Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cronică de teatru. O lume în care toți umblă cu cioara vopsită

de Mircea Morariu     Contributors.ro
Joi, 9 decembrie 2021, 14:23 Actualitate | Opinii


Mircea Morariu
Foto: Arhiva personala

La data de 21 mai 1943, marele poet și important gazetar Tudor Arghezi publica o tabletă intitulată Caragialismul. Citez aici din ea doar câteva fragmente. “De la un timp, s-a introdus în vocabular cioară vopsită care indică în politică și relații spiritul diplomatic cu pungășie, două valori pentru analiza populară egale. E fostul șahăr-mahăr dintr-un limbaj mai vechi, echilibrul pe două luntri sau frăția cu dracul până la trecerea punții, formule relevând de momentele istorice și de un optimism tradițional”. Și mai departe: “Caragialismul despre care un critic spunea că nu mai e actual, gândirea caragialistă și stilul caragialist sunt în floare , nedespărțile ... niciodată de tot”.

Ajunge să recapitulăm ceea ce s-a întâmplat în România din septembrie încoace și vedem de cât șahăr-mahăr s-au slujit toate partidele parlamentare, cât caragialism a marcat comportamentul șefilor lor și –hélas!- chiar și pe acela al președintelui țării căruia foarte puțin i-a păsat de ceea ce permite sau nu Constituțiunea. Care de mult timp nu mai e sfântă. Cu toții au recurs la echilibrul pe două luntri, nici unul nu a refuzat să se facă frate cu dracul, iar o politiciană cu veleități și de Zoe, și de damă voalată, și rârâită, și antipatică ne-a explicat, luându-ne de fraieri, adică drept cetățeni turmentați, că alianța contra-naturii făcută de partidul ei ar dovedi maturitatea politică a acestuia. Și atunci cum oare să nu se impună reintroducerea în repertorii a capodoperei caragialiene O scrisoare pierdută, cum oare să nu privești cu luare-aminte ceea ce se întâmplă în ritm îndrăcit pe scenă, cum Dumnezeu să nu râzi cu lacrimi atât pe replică cât și pe ceea ce aduce nou viziunea regizorală din cea mai recentă montarea a piesei? Cea de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, propusă acolo de regizorul Alexandru Mâzgăreanu, de scenografa Andreea Săndulescu, de light designerul Daniel Klinger și de o excelentă și foarte bine sudată echipă actoricească? Cu atât mai mult cu cât numai râsul ne mai rămâne. Sau, mai exact spus, râsu-plânsu.

Nu știu cât adevăr era în zicerea care ni se repeta obsesiv în anii de școală, zicere în conformitate cu care, în momentul în care capodopera caragialeană ar fi fost reprezentată în Japonia, spectatorii de atunci au crezut că ar fi vorba despre o piesă contemporană a cărei acțiune s-ar petrece în propria lor țară, dar sunt mai mult ca sigur că Scrisoarea pierdută a fost și va rămâne cea mai bună piesă politică ce s-a scris vreodată pe plaiurile mioritice. Aceasta indiferent de câte libertăți în raport cu textul își va asuma fiecare nouă montare.

Spectacolul de la Piatra Neamț este foarte bine cumpănit la capitolul libertăți și actualizări de suprafață. Nu face exces de ele. Alexandru Mâzgăreanu mută acțiunea piesei în zilele noastre, îl înscrie pe domn Nae Cațavencu în partidul AUR, în celebra secvență a adunării electorale îl aduce însoțit de steagul dacic și de trei folcloriste gata oricând să se producă. Le interpretează Gina Gulai, Maria Hibovski și Cătălina Eșanu. Ele fiind suplinitoarele lui Ionescu, Popescu și ale dăscălimii. Scena are, trebuie să o recunoaștem, un haz nebun. La fel cum are și secvența finală a sărbătoririi victoriei în alegeri a candidatului partidului organizator al scrutinului, neicușorul Agamemnon Dandanache.

Alexandru Mâzgăreanu rezistă inteligent tentației de a înlocui bilețelul scris de mână de conul Zaharia Trahanache cu sms-uri, nu face apel la telefoane mobile. Iată însă că instrumentul cu care atât prefectul județului cât și coana Joițica (îmbrăcată în roz și negru) ar vrea să îi facă felul șantajistului este o drujbă. Al cărui zgomot se aude încă de la începutul spectacolului. Victoria tehnologiei! Altele mi se par a fi însă libertățile mai importante și mai pline de miez pe care și le asumă față de textul lui Moș Virgulă regizorul .Care, după părerea mea, semnează acum cel mai bun spectacol de comedie din carieră. Zaharia Trahanache, altminteri un personaj deloc zaharisit, și ticălos, și etern pe fază, și înzestrat cu o vitalitate de prâsnel, și care aplică mai întâi asupra propriei persoane îndemnul Ai puțintică răbdare! , cu totul remarcabil interpretat de Tudor Tăbăcaru, și domn Nae Cațavencu , policrom jucat de Daniel Beșleagă rămân oameni de o anumită vârstă.


Citeste continuarea pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















933 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by