Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Luminița de la capătul tunelului

de Mihai Damian     Contributors.ro
Miercuri, 6 octombrie 2021, 8:12 Actualitate | Opinii


Mihai Damian
Foto: Hotnews

1. Amintiri cu tuneluri.

În anul de grație 1996 PSD-ul (care se numea atunci PDSR) pierdea pentru prima dată puterea. În marile orașe lumea sărbătorea pe stradă victoria și loviți de un val de optimism nu puțini eram atunci cei care credeam că România se debarasase definitiv de caracatița comunistă. Euforia n-a durat însă mult timp. Departe de-a fi scăpat de influența "foștilor", cu datorii scadente moștenite de la guvernul precedent și o economie gripată, România se găsea în ceea ce se numea atunci "tranziție" de la vechea epocă comunistă către bunăstarea occidentală. N-a trecut mult până când oamenii și-au pierdut răbdarea. În prima linie sub asediul criticilor premierul Victor Ciorbea a încercat să restaureze optimismul serios fisurat al populației cu urmatoarea frază :

"Se vede luminița de la capătul tunelului"

Facem un salt în timp de 20 de ani. România e în NATO și în UE și a cunoscut o dezvoltare accelerată. Tranziția către o societate democratică pe model occidental pare să fie înfăptuită. Sigur că există încă frământări în lumea politică și descendentul vechiului PDSR este încă un partid foarte important, dar acesta n-a mai deținut președinția statului din 2004, de la sfârșitul "epocii Iliescu". Iată însă că PSD-ul câștigă alegerile parlamentare din 2016 și noii guvernanți îndreaptă rapid trenul spre alt tunel. Brutalitatea cu care ne-am trezit din nou la întuneric cu statul de drept și libertățile democratice sub amenințare a creat senzația de tunel al groazei. Populat cu personaje politice dintre cele mai hidoase, între care chiar fostul mecanic de tren din '96, Victor Ciorbea, ajuns acum avocat "al poporului" în slujba noii stăpâniri.

Iată-ne ajunși cu povestirea în zilele noastre. După vreo trei ani de spaimă suntem din nou la lumină. "Opoziția democratică" a câștigat din nou alegerile și totul părea să meargă - nu-i așa ? - ca pe roate. Pentru un observator mai atent însă funcționarea democrației noastre e în continuare extrem de îngrijorătoare. Pe lângă mecanici nepricepuți trenul nostru are niște grave probleme structurale. Care nu sunt noi, de fapt unele apărusera deja în primul tunel al tranzitiei. Doar că, novici cum eram pe atunci, nu le-am observat. Despre ele este vorba în acest articol.

2. Defecțiunile trenului.

Voi enumera aici trei dintre deficiențele structurale grave ale statului nostru. Primele două sunt relativ cunoscute, de a treia se vorbeste mai puțin. Pentru fiecare voi aminti cauza și modul în care în opinia mea ele ar trebui remediate. Sper de asemenea ca legăturile între cele trei să devină evidente după citirea acestor rânduri.

a. Ordonanțele de urgență. Despre subiect a scris în detaliu Miron într-un articol recent. Rezumând opinia lui, celebra Ordonanță de Urgență 13 care a scos lumea în stradă a fost doar o manifestare extrem de grava a unei probleme de sistem care e însăși existența acestui mod de-a legifera prin ucazuri guvernamentale în afara oricărui mecanism de control democratic. Primul ministru are astfel o putere disproporționată mai ales pentru un demnitar numit și nu ales. De altfel și actuala criză politică a pornit de la un OUG pe care premierul l-a trecut fără să aibă de negociat o majoritate parlamentară care să-l susțină. Cum au apărut însă aceste OUG-uri ? Miron face un istoric mai complet în articolul sus-mentionat. Eu mă voi mărgini să amintesc că în 1996, anul în care am început povestirea noastră, Convenția Democratică avea o majoritate foarte fragilă în coaliție destul de instabilă cu Partidul Democrat și (eternul) UDMR. Așa cum am spus, lumea voia schimbări rapide iar ele erau greu de trecut prin Parlament. Uneori imposibil. Și atunci guvernul Ciorbea a început să dea OUG-uri și susținătorii au aplaudat. Așa a inceput. Și s-a agravat, până la a pune în pericol statul de drept în sine. De notat că în 2017 când celebrul OUG 13 era cât pe ce să între în vigoare guvernul PSD dispunea de o majoritate confortabilă. Dacă a ales totuși această modalitate de legiferare a fost pentru a evita opoziția președintelui care ar fi putut să întârzie procesul prin diverse metode. Și pentru a scăpa de controlul Curții Constituționale. Am identificat deci câteva cauze importante care au dus la folosirea OUG-urilor : majoritatea parlamentară fragilă și opoziția președintelui. Plus controlul CCR, următoarea stricăciune de care voi vorbi.

