Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Zoon Politikon

de Marin Marian-Bălașa     Contributors.ro
Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:02 Actualitate | Opinii


Marin Marian-Bălașa
Foto: Contributors.ro

APOCRIFELE UNUI CONCEPT

Relevat de scriitorii antici, Socrate va fi fost în primul rând un filodem (iubitor de popor, mai exact de oameni). Un pedagog, psiholog, sociolog, antropolog și umanist aplicat, dedicat descoperirii și împărtășirii adevărurilor-adevărate despre omul cotidian, în carne-oase. Nu era totalmente imparțial sau obiectiv, nici gratuit ca circarii sofiști. Dar prefera să fie empatic față de inșii smeriți, comuni, care-și vedeau de treabă fără prea multă trufie; în vreme ce pe fuduli, parveniți, carieriști și aroganți prefera să-i critice, să le devoaleze strâmbătatea sau perversitatea, să-i rușineze. De pildă, râdea de pretențiile politice ale unui lăutar de mare succes, însă ținea bine partea unei curtezane. Poate de-aceea Platon semnează cel mai slab dialog al său (Ion), iar Xenofon pe unul din cele mai bune (cel cu madama).

Pentru Platon, alias Socrate, omul de rând rămâne o făptură rupestră, cunoaște doar umbre cavernare, doar el însuși (sau indivizi de excepție) accezând la Idei. În rest, printre concetățeni mai degrabă se băga să încurajeze sau să îndreptățească niște inși mărunți, decât să lingușască pe politruci și tirani. Trebuia să vină Aritstotel să creadă că nu e bine așa, având multe idei și scriind impecabil despre Stat, republică, democrație, politică, gândire, însă el însuși, practic, dând-o-n bară cu politica, eterna sa Logică sistematică neajutându-l cu nimic (sociopolitic vorbind).

Socrate trăiește și moare în conformitate cu crezurile, paideia/maieutica și spusele sale, resemnându-se să trăiască auster și să suporte o țață drept soață. Aristotel va gândi și scrie doar pentru elite ale inteligenței și rațiunii, pentru esteții fini și emancipați, pentru filosofii de profesie. Dar nu va ilustra propriile-i scrieri cu biografia personală.

Realist, pozitivist și antimetafizic (spre deosebire de Platon), Aristotel ajunge până la prozaismul definirii omului ca zoon politikon. Dar, oare, nu trebuie priceput – astăzi măcar – că această formulă doar identifica corect pe om, în calitate de politician, drept animal? Dacă judecăm lucrurile doar în lumea abstractă a filologiei, disputelor teoretice, ignorând analiza antroposului real putem nega asta. Dacă însă corelăm conceptul cu realul sociopolitic (transistoric) trebuie să concedem: politicul se bazează esențialmente pe instinctul natural, biologic, iar politicianul de succes poate fi doar un as al elementarității naturale, al fidelizării, aprofundării și perfectizării instinctului mamiferic.

Nu contează unde, cum, adică în ce context sau de ce consacră Aristotel formula zoon politikon – pe care ulterior fiecare o va fi tradus și priceput după varii putințe (și mai ales după varii ideologii), chiar în ciuda faptului că în conformitate cu pe cât de simpla pe-atât de cuprinzătoarea formulă s-a comportat absolut toată istoria politică a omenirii. Peste tot căpeteniile s-au ales funcție de vâna mușchiului (de la cine înoată mai bine și iute contra curenților mării până la cine taie mai mulți dușmani sau pune la pământ mai mulți vlăjgani). Un tânăr „binecrescut” nu ajunge șef de trib sau regat decât în basmele și poveștile de adormit copii ori satrapi. Și aici, însă, inteligentul erou devine oarșece fie înșelând șmecherește, fie profitând de sprijinul consistent al altcuiva (voinic sau dragon). Prin logică, rectitudine sau inteligență aristotelică, kantiană sau hegeliană, ca și prin înțelepciune pur umanistă, spirituală sau religioasă, nu se ajunge deloc departe (sociopolitic vorbind).

