Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Vaccinarea: restricții, recompense sau altceva?

de Radu Silaghi-Dumitrescu     Contributors.ro
Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:47 Actualitate | Opinii


Radu Silaghi-Dumitrescu
Foto: Arhiva personala

Reiau aici și comentez idei dintr-un articol recent din revista Nature (Savulescu, J., Pugh, J. & Wilkinson, D. Balancing incentives and disincentives for vaccination in a pandemic. Nat Med 27, 1500–1503 (2021). https://doi.org/10.1038/s41591-021-01466-8), pentru că au sens și sunt ignorate la noi de aproape toată lumea. E despre vaccinurile anti-COVID dar se poate aplica la multe altele.

Ceea ce un om de știință serios și responsabil înțelege, e că vaccinurile anti-COVID, ca orice medicament, nu sunt soluția perfectă – ci doar cea mai bună până acum. Că sunt utile la nivel individual, ca să reducem riscul de a avea forme grave ale bolii. Că sunt utile la nivel individual chiar și dacă boala nu ne afectează: ca să evităm să o dăm mai departe cuiva mai sensibil. Și că sunt utile la nivel social, de comunitate, ca să evităm blocarea sistemului de urgențe din sănătate.

Specialiștii în comunicare preferă adesea răsunsuri scurte cu da/nu. De exemplu, că vaccinurile sunt sigure și eficiente – și atât. Sigur că pentru oamenii simpli e esențial să ai un mesaj simplu – și e real că vaccinurile sunt sigure și eficiente. Dar... dacă nu oferim o imagine transparentă și clară a excepțiilor și a reacțiilor adverse, se favorizează o piață neagră a informațiilor false despre ele. La fel și cu măștile de protecție, la fel și cu restricțiile.

Cînd vorbești populației despre vaccinare și despre restricții sau stimulente, e corect (științific) să ții cont de motivele pentru care faci vaccinarea (cele personale și cele sociale, de care am scris mai sus), de câți oameni s-au vaccinat deja, câte vaccinuri ai la dispoziție, dar și câți sunt dispuși să se vaccineze. Și de motivele lor. Într-un fel vorbești în Australia, unde vaccinarea e abia la început (e la 5% din totalul populației) și alt alt fel în SUA (unde e către 50%). Și poate în alt fel în țările mai sărace, unde vaccinul încă nu a ajuns, comparativ cu România unde este de ceva vreme deajuns pentru toți doritorii. Într-un fel le vorbești medicilor și în alt fel populației generale. Într-un fel vorbești populației generale și în alt fel minorităților (de exemplu, în Anglia personalul medical de origine etnică minoritară pare mai puțin dispus să se vaccineze).

S-au încercat diverse metode, în diverse locuri, pentru a crește ritmul de vaccinare COVID. Autorii articolului dau câteva exemple, dar există multe altele. În Indonezia – amenzi; amenzi au existat și în Germania, dar pentru alt fel de vaccin. În Indonezia s-a încercat și blocarea ajutoarelor sociale; Australia a aplicat de asemenea asta pentru alte vaccinuri. Sunt apoi limitările pentru acces la servicii publice: de exemplu în SUA, limitarea accesului în campusuri universitare (deci, accesul la la educație). SUA dealtfel aplica acest sistem de multă vreme și pentru alte vaccinuri. În Anglia sau în Rusia s-a aplicat și condiționarea de către angajator, în unele domenii de activitate. În România, proiectul legii vaccinării venea cu obligativitatea participării la o întâlnire/sesiune de informare, pentru cei sceptici.

Vin apoi exemplele de stimulente. Serbia a dat bani persoanelor vaccinate. Unele state din SUA au organizat loterii (citesc că și România are). În SUA s-au oferit bonuri de investiție financiară, sau bere, sau arme de foc.

Autorii articolului arată că măsurile restrictive pot fi justificate prin faptul că (1) vaccinarea reduce (da, nu reduce la zero, dar reduce semnificativ) șansele de a transmite o boală serioasă altui cetățean și (2) vaccinarea previne blocarea sistemului de sănptate cu cazuri grave de COVID. Poate și (3) – previne cheltuieli publice mari cu îngrijirea bolnavilor și cu perturbarea economiei.

