Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Opinie

Repartizarea elevilor la licee – Algoritmul A

de Vlad Enache     Contributors.ro
Miercuri, 4 august 2021, 8:17 Actualitate | Opinii


Vlad Enache
Foto: Arhiva personala

Anul trecut am fost beneficiari ai algoritmului de repartizare a elevilor la liceu. Ca orice părinți, ne-am făcut tot felul de socoteli vizavi de cum să completăm fișa de opțiuni. A fost o experiență și o provocare interesantă.

Anul ăsta a venit rândul mai multor prieteni să fie în aceeași situație, și mi-au cerut ajutorul. Ocazie cu care mi s-a întărit bănuiala de anul trecut: în general lumea nu înțelege algoritmul de repartizare, și de-aici apar frustrări, nemulțumiri, senzația de disperare că nu știi cum e mai bine să aranjezi opțiunile pe listă, ideea că e ceva necinstit la mijloc, că „înainte era mai bine”... Inițial am crezut că e vina oamenilor, că nu citesc atent broșura de admitere. Dar m-am uitat peste ea și m-am luat cu mâinile de cap: și dacă pornești cu o înțelegere corectă a algoritmului, după ce citești broșura nu mai înțelegi nimic.

Cum era înainte

Algoritmul în sine îl consider excelent și cred că e una din puținele inovații benefice în învățământul românesc. Cel puțin comparând cu metoda de admitere la liceu de pe vremea mea, s-o numim V (de la „veche”): fiecare elev se înscria la un liceu (foarte rar puteai la două), liceul organiza examen (uneori cu propriile subiecte, care nu erau deci unice pe țară și nu puteai să compari un 9 la liceul X cu un 9 la liceul Y), și se trăgea linie după primii N în ordinea notelor. Dacă erai sub linie, gata, șansele tale să ajungi la un liceu bun scădeau dramatic. Un elev care pica cu 9,80 la Sava, să zicem, deși ar fi meritat să intre la multe alte licee, ajungea în sesiunea din toamnă (a doua admitere), unde se putea înscrie doar la liceele cu locuri rămase neocupate. În consecință trebuia să cântărești foarte bine la ce liceu te înscrii, erai forțat să ții cont și de șansele de a intra – dacă ținteai prea sus, riscul să ajungi în sesiunea din toamnă, concurând cu elevi de 4,50 și 3,50 pentru liceele nedorite, devenea mare. Din punctul de vedere al liceelor, asta însemna că un liceu X nu „pescuia” din toată balta elevilor cu pregătirea potrivită pentru a fi admiși acolo, ci doar din balta elevilor care 1) avuseseră curajul să se înscrie la examen la acel liceu și 2) nu avuseseră curaj/dorință mai mare să se înscrie la alt liceu.

Algoritmul actual

Prima mare consecință bună a algoritmului actual (să-l numim A) este că acum fiecare liceu pescuiește din toată balta de elevi disponibili. Vianu, de exemplu, îi va putea „captura” pe elevii de 9,80 care nu au loc la Sava. Acei elevi nu vor mai cădea la coada clasamentului, amestecați cu cei de nota 3,50.

Este o situație win-win: au de câștigat și elevii, și liceele.

Dar să descriu algoritmul A. Voi folosi o analogie: Să zicem că la mall se deschide un nou magazin de înghețată, și se afișează sus, mare, „Avem 30 de înghețate de vanilie, 20 de cacao, 5 de zmeură, 10 de vișine etc.” Se formează o coadă lungă. Cetățenii vor fi serviți în ordinea în care s-au așezat la coadă. Primul este întrebat „Ce înghețată doriți?” (una de persoană!), spune că lui îi place cel mai mult de cacao, e servit, și-apoi se trece la următorul. Și tot așa, până când se ajunge în situația „De zmeură spuneți? Îmi pare rău, s-au terminat. Doriți altceva?”; omul zice „Atunci... de portocale”. Este posibil să fie servit, sau să i se spună „Nici de portocale nu mai avem. Doriți altceva?”. Și așa mai departe. Asta este esența algoritmului A.

