiția actuală de abia în 2016 pentru crime împotriva umanității; a murit în 2018.
Oamenii aceștia au luptat pentru principiile în care credeau. Și-au asumat conducerea țării în perioade dificile. Au plătit cu viața pentru opoziția lor față de comuniști.
În justiția anglo-saxonă există de două secole conceptul „Justice delayed is justice denied” – justiția tardivă echivalează cu refuzul de a face dreptate. Pe continental nostru, în ultimele două decenii, grație lucrărilor din cadrul CEPEJ – Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției, un organism consultativ din cadrul Consiliului Europei – a început să se vorbească de managementul timpului în procedurilor judiciare. Mai mult, sintagma „durata rezonabilă” a unui proces, văzută ca un drept prevăzut de CEDO pentru justițiabil, este înlocuită în ghidurile adresate judecătorilor cu „durata optimă”. Magistrații – fie judecători, fie procurori – sunt încurajați prin aceste instrumente europe să desfășoare un management activ al cazului.
Desigur, se vor găsi tot timpul scuze pentru întârzierea soluționării unpr procese: supraîncărcarea, lipsa magistraților, legislația incoerentă, reaua-credință a unora dintre părți. Desigur, nu pot fi ignorate asemenea argumente. Dar, gâlceava juriștilor pe aceste aspecte birocratice tinde să blocheze valorificarea drepturilor de către cei implicați și afectați.Citeste continuarea pe Contributors.ro
