Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Prima monografie dedicată lui Virgil Ierunca

de Mircea Morariu     Contributors.ro
Luni, 25 octombrie 2021, 18:23 Actualitate | Opinii


Mircea Morariu
Foto: Arhiva personala

Aproape totul despre Virgil Ierunca, carte apărută în anul 2021 în colecția Monografii la Cartea Românească și datorată Alexandrei Florina Mănescu, o foarte tânără (e născută în anul 1990), minuțioasă și ambițioasă cercetătoare, reprezintă primul studiu cu caracter monografic dedicat uneia dintre cele mai proeminente personalități a culturii române din a doua jumătate a secolului al XX lea.

Proeminentă în primul rând prin dimensiunea morală a activității sale, prin faptul că, deși de multă vreme stabilit în Occident, asemenea soției sale, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca nu s-a despărțit nici măcar o singură zi de condiția de intelectual român, preocupat de avatarurile destinului țării sale, de cultura națională, de felul în care aceasta a evoluat sau involuat în cei aproape 50 de ani de comunism.

Întâietatea studiului Alexandrei Florina Mănescu ar putea surprinde dacă ținem seama de detaliul că orice intelectual român de dinainte de 1989 primea un cu ardoare dorit certificat de onorabilitate dacă era menționat de bine în emisiunile realizate la Radio Europa Liberă de cei cărora li se spunea codat Monicii sau Ieruncii. În primii ani de după Revoluție, admirația, respectul, faima, chiar onorurile de care s-a bucurat cuplul de la Paris au rămas intacte. Nu întâmplător și- hélas!- în specificul felului de a fi al marii majorități a intelighentsiei autohtone, toate acestea semne de binemeritată gratitudine au început apoi să scadă. Primele indicii au apărut imediat după aprilie 1992, atunci când nici Monica Lovinescu și nici Virgil Ierunca nu au mai realizat emisiuni originale la Europa Liberă (decizia închiderii studioului de la Paris le-a fost comunicată ascultătorilor români de abia către sfârșitul verii anului în cauză) și s-au văzut în toată tristețea și scandalul lor în septembrie 2006, respectiv aprilie 2008 când mai întâi Virgil Ierunca, mai pe urmă Monica Lovinescu au părăsit, după lungi, cumplite suferințe această lume. Încă de atunci s-a instalat indiferența, din păcate tot mai accentuată odată cu trecerea timpului. Câteva articole de presă ici-colea, foarte puține editări sau reeditări îndeosebi din opera Monicăi Lovinescu, apariția corespodenței dintre Monica Lovinscu și mama sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu grație strădaniilor eroice ale lui Astrid Cambose, foarte puține dintre emisiunile realizate de cei doi postate în secțiunea Arhiva istorică a Europei Libere le mai reamintesc celor de azi că au existat cândva Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.

Cu atât mai mare meritul Alexandrinei Florina Mănescu, autoarea cărții de care intenționez să mă ocup în însemnările mele de azi, cu cât ele vin din partea unui om tânăr care nu a avut cum să împărtășească emoția întâlnirilor în cvasi-clandestinitate, pe unde scurte, cu Virgil Ierunca. Dar și cu Monica Lovinescu, cea care nu avea cum să lipsească și să dețină o poziție de prim rang în economia volumului.

Aproape totul despre Virgil Ierunca este la origine o teză de doctorat redactată sub coordonarea științifică a acad. Nicolae Manolescu. În cele câteva rânduri ce îi poartă semnătura, rânduri tipărite pe coperta a patra a cărții, directorul României Literare, sintetizează exemplar care sunt calitățile de prim rang ale cercetării Alexandrei Florina Mănescu. „Nu există în această lucrare nici un accent în plus. Biografia nu are nimic hagiografic. Totul este riguros exact. Erorile lui Ierunca sau ale comentatorilor săi nu sunt, unde sunt, niciodată cruțate. Alexandra Florina Mănescu restabilește realitate peste tot, cu documente în sprijin. Teza ei este un monument de acribie. Și, Dumnezeu al criticii literare, înspăimântător de minuțioasă. Fie și numai întinderea bibliografiei critice îi probează sriozitatea științifică. Rareori am coordonat o teză de doctorat atât de temeinică și de exhaustivă. Se pot da și alte interpretări scrierilor lui Ierunca, dar e puțin probabil să mai fie descoperite date noi legate de scriitor”.

Cum s-ar spune, punct ochit, punct lovit!

