Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Tunisia riscă revenirea la un regim autoritar

de Raul Pintilie     Contributors.ro
Miercuri, 28 iulie 2021, 20:37 Actualitate | Opinii


Tunisia
Foto: pixabay.com

Când Primăvara arabă era în plină desfășurare acum zece ani, Tunisia își crease deja o imagine de far al democrației în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. În timp ce alte țări precum Egiptul încă se confruntau cu proteste violente, iar în Siria represiunea brutală a protestelor pașnice lăsase deja în urmă câteva sute de morți, Tunisia avea un guvern interimar care făcea pași importanți în direcția reformelor democratice, tranziția de putere realizându-se relativ pașnic. Când liderul autoritar din Tunis, Zine al-Abidine Ben Ali fugea din calea protestelor în Arabia Saudită, populația tunisiană era plină de speranță. Spera că dorințele sale, demnitate și drepturile omului, au în sfârșit oportunitatea de a se îndeplini odată cu prăbușirea regimului dictatorial al lui Ben Ali. Însă zece ani mai târziu nu a mai rămas aproape nimic din acele speranțe, Primăvara arabă a devenit o iluzie pe care mulți tunisieni o regretă azi, iar țara trece prin cea mai severă criză din ultimul deceniu, una care poate distruge orice evoluție democratică pe care Tunisia a realizat-o din 2011 până în prezent.

Lovitura de stat”și criza politică

Zeci de mii de tunisieni protestează de câteva zile în mai multe orașe ale țării împotriva modului în care guvernul a gestionat pandemia de COVID-19 și efectele economice dezastruoase ale acesteia. Tunisia se confruntă cu cel mai intens val de infectări de la debutul pandemiei înregistrând peste 5000 de cazuri noi pe zi si circa 300 de morți. Spitalele sunt copleșite, economia este la pământ, iar rata șomajului atinge maxime istorice. În aceste condiții, sfidând orice restricții impuse de autorități, cetățenii din numeroase orașe au ieșit în stradă cerând demisia guvernului.

Văzând în nemulțumirea populară o oportunitate de neratat, președintele Kais Saied a invocat duminică articolul 80 din Constituție și, astfel, a suspendat activitatea parlamentului pe o perioadă de 30 de zile, l-a concediat pe prim-ministrul Hichem Mechichi asumându-și puterea executivă. Mai mult decât atât acesta a ridicat imunitatea membrilor parlamentului, astfel încât aceștia să poată fi cercetați pentru fapte de corupție. Motivul citat de șeful statului a fost “conservarea securității și independenței Tunisiei și protejarea funcționării normale a instituțiilor de stat.”

Articolul 80 din Constituția Tunisiei adoptată în 2014 stipulează faptul că o “stare de fapt excepțională” îi oferă președintelui dreptul de a lua orice măsură necesară în cazul unui “pericol iminent” care amenință instituțiile sau securitatea și împiedică funcționarea statului. Articolul menționează de asemenea o serie de condiții, precum consultarea cu președintele parlamentului, care nu au fost în totalitate respectate, iar Kais Saied s-a mișcat rapid în a concentra toate puterile statului (executivă, legislativă și judecătorească) în mâinile sale.

Activarea acestui articol din Constituție a declanșat o dezbatere aprinsă dacă au fost sau nu respectate condițiile prevăzute de documentul fundamental al statului tunisian. Într-o conversație pe care am avut-o cu un bun prieten din Tunisia, Achraf, consultant juridic în mediul ONG, acesta mi-a spus că în situația de față, dezbaterea nu mai este atât de relevantă deoarece măsurile lui Saied au fost deja acceptate și sărbătorite de o bună parte din populația Tunisiei. În aceste condiții, legitimitatea populară devine mai importantă decât legalitatea. Același lucru s-a întâmplat în 2011 când în urma revoluției a fost suspendată Constituția din 1959, o acțiune neconstituțională, dar legitimizată de populație.

Decizia președintelui tunisian a divizat instant societatea în două tabere. Pe de-o parte cei care îi susțin și aprobă mișcarea, considerând-o un pas semnificativ împotriva partidului islamist Ennahdha, văzut drept o filială a Frăției Musulmane în Tunisia și cea mai de succes formațiune politică din 2011 încoace, și de cealaltă parte cei care se împotrivesc și etichetează decizia lui Saied drept o “lovitură de stat împotriva revoluției și a Constituției.” Zeci de mii de tineri au primit fericiți anunțul președintelui după ce au luat cu asalt și incendiat sedii ale partidului Ennahdha în mai multe orașe din Tunisia, inclusiv Sfax, Sousse și Monastir.

În ceea ce privește Ennahdha, Achraf mi-a spus că situația s-ar putea dovedi periculoasă dacă partidul ajunge în punctul în care nu mai are nimic de pierdut. Se cunoaște foarte bine faptul că acesta este infiltrat în instituțiile statului (în special în sectoarele de apărare, de securitate internă, și justiție). Mai mult decât atât, partidul are aliați atât în cadrul administrației statului cât și în afara acesteia, la care se mai adaugă o serie de extremiști implicați în trimiterea tunisienilor să lupte pentru Statul Islamic în Siria. În ultimă instanță, Ennahdha beneficiază și de o ramură armată ce poate fi mobilizată.