Deciziile despre restricții trebuie cântărite de la caz la caz, pe considerente precum cele de mai sus. Trebuie recunoscut că limitezi niște drepturi – și trebuie cântărit. De la caz la caz. Dacă problema e gravă, acută, atunci iei restricțiile în considerare. Dacă nu, vaccinarea rămâne pur voluntară. Sigur, contează și cine și cum judecă. Într-un fel pot judeca italienii sau britanicii, care au avut spitalele supraaglomerate de COVID o vreme și care au avut câte 130-135 000 de morți de COVID până acum. Poate în alt fel România, unde sistemul sanitar de urgență n-a ajuns la criza pe care au văzut-o italienii sau britanicii (datorită și măsurilor luate, cum au fost și cât s-au putut, dar și datorită unor factori obiectivi – procentul mai mare de populație rurală deci mai puțină aglomerare, sau faptul că pe la noi vin mai puțini străini să aducă virusuri). Ca să nu mai vorbim de arma noastră secretă – persoanele trecute prin boală dar neraportate oficial: cam jumătate din populația orașelor mici conform unui studiu discutat aici). Poate atunci nu e o surpriză că decidenții de la noi nu s-au grăbit să ia măsuri speciale, nici de restricții nici de încurajare.

Dacă ai decis că situația necesită măsuri restrictive, te întrebi mai departe cât de convins ești că vaccinul e sigur și eficient. Dacă nu ești complet convins, rămâi din nou la voluntariat (aici avem și o notă secundară: cât de mare și poate cât de influent e grupul de populație care nu e convins? La noi ca și la alții asta e o problemăcu implicații politice – unii oficiali își pot pierde funcția sau chiar se poate schimba majoritatea guvernamentală din cauza unor astfel de grupuri). Dacă ești convins de eficiență și siguranță (și oficialii noștri sunt, corect, convinși), iei în considerare restricțiile. Apoi te întrebi care va fi eficiența măsurilor. Iar aici discuți separat pe grupuri de populație. De exemplu la seniori beneficiile de protecție sunt foarte clare. La unele categorii de angajați, beneficiul social poate iar fi clar. Dar la altele, poate rămâne discutabil. Dacă crezi că măsurile vor avea efect pozitiv, le iei. Altfel, din nou, nu. La fel te întrebi apoi despre costuri.

În privința măsurilor de stimulare, ai de gândit la fel ca și pentru cele de restricție/obligare. În primul rând pentru că dacă măsura de stimulare e prea amplă (dai sume prea mari de bani, sau alte recompense prea mari), ea va fi percepută tot ca o măsură de restricție. Autorii mai atrag apoi atenția că în cazul persoanelor sărace stimulentele financiare, tocmai din cauza sărăciei, pot fi percepute tot ca restricții – pentru că ei simt presiunea de a accepta orice bani indiferent de sumă. Iar dacă ai făcut stimulentele prea mici, se poate chiar interpreta că profiți de sărăcia oamenilor.

Dacă e vorba să îți faci vaccinul (și) pentru a-i proteja pe cei din jur, atunci cu atât mai mult se poate spune că meriți o recompensă pentru efortul făcut spre binele societății. Cu atât mai mult se cuvine o schemă de compensare serioasă pentru efectele secundare. Autorii merg mai departe și atrag atenția că dacă vrei să oferi recompense în bani pentru vaccinare, atunci trebuie să le cântărești în funcție de venituri – și în special de veniturile părții mai sărace a populației (și în niciun caz să le diferențiezi între categorii sociale).

Autorii analizează apoi dacă stimulentele încercate până acum funcționează – atrăgând atenția că dacă ele nu funcționează sau dacă costurile sunt mai mari decât beneficiile (aș sublinia aici că poți socoti nu doar costurile financiare ci și cele sociale – inclusiv legate de atitudinea grupruilor anti-vaccin, grupuri care în România, spun specialiștii, au inclusiv ramificări legate de securitatea națională către competitori din Est), atunci nu e cazul să insiști. Pentru alte vcaccinuri, nu din pandemie, se pare că stimulentele financiare au funcționat. De asemenea, pentru donarea de sânge (autorii atrag atenția că Marea Britanie, care nu oferă stimulente pentru donarea de sânge, are din cauza asta lipsuri pe care le suplinește importând din SUA – unde donarea de sânge e recompensată financiar). Autorii mai arată însă și că simpla plată de bani e printre cele mai puțin eficiente măsuri, dintre cele încercate și analizate până acum. De asemenea, că nu e clar dacă măsurile eficiente în afara pandemiei vor funcționa la fel de bine în momentul de criză al pandemiei. Spre exemplu, arată că loteria vaccinării din Ohio (SUA) nu a reușit să mărească rata de vaccinare.

