Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

2024, între mesagerii „înnoirii” și cei ai „revoluției”

de Cristian Andrei     Contributors.ro
Miercuri, 22 septembrie 2021, 18:17 Actualitate | Opinii


Cristian Andrei
Foto: Arhiva personala

Anul 2024 nu va fi așa cum ne așteptăm. Greutatea lui politică vine din cele 4 rânduri de alegeri care sunt comasate în mai puțin de 6 luni. Greutate care îl va strivi. 2024 este un an „all in”. Locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. Tocmai această presiune uriașă așteptată, estimată și resimțită deja de către toți actorii va face ca lucrurile să degenereze până atunci.

Cu o desfășurare atât de strânsă, aceste alegeri ar avea șansa să îi dea control unui singur actor, într-o singură mână, începând de la administrația locală până la președinte. La fel, cei care ar pierde ar pierde tot, dintr-un singur foc, pentru minim 4 ani, fără ocazia, ca până recent, a unor momente de resetare electorală, a unor momente de renegociere, intercalate la 1-2 ani distanță.

O asemenea concentrare de putere crește enorm tensiunea politică până la insuportabil. Printre scandaluri zilnice, semnele ei se văd încă de astăzi.

Cel mai probabil, peisajul electoral din preajma alegerilor din 2024 nu va mai semăna cu cel de azi, în felul în care sunt așezate partidele la putere sau în opoziție, în felul în care relaționează și fac alianțe, în felul în care vor arăta partidele însăle până atunci, în materie de lideri, de mărime, de scor în sondaje, respectiv importanță. Următorii trei ani vor fi un festival de grupări și regrupări, de reașezări și de competitori care vor veni pe turnantă încercând să prindă un loc cât mai bun în poza de final. Un „steak” în post-2024.

Cumva, chiar varianta firească, a construcției de durată și a stabilității până la alegeri, pare cea mai exotică, un pariu greu de atins.

Din cauza tensiunii uriașe, există chiar și o posibilitate ridicată, mai ridicată decât altădată, ca 2024 să nici nu mai conțină toate cele patru rânduri de alegeri, dacă până atunci sistemul politic va face „implozie” și vom avea vreun rând de alegeri, grăbite de criza politică sau de una socială, înainte de termen. Adică să o avem o nouă resetare pe parcurs.

Nici ideea unei alternanțe clasice, așa cum o percepem sau imaginăm astăzi, PSD vs. PNL/USRPlus, putere-opoziție, nu ar mai sta neapărat în picioare până în 2024. Toate cărțile sunt pe masă.

15 ani de instabilitate

Începând din 2009, de când alegerile au fost decalate (îndeosebi cele prezidențiale) guvernările și alianțele s-au fisurat și s-au prăbușit înainte de alegeri, tocmai datorită presiunii unor resetări ceva mai mici ca amploare decât cea care urmează în 2024.

În 2009, înainte de prezidențiale, s-a rupt alianța PDL-PSD formată doar în 2008. În 2012, înainte de locale și parlamentare, s-a prăbușit guvernarea PDL-UNPR fiind înlocuită de cea a USL. În 2014, înainte de prezidențiale, s-a destrămat guvernarea USL fiind înlocuită de un USL hibrid, PSD plus sateliți. În 2015, înainte de localele și parlamentarele din 2016, ca urmare a tragediei Colectiv dar nu numai, guvernarea USL 2 - Ponta a sucombat fiind înlocuită de cea a tehnocraților. În 2019, înainte de prezidențiale, guvernarea PSD a expirat și ea, fiind înlocuită de un guvern minoritar PNL susținut de o majoritate foarte pestriță.

Exemple similare vin și din istoria mai veche, precum ruperea alianței PNL-PDL în 2007, înainte de alegerile locale și parlamentare din 2008, ori crizele de dinainte de alegerile din 2004 din interiorul guvernului și partidului atotputernic PDSR/PSD, condus atunci de Adrian Năstase.

Este destul de ușor să intuim, privind la această scurtă istorie, dar și la criza politică de la București de astăzi, că presiunea asupra sistemului, cu patru rânduri de alegeri în 2024, va crea fisuri și tensiuni uriașe în guverne, în interiorul partidelor și pe scena politică, cu cât ne apropiem de urne.

Resetarea identităților politice

De cealaltă parte a urnei de vot, electoratul României va arăta sensibil diferit în 2024, în privința identificării cu idei, partidele și lideri politici.

Că vom mai fi sau nu în pandemie până atunci, efectele acesteia s-au conturat deja într-o zonă mai profundă, aceea a identităților politice în rândul votanților. Vor fi alegeri influențate direct de pandemie.

Războiul de uzură din societate, care durează deja de peste un an și jumătate, pro și anti restricții, pro și anti mască, pro și anti vaccin, pro și anti obligativitate vaccin sau pașaport de vaccinare, a născut clivaje politice vii. Poate ele nu au astăzi un nume dar există deja și au suprascris identități politice anterioare. Foarte mulți concetățeni și-au găsit, peste noapte, un drapel și o cauză care îi înflăcărează, mult mai puternic decât vechile noastre alinieri politice „clasice”.

