Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Estivala sportivă: meditații de pe canapea

de Cristian Felea     Contributors.ro
Marţi, 27 iulie 2021, 8:57 Actualitate | Opinii


Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

"Niște băieți făcuți grămadă, din care sare mingea ca din colțul mesei, neînstare să lege trei pase ca lumea, fugind ca să nu-i lovească balonul, un portar care o scapă din mâini printre picioare. Primitivism, rigiditate, orbecăială ziua-n amiaza mare. O neputință înghesuită pe jumătate de teren, căci de centru trec mai rar. Nu înțeleg cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă și lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor."[1]

Cristian Tudor Popescu

Când vine vara, pentru mine încep dilemele și o grozavă luptă interioară se dă între opțiunea pentru canapeaua din fața sticlei televizorului și evadarea în natură. Nu de puține ori câștigă prima opțiune, pentru că estivala propune spectaculoase competiții sportive pe care nu-mi îngădui să le pierd.

Nu cred că mărturisesc un fapt strigător la cer – sau cel puțin așa sper – atunci când vă destăinui că vara începe pentru mine atunci când la televizor se difuzează Giro d'Italia și nu când se coc primele cireșe de mai. Sentimentul mi-e întărit de Openul Francez de la Roland Garros și odată cu finalele celor două competiții simt cu intensitate bucuria vacanțelor ce urmează.

Solstițiul trece mai degrabă neobservat, ocultat de apropierea turneului de Grand Slam de la Wimbeldon și de Openul pregătitor, pe iarbă, de la Halle. Tensiunea crește, pentru că la sfârșitul lunii iunie debutează și Le Tour de France, competiția pe care – mărturisesc din nou – o urmăresc, pe cât pot, în direct, în reluare și înregistrat și pentru care am dezvoltat o pronunțată adicție.

În fine, adulmec apropierea toamnei pe măsură ce ultimele curse din Vuelta și finalele de pe pajiștile americane de la Flushing Meadows se consumă și mă lasă într-o stare melancolică, de prostrație, cu gândul la următoarea estivală sportivă. Atunci când la Flushing Meadows se trage cortina, știu sigur că partea frumoasă a anului s-a încheiat. Privesc pe geam și frunzele ruginii care încep să alerge pe alei mi-o confirmă, invariabil.

Anul 2021 – an pandemic și el, după cum ni se reamintește permanent, pe toate canalele – a fost în mod deosebit generos cu mine, pentru că reprogramatele mari competiții ale anului 2020 s-au strecurat pe firmament cu stelele lor inegalabile: competiția europeană de fotbal și, mai ales, Olimpiada. Ei bine, de aici a început totul.

Ciclismul, tenisul și fotbalul - întreceri sportive în care ambițiile noastre naționale sunt ambigue -, am observat că dau măsura locului pe care sportul românesc și România ca atare îl au în lume. Aici nu este vorba doar de divertisment, iar EURO 2020 a demonstrat-o foarte clar: Bucureștiul a găzduit patru meciuri de fotbal, la care naționala noastră nu a putut să participe, pentru că nu s-a calificat. Ori, fără naționala noastră, spectacolul fotbalistic de pe Arena Națională nu a fost complet.

Nu avem sportivi în echipele de ciclism pe șosea care să ne reprezinte în vreun fel în Il Giro, Le Tour sau Vuelta, deși comentatorii noștri ne asigură există pe undeva, în echipe de ciclism continentale, și cicliști români talentați. Doar că nu-i remarcăm pe sticlă. La Turul Sibiului 2021, de exemplu, cel mai bine clasat ciclist român a ocupat locul 23, iar echipa sa, singura echipă românească (continentală) participantă – Giotti Victoria Savini Due – s-a clasat abia pe locul 18.

Pentru Olimpiada de la Tokyo, România a propus în competiții doar doi cicliști care au reușit să se califice: Eduard Michael Grosu, pentru cursa de șosea din 24 iulie și pe talentatul Vlad Dascălu, pentru cycling mountain bike, cursa din 26 iulie.

La cursa de pe șosea, de 234 de km, Edi Grosu a abandonat la kilometrul 105, după ce a participat la evadare, unde nu a rezistat mai mult de 40 de km, din cauza căldurii. A pierdut contactul cu cei din evadare, a fost prins de pluton și lăsat în urmă, după care comisarii de cursă l-au invitat să se oprească, pentru că avea o întârziere mai mare față de pluton decât îi permitea regulamentul.

Cursa de șosea a fost într-adevăr dificilă, dar profesioniștii cu experiența marilor tururi i-au făcut față cu brio, iar la final podiumul a fost ocupat de marile nume ale momentului, deși într-o altă ordine decât în Turul Franței. Pentru această dificilă competiție olimpică, trebuie să o recunoaștem, nivelul de pregătire și tactica adoptate de Edi Grosu și antrenorul său, Georgios Georgiadis, au fost nepotrivite; erau valide cel mult într-o competiție de amatori.