Însă, din păcate, Kais Saied nu s-a oprit la a activa articolul 80, iar acțiunile și evenimentele care se desfășoară la momentul scrierii acestor rânduri par să valideze din ce în ce mai mult versiunea loviturii de stat. Trupele de securitate tunisiene împreună cu armata au fost detașate în capitala Tunis sub pretextul că decizia președintelui ar putea stârni violență. Însă în scurt timp, forțele de ordine au luat cu asalt clădirea parlamentului, au evacuat toți angajații și blochează până la ora actuală accesul oricui în incintă. Mai mult decât atât, birourile trustului media internațional Al-Jazeera din Tunis au fost luate cu asalt de poliția tunisiană, iar jurnaliștii au fost împiedicați să își desfășoare activitatea. Indiferent de sprijinul pe care Qatarul îl oferă Frăției Musulmane, un atac împotriva presei este inacceptabil într-o țară cu pretenții democratice, semn că situația s-ar putea înrăutăți curând.

Aceste evenimente vin pe fondul unei crize politice care durează de mai multe luni, iscată din neînțelegeri între președintele Saied, un populist independent, fără apartenență la vreun partid politic, prim-ministrul Hichem Mechichi, un tehnocrat numit în funcție în 2020, și președintele parlamentului și șeful partidului Ennahdha, Rachid Ghanouchi. Alegerile parlamentare din 2019 au dat naștere unei puteri legislative fragmentate și la doar câteva luni de la numirea lui Mechichi în funcție, Saied a refuzat să valideze noi miniștri propuși de premier acuzându-i pe aceștia de corupție. Președintele tunisian nu și-a ascuns niciodată disprețul pentru partidele politice în general și nici pentru întreg sistemul democrației reprezentative depășindu-și în numeroase rânduri atribuțiile și amestecându-se în lucrările biroului primului ministru. Blocajul politic a făcut ca guvernul să funcționeze cu un număr redus de miniștri, lucru ce a provocat o paralizie în guvernanța Tunisiei.

Kais Saied, un Sisi al Tunisiei?

Evenimentele din ultimele zile au dat naștere unor comparații între președintele tunisian Kais Saied și actualul lider egiptean Abdel Fattah al-Sisi, și între ceea ce se petrece în prezent în Tunisia și episodul loviturii de stat militare din Egiptul anului 2013 când al-Sisi a preluat puterea de la predecesorul său, Mohammad Morsi.

Deși contextul diferă, în termeni de partide politice și societate civilă, comparația ar putea beneficia de un grad de legitimitate din perspectiva emergenței unui strongman care să stabilizeze situația internă, desigur, cu prețul instaurării unei dictaturi. Mai mult decât atât, acesta ar putea chiar beneficia de suport la scară largă având în vedere dezamăgirea populației în raport cu partidele politice, Saied fiind neafiliat niciunei formațiuni. În plus, există și o axă a autocrațiilor din Orientul Mijlociu care speră ca evenimentele din Tunisia să se încheie în aceeași manieră cu cele din Egipt în 2013 și care, cu sprijinul necesar acordat lui Saied, pot facilita acest rezultat. Însă cu toate acestea, pe lângă opoziția față de Frăția Musulmană, există puține elemente în profilurile celor doi care să valideze o astfel de comparație.

Este acesta sfârșitul visului democratic în Tunisia?

După evenimentele din 2011 și căderea regimului Ben Ali, Tunisia părea să intre pe linia evoluției către democrație. Aceasta a devenit un idol pentru populațiile altor țări din regiune care împărtășeau nu doar aceleași deziderate și regimuri autoritare, ci și aceleași greutăți și umilințe zilnice. Tunisia a început să implementeze o serie de reforme, însă în ciuda acestora economia rămânea într-o situație precară, iar situația de securitate nu era deloc încurajatoare. Tranziția era deosebit de fragilă și pusă la încercare în repetate rânduri de luptele politice interne dintre partidele islamiste și cele seculare.

Situația internă din punct de vedere al securității s-a înrăutățit considerabil odată cu emergența unei filiale a Statului Islamic în Tunisia. În 2015, militanții au atacat Muzeul Național ucigând 24 de persoane, au deschis focul într-un resort din Sousse lăsând în urmă 39 de turiști străini morți și au luat cu asalt un autobuz care transporta garda prezidențială. Aceste evenimente nefericite au creat o atmosferă tensionată care a dat naștere unui proces de securitizare ce a legitimizat numeroase măsuri care încălcau flagrant nou-obținutele drepturi democratice și care au marcat o reîntoarcere la practici din perioada lui Ben Ali. Guvernul a decretat stare de urgență și a demarat, prin intermediul forțelor de securitate, o campanie de represiune menită să restabilească o senzație de siguranță.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1679 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by