Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ce dorim să-i aducă ”Moș Crăciun” României?

de Cristian Valentin Iosif     Contributors.ro
Joi, 9 decembrie 2021, 8:14 Actualitate | Opinii


Cristian Valentin Iosif
Foto: Arhiva personala

Dezlegăm odgonul unei teme grele anexându-i aproape axiomatic primul paragraf – în fapt detașat de corpul articolului, însă absolut necesar stabilirii unei convenții primordiale prin care lansăm o provocare către analiști – aceea de a redacta în special acele texte care pot cu adevărat să influențeze curativ contextele abordate, mai ales cele în care se relevă evoluții negative.

Clarificări incipiente

Oferim cititorilor un articol desfășurat într-un număr de cincisprezece abordări, așezate nu întâmplător într-o anumită ordine, succesiunea temelor urmărind nu atât un caracter estetic, cât mai ales unul ce dorește o rânduire logică a descrierilor, scopul fiind acela ca esența fenomenelor atacate să fie cât mai limpede percepută, reținându-se mai ales acele aspecte ce descriu natura internă a întâmplărilor petrecute în societatea noastră greu încercată în ultimul veac.

Cititorul care dorește o legătură rapidă cu sensul titlului, găsește răspunsuri în secțiunea 15 din articol, urmând să revină ulterior pentru abordarea întregii desfășurări.

Disecând în primă intenție ansamblul temei, observăm că teritoriul locuit ce poartă numele ”România” nu mai are nevoie de cadouri, având bogății naturale suficiente, în timp ce națiunea care astăzi locuiește în acest teritoriu formidabil, ni se arată cu un trecut interesant, secol după secol schimbările succedându-se adesea după reguli controversate, cum bunăoară astăzi societatea noastră traversează în continuă contradicție vremurile ”Tranziției”.

1). Caracteristici

România încheie multe statistici codașă, cu toate că deja s-au scurs mai bine de 30 de ani de la ieșirea din dictatură. ”Tranziția”la români seamănă cu un compromis, o continuă cârpeală – toate acestea reprezentând efecte îmbinate ale mai multor decizii negative produse în laboratoarele unei clase politice care se descrie astăzi într-un singur prototip decis odată cu fesenizarea mediului politic în anii ′90 – analogia sesizată așadar la 30 de ani de la ieșirea din dictatură devenind evidentă: PNL-PSD-UDMR.

Din alte unghiuri de apreciere a realității ”Tranziția” constituie din păcate o etapă ce tinde să ne definească într-un fel nedrept, atribuindu-ne neîndoielnic certificarea că am fi un popor care nu știe să se administreze.

Întregul doctrinar cu referire la concepția de mai sus este în mod evident eronat – pentru că noi, românii (și aici includem toate naționalitățile ce compun acest popor) deținem particularități culturale cu adânci rădăcini fixate în fonduri antropologice remarcabile, fără să mai amintim faptul că îndată ce am început să numărăm secolele de istorie scrisă, ne-am realcătuit, asimilând și alte gene, binevenite – pentru că altfel nu s-ar fi produs miracolul...

2). ”Miracolul românesc

Există, nu poate fi contestat și a fost foarte bine pus în valoare în vremea regalității, începând cu lunga domnie a regelui Carol I.

Așadar, cel care are nevoie astăzi de un cadou din partea lui Moș Crăciun este chiar poporul român – secătuit în războaiele și dictaturile secolului trecut, un veac intens marcat de ideologiile totalitarismului – deviante de la noțiunea de umanitate, pierderile de resursă umană utilă națiunii fiind evidente și bine trecute în revistă de istorici și cercetători din regiuni multiple.

Corolarul ne apare limpede – dovedind cât de utili sunt românii la nivel mondial și în câte locuri de seamă au ajuns, căpătând locul cuvenit, de altfel imposibil de atins într-o lume românească încă neepurată de comunism.

3). Laboratorul ”Piața Universității”

În anul 1990 eram studenți și participam seară de seară la adunările spontane din ”Piața Universității”. Pe atunci eram adepții judecării comunismului prin intermediul unui Tribunal Internațional, constituit anume pentru acest scop sub egida unui organism de drept internațional și desigur o minimă formă etică de protectorat – oferită de către statele occidentale libere și avansate economic.

Pe atunci trăiam șansa ieșirii din comunism, generată evident prin gesturi istorice produse în afara țării, lumea civilizată spunându-și până la urmă cuvântul.

În discuții aprinse căutam reperele motivației spre organisme precum ONU – plasând crimele comunismului în categoria chestiunilor de drept internațional, sperând într-o autosesizare a facțiunii judiciare a Națiunilor Unite, respectiv Curtea Internațională de Justiție.

Am susținut acest concept până spre terminarea facultății, în vremea în care ajungea la putere CDR – ”Convenția Democrată din România” președintele țării devenind Emil Constantinescu. Treptat însă, visele pozitive se pierdeau și gândul emigrării prindea contur în generația noastră.

Proaspăt ieșiți din dictatură, studenții postdecembriști reușeau pe atunci să pună un semn de egalitate între crimele de război și crimele comunismului – cărora le asociau și gravele încălcări ale drepturilor omului. De altfel și studenții de astăzi dețin limpezime în gândirea analitică, luând decizii foarte bune, reușind să ignore deprecierea instituțiilor statului și politicul desfășurat în manieră derutantă.

4). Bara acuzaților

Un Tribunal Internațional alcătuit să judece crimele comunismului în proaspăt eliberatele state ale fostului bloc estic comunist ar fi adus în România la bara acuzaților cel puțin o mie de nomenclaturiști – axe dure în fostul partid comunist, stâlpi repugnanți ai susținerii aberantei dictaturi și alte câteva mii de cadre ale ministerului de interne, mai ales din fosta Securitate represivă și sistemul penitenciar – opinie statistică dezvoltată în anii de acreditare ca cercetător CNSAS, apreciere ce poate cuprinde oricând și evaluările altor specialiști.