b. Curtea Constituțională. Și despre abuzurile Curții Constituționale s-a scris foarte mult. Jurnalistul Liviu Avram de exemplu a analizat în multe rânduri decizii CCR care contrazic flagrant jurisprudența instituției și care nu pot fi explicate altfel decât prin favorizarea uneia din taberele politice. Cu mandate care sunt de două ori mai lungi decât cele ale unui parlament, cu decizii fără drept de apel, judecătorii CCR au ajuns un fel de ayatolahi care cenzurează legi și tranșează conflicte politice după bunul lor plac. În special deciziile de soluționare ale așa-ziselor "conflicte juridice de natură constituțională" au dat naștere la abuzuri grave ale Curții (demiterea Laurei Kovesi prin ordin expres de la CCR a fost un teribil exemplu). Cum de s-a ajuns aici ? Din nou dacă ne întoarcem în timp prin anii 90, ne amintim (cei mai în vârstă) că deși Curtea Constituțională de atunci avea în componență niște veritabili dinozauri comuniști ea era foarte puțin prezentă în spațiul public. Nici măcar guvernarea Ciorbea așa instabila cum a fost ea nu a fost afectată în vreun fel de decizii ale Curții, iar cea Iliescu-Năstase care urmat cu atat mai putin. Ce s-a schimbat după 2004 ? Cuvântul cheie pentru a întelege lucrurile este "conflict". în 2004 a fost ales președinte Traian Băsescu dar în parlament alianta DA (între PNL și PD) nu putea să facă o majoritate. Traian Băsescu a reușit să fabrice cumva una pe care el însuși a numit-o "soluție imorală", prin adăugarea la coaliția guvernamentală a Partidului Umanist al lui Dan Voiculescu, care intrase în Parlament aliat cu PSD. Acest lucru dar și personalitatea de "președinte jucător" a lui Băsescu a condus la primele conflicte serioase între cele doua entitati rezultate în urma alegerilor, președinte și parlament. Așa și-a intrat în rol Curtea Constituțională chemata să transeze respectivele conflicte. Și cum rezolvarea lor nu era nicidecum prevazuta în Constitutie, Curtea a trebuit să improvizeze. De notat ca la început a facut-o cu o oarecare bună credință, încercând să împartă rolurile cât de cât echitabil. De pildă la cererea pentru începerea urmăririi penale a unui ministru CCR decidea în 2008 că pentru cei care sunt și parlamentari trebuie cerută aprobarea Parlamentului iar pentru ceilalți a președintelui. Așa a inceput. Și pe măsură ce conflictele la vârful statului s-au agravat și CCR a început să fie conștientă de puterea care o deține, lucrurile au degenerat. A doua suspendare ratată a lui Traian Băsescu în 2012 a fost în opinia mea un moment de cotitură important. Atunci decizia de-a valida sau nu referendumul de demitere (care nu atinsese pragul de prezență de 50%) a depins de judecătoarea Aspazia Cojocaru, propusa la CCR de PSD. Rezistând unor mari presiuni, aceasta a judecat strict faptele și a votat împotriva interesului politic al partidului respectiv astfel că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni. Din acel moment a devenit evident pentru politicieni că controlul CCR a devenit fundamental și instituția a fost ulterior capturată politic, cu consecințele dramatice pentru statul de drept pe care le știm. Vedem așadar că punctul de plecare al deraierii CCR a fost conflictul între președinte și parlament. Despre el voi vorbi în cele ce urmează.

c. Coabitarea. în 2000 Franța reducea durata mandatului prezidențial de la 7 la 5 ani cu scopul de-a-l sincroniza cu cel al parlamentarilor. Coabitarile dintre președinți și premieri din tabere opuse deveniseră frecvente cu toate că președintele putea să dizolve Parlamentul și să provoace alegeri anticipate, o singură dată în timpul unui mandat. Părerea cvasi-unanimă era că coabitarile slăbeau instițutiile statului și erau nocive pentru actul de guvernare. Nu mult timp după, în 2003, în România se intâmpla exact contrarul. Mandatul prezidențial creștea de la 4 la 5 ani, probabil din dorința lui Adrian Năstase să fie președinte mai mult timp. Drept urmare au apărut coabitarile și conflictele aferente. Și așa cum am mai amintit, revizuirea Constituției din 2003 nu le-a prevazut deloc în text. Cu Năstase președinte și PSD la putere nici n-ar fi fost nevoie. Doar că istoria s-a scris altfel, și am vazut la punctul precedent consecintele.