TRADUCȚIUNI IDEOLOGICE versus ELEMENTARA UNIVERSALITATE

Moderna definiție a inteligenței ca „funcție de adaptare la calități noi ale mediului” (tot o ideologie pozitivist-materialistă) e dezamăgitoare pentru orice om cu ceva carte, inacceptabilă pentru omul de cultură, total inutilă pentru înțelept. (Care, precum un Socrate trăind în propriul absolut, se poate dezice de orice intenție/nevoie de supraviețuire și adaptare la vreun mediu, urmându-și propriul daimon transcendent până la a-și accepta chiar și o moarte impusă, injustă.) Pentru omul elementar și politic definiția adaptabilității e însă perfectă. Supraviețuire cu orice preț, reconformarea față de absolut orice, asta e în realitate „religia” primă și ultimă a majorității membrilor regnului uman.

În conformitate (și mai ales în concret), privitor la mentalul românesc masiv, paradigma reală a existenței este deșteptăciunea-șmecherie, mulți considerând că a avea minte înseamnă și a ști să minți profitabil. Inclusiv onoarea sau cinstea însemnând a nu fi prins necinstit, a pune laba pe galoane sau prestigii impunitive, a face legea conform propriilor nazuri/abuzuri. Peste tot „se vrea” o generație nouă, deșteaptă și puternică, însă nicidecum mai deșteaptă și mai puternică decât aceea proprie, deja anterioară, dominantă. Orice șefi pretind oameni calificați și breji, dar nicidecum mai breji și capabili decât ei înșiși. În realitate obediența de tip militarist a subordonaților este activ preferată. Nu în „naturile inferioare” se văd, nu din respectivele se prelungesc, toate acestea?

„Decente”, filosofia, psihologia și sociologia comuniste traduceau pe zoon politikon drept (omul este) „ființă socială”. Ceea ce obliterează și mutilează (ideatic și ideologic) atât termenul zoon (totuși, „animal”), cât și adjectivul politikon, politica nefiind atât „știința” controlului social, a conducerii/guvernării rezonabile și empatice, cât strategia flexibilă și practica fluentă bazate esențialmente pe egofilul instinct de a controla/conduce/guverna cu-orice preț. Căci de la formele mamiferice ale managementului social, omul, în superioritatea-i incontestabilă, evoluează prin rafinamentul, ascuțimea cognitivă și perfectarea pragmatică a respectivului instinct, cel de văzut în toată splendoarea neornamentată în cadrul etologiei animale.

Politicul elementar, mamiferic, e dezvoltat la om de maniera pe care doar encomiastic și flatarisitor s-ar putea numi exponențială. În realitate politicul omenesc nu e teribil de dezvoltat, rămânând eminamente/fundamental faunistic, doar modalitățile de întrupare, mascare, fentare și defulare devenind prin om exponențial (poate chiar cosmic) diversificate.

Dacă zoon politikon înseamnă animal social (cum le-a plăcut chiar și occidentalilor să îl traducă pe Aristotel), atunci expresia n-ar fi fost decât absurdă/ilogică. Deoarece orice animal este social, orice ființă vie, inclusiv majoritatea plantelor neapărând și nesupraviețuind singulară/unică/izolată ci într-un ecosistem în care propria specie trăiește în chip numeric. Orice animal apare și se dezvoltă (+moare) într-un context de trai/dezvoltare/deces asociat pentru mai scurt sau îndelungat timp cu semenii săi. A spune animal (sau om) social e un fel de empiric și banal pleonasm (gen apă udă sau soare cald). Și nu era deloc nevoie taman de-un Aristotel ca să zică (iar noi să-l pomenin pentru) așa ceva.

Așadar, că omul e mai social decât animalele ar spune mult mai mult (și adecvat) decât spusa tradusă atât de „inocent”. Iar faptul de a fi, pentru om, mai social decât toate animalele reprezintă o evoluție/dezvoltare bazată pe necesități dobândite „firesc”, precum acelea de prosperare, de înavuțire, de stăpânire peste alți semeni. Așa devine că singura formulare corectă a sintagmei antice ar fi că omul e animalul cel mai social (mai social ca celelalte animale), cel mai socialmente organizat dintre animale.