Folosind aceeași analogie, algoritmul V era: magazinul deschide prin mall mai multe tonete, una cu înghețată de cacao, alta cu înghețată de zmeură etc. Se formează cozi separate la fiecare tonetă. Dacă te-ai așezat la zmeură și se termină în fața ta, ești obligat să te reorientezi în acel moment, adică să te duci la o tonetă care încă mai are înghețată nevândută (foarte probabil ceva ce nu place nimănui, că de-aia nu s-a vândut).

E limpede de ce e mai bun algoritmul A? Și pentru clienți, și pentru magazinul de înghețată?

Acum, implementarea concretă a algoritmului A este de fapt: Ne imaginăm că din motive de pandemie oamenii n-au voie să se așeze la o coadă lungă, să-și sufle-n nas unul altuia. În loc de asta, fiecare completează o listă de preferințe: „Cel mai tare aș vrea de vanilie; dacă nu se poate, atunci de zmeură; dacă nici de-asta nu mai e, atunci de cacao; apoi de vișine; apoi de...”. Listele se așază la coadă, nu oamenii. Un program de computer simulează procesul descris înainte, luând listele în ordine și încercând să satisfacă preferințele fiecăruia, începând cu prima (dacă nu se poate, trece la a doua ș.a.m.d.).

Revenind din analogie în lumea repartizării la licee, ordinea de la coadă este ordinea elevilor conform mediei de admitere (Evaluarea Națională, plus media școlară, cu anumite ponderi; în discuția de față nu contează modul de calcul al mediei de admitere – ăsta e un subiect separat, despre care n-am să vorbesc acum). Când îi vine rândul, fiecare elev este întrebat „Ce preferi cel mai mult?” (apoi, dacă e cazul, „Nu mai avem. Următoarea preferință?”), până când este repartizat la primul liceu din lista lui de preferințe unde mai sunt locuri. Pentru că ar fi nepractic să fie efectiv întrebați pe viu toți elevii, ei depun la coada mediilor de admitere niște liste de preferințe, care pot da în locul lor răspunsul la întrebarea „Ce preferi cel mai mult?” (și pot juca apoi, dacă e cazul, jocul „Nu mai avem. Următoarea preferință?”).

Algoritmul A nu este nou. Este exact cel folosit și înainte de 1989 pentru repartizarea absolvenților de facultate pe posturile asigurate de stat: se făcea o listă lungă cu absolvenții din toată țara, în ordinea mediei finale, iar cetățenii erau strigați pe rând și rugați să-și aleagă câte un post de pe lista afișată public. Primii aveau șansa să-și aleagă posturi bune, în București sau în orașele mari. Cei mai de la mijloc-coadă mai prindeau doar posturi la țară.

Broșura de admitere

Acest proces, în loc să fie prezentat clar la început în broșura de admitere, este „explicat” (greoi, incomplet, confuz) abia în bumbul numărul 6 de la pagina 6:

„Înscrierea în clasa a IX-a [...] a absolvenţilor de gimnaziu [...] se face prin repartizare computerizată (în două etape), în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor [...].”

„În baza opțiunii candidatului”, ați înțeles? La singular, „opțiunii”. Iar „în baza”... ce poate să însemne? E la fel de neclar ca „în funcție de” (folosit în alte locuri în broșură). Baza/funcția ar putea fi „se iau din două-n două, de la coadă în sus, apoi cele rămase, în ordine alfabetică”. Nu se știe cum e, care-i „baza opțiunii”. Nu e de mirare că lumea nu prea înțelege cum funcționează „repartizarea computerizată”.

În broșura de admitere nu numai că nu este explicat clar și de la început algoritmul A, dar oamenii sunt induși în eroare cu sfaturi valabile doar pentru metoda V. La pagina 4 (de fapt 2, că au numerotat și cuprinsul...) citim:

„Este necesară sublinierea riscurilor ce pot apărea în acest proces decizional:
- fundamentarea opţiunilor pe informaţii incomplete sau raţiuni subiective;
- supraevaluarea propriilor abilităţi în cazul unor elevi cu rezultate şcolare modeste;
- lipsa de încredere a unor elevi cu potenţial şcolar ridicat;
- oscilarea în stabilirea opţiunilor [...];
- insuficienta cunoaştere a ofertei educaţionale şi a reţelei cu unităţile de învăţământ
liceal;

- completarea greşită a codurilor în fişa de înscriere;
- aprecierea inexactă a nivelului de concurenţă între candidaţii care aleg aceeaşi
unitate şcolară (anumite licee, profiluri sau specializări);

- completarea pe fişa de înscriere a unui număr insuficient de opţiuni.”

„Rațiunile subiective” sunt un risc? Zău? Risc să ce? Să ajung la liceul la care îmi doresc cel mai mult? Rațiunea „Nu vreau la mate-info, ci la ceva pe biologie/științele naturii, că asta mă atrage pe mine” este subiectivă sau obiectivă? Dar „E mai aproape de casă”? Dacă ar exista un set de rațiuni nesubiective (obiective), ele ar putea fi introduse în algoritmul de repartizare și n-ar mai fi nevoie ca elevii să-și exprime preferințele. Preferințele sunt prin definiție subiective (depind de subiectul care compară una cu alta), deci primul sfat este o tâmpenie.

Al doilea „risc”: să-mi supraevaluez abilitățile. Așa, și dacă mi le supraevaluez ce se întâmplă? Eu îmi doresc foarte mult la „Mihai Viteazu”, că e aproape de casă, și acolo se duc majoritatea colegilor mei dintr-a VIII-a, și are profil real (care mă atrage), și-mi place cum arată clădirea, și am auzit lucruri frumoase despre acel liceu. Îl pun primul pe listă. Pe locul doi pun „Vlahuță”. Pe de altă parte (complet fără nicio legătură), eu mă supraevaluez – deci îmi fac iluzii că voi intra la „Mihai Viteazu”. Stau liniștit, fără griji. Vine ziua repartizării și algoritmul mă bagă, conform notei, la „Vlahuță”. Surpriză. Ciudă. Furie. Dezamăgire. OK. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă supraevaluam? N-aș fi declarat cinstit că visul meu cel mai mare e să ajung la „Mihai Viteazu”? Să presupunem că într-adevăr „realismul” m-ar fi făcut (în mod stupid!) să nu mai pun „Mihai Viteazu” pe primul loc, ci „Vlahuță”. Cu ce s-ar fi schimbat rezultatul final? Cu nimic. Singura diferență este că în cazul supraevaluării am stat liniștit și fericit câteva zile, în loc să-mi frâng mâinile de griji. Deci și sfatul ăsta e o prostie. (Aproape că aș sfătui elevii: Supraevaluați-vă cât vă țin curelele! Fiți fericiți până aflați rezultatele! Cum bine spunea Seneca: „Cine suferă înainte de a fi necesar suferă mai mult decât este necesar.”)

Și sfatul cu lipsa de încredere are aceeași valoare: zero. Nu contează dacă ai sau n-ai încredere în propriile forțe (cum să conteze, când examenul l-ai dat deja atunci când vine vremea să completezi lista de preferințe? și nu doar tu, ci toți ceilalți?), algoritmul te va repartiza oricum la liceul la care-ți dorești cel mai mult dintre cele care mai au locuri libere când îți vine rândul conform mediei de admitere.

„Oscilarea în stabilirea opțiunilor” – ce risc mai e și ăsta? Dacă oscilez și nu mă pot hotărî între „Mihai Viteazu” și „Vlahuță”, asta e pentru că aș avea cam aceeași satisfacție intrând la oricare din ele. OK, neputându-mă hotărî, dau cu banul și le pun în ordinea 1. „Vlahuță”, 2. „Mihai Viteazu” (sau invers). Și intru la „Vlahuță”. Sau la „Mihai Viteazu”. Care-i problema? Ele erau cam tot aia pentru mine (dacă n-ar fi fost, l-aș fi preferat clar pe unul altuia; n-aș fi oscilat). Deci nu se-ntâmplă nimic rău dacă am opțiuni echi-preferențiale, pe alea le pun pur și simplu într-o ordine aleatoare.

