Multitudinea de experţi în istoria, teoria şi sociologia relaţiilor internaţionale are ca obiectiv asumat în mod constant să ofere modele analitice care să furnizeze atât explicaţii valabile referitoare la fenomenul conflictelor politico-militare dintre naţiuni, cât şi predicţii cu impact în gestionarea de către decidenţi a dosarelor sensibile de politică externă şi de securitate. Rare sunt însă studiile care să livreze ambele dimensiuni ale expertizei, în proporţii acceptabile. De obicei o bună analiză a cauzelor şi evoluţiei unui război nu oferă şi o anticipare (forecasting) pe măsură, iar o previziune corectă nu va putea oferi şi o interpretare solidă a fenomenului conflictual (explaining).

Serban Filip CioculescuFoto: Arhiva personala

Dar, în ceea ce priveşte suita de conflicte/dispute dintre Federaţia Rusă, Ucraina şi ţările NATO ce sprijină Kievul spre a rezista presiunilor Moscovei, e necesar să încercăm să înţelegem comportamentul actorilor implicaţi şi să încercăm eventual şi o minimă predicţie pentru că e foarte greu de crezut că brusc seria de acte ostile se va opri şi lucrurile vor reintra pe un făgaş al liniştii precum în primii ani post-Război Rece. Nici dispariţia fizică a lui Vladimir Putin nu poate garanta cumva o revenire a vechile timpuri ale relativei armonii dintre Rusia şi SUA (Occident). Ruşii au redescoperit gustul de mare putere, tentaţia post-imperială, Putin le-a construit deja un eşafodaj de sentimente anti-occidentale şi le-a fluturat pe la nas câteva succese geopolitice majore (Crimeea, Siria etc), aşadar e improbabil să se reia brusc relaţiile pozitive cu Occidentul. O eventuală lovitură de stat sau o revoluţie nu vor aduce la cârma statului un lider de tip Navalnâi, asta e destul de clar, ci tot un naţionalist şi un suveranist de tipul lui V.P., probabil din serviciile de informaţii sau din armată.

Merită să ne aplecăm atenţia asupra ultimei săptămâni a lunii iunie a.c., pentru că ea a adus cu sine o serie de evenimente de natură politico-militară între țări membre NATO (Marea Britanie, Olanda) și Federația Rusă, fapt ce a contribuit la existența unei situații de securitate și mai tensionate în zona Mării Negre, loc în care cel puțin din anul 2014 se constată o cursă a înarmărilor accelerată. Aceste evenimente vin imediat după desfășurarea pe 14 iunie a summit-ului Consiliului Atlanticului de Nord la Bruxelles, a summitului G7 din Marea Britanie dar și după întâlnirea bilaterală dintre președinții SUA și Rusiei din Elveția. Aceste evenimente nu pot fi calificate ca fiind accidentale deoarece acțiunile și reacțiile părților aflate în conflict denotă calcule de natură politică, militară și strategică precum și efortul de a anticipa în cât mai mare măsură reacțiile celorlalți.

Încordarea muşchilor de către marile puteri aduce cu sine riscul izbucnirii unui război, mai ales când ostilitatea e sporită de viziuni diferite asupra lumii, asupra mediului internaţional de securitate, dar şi a rolului asumat de propria ţară, respectiv cel atribuit adversarilor.

Faptele sunt deja bine cunoscute publicului. În bazinul Mării Negre se desfășoară, conform planificării, un exercițiu militar al unor state NATO (şi partenere) împreună cu marina militară a Ucrainei, iar Rusia, în paralel și la o distanță destul de redusă, își conducea propriile exerciții militare implicând forțe de marină și de aviație. Între 28 iunie și 10 iulie are loc exercițiul multinațional SEA BREEZE 2021, organizat de forțele navale ale Statelor Unite ale Americii și cele ale Ucrainei (alături de alte state partenere strategice ale SUA, în total 32 de state de pe şase continente), în apele internaționale ale Mării Negre și în raioane de instrucție terestre din zona Odessa. Trebuie spus că Rusia a solicitat SUA anterior, fără success, anularea acestui exercițiu, pe care îl vede ca pe o provocare. Numărul record de ţări participante a iritat profund Moscova, deoarece se pare că ameninţările şi protestele sale nu au fost de ajuns spre a determina o mai mică participare internaţională.

Pe 23 iunie au apărut informații legate de trecerea unui distrugător britanic, HMS Defender, de-a lungul liniei apelor teritoriale ucrainene din Crimeea și acțiunea militară de intimidare din partea navelor și avioanelor rusești, care ar fi lansat chiar bombe în calea vasului britanic și l-au somast în mod agresiv să părăsească așa-zisele ape teritoriale rusești. Rusia a acuzat Marea Britanie că i-a violat suveranitatea asupra spațiului maritim, dar Marea Britanie consideră Crimeea ca făcând parte în continuare din Ucraina, așadar nu consideră că ar fi încălcat drepturile suverane ale Moscovei. HMS Defender lua parte la SEA BREEZE și se îndrepta dinspre Odesa către un port din Georgia.

Epidosul doi a venit pe 29 iunie, când ministerul olandez al Apărării a afirmat că avioane militare ruse au simulat atacuri false asupra fregatei HNMLS Evertsen şi i-au bruiat acesteia sistemele de comunicaţii. Nava olandeză participa la Sea Breeze alături de cele britanice, urmându-le pe acestea, trecând tot în proximitatea peninsulei Crimeea dar la distanţă mult mai mare de coastă. Se afla în mod cert în apele internaţionale.

În acelaşi timp, nave de război ale marinei ruse au efectuat un exerciţiu de antrenament cu muniţie reală în Marea Neagră, după cum a anunţat joi 1 iulie comandamentul Flotei ruse din Marea Neagră. Rusia anunţase anterior (în primăvara acestui an) că navele altor ţări nu vor putea trece prin zona dintre Crimeea şi Kerci între aprilie-octombrie 2021, deoarece ea vor organiza exerciţii militare ample şi are nevoie de acces neîngrădit la spaţiul maritim menţionat. Prin acestă interdicţie aplicată şi mării internaţionale, a încălcat Rusia dreptul internaţional? Desigur, dar a mizat pe intimidare. Reiese că, cel puţin Marea Britanie nu a respectat această cerinţă, deoarece evident că nu consideră Crimeea ca aparţinând Rusiei. (Desigur că nici România nu are altă opinie dar nu o văd să facă ceva similar, diplomaţia de la Bucureşti având setat obiectivul de a nu contribui şi ea suplimentar la zgândărirea Ursului.)

Interpretări diferite ale dreptului internaţional, derivate din rolul şi imaginea de ţară

