… iar aceasta intrebare ar trebui sa-i linisteasca pe cei care-mi reproseaza ca-n ultima vreme m-as fi catarat in turnul de fildes si nu mai comentez stirile “la zi”. Iaca breaking news! Ieri, 17 septembrie a fost ziua Sfintei Mucenitei Sofia, cu fiicele ei, Pistis, Elpis si Agapi. Recunoasteti ca “stirea” v-a luat prin surprindere! Si pe mine, pana deunazi, cand am devenit bunicul … Sofiei. Pana si preotul, ieri, la botez, a marturisit ca, desi a botezat peste o suta de copii, pana la Sofia “noastra”, n-a realizat legatura dintre Sofia (intelepciune) si cele trei fiice: Pistis (credinta), Elpis (nadejdea) si Agapi (dragostea).
Si-atunci citesti viata Sfintei mucenice si-ncepi sa te gandesti. Cazi, cum ar veni, pe ganduri, cum ai cadea pe o trambulina de pe care sari cu atat mai sus cu cat ai cazut mai tare. Sfanta Sofia a trait in timpul Imparatului Adrian (117-138), adicatelea in perioada de persecutie a crestinilor. Dupa ce a nascut trei fete, Sofia (Intelepciunea) a ramas vaduva. Si-atunci te-ntrebi: Cu cine fusese casatorita Intelepciunea? Si de ce a murit sotul Intelepciunii? Nu ni se spune. Putem doar banui. Ceea ce stim este ca fiicele Intelepciunii sunt Credinta, Nadejdea si Dragostea, ca erau crestine, si ca mama si fiicele au fost chemate de Imparatul Adrian care a inceput domol, prin a intreba Intelepciunea despre “neam, nume si credinta”. Cu alte cuvinte, i-a cerut Intelepciunii sa se identifice cu poporul, numele, sau religia. “Iar ea, înțeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toți cei ce auzeau se mirau de o înțelepciune ca aceea a ei. Pomenind puțin de neamul și de numele său a început a grăi pentru Acela pe „al cărui neam cine-l va spune” se va mântui și la al cărui nume toți sunt datori să se închine. Și mărturisea credința sa cea în Iisus Hristos.”
Imparatul le da “timp de gandire” trei zile, si le trimite la o alta femeie, Palladia, care sa le pazeasca. Cine “pazeste” femeile posibil condamnate la moarte? Daca e sa ne luam dupa nume, Palladia e nume latinesc, pe filiera greaca, de la zeita Atena-Pallas. Atena e – ati ghicit! – zeita intelepciunii. Cum ar veni, Intelepciunea pazeste Intelepciunea, care, la randu-i, intareste Credinta, Nadejdea si Dragostea. (Aici ar merita discutata abordarea unui filosof arab extrem de influent, Al Farabi, dar eu nu am timp, iar dumneavoastra, rabdare.) Dupa ragazul de trei zile, cele patru se prezinta din nou in fata imparatului, care nu “ataca” Intelepciunea-mama, cum te-ai putea astepta de la un prigonitor al crestinilor, ci pe fiicele ei. Semn ca Adrian va fi fiind rau dar prost nu e. N-o poti ataca direct, cu sanse de succes, pe Sofia. Atacul trebuie sa fie piezis.
Se incepe cu Pistis (Credinta) – careia i se cere sa se inchine zeitei Artemis (nu Atenei!, zeita vanatorii si a … nasterii de copii; credinta, buna sau rea, fara inmultire nu conteaza). Credinta e taiata, arsa pe gratar (la propriu) – degeaba. Solutia ramane taierea capului. N-o mai lungesc: Errare humanum est, persevarare diabolicum. A gresi e omeneste, a persevera e diabolic, or tocmai asta face imparatul Adrian. Dupa ce decapiteaza Credinta, procedeaza la fel cu Speranta – o tortureaza, o incearca prin foc, dar la sfarsit n-are incotro, trebuie sa o de-capiteze. Incepe sa devina limpede ca singura solutie “sigura” pentru a distruge ceva, orice, nu consta in a-i ataca “trupul” ci “capul”. Si asa se intampla la sfarsit si cu Dragostea. Ea canta cand e varata in cuptor, asa ca trebuie si ea decapitata. Dragostea moare ultima. Si nu trece prin stomac.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