În fond, chiar animalul are – chiar bine de tot, impecabile – elemente/instincte de făptură politică. Lupta pentru supraviețuirea în grup sau turmă și împotriva prădătorilor, lupta pentru dominație, cucerirea/detronarea și menținerea statutului Alfa, păstrarea relațiilor de dominare/subordonare în clan, asocierea pe criterii de ierarhie sau vârstă (ș.a.) caracterizează majoritatea mamiferelor. Moștenitor al acestui întreg mecanism, omul doar perfectează, duce la extrem tensiunea faunistică, politicianul uman trebuind prin urmare să fie un as al managerizării respectivului instinct.

Până la organizare, socialitate și „știință” politică omul, similar mamiferului, știe (și practică mult) din instinct. Tot ce-și dorește un șef se bizuie pe moștenirea instinctual-mamiferică, aceasta fiind doar poetic tradusă (la filosofi ai secolului 19) drept sentimentul/dorința puterii. În realitate e vorba de truda la care pruncul uman se așterne încă în primele luni ale vieții (subordonarea părinților) și scopul pentru care deprinde cele mai „amuzante” vicleniri. La maturitate, instinctul politic egalizând cu carisma specializată în control și manipulare socială. Iar individul deficitar în sensul acesta n-are decât să dețină armate de consilieri și de păpușari, care-i dictează din umbră tot ce-are de spus și făcut.

Numai Eclesiastul și Învățăturile lui Neagoe Basarab au sincopa numită memento mori și leitmotivul evlaviei în sumarul sfaturilor de comportament politic pentru urmași tratați drept prinți-copii. În rest, în ciuda oricărei hristologii ambientale, tratatele pedagogice care culmină cu Principele lui Machiavelli vorbesc cât se poate de limpede despre perfidia, cruzimea, lipsa de suflet și scrupul, disponibilitatea față de abuz, trădare și crimă în cercul guvernărilor de oricând și oriunde.

În esență, în calitate de făptură politică omul este animal. Acesta e sensul pe care prefer să-l recunosc ca decurgând din formula pretins aristotelică, cel mai important fiind faptul că acest tip de însuflețire (pneumă) și făptură (zoon) se adeverește perfect în socialul politic românesc. În acest areal politic, e drept, în cele mai baroce variante, asta e tot ce se practică din aristotelism.

Cine – prin prea multă școală, carte, reflecție, cunoaștere, morală și omenie – iese de sub dominația instinctualității primare a supraviețuirii cu țel de parvenire, dominație, posesiune nemăsurată, lăcomie, nu prea are ce căuta în politică. Dacă o face, întâmplător sau amăgit de alții, va capota repede. Pătrarul politic 1996-2000 a fost pentru români o bună lecție. O dezamăgire (sau cel puțin o palidă lălăire democratică) fiindcă intelectualii „curați”, adică non-contributori la opera comunismului, fuseseră mult-mult-mult prea puțini. (Priministrul Vasile admițând că nu avuseseră „oameni” pentru nicio funcție de maximă eficiență executivă, ministrul Băsescu spunându-i răspicat priministrului Ciorbea „domnule, nu ești în cărți!”, președintele Constantinescu declarându-se „învins de sistem” și refuzând candidatura secundă.) Anii visați a fi de renaștere sau purificare și democratizare totală a României au fost ani de consolidare „modernă” a lăstarelor de nomenclatură comunistă și a progeniturii de veche poliție politică. Adeverindu-se chiar atunci, și pentru țărișoara noastră, încă o dată, că valorile intelectual-culturale și de noninfracționalitate morală sunt incompatibile cu angajamentul, acțiunea și reacțiunea, supraviețuirea, lupta sau fluența și evoluția politică.

EPILOG ROMÂNESC

„Mamelor din lumea-ntreagă/ Eu vă dau un singur sfat”: copiii dvs. nu cu facultăți vor parveni en gros, vor ajunge la televizor și vor avea bani mulți (așa cum, spune-se nu doar pare-se, „orice mamă-și dorește”, actualmente Binele, Adevărul, Frumosul neputând avea altă substanță și țintă decât economicul). Desigur, de ochii lumii, de dragul salariilor mărite și al slujbulițelor superioare trebuie și școală/diplome. Dar, să fim realiști, industria compilării de lucrări de licență și de doctorat are mare ofertă dinspre piața preamultor experți pensionari (unii famelici, alții doar lacomi rău), iar simplismul achiziționării acestor producte de către preamulții studenți puși pe distracții, internșipuri și joburi bine plătite e mult prea familiar.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contribuotr.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















796 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by