• Atât oficialii britanici cât și cei olandezi afirmă că navele lor militare străbăteau fie apele ucrainene, cu acordul Kievului (conform guvernului de la Londra) fie apele internaționale ale Mării Negre (conform guvernului olandez), așadar nu ar fi existat o încălcare a normelor de drept internațional prin care Rusia să fie vătămată și să aibă dreptul de a riposta în modul în care a făcut-o. Ei definesc traversarea acestor ape ca fiind „nevinovată” (innocent passage), în conformitate cu dreptul internațional maritim (Convenţia de la Montego Bay, 1982), mai ales că au avut acceptul guvernului de la Kiev, considerat ca având în continuare de jure dreptul de posesie asupra peninsulei confiscate de Moscova.
• În mod neașteptat, ministerul britanic al apărării a neagat faptul că Rusia ar fi tras focuri de avertisment și ar fi aruncat bombe în calea distrugătorului Defender, îm timp ce acesta naviga la 19 km de coasta Crimeei. Jurnalistul Jonathan Beale (BBC) a confirmat hărțuirea efectuată de nave și avioane rusești asupra vasului britanic: 20 de avioane rusești au zburat în diverse momente peste Defender iar șalupele gărzii de coastă (şi vase ale FSB ce patrulează zona costalieră) s-au apropiat chiar și la 100 de metri de acesta.
• Partea rusă din contră, afirmă categoric că o navă de patrulare și un avion SU 24 ar fi executat foc de avertisment în direcția navei britanice spre a o soma să iasă din apele rusești (zona Sevastopol). În schimb oficialii ruși nu au menționat actele de intimidare la adresa navei olandeze – în opinia lor avioanele SU 24 și SU 30 au zburat la o distanță sigură de aceasta, fără a îi crea vreun inconvenient.
• Pe 1 iulie, James Appathurai, reprezentantul special al secretarului general NATO pentru Caucaz si Asia Centrală, a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică îşi va menţine prezenţa în Marea Neagră şi îşi va consolida cooperarea cu partenerii din această regiune, în numele libertății navigației. El a spus că NATO are o imagine completă asupra incidentului din 23 iunie în Marea Neagră cu distrugătorul britanic HMS Defender, indicând că Londra a prezentat Alianţei informaţiile despre cele întâmplate.
• Ministrul de externe al Ucrainei, D. Kuleba, a solicitat şi el statelor NATO să nu permită Rusiei să exercite un control cvasi-total asupra Mării Negre, afirmând că Rusia nu va trece dincolo de provocări ocazionale, deoarece în caz de război nu ar putea fi victorioasă contra NATO.

Putin nu se teme de război contra Occidentului…sau doar bravează?

• Într-un interviu acordat mass media rusă după eveniment, președintele V. Putin afirmă că Rusia nu va tolera încălcări ale drepturilor sale suverane, ale integrității teritoriale (cu tot cu spațiul maritim național), dar că nu se va ajunge la război chiar dacă armata rusă ar avaria sau distruge un vas militar al țărilor NATO. El consideră că britanicii au orchestrat o provocare complexă la adresa țării sale și a mai spus că, în dimineaţa zilei de 23 iunie, înainte de apariţia distrugătorului britanic, un avion american strategic de recunoaştere a decolat de pe un aeroport militar al NATO din Creta spre a ajuta la monitorizarea activității forțelor navale rusești. Reprezentantul U.S. European Command, comandorul Wendy Snyder, a afirmat că a fost vorba de o operațiune de rutină, existând o supraveghere permanentă a Mării Negre.
• Putin explică riscul redus al ajungerii la război prin teama pe care țările NATO ar avea-o față de forța militară a Rusiei, sugerând că funcționează un mecanism de tip “deterrence by punishment” (țările aliate ar suferi pierderi mult prea mari în caz de agresiune contra Rusiei, nu ar putea fi victorioase). El afirmă că, deși Rusia și-a retras trupele de la granița cu Ucraina, țările NATO nu au dat semne de detensionare a situației ci s-au „repezit spre granițele” rusești, punând la cale provocări. Este o aluzie la exerciţiile militare 'Defender Europe 21' şi Sea Breeze 2021. Avantajul Rusiei, în concepția liderului său, este că luptă pentru propriul teritoriu (și spațiul maritim adiacent), având de partea sa dreptatea și moralul ridicat, de asemenea sistemul defensiv regional e bine pus la punct, pe când forțele NATO vin de la mari distanțe, ceea ce le creează din start probleme. Acest ultim aspect este din păcate adevărat.
• Putin consideră că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a plasat ţara sub controlul total al Occidentului (mai ales al SUA), care o exploatează militar contra Rusiei și ia decizii de politică externă în locul Kievului.Constituţia ucraineană nu permite desfăşurarea bazelor militare străine în Ucraina, în schimb pe teritoriul acestei ţări pot fi create centre militare străine, precum şi alte formate, V.P. adăugând că”explorarea militară a teritoriului care se învecinează direct cu Rusia creează probleme pentru securitatea statului rus”. El a refuzat o întâlnire cu președintele ucrainean Zelenski, considerând că nu va aduce nimic pozitiv.