Mai mult, cu doar 35% rată de vaccinare și cu foarte mulți români, probabil o majoritate, care se opun purtării măștii, ne dăm ușor seama că aceste grupuri și noi identități vor juca un rol major în 2024.

Să nu uităm și că pandemia a dus în prim plan frici și temeri esențiale la nivel individual legate de nevoi de bază: supraviețuire, siguranță, relaționare socială. Dar și războaie ale dezinformării, manipulării, noi moduri de comunicare în masă, care s-au folosit de aceste frici și au segregat oameni în „bule” ostile.

Primul semnal că acul s-a mișcat pe cadran a fost intrarea AUR în parlament în decembrie. Mai poate fi dat un exemplu foarte proaspăt, dar extern, din referendumul (eșuat) pentru suspendarea guvernatorului statului California, unde opiniile pro și contra pentru suspendare s-au aliniat foarte puternic cu opiniile pro și contra obligativității vacinării.

În cazul cel mai simplu, noile identități „ale pandemiei” vor augmenta și gonfla clivaje mai vechi, teme de revoltă mai vechi. În cazul mai complicat și complex în care probabil ne vom afla, ele vor da naște unor curente, lideri și poate chiar și unor partide noi. Ceva nou și diferit. Bazinul de oportunitate este natural, uriaș și este greu de crezut că partidele mainstream vor avea capacitatea de a se înclina și repoziționa atât de mult și atât de oportunist cât să cuprindă și să acopere credibil această masă uriașă de votanți.

Criza identităților politice pe timp de pandemie se suprapune și se hrănește și din problema deja cronică a cetățeanului cu o „conștiință globală” care nu se mai regăsește în oferta politică tradițională, locală, inflexibilă – despre care am vorbit aici („Partide vechi și partide agile”)[1]. Partidele politice, în forma lor tradițională, nu mai au mijloace să satisfacă aspirațiile noului tip de votant. Comparația pe care cetățenii o fac permanent, zilinic, cu alte sisteme politice, economice și sociale, prin plonjarea în internet și rețele sociale, naște o depresie politică cronică.

Costurile sociale

Costurile inerente ale pandemiei în buget, pentru afaceri, pentru locurile de muncă și în general în economie, precum și impactul creșterii prețurilor la energie și prin ricoșeu în toate celelalte prețuri vor tensiona mult societatea, în ciuda semnelor pozitive de creștere economică.

Dacă acest trend, început în vara-toamna lui 2021, se va menține în prețuri și nu va exista o îndiguire a fenomenului, atunci este foarte plauzibil ca pentru cel puțin un an de acum înainte acesta să devină principalul subiect social-politic, cu urmări masive și pentru 2024.

Chiar și o super-performanță guvernamentală în zona fondurilor europene și PNRR, în următorii ani, un aport de zeci de miliarde de euro dinspre UE spre România, ar putea fi prea puțin sau prea lent ca să atenueze costurile sociale ale pandemiei sau post-pandemiei.

Cu alte cuvinte, prețurile și situația socială se pot transforma în narațiunea centrală sub care să se grupeze toate celelalte teme sau frustrări existente pe piață. Avem exemplul Bulgariei care, începând cu 2013, de la creșteri de prețuri la energie, a ajuns într-o cascadă de instabilitate politică ce durează până în prezent, cu coaliții nedurabile, alegeri anticipate, forțe politice pestrițe și incertitudine politică. Totul pe un fundal de dezamăgire față de instituții și partide politice.

Situația sensibilă de astăzi mai poate dezvolta și aduce în prim plan o temă relativ nouă pentru România, dar care a crescut într-o zonă mai greu sesizabilă. E vorba despre suspiciunea și nemulțumirea față de corporații (mari companii), românești ori străine, față de prețurile ori față de serviciile prestate. Au mai existat tentative din partea unor forțe politice, recent, de a scoate marile companii drept „vinovați” pentru diverse fenomene economice (vezi de exemplul OUG 114), dar la acel moment nu a existat un „declanșator” social-politic, un pretext. O creștere împovărătoare de prețuri, însă, ar putea să stimuleze o asemenea dezbatere care ar avea deopotrivă consecințe pentru mediul de business și pentru cel politic.

O altă temă care ar putea crește pe fond de stres economic și social, mai puțin politizată în România până acum, ar putea fi percepția unei distanțe tot mai mari de nivel de trai între categorii de români, o diferență între urbanul mare dezvoltat, cu joburi bine plătite, și orașele mici și ruralul rămase economic în urmă.

Despre orice tip de costuri și efecte am vorbi, impactul social al pandemiei va exista într-o formă sau alta. Va depinde de politicieni în ce formă va fi abordat sau în ce mod i se va răspunde.

Doar primarii nu mai garantează victoria

Până astăzi, după 31 de ani de la Revoluție, aproape nici un partid de unul singur nu a reușit să depășească un scor de 20% la alegerile generale fără să aibă o bază de primari serioasă. Nu există un număr magic în această privință, dar fără o reprezentare teritorială undeva în zona 500-1000 de primari, următorul pas, peste 20%, pare a intangibil. În această zonă, de partide, să le spunem, „mari”, au ajuns doar PSD/PDSR, PDL, PNL și noul PNL rezultat din fuziunea PNL-PDL.

Este o ligă unde accesul se face greu, cu atât mai greu cu cât sistemul cu un singur tur la alegerile pentru primar fortifică primarii în funcție. Este piesa de rezistență a partidelor mari. Fără schimbarea ei, alegerile locale din 2024 vor avea o coloratură mai aproape de paleta clasică.

Dar mai este aceasta singura cale? Pentru alegerile generale, cele parlamentare, tendința ultimelor scrutinuri este către un conflict tot mai ridicat între „partidele cu primari” – cele care nu pot concepe politica decât mediată prin gospodarii localităților – și partidele „fără (mulți) primari”, adică partidele de lider, partidele de listă ori partidele cu o temă unică (partidele „concept”).

În 2012, partidele „cu primari” au totalizat la Camera Deputaților 80,28% din voturi. În 2016 au totalizat 71,71%, în timp ce în 2020 au mai strâns doar 60,79% (am inclus și UDMR de fiecare dată)! O evoluție abruptă. De altfel, în 2020, atât PNL, cât și PSD, deși alegerile parlamentare au avut loc foarte curând după cele locale (mai puțin de 3 luni), au performat sub sau în marja rezultatului politic realizat de primari.

2024 poate fi anul în care, pe fondul tuturor celorlalte dezvoltări și evoluții descrise mai sus, pe fondul degradării încrederii în „sistemul” mainstream, partidele „fără primari” ori partide noi pot mușca și mai mult din tortul puterii, în ciuda barierei „unui singur tur la primar”. Sistemul de alocare proporțională a mandatelor în Parlament sprijină mult un sistem divers și multipartid. Nu ar fi de mirare ca partidele mari să caute, cum s-a mai întâmplat, fără succes, de câteva ori, să modifice tocmai acest sistem, către unul cu tentă majoritară, pentru a se baza și mai mult pe forța primarilor.

Fără lideri

Perla coroanei alegerilor și controlului asupra sistemul politic este funcția de președinte. De fiecare dată, alegerile prezidențiale au avut un impact major asupra regimului politic, dar și asupra sistemului de partide.

În acest moment, dintre liderii politici activi pe piață, care mai pot candida, nu există niciunul cu o popularitate care să îl îndreptățească să intre măcar în turul al doilea. Cel mult prin prisma mașinăriei de partid și atât.

Există câteva nume care gravitează aproape constant prin listele de sondaj, cu ceva mai mare tracțiune, mulți din afara sistemului de partide, dar fără a avea până azi o platformă reală ori fără să fi anunțat vreo intenție.

De aceea, exact aici este elementul cel mai mare de incertitudine pentru 2024. Pentru că aceste alegeri sunt „the king maker”. Un partid mic, ori poate unul inexistent azi, sau chiar un partid mare și erodat poate cunoaște o evoluție fulminantă dacă găsește o „locomotivă” electorală.

Ce știm până acum este că partidele cu mulți primari (PSD, PNL) sunt cele mai ofertante, cele care au o infrastructură umană pe care se poate „urca” un candidat de succes la prezidențiale. Mai știm că nu vom avea un „incumbent”, un președinte în funcție. După expirarea celor două mandate ale președintelui Iohannis, jocul se va reseta.

Și mai știm că în 2024, mai mult ca oricând din 2000 încoace, sistemul politic pare șubrezit încât pot să apară noi lideri, complet neașteptați, surprize, „underdogs”, pe care multă lume va fi dispusă să îi urmeze.

Competiția prezidențială se va da, ca urmare, între partide cu o bază teritorială puternică și, de cealaltă parte, nume de import (importuri de nevoie) sau nou intrate în politică ce vor reprezenta promisiunea unei „înnoiri” sau a unei revolte împotriva „sistemului”. Mașinării de partid vs. lideri populari.

Segmentarea nemulțumirii

Mesajul „anti-sistem”, așa cum vag am ajuns să îl numim în România în ultimii ani, pare să devină, aparent paradoxal, mainstreamul conversației politice în perspectiva lui 2024. Se întrevede o competiție și o înghesuială teribilă de mesaje vindicative, revoluționare, salvatoare, despre renaștere sau apărarea unor identitități.

Mai mult, acest mesaj anti-establishment a ajuns să fie extrem de diversificat și chiar la modă: vorbim de un mesaj anti-autorități (pe fondul mai ales al pandemiei), de un mesaj anti-partide și anti-corupție (mai vechi), de un mesaj pentru o reformă radicală (mai ales legat de serviciile statului), de un mesaj anti-sărăcie și de un mesaj anti-corporații - cu potențial de creștere (ambele în cazul în care criza prețurilor va continua), de un mesaj anti-occident, de un asalt al indentităților hard-core și contondente generate pe timp de pandemie. Și nu am contabilizat aici mesajele clasice de opoziție, firești, anti-guvernare (oricare va fi ea) și anti-Iohannis la final de mandat.




Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















926 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by