Ajunge să intri în orice librărie, chiar în una dintre cele mai modeste, și este de-a dreptul imposibil să nu găsești măcar vreo două sau trei cărți, de data recentă, care promit că îți vor dezvălui totul despre Putin. Cărți apărute la edituri ultra-cunoscute sau despre care auzi atunci pentru întâia oară. Eu însumi am în biblioteca personală un raft întreg cu lucrări consacrate subiectului de la deja clasica scriere a Annei Politkovskaia la, să zicem, A înțelege putinismul, cercetarea lui Françoise Thom.
Ce să însemne asta? Că Putin se vinde? Sau că subiectul e unul complex, că e nevoie să se scrie despre Putin, că personajul merită reevaluări periodice, că așa după cum scrie Mark Galeotti în introducerea cărții sale Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul (Editura Humanitas, București, 2021). “încă nu știm cu adevărat cine este”. Nu, nu noi ca persoane private, ci marii decidenți politici și militari din lumea occidentală. Putin este imprevizibil, Rusia însăși, așa cum susține Arman Goșu într-o recent apărută carte, o ecuație complicată pe care nu o va rezolva prea ușor nici măcar o dispariție din cine știe ce motive de pe scena politică a lui Vladimir Vladmirovici.
Sigur e un singur lucru. Putin a făcut dovada unei abilități extraordinare în construirea propriului mit, în elaborarea propriei sale enigme, s-a prezentat drept salvatorul Rusiei, ne-a determinat să vedem în el un mare jucător de șah, un boier al minții, cineva care pune totul la cale, un jucător politic supra-inteligent. Când, în realitate, nu este decât un judokan care a făcut uz de forță speculând cam tot ceea ce i-a cam servit pe tavă Occidentul. Putin e emul cu o mie de fețe. Putin nu prea are prieteni, are însă oameni loiali și prețuiește loialitate pe care o și răsplătește, asigurându-le celor ce merită asta un fel de imunitate. Vladimir Vladimirovici Putin nu îngăduie mai nimănui să-i cunoască secretele, nu agreează să-i fie agresată intimitatea. El însuși și-a creat propriul mit. Iar opinia lui Mark Galeotti că mitul acesta deține o caracteristică aparte. Elementele lui de bază nu vor dispărea cu una, cu două. Aceasta însemnând că “ce am spus eu aici, va rămâne valabil chiar și atunci când el (Putin n.m. M.M) nu va mai fi. S-ar putea să ne confruntăm cu o Rusie putinistă chiar și fără Putin”.
Ce spune, în esență, despre Putin, Mark Galeotti în cele 11 capitole ale volumului, capitole care fiecare poartă câte un titlu ce seamănă cu o definiție? Sau, mă rog, cu o teroremă. Că greșim amarnic atunci când îl punem pe Vladimir Vladimirovici Putin într-o ramă precum aceea rezervată îndeobște țarilor Rusiei. Că Putin nu îl va ierta niciodată pe Gorbaciov socotit vinovat de spulberarea URSS, însă nu tinde să se asemene cu Stalin. Nu se amăgește cu gândul refacerii Imperiului. Că dacă e adevărat că cel care nu pierde nici o ocazie de a se poza în costum de mare sportiv sau chiar la bustul gol nu este, în realitate, foarte sănătos atunci sunt foarte multe indicii că, de la un moment data colo, omul forte de la Kremlin va ajunge să semene mai degrabă cu Brejnev. Nu, Putin nu este un produs sută la sută al KGB-ului, deși nutrește pe mai departe un respect imens pentru organizația care i-a oferit o primă slujbă, pentru Iuri Andropov, șeful emblematic al instituției, că nu ține cu orice preț să refacă Imperiul, însă vrea ca Rusia să fie socotită și tratată ca o mare putere. Rusia este deja o mare putere, iar faptul acesta se impune privit ca o axiomă. Greșim teribil dacă apreciem că șeful suprem de la Kremlin ar fi un mare geniu strategic, iar dacă vom continua să facem asta “vom ajunge să căutăm în haos un mare plan care, de fapt, nu există”. Nu, Putin nu are nici un fel de filosofie, știe să chiverniseaască bine banii, deține, probabil, o avere personală colosală numai că banii nu înseamnă pentru el un scop în sine. A beneficiat în rândul supușilor săi de o oarecare popularitate, firească dacă ținem cont de faptul că în primele lui două mandate nivelul de trai al rușilor a crescut în primul rând datorită prețurilor favorabile de pe piața hidrocarburilor, însă astăzi lucrurile sunt substanțial schimbate. În 2018 a fost nevoie ca alegerile să fie falsificate pentru ca Putin să dobândească un nou mandat. Rușii suferă, pesemne, în raport cu Putin de un fel de sindrom Stockholm de vreme ce, susține, Mark Galeotti, ‘’poporul e principala victimă a lui Putin și susținătorul lui devotat’’.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributor.ro