Războiul electronic ca parte a războiului hibrid: Rusia pare să fi anticipat corect acţiunile Occidentului

• Publicația americană The Drive a acuzat autoritățile ruse că au falsificat datele oferite de siteurile specializate MarineTraffic și VesselFinder, astfel încât distrugătorul american Ross, din clasa Arleigh Burke, să fie indicat ca aflându-se la 9 km de coasta Peninsulei Crimeea, deși în realitate el se afla portul ucrainean Odessa. De asemenea nava ucraineană Priliuki a fost identificată în mod eronat ca fiind în același loc, deși se află la reparații în portul Nikolaev. The Drive afirmă că au avut loc două asemenea falsificări de date GPS în zona Crimeei în doar două săptămâni, fiind vorba de mijloace de război electronic folosite de partea rusă. De asemenea, USNI News (buletinul de informații al pretigiosului United States Naval Institute) a afirmat pe 18 iunie a.c. că entități necunoscute au falsificat amprenta GPS a navelor Defender și Evertsen spre a se arăta că se aflau foarte aproape de baza militară rusească din Sevastopol. Astfel, conform AIS (sistemului de identificare automată), cele două nave occidentale s-ar fi apropiat la două mile marine distanță de portul Sevastopol!

Pare foarte probabil ca guvernul SUA să fi știut de falsificarea datelor GPS de către ruși, şi chiar să fi informat și aliații europeni, în acest caz fiind posibil să se anticipeze destul de exact reacția Rusiei.

Concluzii

• Este evident că o serie de țări occidentale participă la un exercițiu considerat agresiv de către Moscova, ele urmărind să ajute Ucraina să își consolideze sistemul defensiv și să o încurajeze să nu renunțe la drepturile sale teritoriale suverane asupra Crimeei și a apelor teritoriale aferente. Ucraina nu beneficiază de dreptul la apărare colectivă, fiind doar partener al NATO, nu membru, dar primește sprijin politic, militar și economic. Aceste state şi-au asumat voluntar riscul unui conflict escaladat cu Rusia, dar şi-au luat măsurile necesare spre a diminua acest risc la cote acceptabile. Un război Rusia-Vest e improbabil acum dar nu poate fi exclus, iar tensiunile tot mai clare dintre ruşi şi americani, britanici etc indică o creştere a riscului.
• Este perfect posibil ca guvernele din Londra și Haga să fi vrut să testeze capacitatea și viteza de reacție a Moscovei atunci când se simte amenințată într-o regiune din vecinătatea imediată. În acest caz, s-a calculat corect că riscul izbucnirii unui război este extrem de scăzut, crizele apărute fiind gestionate în mod rațional de toți actorii implicați.
• Vedem cum V. Putin a dezvoltat pentru publicul rus dar şi pentru cel străin, o teorie simplificată a războiului improbabil, folosind teoria descurajării şi paradigma „actorului raţional”: SUA şi celelalte state NATO ştiu că un război nuclear le-ar devasta, aşadar se vor feri să iniţieze un asemenea război, chiar dacă armata rusă va lovi decisiv nave occidentale. Nu contează cine ar învinge într-un asemenea război, victoria ar fi echivalentă cu înfrângerea. Aşadar el le cere implicit adversarilor săi din NATO să dea dovadă de raţionalitate, să nu îşi asume riscuri exacerbate. El ştie perfect de bine că niciun stat NATO nu ar risca un război contra Rusiei spre a elibera Crimeea şi a o oferi Ucrainei. Iar Ucraina sigură desigur că nu are nici cea mai mică şansă. Dar bravează spunând că armata rusă poate scufunda un vas occidental, fără să rişte un război. Evident, e naiv să credem că Occidentul ar înghiţi în sec şi şi-ar linge pasiv rănile dacă ruşii ar scufunda cu bună ştiinţă un vas sau submarin al unui membru al Alianţei Nord-Atlantice. Putin ştie şi el acest lucru dar simte nevoie să se auto-încurajeze şi să braveze în faţa naţiunii ruse şi a altora.
• Privind retrospectiv la războaiele teribile ce nu au putut fi evitate (mai ales cele două conflagraţii mondiale), vedem cum acumularea tensiunilor dintre actori ostili, grupaţi în alianţe rivale, a avut nevoie de o „scânteie” (un trăgaci) spre a aprinde pulberea, adică a genera războiul, deşi dintr-o serie de scântei aflate în succesiune, doar una a dus la teribilul deznodământ. Disciplinele Studii de securitate (strategice) şi Relaţii Internaţionale nu ne pot spune exact ce element tip scânteie va declanşa explozia, nici dacă se va întâmpla sau nu astfel, aşadar operăm cu incertitudine şi probabilităţi. Nu avem acces la toată informaţia relevantă, nici nu ştim exact ce gândesc decidenţii care au acces la “butoanele” păcii şi războiului. Mai ştim că şi în trecut lideri de tip raţional şi-au asumat în final războaie care au avut consecinţe teribile pentru naţiunile lor. Wilhelm II, Hitler, Stalin, Musolini, împăratul Japoniei Hirohito, Ion Antonescu sunt asemenea exemple. Dar putem spune că un Hitler sau Stalin au fost raţionali, cunoscându-le problemele psiho-cognitive de natură chiar patologică? Evident, nivelul lor de raţionalitate în sens medical şi sociologic este discutabil, însă din moment ce urmăreau maximizarea beneficiilor şi minimizarea costurilor pentru popoarele lor, teoretic îi considerăm în linii mari ca fiind raţionali. E drept că nu existau atunci arme atomo-nucleare, dar să nu credem că simpla existenţă a acestora va preveni automat un război regional sau mondial. E ilogic să crezi că dacă Rusia pierde rapid un război convenţional şi hibrid contra ţărilor NATO şi riscă (sau crede că riscă) o invazie nu va folosi la un moment dat armele nucleare. Din contră, doctrina militară rusă asumă folosirea lor pentru a apăra naţiunea şi teritoriul în caz de necesitate absolută.[i]
