Nu prea discutăm fotbal în bula noastră, deci n-aveaţi de unde să ştiţi că Şerif Tiraspol, echipa holdingului de firme condus de oligarhii Guşan şi Kazmali, foşti ofiţeri KGB (dacă există “fost” în KGB), adică osatura economică a regimului separatist de la Tiraspol, a bătut ieri pe Real Madrid chiar la Madrid cu 2-1, deci a şocat Europa şi a umplut de mândrie inimile moldovenilor.
O mândrie unică în bizareria ei, pentru că doar în Moldova şefilor unui regim politic separatist care fac pipi cu boltă pe ţara pe care n-o recunosc li se permite să reprezinte totuşi ţara respectivă în Champions League, că altfel n-ar putea ajunge acolo oficial. O reprezintă de sanchi, pentru că după victorii în toate mesajele lor publice (în rusă) vorbesc doar de Tiraspol şi “republica Transnistria”, nu de Moldova.
În vreme ce guvernanţii moldoveni nu pot călca în Transnistria, fiind opriţi la graniţa nerecunoscută, echipa Şerif Tiraspol circulă liber prin Moldova, joacă meciuri în liga naţională – şi nu doar joacă, dar o şi câştigă: este de ani de zile campioana Moldovei la fotbal! Deoarece, furând bani de la moldoveni prin scheme suspecte, de exemplu cea cu energie, e de departe cel mai bogat club, dominând campionatul intern (sa-i zicem aşa, intern) cu garnitura de stranieri adunaţi de prin cele patru zări ale planetei.
Cu restul de bani, la care se adaugă câştigurile actuale din Champions League, Şeriful lui Guşan va continua să susţină politica regimului separatist; de fapt ei sunt faţa economică al separatismului transnistrean, care s-ar prăbuşi dacă n-ar exista holdingul Şerif să plătească salarii şi pensii. Ei vor continua să sponsorizeze fraudarea votului în Republica Moldova de dincoace de Nistru, ori de câte ori e nevoie, organizând autobuze cu votanţi aduşi pe tabel, sub supravegherea serviciilor de informaţii ale Transnistriei şi angajaţilor Şerif, inclusiv cei din clubul sportiv. Şi ajutând la organizarea secţiilor pentru alegerile din Rusia, ca săptămâna trecută, trecând lejer peste capul guvernului moldovean.
Când întrebi un localnic de ce permite Chişinăul această imensă maskirovka, primeşti de regulă două argumente. Primul: “să nu amestecăm sportul cu politica”. Situaţia fiind cea de mai sus, replica poate fi luată cel mult drept literatură suprarealistă: dacă Şerif Tiraspol nu face politică, în spatele vitrinei cu fotbalişti mercenari (între care şi câţiva rătăciţi de prin România, mai demult), atunci nu mai ştim ce e politica.
Al doilea argument: participarea clubului oligarhic Şerif în competiţia internă şi, cu girul Moldovei, în cele internaţionale, ar fi o mişcare strategică abilă, prin care separatiştii confirmă de facto unitatea statului. O fi, dar atunci strategii ar trebui să precizeze şi care-i unitatea de măsură a succesului, şi când ar urma el să se concretizeze. Pentru că ce se vede după ani de zile de aplicare a acestei diplomaţii abile e doar un regim separatist întărit economic, cu un club sportiv fanion care-i consolidează identitatea şi brandul în Europa, care semnează acte şi contracte de business ca moldoveni când e rost de câştigat câte ceva, dar se declară stat separat în rest. Un joc dublu la vedere: la Tiraspol s-a inventat cetăţenia opţională.
Absurdul şi unicitatea acestui aranjament sar în ochi când compari Moldova cu alte state care au teritorii ocupate. Este de neimaginat ca Ciprul, de exemplu, să fie reprezentat internaţional de cluburi din nordul ocupat de Turcia, ba chiar unele care ar avea legături demonstrabile, politice şi financiare, cu regimul de la Ankara. Echipele de fotbal din Famagusta, oraş din nord, şi-au păstrat numele dinainte de 1974 dar s-au mutat dincoace, în teritoriul recunoscut, şi joacă cu mândrie sub eticheta “cluburi refugiate”. La fel a făcut Şahtior Doneţk, cunoscuta echipă ucraineană a minerilor din Donbasul ocupat de separatiştii pro-ruşi, ca să venim mai aproape de casă: s-a mutat cu arme şi bagaje la Lviv, apoi Harkov, ca să se stabilească în final la Kiev. Ar concepe cineva în Ucraina ca ţara să fie reprezentată în Europa de un club sportiv al separatiştilor din est, al cărui proprietar să fie chiar unul din stâlpii regimului ilegal? Ar sări în aer opinia publică.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