3. Reparații urgente.

Să luam pe rând defecțiunile constatate mai sus. Este limpede că instrumentul legiferării prin OUG așa cum este el acum trebuie eliminat. Dar așa cum am subliniat el a apărut ca o consecință a majorităților de guvernare foarte fragile, care fac ca inițiativele legislative ale guvernului să fie foarte greu de trecut prin Parlament. OUG-urile expun democrația noastră la un grav pericol, dar dacă înlăturând piesa defectă trenul nu mai funcționează, reparația nu e buna. Ca atare trebuie introdusă o componentă majoritară în sistemul nostru de vot. De exemplu alegeri în doua tururi așa cum am avut la primari, măcar pentru o parte dintre parlamentari, bunăoară una dintre camere. Acest lucru garantează majorități parlamentare mai largi. În ceea ce priveste CCR e evident că "depolitizarea" componenței ei, sub orice formă s-ar încerca NU este soluția corectă. Curtea din perioada 1990-2004 era mult mai politizată decât actuala și cu toate acestea nu provoca nici pe departe stricăciuni similare. Ar trebui ca CCR să nu se mai pronunte decât pe constituționalitatea legilor și asta doar invocând Constituția și nu diverse alte surse și tratate în functie de speța analizată și interesele de moment. Și de asemenea precizând clar paragrafele din lege care nu sunt constituționale și nu refuzând legea în ansamblu. Ca atare cred că trebuie scoase faimoasele "conflicte juridice" din obiectul analizei CCR. Dar ca și în cazul OUG-urilor, pentru ca reparația să fie completa trebuie eliminată și cauza defecțiunii. Astfel, conflictele între președinte și parlament trebuie eliminate pe cât posibil. Pentru aceasta e nevoie ca alegerile prezidențiale și parlamentare să fie re-sincronizate ceea ce presupune egalizarea duratei mandatelor. Iar în cazul în care una dintre cele doua entități își întrerupe mandatul înainte de termen (prin alegeri anticipate de exemplu) ar trebui ca și cea de-a doua să facă la fel (alegeri anticipate pentru președinte respectiv dizolvarea parlamentului de catre un nou președinte ales în mijlocul unei legislaturi). Cu alte cuvinte trebuie pus capăt coabitarilor.

4. Întrebări frecvente. Anticipez în cele ce urmează câteva obiecții care s-ar putea ridica la soluțiile propuse. E destul de încetățenită ideea falsa că împărțirea puterilor între un președinte și un parlament de culori politice opuse creează un mecanism de echilibru și control între puterile statului. Și, cu un exemplu concret, că în lipsa "opoziției" președintelui Iohannis în perioada Dragnea, PSD și-ar fi putut trece nestingherit toate legile prin Parlament, inclusiv cele dedicate personajului sus-numit care de altfel ar fi ajuns prim-ministru. Raspunsul meu este că - dacă tot e să facem istorie contrafactuala - nu e deloc clar că Dragnea și partidul său ar fi câștigat alegeri parlamentare concomitente cu cele prezidentiale. PSD-ul nu a mai câștigat președinția din 2004, iar atunci când alegerile sunt în acelasi timp majoritatea parlamentară tinde să fie de partea președintelui ales. Mai cu seamă însă, PSD-ul putea foarte bine să treacă atât OUG 13 cât și alte grozăvii legislative și nu știm de ce (din fericire) nu a facut-o decât în parte. Inclusiv excluderea lui Iohannis de la procedura de numire a premierului printr-o suspendare (temporară) a președintelui de către parlament era o manevră de domeniul posibilului, cu concursul binevoitor al CCR.

În aceeași ordine de idei există teama că o majoritate parlamentară largă e o potențială sursă de abuzuri legislative, din nou având în minte figurile sinistre care au condus partidele noastre majoritare de-a lungul timpului. Însă din nou, dacă alternativa este ocolirea Parlamentului prin OUG-uri, unde e beneficiul ? Și intr-un caz și în celalalt, remediile pe care le avem astăzi pentru aceste ipotetice situații problematice sunt mult mai grave decât bolile pe care le-ar putea cauza problemele respective.Citeste continuarea pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1943 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by