• Credem că reacția dură și imediată a Rusiei putea fi parţial anticipată, iar falsificarea datelor GPS-AIS a avut probabil rolul bine stabilit de a oferi Moscovei legitimitate în acțiunile sale agresive, contrare dreptului internațional maritim. Dacă Rusia permitea navei Defender să treacă prin apele Crimeei fără incidente, se putea interpreta în rândul adversarilor dar şi al aliaţilor Moscovei că Putin s-a temut să reacţioneze. Iar Putin e genul de lider care face orice e posibil spre a nu se crede vreodată că a simţit teamă, că a fost subiect al descurajării. El îşi asumă rolul celui care îi sperie (descurajează) pe adversari, jucând chiar cartea actorului semi-raţional, a celui care riscă foarte mult pentru gloria-măreţia naţiunii sale. În realitate, după cum ne spune rusologul Mark Galeotti, e un actor raţional, un decident prudent, care treasează linii roşii şi se ţine de ele cu dârzenie. E convins că statele NATO, mai ales cele europene, „nu-şi doresc sub nicio formă să îl înfrunte”.[ii] Nu cred că liderul rus se înşală cumva. Aşadar pare genul de lider previzibil. Însă pe termen lung el ştie că nu poate fi mereu previzibil, sunt momente când trebuie să surprindă, altfel acţiunile sale vor fi prea uşor de anticipat. Nu ştim desigur ce gândeşte el exact, ce amestec de previzibil şi imprevizibil, de acţiune prudentă vs. risc este dispus să îşi asume. Ceea ce ştim e că vrea să fie de obicei actorul care face prima mişcare, niciodată cel reactiv. Altfel nu aducea forţe militare şi paramilitare în Siria şi Libia (mai nou mercenarii Wagner în Republica Centrafricană), spre a genera presiune pe flancul sudic al NATO şi a avea acces lărgit la resurse şi la spaţii strategice valoroase.
• În același timp, pare destul de sigur că statele NATO europene (la cererea SUA sau cu acordul acesteia) au încercat, trimiţând acele nave să treacă prin zonele interzise de Moscova, să încurajeze Kievul să reziste presiunilor rusești, știindu-se faptul că Putin denunță acest sprijin occidental (el vede eventuala primire a Ucrainei în NATO ca fiind o linie roșie), și în mod constant afirmă că ucrainenii fac parte din familia națională rusă (Russkyi Mir). După cum afirmă expertul Armand Goşu, occidentalii au arătat acum că nu recunosc liniile roşii ale Rusiei (plecând de la statutul Crimeei)[iii], chiar dacă nu merg mai departe de trecerea prin apele “interzise” de Moscova şi se feresc să reacţioneze militar spre a evita escaladaraea tensiunilor. Nici ruşii nici occidentalii nu vor de fapt o strategie de tip brinkmanship asumată până în pânzele albe.
• Expertul rus Dmitri Trenin de la Carnegie Centre consideră că dorința aliaților occidentali de a demonstra că Moscova nu își poate face respectată integral și permanent “linia roșie” (posesia Crimeei și a spațiului maritim adiacent), aducând vase militare în acea regiune, creează pe viitor riscul unor ciocniri militare grave, iar escaladarea tensiunilor NATO-Rusia le poate împinge către un dezastru, fiind dificilă dezescaladarea.[iv]
• Ştim că NATO nu poate interveni dacă nu se produce un act de agresiune clară din partea Rusiei, iar dacă un asemenea eveniment se va produce, decizia de invocare a articolului 5 din Tratatul de la Washington aparține Consiliului Nord-Atlantic cu unanimitate de voturi. E mult mai probabil ca Rusia să recurgă mai degrabă la un atac de tip hibrid, indirect, greu de decelat, astfel ca unanimitatea să nu se poată obține în NAC. De asemenea, va invoca obsesiv faptul că acționează în autoapărare, acesta fiind un drept recunoscut statelor de către Carta ONU.
• Faptul că Marea Britanie nu confirmă hărțuirea navei sale Defender prin metode militare de intimidare, iar liderul rus afirmă că nu se va ajunge la război chiar dacă va exista un incident militar regional destul de grav, pare a sugera că atât liderii țărilor NATO care participă la exerciții militare în Marea Neagră cât și cel al Rusiei vor face tot posibilul să acționeze rațional, să păstreze mijloace de dezescaladare în caz de necesitate, evitând un război propriu-zis, dar continuând să practice metode de război hibrid, neconvențional.
• Mai trebuie spus că navele militare Defender și Evertsen fac parte din grupul naval British (HMS Queen Elisabeth) Carrier Strike Group și vor participa la o lungă misiune de șapte luni în Orientul Îndepărtat și Oceanul Indian, vizitând porturi din India, Japonia, Singapore și Coreea de Sud, fiind pregătiti și să treacă în mod inofensiv prin apele Mării Chinei de Sud ce sunt revendicate de statul chinez. Astfel, e posibil ca Beijingul să se inspire din acțiunile Moscovei față de prezența militară navală occidentală, sau chiar să existe o concertare între Moscova și Beijing, ambele puteri fiind preocupate să limiteze/blocheze pătrunderea statelor occidentale în ceea ce ele consider zonele lor de influență exclusive.
• În luna septembrie a.c., Rusia va desfășura împreună cu Belarus exercițiile militare de mare amploare Zapad 2021, iar numeroase forțe rusești se află masate în continuare la granița comună cu Ucraina, după evenimentele din martie-aprilie (sporirea tensiunilor politice dintre Kiev și Moscova), nefiind retrase nici după discuțiile dintre Putin și Biden. Oficialii ucraineni se trem de un posibil atac rusesc camuflat în exercițiu militar.
  
  Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro