Pentru a doua oară în acest an, Federaţia rusă a adunat aproape 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina. Posibilitatea unui atac asupra Ucrainei este astăzi estimată a fi mult mai ridicată decât a fost până în prezent, de la momentul în care Ucraina şi-a declarat independenţa.

Radu CarpFoto: Arhiva personala

Este motivul pentru care, pentru prima oară de la începutul mandatului administraţiei Biden, SUA se consultă foarte serios cu aliaţii din cadrul NATO. Putin a observat foarte bine diviziunile din interiorul Alianţei, poziţia aproape întotdeauna divergentă a Turciei, precum şi felul în care s-a făcut retragerea din Afganistan. Imaginea NATO nu mai este, cel puţin la nivel mediatic, a unei alianţe care îşi poate îndeplini scopurile, iar unitatea NATO este abil testată în cazul Ucrainei, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul provocărilor de la graniţa Poloniei cu Belarus.

Este foarte dificil a face o predicţie dacă un asemenea atac asupra Ucrainei va avea loc dar un fapt este cert: Moscova se pregăteşte de atac, iar luna ianuarie pare cea mai potrivită - terenul îngheţat permite avansul mai rapid al tancurilor.

Putin are ca obiectiv să îi determine pe aliaţii occidentali să nu mai ofere sprijin Ucrainei, iar Ucraina să renunţe la integrarea euro-atlantică. Dacă până acum Putin se rezuma să considere apartenenţa Ucrainei la NATO drept o ameninţare de securitate inacceptabilă, în prezent simpla prezenţă a armamentului sau a militarilor din state NATO este considerată a fi un casus belli

Pentru Putin, Ucraina reprezintă un aspect emoţional foarte puternic. În viziunea sa, nu există o naţiune ucraineană, iar liderii succesivi de la Kiev au dovedit sentimente anti-ruse atât de puternice încât nimic nu pare a nu justifica o acţiune în forţă pentru a aduce la putere un regim mai apropiat de Federaţia rusă. În plus, lui Putin îi este teamă că o Ucraină democratică şi prosperă care ar putea fi un exemplu de urmat şi pentru Federaţia rusă, ceea ce ar însemna sfârşitul dominaţiei sale.

Întrebarea majoră a momentului este dacă statele occdentale au la dispoziţie instrumente eficiente pentru a dezescalada un astfel de conflict. Convorbirea telefonică Biden - Putin din 7 decembrie nu a ajuns la nicio concluzie: există instrumente pe care Federaţia rusă nu le doreşte a fi puse în aplicare dar deocamdată nu a anunţat vreo retragere a trupelor sale staţionate la graniţa cu Ucraina.

Cea mai importantă sancţiune la adresa Federaţiei ruse ar fi fără la îndoială sistarea gazoductului NordStream 2, mai ales că la Berlin Verzii care au fost întotdeauna împotriva acestui proiect se află în noua coaliţie de guvernare. Administraţia de la Washington poate acum convinge mai eficient Germania să renunţe la acest proiect din punct de vedere politic dar, din punct de vedere tehnic, construcţia gazoductului este foarte avansată. Un alt instrument foarte eficient ar fi recunoaşterea oficială din partea NATO a faptului că un obiectiv important este înzestrarea forţelor armate ucrainene în aşa fel încât să poată face faţă oricând unei agresiuni din partea Federaţiei ruse. Această recunoaştere poate fi făcută acum şi reiterată prin noul Concept Strategic care va fi adoptat în 2022.