Autorii descriu separat schema pașapoartelor de vaccinare, recunoscând că ele pot fi considerate și stimulente dar și restricții. Aici din nou se ridică o problemă de etică dar și una de imunologie și de epidemiologie: dacă vaccinarea se dovedește a reduce semnificativ (întrebarea cheie: cât anume?) gradul de transmitere a bolii, atunci celor vaccinați într-adevăr nu e corect să li se mai restrângă dreptul de a circula. Așadar, ele sunt moral corecte ca alternativă la restrângerea generală a circulației pentru toată lumea („lockdown”). Autorii atrag atenția că pașaportul acela ar trebui să trateze similar orice formă de imunizare – adică și persoanele nevaccinate dar care au câștigat imunitate prin boală. De asemenea, că trebuie cântărit care este riscul actual de răspândire a virusului: nici vaccinarea obligatorie nici pașapoartele de vaccinare nu pot fi soluții universale în orice situație. Cel puțin nu soluții etice.

Autorii discută apoi situația etică a celor care, uman de înțeles, de exemplu fie de teamă fie din egoism fie din altă cauză, nu se vaccinează - ci așteaptă ca boala să dispară prin vaccinarea altora. Acolo unde rata de infecție e mică, sau unde rata de imunizare (vaccinare) e mare, aceste persoane pot avea succes. Dar e important de spus: nici teama nici egoismul nu sunt și n-au cum să fie ilegale în sine. Sunt parte a naturii umane.

Autorii spun în concluzie că s-ar putea ca măsuri de stimulare sau măsuri de obligare/restrictive să fie necesare pentru a se atinge imunitatea de grup (adică acel prag de la care boala dispare de la sine pentru că nu mai are pe cine infecta). Apoi, că vaccinarea obligatorie poate fi alegerea etică pentru anumite grupuri de populație (de exemplu, medici), dar că ar fi mai problematică pentru toată populația. Și că probabil cele mai eficiente măsuri ar fi cele de recompensă financiară – dar numai DACĂ au eșuat înainte încercările de a apela la educație, încurajare și facilitare.

Or, noi nu prea am făcut apel nici la educație nici la încurajare nici la facilitare. Când a fost ultima oară când ați văzut un efort instituțional credibil și sistematic (dincolo de voluntari izolați, dincolo de conducerea instituției care organizează campania de vaccinare) de educație pe problema vaccinării în general sau a pandemiei COVID? De la cine? Asociațiile profesionale de știință, universitățile, academiile, școlile, sau alte instituții ale statului, s-au limitat în general să lase răspunderea altora. Sau cel mult să preia în limbă de lemn câteva fraze-cheie din comunicările oficiale. Poate din loc în loc câte un interviu mai colorat, câte o discuție publică – dar mult prea puțin.

La partea de facilitare, o vreme am stat mai bine. Se deschiseseră centre multe, inclusiv fără programare. Înceupse timid și ideea cu centre mobile. Acum pare să fie un ușor regres.

Încurajare? În afară de câteva persoane publice cu funcții în stat (coordonatorul campaniei de vaccinare, președintele, primul ministru, câțiva miniștri) și de un partid politic care a făcut campanie pentru vaccinare o vreme, aproape nimeni nu spune nimic. Ba adesea dimpotrivă, critică și atât. Uitați-vă de curiozitate pe paginile de Facebook ale fiecărui lider/președinte de partid politic din România. Veți vedea ZERO mesaje de susținere a campaniei de vacinare în ultimele două lunidinaintea redeschiderii școlilor. ZERO. La toți. Scandal politic în schimb – cât cuprinde, numai bine ca să decredibilizeze inclusiv efortul campaniei de vaccinare. În rest, cei din afara statului/politicii – mediul de afaceri, diverse vedete de orice fel – au tăcut aproape toți. Sau, mai des, au avut de criticat. Sigur, nu e obligația lor (decât morală sau cetățenească, dar cuvinte de-astea „frumoase” nu țin decât la poza cu tricolor postată pe „rețelele de socializare” de 1 Decembrie și eventual la cele de Sf. Maria, Sf. Andrei etc; sau eventual când avem ceva de criticat; nu că n-ar fi lucruri de criticat). Dar poate ar fi loc de mai mult și de la dânșii. Poate și sub coordonarea campaniei naționale de vaccinare.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1444 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by