Cu totul altfel au stat lucrurile la competiția de mountain bike, unde Vlad Dascălu, așa cum a anunțat încă de la început, a reușit să intre între primii zece finaliști, terminând cursa pe locul 7[2]. Si această cursă a fost extrem de dificilă, ca dovadă că ciclistul olandez profesionist Mathieu van der Poel, care a purtat pentru cinci zile tricoul galben în Turul Franței 2021, a fost nevoit să abandoneze, deși spera la medalia de aur. Mentalitatea de care a dat dovadă tânărul sportiv român i-a determinat pe comentatorii televiziunii să vadă în el "un nou caz Simona Halep", adică omul care reușește performanța aproape de unul singur.

Tenisul românesc este de mult timp o dezamăgire, iar turneul olimpic a reconfirmat-o: a încăput pe mâinile unor personaje care nu-și propun în privința acestui sport absolut nimic, dezinteresul, lipsa de viziune și acțiune fiind tot ce poți găsi la sediul din Vasile Conta.

Toată lumea știe că federația "rezolvase" problema reprezentării la turneul olimpic pentru că Simona Halep se arătase extrem de interesată să participe la această competiție. La dublu feminin aveam echipa Monica Niculescu – Raluca Olaru, în timp ce pentru dublul masculin se aștepta minunea unei wild-card din partea ITF, care nu a mai venit. Aceasta a fost "marea strategie" a federației.

Atunci când accidentarea a pus-o pe Simona Halep în imposibilitatea de a mai participa la turneele de tenis din această vară, am descoperit din nou – a câta oară? – cum "omul acela bătrân, bătrân"[3], dar foarte combativ - cam în stilul unei precupețe de obor - când cineva îi pune microfonul în față și care se face că ar conduce federația, s-a spălat pe mâini.

Irina Begu, acuzând probleme de sănătate, Patricia Țig, Ana Bogdan sau Sorana Cîrstea au refuzat să umple golul lăsat de Simona Halep, din diverse motive, iar Ion Țiriac a ieșit public cu o declarație caracteristică, în doi peri[4]: "Din câte știu, la tenis, capitolul este închis și niciuna dintre jucătoarele care s-au calificat nu va participa. Nu pot să le blamez și nici nu pot să le iau gâtul. Acest COVID ne-a speriat pe toți și pe bună dreptate. Toate fetele astea care nu merg, au fost în situația următoare: hotel - turneu de tenis - nimeni împrejur. Joacă, fată, du-te și ia prosopul singură, lasă masca. Ai jucat meciul și du-te înapoi la hotel."

Atitudinea federației a provocat iritarea ministrului Eduard Novak, care a remarcat lipsa dialogului serios cu Ion Țiriac și a implicării în identificarea unor soluții împreună cu COSR: "Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort și valoarea educativă a bunului exemplu."[5]

În cele din urmă la turneu a participat Mihaela Buzărnescu la proba de simplu; sportiva noastră a trecut de turul 1, dar s-a oprit după ce a jucat un tenis cu un nivel extrem de scăzut în turul 2, fiind învinsă fără drept de apel de tenismena cehă Markéta Vondroušová.

În meciul din șaisprezecimi la dublu feminin, Monica Niculescu și Raluca Olaru au performat cu mai multă determinare și atitudine în fața australiencelor Samantha Stosur și Ellen Perez, chiar dacă au pierdut primul set la tie break, deși au condus cu 5-1. Australiencele s-au dovedit mai atente în urmărirea obiectivului calificării și au obținut victoria după două seturi strânse și un joc disputat.

Cel mai greu îmi este însă să mă împac cu mișcarea fotbalistică de pe la noi. Când privesc – tot mai rar și cu strângere de inimă – manifestări sportive la care participă echipe de fotbal românești, ezit între rușine, dezolare și firave umbre de speranță, care urâțesc până la completa desfigurare tabloul de pe sticlă.

Bucureștiul a fost unul din cele 11 orașe care au găzduit EURO 2020, pentru patru meciuri: trei din grupe și unul din optimi. Doar că România - așa cum se știe, dar vreau să o repet! - nu a participat la turneu. Și nici stadioanele promise de Guvern și de federație nu au fost finalizate: Giuleștiul nu este finalizat nici la această oră, iar lucrările la stadionul Dinamo nici nu au început. Dacă nu era pandemia, probabil ratam oportunitatea de a găzdui meciuri la această competiție. Realitatea fotbalului românesc mă duce cu gândul la unul din articolele publicate de Andrei Pleșu în Dilema[6], pe vremea când România încă mai putea prezenta o națională competitivă, adică în 1994. Iată ce scria maestrul atunci:

"Fotbalul pare condamnat la involuție, poate din cauza unui <păcat originar>, pe care istoricii n-au întârziat să-l dezvăluie. O sursă de la începutul secolului al XIV-lea pretinde că primii <fotbaliști> au fost o șleahtă de ucigași, care se distrau lovind cu piciorul (cam ca Emil Cioran în copilărie...) capetele desprinse de trup ale victimelor lor. Ori de câte ori fotbalul păstrează miasmele acestei obârșii, ori de câte ori plăcerea e înlocuită prin îndârjire, omul de cultură are dreptul să întoarcă spatele."

Fotbalul nu mai este astăzi decât o mare afacere, latura sportivă, cea pe care adevăratul suporter o gustă, a devenit marginală. Citeste tot articolul si comenteaza pe contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















657 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by