O altă posibilitate de a interveni eficient în vederea dezescaladării situaţiei ar fi ca SUA să anunţe că doreşte să participe la punerea în aplicare a Acordurilor de la Minsk, împreună cu Franţa şi Germania. SUA a semnat recent la Washington un Parteneriat Strategic cu Ucraina dar se pare că existenţa acestuia nu este un instrument puternic de disuasiune pentru Federaţia rusă. Pe baza acestui parteneriat, SUA ar putea să îşi coordoneze perfect poziţia cu Ucraina în sensul de a aplica Acordurile de la Minsk doar simultan cu îndeplinirea de către Federaţia rusă a obligaţiilor aumate: încetarea focului în Donbas, retragerea totală a trupelor şi a armamentului, etc. Un statut special pentru Donbas, parte a Acordurilor de la Minsk, este considerat un aspect esenţial de către Federaţia rusă, iar absenţa unui asemenea statut este considerată casus belli. SUA, împreună cu Ucraina, ar putea cere ca acest statut special să fie acordat doar ulterior organizârii unor alegeri libere în Donbas şi numai potrivit legislaţiei ucrainene în vigoare. Federaţia rusă insistă ca Ucraina să nu preia controlul frontierei dar SUA, împreună cu Ucraina, ar putea cere prezenţa unei forţe multinaţionale de menţinere a păcii la frontieră. Cu alte cuvinte, resetarea Acordurilor de la Minsk prin intervenţia SUA ar face ca Moscova să nu mai aibă intenţii atât de agresive faţă de Ucraina.

Există şi un alt punct de vedere: SUA ar trebui să insiste pe lângă Ucraina pentru aplicarea întocmai a Acordurilor de la Minsk, alternativa fiind conflictul armat. Această perspectivă este bazată pe ipoteza că Putin nu mai are deloc răbdare în relaţia cu Ucraina şi consideră conflictul armat drept unica soluţie în acest moment. O asemenea ipoteză nu trebuie deloc neglijată dar trebuie analizat foarte atent care este obiectivul strategic mai important pentru Federaţia rusă: autonomie pentru Donbas sau înlăturarea oricărei dependenţe a Crimeei de o parte a Ucrainei (obiectiv care poate fi realizat doar printr-o intervenţie militară).

Sancţiunile asupra Federaţiei ruse adoptate după anexarea Crimeii s-au dovedit a fi eficiente dar există şi alte posibile sancţiuni care ar determina dezescaladarea conflictului, cum ar fi sancţiuni împotriva cercului intim al lui Vladimir Putin care continuă să se bucure de privilegiile oferite de sistemul bancar occidental.

Sunt oare puţine aceste instrumente pe care le au la dispoziţie aliaţii occidentali? Depinde cât de mult se doreşte apărarea teritoriului Ucrainei. În prezent, conştiinţa faptului că Ucraina ca stat independent este vitală pentru ca Federaţia rusă să nu capete supremaţia totală la Marea Neagră este destul de larg răspândită. Administraţia Biden a dorit un reset mai pragmatic, bazat pe relaţii comerciale, în relaţia cu Federaţia rusă dar acest obiectiv s-a dovedit a fi imposibil de atins: atacurile cibernetice ale Moscovei asupra intereselor americane nu au încetat, ci dimpotrivă, s-au intensificat.

Din punct de vedere militar, este pregătită Federaţia rusă pentru o ofensivă de amploare? Federaţia rusă dispune de 900.000 de militari, în timp ce Ucraina de 209.000 - raportul este de mai mult de 1:4. Federaţia rusă mai are un avantaj foarte concret: prezenţa para-militarilor ruşi în Donbas, forţe care cunosc foarte bine situaţia de pe teren şi pot conlucra foarte eficient cu militarii ruşi. Desigur, Ucraina a făcut progrese remarcabile în ceea ce priveşte înzestrarea armatei din 2014 în prezent dar nu suficient. Ucraina posedă astăzi rachete anti-tanc dar raportul tancurilor este de 3:1 în favoarea Federaţiei ruse. Ucraina are cea mai mare parte a infrastructurii militare în vestul ţării, parte a moştenirii sovietice (necesitatea de a avea o prezenţă militară masivă la graniţele URSS), ceea ce reprezintă desigur un dezavantaj într-un eventual conflict cu Federaţia rusă.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro