În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului. Hotărîrile devin executorii doar după aprobarea lor de către episcop sau sinod (art. 158). Deci : cineva se poate plînge de un abuz doar dacă episcopul e de acord cu introducerea acțiunii în instanță, și sentința consistoriului (tribunalul religios) se aplică doar dacă episcopul sau patriarhul e de acord.
Din zorii Iluminismului, de cînd s-au abolit tortura și arderea pe rug pentru erezii, dreptul a evoluat. Puterea judiciară a devenit independentă și de stat, și de Biserică. În Biserica ortodoxă, nu. Consistoriile, sau tribunalele religioase, nu au nici o independență. Procesul începe dacă e de acord episcopul sau patriarhul, sentința e validă și se aplică dacă vrea episcopul sau patriarhul.
Există cuvinte cărora un adjectiv le distruge sensul :
socialism ; național-socialism
muzică ; muzică militară
drept ; drept canonic.
Național-socialismul nu e socialism, muzica militară nu e muzică, dreptul canonic nu e drept, întrucît consistoriile, tribunalele religioase ale BOR, nu sînt independente.
Sîntem în secolul XXI.
Dreptul canonic și consistoriile bisericii ortodoxe au apărut acum mai bine de un mileniu, pe vremea monarhiei absolute de drept divin. Între timp, a apărut democrația, votul universali, independența justiției, transparența instituțională. Au devenit mai riguroase și mai severe criteriile noastre ale tuturor privind transparența decizională.
Societatea în ansamblul ei a devenit una egalitară. A dispărut autocrația țaristă. Toți oamenii știu să scrie și să citească, mai bine decît toți preoții de acum două secole. Media sociale permit fiecăruia să comenteze în timp real declarațiile Bisericii.
BOR e o instituție închisă, ca SRI, închisorile, spitalele, lojele masonice, armata sau poliția. Ca instituțiile enumerate, ea are o ierarhie vizibilă, regulamente tipărite, și un scop declarat. Și tot ca ele, ierarhia ei reală nu e cea vizibilă ; se formează în interior reguli nescrise ; scopul real este menținerea și extinderea influenței și puterii Bisericii.
BOR e o instituție anacronică.
Catedrala hybrisului
Catedrala neamului e una dintre puținele clădiri care au legi proprii. Acest lucru e deja alarmant. Unul din principiile fundamentale ale dreptului e că nu se pot alcătui legi private, despre o anume persoană sau un anume lucru, ci doar legi generale.
Primul act privind catedrala este Ordonanța de urgență nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. De la bun început trebuie spus că nu era nici o urgență.
Constituția română în art. 115 par. 4 dispune : ”Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amînată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”.
Planurile de ridicare a unei catedrale naționale au un secol. Nu era nici un fel de urgență. Prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:
- existenţa unei situaţii extraordinare;
- reglementarea acesteia să nu poată fi amînată;
- urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Oricum, ordonanța stipula : catedrala se ridică din banii patriarhiei : ”Fondurile destinate construirii Catedralei Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române”. Asta era în 2005. În 2007 nu mai veneau bani de la populație. La un preț de 200 milioane euro, și la cinci milioane de români salarizați, ar fi însemnat 40 de euro pe cap de român furajat. O sumă destul de mare. Se pare că nu erau destui generoși donatori, că donation fatigue se instalase devreme. Și că erau puțini românii suficient de ortodocși ca să dea bani fiindcă le cerea patriarhul.
Banii urmau să vină din donații.
În 2007, cetățenii se săturaseră să doneze. Parlamentul dă o lege, Legea nr. 376/2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 1 din Ordonanța de urgență.
Legea zicea așa :
Alineatul (2) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mîntuirii Neamului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 21 martie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 261/2005, se modifică și va avea următorul cuprins: Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mîntuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinație prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, precum și de către autoritățile administrației publice locale."
Prin primul act, (care e o ordonanță de urgență, dată de guvern) guvernul nu atribuie fonduri catedralei. Prin al doilea, lege, parlamentul se angajează să plătească construirea catedralei. Ba, mai mult, îi permite patriarhiei să ceară bani de la primăria Bucureștilor, care avea o capacitate restrînsă de verificare.
Cînd primește bani publici, Patriarhul Daniel declară că BOR e totuna cu poporul român, neamul românesc, BOR e totuna cu țara. Cînd i se cere seamă de folosirea banilor, declară că BOR e instituție de drept privat, nu instituție publică, și nu i se poate cere socoteală.
Bait and switch.
Vina e a guvernanților de după 1990. Ideea de separare între biserică și stat nu a fost nici populară, nici înțeleasă în România, nici de guverne, nici de parlamentari, nici de populație. Predarea religiei în școli e un exemplu.
Biserica a mușamalizat scandalul cu Corneliu Onilă, episcopul homosexual de la Huși. El nu doar abuza elevi de la seminar : unii elevi de la seminar îi făceau poftele contra diverse avantaje și servicii. Toată lumea închidea ochii. Timp de opt ani, 2009-2017, au absolvit seminarul și au primit parohii grase seminariștii care curveau cu episcopul.
Nici cazul lui Pomohaci, nici al lui Onilă nu au pornit de la anchete interne ale Bisericii, ci doar după ce s-a creat scandal public.
Pomohaci are o avere imensă, (cîștigă 50 de mii de euro numai din chirii, anual) și era ocrotit de mitropoliți și patriarhie. Dona și el pentru catedrala neamului. Mult.
Legea tăcerii domnește în Biserică. Diana Oncioiu a documentat detaliat cum toți angajații Seminarului teologic din Huși și angajații episcopiei din Huși au refuzat să răspundă întrebărilor privind traficul de influență din perioada lui Corneliu Onilă. Și, deasemenea, mitropolitul Moldovei, Teofan, a fost avertizat din timp de situație, știa că episcopul oferea parohii contra servicii sexuale, și a refuzat să răspundă întrebărilor presei – cînd și ce știuse.
BOR a arătat, prin cele două scandaluri, că este incapabilă de procese clare și transparente. Are două ziare, unul citit, basilica.ro, altul obscur, ziarullumina.ro. Anunțurile de licitații, desigur, apar în al doilea. Nici basilica.ro, nici doxologia.ro, oficios al BOR, nu au nici un link spre ziarullumina.ro. Iar licitațiile BOR sînt publicate în discretul lumina.ro.
Secularizarea societății
Sînt bine cunoscute conceptele de Gemeinschaft / Gesellschaft ale lui Tönnies : comunitatea de tip sat, cu homeostază, în care toți îi controlează pe toți și tradiția determină comportamentul ; pe de altă parte, societatea, orașul de exemplu, cu legi, poliție, tribunale, cu instituții de menținere a ordinii, pe de o parte, în care conformismul e foarte redus.
Ar fi de adăugat la descrierea lui Tönnies că satul și comunitatea sînt sterile științific și cultural, pe cînd orașul inovează, e creator, e fertil.
Societatea europeană din secolul XX cunoaște cîteva tendințe importante de secularizare :
- populația e alfabetizată, și un procent mare au studii universitare, fiind la același nivel intelectual și la fel de informați ca preoții.
- urbanizarea societății duce la scăderea controlului social asupra individului.
- educarea femeilor, angajarea lor pe piața muncii care duce la autonomie financiară, apariția anticoncepționalelor, egalitatea femeilor în drepturi politice, întîrzierea vîrstei de căsătorie – toate acestea duc la emanciparea femeii și la eliberarea ei.
Un sondaj de opinie din octombrie 2021 făcut de INSCOP anunță că 63 % din români, doi din trei, ”preferă valorile tradiționale în locul drepturilor și libertăților moderne”. Sondajul e inutil din mai multe motive : valorile tradiționale sînt multe, trebuiau enumerate cîte una (ce valoare ? măritarea fetei la 15 ani ? alegerea nurorii de către părinți ? tocmeala pe zestre ? lipsa virginității anulează căsătoria ?) și de asemenea trebuiau enumerate și drepturile și libertățile moderne (votul universal pentru femei ? dreptul la divorț laic ? dreptul la avort ? dreptul femeii de a avea loc de muncă, de a conduce, de a fi candidat la alegeri ?).
Sondajul măsoară, de fapt, cît de nostalgic-idilic le sună unora cuvîntul ”tradițional”, și atît.
Revenirea la tradiție
este imposibilă. Modernitatea nu e doar una de moravuri, cum spun conservatorii, ci e în primul rînd una tehnologică. Peste patru milioane de români, unul din cinci, trăiește și lucrează în străinătate. Satul însuși nu mai este satul tradițional. Țăranul are tractoare John Deere de o sută de mii de euro. Cînd cumpără grîu de sămînță, întreabă de nivelul de gluten, proteină și procentul de semințe germinabile, precocitate, aristare, rezistența la secetă și talie, înspicare, rezistență la fuzarioză, făinare și rugină. Cînd cumpără pachet tehnologic, întreabă dacă are și dezagregator pe lîngă fungicizii foliari, și dacă insecticidul e bun și contra viermilor sîrmă.
Satul nu mai e izolat ca în perioada interbelică. Are școli, televizoare, Internet, telefon. Peste un milion de persoane din mediul rural au emigrat în străinătate, și mențin legătura cu rudele de acasă. Societatea, în ansamblul ei, nu poate redeveni comunitatea idilică din cromolitografiile vechi. Nostalgia pentru ”tradiții” – concept vag – e menită să rămînă ceea ce este, o tradiție. Nici cei mai consecvenți ortodocși practicanți nu știu că există divorț religios, și nu le trece prin cap să-l ceară.