Centrul de maxim interes al cercetării monografice a Alexandrei Florina Mănescu nu rezidă, în opinia mea, atât în considerațiile critice, oricum nu foarte bogate, asupra operei lui Virgil Ierunca. Nu, Ierunca nu a fost ceea ce se cheamă un mare scriitor, și lucrul acesta îndrăznește să-l afirme în câteva rânduri autoarea monografiei. Care evocă și explică chiar dezamăgirile celor care l-au cunoscut în țară pe Ierunca tânăr pasionat de literatura franceză, l-au avut student, i-au cunoscut potențialul intelectual la adevărata lui valoare și care mai apoi au fost dezămăgiți de felul în care acesta s-a „risipit” la Paris. Poate că Virgil Ierunca nu a fost nici un mare critic literar. Așa cum a susținut într-un articol amplu citat în carte Gheorghe Grigurcu. A fost însă un om aflat în slujba țării sale, a conaționalilor lui cărora le-a pus la dispoziție „pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate”. Care voiau ca românii să știe din cultura românească și din cea universală doar ceea ce socoteau ei că trebuie știut. Orice altceva era calificat drept dușmănos, ostil, obligatoriu de pus sub obroc. Făcut să fie inexistent de-a dreptul. De aici și ura autorităților de la București, de aici și activitățile adesea criminale ale Securității împotriva lui Ierunca atent documentate de Alexandra Florina Mănescu. Sigur, statutul de dușman al regimului de la București al lui Virgil Ierunca s-a consolidat în anii în care el a activat la microfonul Europei libere . Acolo unde a ajuns grație strădaniilor lui Noel Bernard care i-a asigurat un statut aparte de colaborator, statut concretizat prin emsiunea săptămânală Povestea vorbei, prin contribuțiile la Actualitatea cuturală românească și la emisiunea Teze și antiteze la Paris. Tocmai de aceea, personal mi-aș fi dorit ca autoarea monografiei să insiste ceva mai mult asupra relației dintre Virgil Ierunca și Europa Liberă, dintre Virgil Ierunca și Noel Bernard. Alexandra Florina Mănescu detaliază evenimentele ceva mai delicate dintre anii 1978-1980, când Ierunca a fost atacat murdar, feroce, de Iacob Popper. Ca parte a conflictului ce l-a opus pe el și pe Edgar Rafael lui Noel Bernard. Adevărul e că sentimentele deloc amicale nutrite de Popper față de Ierunca, dar și față de Monica Lovinescu au origini nițeluș mai vechi. Din clipa în care statutul nemeritat de vedetă a postului al fostului condeier comunist inexplicabil angajat la REL s-a prăbușit îndată ce Noel Bernard a decis aducerea în programele postului de la München a soților Ierunca. Atât din Jurnalul Monicăi Lovinescu cât și din cartea Ioanei Măgură Bernard Directorul postului nostru de radio rezultă cât de profundă a fost relația dintre cuplul de la Paris și directorul legendar al Departamentului românesc al Europei Libere. De altiminteri, Bernard a lăsat cu limbă de moarte ca unicul necrolog ce ar fi trebuit difuzat pe unde scurte la moartea lui din decembrie 1981 să fie scris și citit de Virgil Ierunca. S-a întâmplat puțin altfel. Însă nu din vina lui Virgil Ierunca.

Caracterul „înspăimîntător de minuțios’’, despre care vorbește Nicolae Manolescu al tezei/cărții Alexandrei Florina Mănescu se dovedește îndeosebi în capitolele în care cercetătoarea stabilește data reală a nașterii lui Virgil Untaru, ulterior devenit Ierunca (25 august 1920). În paginile referitoare la evoluția și sinusoida ciclurilor școlare (studiile liceale și încheierea studiilor universitare). În elucidarea specificului relațiilor dintre Virgil Ierunca și familia lui, înainte și după stabilirea la Paris, în lămurirea detaliilor vizitei la Paris a Mariei și a lui Dumitru Untaru (părinții lui Ierunca) însoțiți de învățătorul Tudor Nicolae (de fapt, informator al Securității). În analizarea excepționalului amour de loin dintre Ecaterina Bălăcioiu și Virgil Ierunca, în evidențierea exemplarității relațiilor de cuplu dintre cei doi Monici. Sigur, Alexandrinei Florina Mihăescu nu aveau cum să-i scape studierea evoluției intelectuale a lui Virgil Ierunca. Transformarea lui din recunoscut om de stânga în critic al comunismului. Dar și refuzul său de a se angaja politic. Adică lipsa dorinței lui Virgil Ierunca de a se înscrie în vreun partid.Citeste contiunarea pe contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1126 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by