Cu siguranță ar fi urmat condamnări și sentințe variabile, însă putem spune cu certitudine că cei trecuți în listele negre nu ar fi suferit teroarea pe care elitele intelectualității românești au suportat-o în închisorile comunismului.

Condamnații unui Tribunal Internațional (sosit aici să judece crimele comunismului și spețele cu privire la Drepturile Omului) ar fi avut poate și televizor în celule – pentru că nimeni nu urmărea răzbunarea, ci numai asigurarea ideii de umanitate prin dreptate și impunerea binelui într-o lume ce avea tendința de autodevorare.

Cert este că ”Punctul 8” din ”Proclamația de la Timișoara” s-ar fi aplicat negreșit, cei condamnați și cei sancționați urmând a se abține definitiv de la participarea la viața socială a cetății. Așa s-ar fi făcut cu adevărat dreptate și astăzi România ar fi fost cu siguranță un alt stat, cu mult mai bine clasat în statisticile Uniunii Europene, cu o politică demnă, reprezentativă pentru valorile națiunii și pentru cetățenii onești.

Fără un proces al comunismului și o lege a lustrației – care nu se puteau insinua de la sine, societatea s-a așezat în drumul tranziției alături de o clasă politică desprinsă din start de popor, intrată din prima zi în ecuația intereselor de grup.

5). Documentul ”Bukovsky-Cristin”

Revenind în actualitate, amintim cunoscuta petiție inițiată în anul 2019 de către domnul Renato Cristin, profesor de filosofie la universitatea din Trieste. Acesta și-a structurat scopul pe baza concepțiilor disidentului rus Vladimir Bukovsky, care propusese bruionul prin care comunismul trebuie condamnat istoric și moral, precum nazismul.

Câteva sute de politicieni ai Uniunii Europene precum și diferite personalități culturale au semnat petiția, solicitând alcătuirea unei instanțe internaționale care să realizeze gestul etic de condamnare a întregii ideologii comuniste, context în care toate regimurile care s-au închegat pe această doctrină puteau fi considerate criminale și lipsite de umanitate.

Dintre personalitățile asociate, o amintim pe Sandra Vokk – director la ”Muzeul Internațional pentru Victimele Comunismului” – desfășurat în incinta fostei închisori ”Patarei” din Tallinn, Estonia; Antonio Tajani – Președinte al Parlamentului European în perioada 2017–2019; profesorul francez Stéphane Courtois – istoric și coautor al lucrării „Cartea neagră a comunismului”; istoricul Vladimir Kara-Murza – din Rusia; Robert R. Reilly – directorul Institutului Westminster și fost director al postului de radio „Vocea Americii“ și mulți alții.

În țara noastră documentul a fost parafat de către doamna Ana Blandiana – „Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”; Florian Mihalcea – „Societatea Timişoara”; Rodica Coposu și Ion Andrei Gherasim – Fundaţia ”Corneliu Coposu”.

6). Absurdul ordinii comuniste

Odată ajunsă în zona de influență sovietică după anul 1945, România își pierde treptat caracteristicile consfințite în vremea regatului ce-i oferise mediul unei emancipări europene.

Partidul Comunist Român, inițial o formațiune politică foarte mică, preia puterea în anul 1947, România devenind în mod violent o Republică Populară.

O astfel de ruptură a marcat întreaga noastră societate, dictatura comunistă instalându-se purtând semnele stalinismului. Chiar dacă ulterior în URSS ajunge Nikita Hrușciov la putere, iar la noi în anul 1965 Gheorghe Gheorghiu-Dej este succedat de aberația ”Nicolae Ceaușescu” – în ansamblul său totalitarismul românesc s-a impus mereu prin forță, caracteristicile ce-l definesc cu unele perioade de dezgheț fiind neimportante în ansamblul problemei, între momentul 1948 și 1989 suferințele impuse cu brutalitate de comuniști alcătuind elementele unei perfecte simetrii.

Politica de independență furnizată de comunismul românesc nu trebuie să ne ofere perspective pozitive, din contră, trebuie să ne înfricoșeze, mai ales gândindu-ne la faptul că gratiile existau și nu permiteau manifestări de libertate, experimentul totalitarist parcurgându-și cronologia întotdeauna în nuanțe absurde.

Jucând scena antisovietică și evidențiind latura latină a originii poporului nostru, comunismul a reușit să ofere cetățenilor închisorii naționale o oarecare senzație de euforie, de altfel prost administrată, mai ales propagandistic – rezultanta fiind aceea că pas cu pas intelectualitatea și-a arătat categoric dezgustul. Din păcate însă, ”hrana ideologică” aruncată la un moment dat în cușcă a prins la început, experimentul oferind posterității imaginile deraierii unei societăți de la ideea de umanitate, în primul rând prin intermediul intelectualității parțial instabilă.

Mizeria a cuprins de la început noua republică populară, transformarea națiunii prin violență fiind greu de imaginat, însă cu siguranță urmele negative de atunci au rămas evident întipărite în descendența acesteia și chiar manifestate printr-o diminuare biologică, de ce nu.

Anii grei de privațiuni materiale au lăsat răni concrete în trupul națiunii. Arestările grosolane – începând cu liderii PNȚ Iuliu Maniu și Ioan Mihalache, care de altfel sfârșesc în închisoare și continuând cu tot ceea ce a constituit elita Regatului României – au dus la deprecierea de esență a societății românești, cu efecte foarte clar vizibile și astăzi.


Citeste continuarea pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















743 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by