„Aprecierea inexactă a nivelului de concurenţă între candidaţii care aleg aceeaşi unitate şcolară” – altă prostie. Mai întâi, ce-i aia „nivel de concurență”? Apoi, cum ar putea cineva să-l aprecieze exact? Nivelul de concurență între „candidaţii care aleg aceeaşi unitate şcolară” (de unde să știu care sunt ăia? că listele de preferințe sunt secrete... și, oricum, ce înseamnă „aleg aceeași unitate școlară”, că depinde de locul pe care o trec în lista lor de preferințe). Dar trecând peste toate astea și presupunând că eleva Mafalda Popescu are cumva acces la aceste informații, ce ar trebui să facă cu ele? Cum ar trebui să-i influențeze cunoașterea asta ordonarea liceelor în lista personală de preferințe? Ar trebui să nu-și mai treacă pe primul loc „Liceul Mirobolant nr. 1 «La care Aș Da Orice ca să Ajung»”? De ce, ce are de pierdut dacă o face? În ce constă riscul?

Cunoașterea insuficientă a ofertei educaționale, completarea greșită a fișei de înscriere și trecerea unui număr prea mic de preferințe – astea sunt singurele riscuri veritabile din lista tipărită în broșura de admitere. Toate celelalte sunt aiureli care confuzează cetățeanul, făcându-l să creadă că algoritmul A funcționează altfel decât crezuse că a înțeles.

În particular, toate sfaturile aiuristice de mai sus sunt valabile în cazul metodei vechi de admitere. Astfel, elevilor și părinților li se sugerează că algoritmul de repartizare ar fi de fapt V, nu A. E ca și cum am trece de la iluminatul cu gaz la cel electric și am fi sfătuiți „Atenție mare la următoarele riscuri: 1. Becul se poate stinge dacă suflă vântul! 2. Dacă s-a întrerupt alimentarea becului și apoi ea revine, riscați să muriți asfixiați!”. Ce să-nțeleagă omul despre noul sistem, electric? (De fapt, ca situațiile să fie similare, ar trebui ca sfatul să fie formulat încă și mai stupid: „Atenție mare la următoarele riscuri: 1. Să sufle vântul; 2. Să revină alimentarea becului după o întrerupere.” Fără să se spună ce anume riscăm să ni se întâmple. C-așa-i în broșură.)

Rădăcina confuziei este mai adâncă și constă în chiar termenul folosit peste tot în broșură: „opțiuni” în loc de preferințe. Opțiunile sunt fie paleta de variante ce mi se prezintă ca să fac o alegere, fie rezultatul alegerii (după ce fac alegerea, spun „Asta e opțiunea mea”). Termenul se potrivește perfect pentru ceea ce se întâmpla în algoritmul V: eu cântăream bine, optam pentru un anume liceu, dădeam examen, și fie intram, fie nu. Eventual, dacă se putea, optam pentru mai multe licee: mă înscriam la toate, dădeam examen la toate, și vedeam la care am fost admis. Dar opțiunile astea constituiau un pachet omogen, neordonat. Nu exista diferență între primul liceu la care m-am înscris, al doilea la care m-am înscris etc.

Acum, în contextul algoritmului A, problema se pune cu totul diferit – eu nu optez pentru nimic, ci doar îmi exprim preferințele: „Îl prefer pe A lui B, pe B lui C ș.a.m.d.” Astea nu sunt „liceele la care mă înscriu”, cum mă încurajează broșura de admitere să cred.

Problema este că, în urma „sfaturilor” și terminologiei din broșură, părinții ajung să creadă că algoritmul actual este de fapt metoda veche V, cu câteva îmbunătățiri cosmetice: examen unitar pe țară + te poți înscrie la (poți „opta pentru”) mai multe licee + totul computerizat. Dar nu este deloc așa. Algoritmul actual A e fundamental diferit. Și e mult mai bun.

Completarea listei de preferințe

Cu algoritmul A, în completarea listei de preferințe nu contează șansele, nu contează numărul de locuri, nu contează unde crezi că se vor înghesui alții, nu contează care a fost sau crezi că va fi ultima medie la liceul X sau Y. Contează un singur lucru: preferințele candidatului. Ce visează el, ce-și dorește cel mai mult. La coada la înghețată, când îți alcătuiești lista de preferințe „Cel mai mult aș vrea de mango; dacă nu se poate, atunci de vișine; etc.”, n-are rost să-ți ajustezi lista ținând cont de „Dar eu sunt al nu-știu-câte-lea la coadă, și probabil cele 5 înghețate de mango se vor fi dus deja când ajunge la mine, deci...” Deci ce? Dacă, prin cine știe ce concurs fericit de împrejurări, doar 4 cetățeni din fața ta optează pentru înghețată de mango, încât apuci și tu una? Ce ai de pierdut dacă-ți treci cinstit pe listă efectiv preferințele tale adevărate, în ordine? Nu există nicio penalitate dacă algoritmul va fi nevoit să joace în computer jocul „Îmi pare rău, de-aia nu mai avem, trecem la următoarea preferință a dumneavoastră... Ah, nici de-aia nu mai avem, dar ia să vedem dacă următoarea...”. Nu e nicio rușine, sau altceva.

La algoritmul V, pe de altă parte, conta extrem de mult „s-o nimerești bine din prima”. Acolo trebuia ca, pe lângă dorințele tale, să evaluezi și șanse, probabilități, medii de intrare, candidați pe loc... Pentru că dacă „ținteai prea sus” și ratai, picai deodată la coada clasamentului. Sau invers, puteai să constați că ai țintit prea jos și cu nota aia ai fi putut să intri și la Sava, numai că te-ai temut, și-ai optat pentru „Mediocru”, și ce rău îți pare... Opțiunea (la singular!) trebuia cântărită cu grijă. Dar cu metoda A tu nu trebuie decât să-ți exprimi preferințele adevărate, iar algoritmul se va ocupa de satisfacerea lor optimă, în funcție de când îți vine rândul la coada mediilor de admitere. Preferințele tale, evident, vor ține cont de o combinație subiectivă a unor factori importanți pentru tine: poate distanță față de casă, la ce liceu se duc alți prieteni, renume, cartier, părerea ta despre calitate (posibil bazată pe media de admitere din anii anteriori), povești aflate de la cunoscuți, sfaturile altora și așa mai departe. Oricum, de factorii ăștia trebuia să ții cont și în varianta V, doar că atunci aveai de jonglat în plus și cu factori legați de șanse, notă, înghesuială, ultima medie etc. – care acum devin irelevanți în completarea fișei de preferințe.

Preferințele relative

Mai e un lucru: atât în algoritmul V, cât și varianta cu statul fizic la coadă a algoritmului A, îți puteai permite să amâni evaluarea temeinică a preferințelor până când ajungeai să fii efectiv pus în situația de a alege. Efortul mental era oarecum mai mic. Acum însă, cu algoritmul A, trebuie să te forțezi să-ți imaginezi în avans cât mai multe scenarii posibile („Dacă-mi va spune că mai sunt locuri doar la X, Y și Z? Ce aleg? Dar dacă-mi va spune că mai au doar Y și Z? Etc.”). Este bine să treci pe listă cât mai multe dintre opțiunile existente, ierarhizate după cum o preferi pe una alteia.

Unii părinți/elevi cred că au impresia că dacă trec pe listă și licee mai slabe, asta înseamnă „A, deci vrei la liceul ăla!”. Greșit. E vorba de preferință relativă: „Dacă (Doamne ferește!) se va ajunge în situația că atunci când îmi vine mie rândul vor mai fi disponibile doar locuri la «Liceul Ciudat nr. 2», «Liceul Central Mediocru» și «Liceul Oribil de Stat», atunci vă rog să mă repartizați la «Liceul Central Mediocru», nu la vreunul din celelalte două”. Asta nu înseamnă că în general îmi doresc să ajung la „Liceu Central Mediocru”, ci doar că îl prefer variantelor care vin după el în lista mea: dintre niște rele îl aleg pe cel mai mic.

În concluzie, cel mai bine este să faci efortul să ierarhizezi toate opțiunile care ți se oferă. Să pui în vârful listei „Liceul Mirobolant nr. 1 «La care Aș Da Orice ca să Ajung»”, apoi următorul la care-ai vrea, dacă la primul nu se poate, și tot așa, până la precizarea finală „Iar dacă singurele variante care mi-ar mai rămâne (nu că aș visa la asta!) sunt «Liceul Execrabil nr. 4» și «Colegiul Național de Toată Jena», prefer la «Execrabil», că-i mai aproape de casă”.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1559 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by