Cenzura şi controlul sunt semnele sub care stă noua lume în care trăim. Era digitală devine un laborator în care obiectivul condiţionării sociale şi al reeducării este atins prin instrumentele pe care dezvoltarea tehnologică le oferă statelor şi corporaţiilor media, în egală măsură. Strivit între forţa reţelelor sociale şi ambiţia de nivelare a autorităţii politice, omul este, din ce în ce mai mult, redus la neputinţă: atomizarea este ascunsă de cortina hedonistă ce acoperă culisele sordide. Între orbirea voluntară şi uitarea de sine narcisistă, era digitală este un timp în care libertatea şi luciditatea sunt suspecte şi incorecte politic.
Cenzura nu mai este, în era digitală, atributul suveran al statelor autocratice. Epoca unei direcţii unice care oferă vize de tipar este una apusă. Cenzura este, în vremurile noastre, descentralizată şi ubicuă. Ea poate fi exercitată de stat, direct sau prin braţul companiilor care îi sunt complice: este cazul R. P. Chineze, acolo unde presiunea totalitară este mai puternică ca oricând. Dar ea poate fi şi prerogativa de care dispun, în totală impunitate, entităţile care au luat în stăpânire spaţiul public, acum redus la dimensiunea sa virtuală. Reţelele sociale au dezvoltat, în anii din urmă, practici a căror unică menire este îngrădirea, deliberată, a libertăţii de exprimare. Dependenţa de digital face ca acest tip de control să fie unul cu mult mai redutabil decât cel la care puteau aspira dictaturile de secol XX.
Căci erodarea spaţiului public şi treptata înlocuire a robustei dezbateri de idei prin cacofonia erei digitale au acordat companiilor proprietare ale comunicării un drept suveran şi absolut de a decide care dintre mesajele circulând pe internet sunt acceptabile sau nud. Dincolo de checks and balances,dincolo de limitele juridice trasate transparent, reţelele sociale au încetat să mai fie simple cadre de manifestare. Ele au devenit instanţele prin care se manifestă, agresiv, o poliţie a gândirii ce recurge la strategiile familiare ale epocilor trecute: cenzura, controlul şi delaţiunea.
Ceea ce diferă este, bineînţeles, denumirea, căci fantezia creatoare de eufemisme este remarcabilă. Informatorul şi cenzorul primesc nume noi, în acord cu noua reţetă ideologică a progresului. Ei nu au chip, căci se ascund în spatele anonimelor echipe de monitorizare. Echipaţi cu un rudiment de gândire şi mobilizaţi de fanatism, cerberii digitali sunt cu mult mai eficienţi decât predecesorii lor. Ca şi pentru omologii lor fascişti sau comunişti, reprimarea libertăţii de exprimare serveşte unui scop pedagogic: naşterea omului nou. Dincolo de profit, reţelele sociale încurajează, din ce în ce mai apăsat, o inginerie socială ce vizează reeducarea şi remodelarea.
Cenzura şi controlul sunt menite să elimine instinctul rebel al interogaţiei critice. Nivelarea intelectuală este scopul asumat, căci doar în acest univers reglat de algoritmi omul poate fi condiţionat antropologic cu rigoare ştiinţifică. Era digitală dăruieşte lui Şigaliov, posedatul dostoievskian, scalpelul tehnologic cu care poate elimina din corpul umanităţii tot ceea ce este dăunător şi reacţionar. Noii demoni sunt monomani, ca şi demonii de dinaintea lor. Cultura lor este acumulată prin lectura zilnică a postărilor de pe conturile celor care îi îndrumă, mesianic. Era digitală încurajează reflexul sectar al intoleranţei: fanatismul este contagios şi aparent de neoprit.
Cenzura şi controlul din era digitală sunt un pericol mortal în măsura în care ele erodează drepturile naturale, restrângând deliberat spaţiul circulaţiei de idei. Condiţionarea digitală creează, treptat, temelia unui edificiu monolitic. Impostura demagogică reduce la tăcere vocea critică. Înregimentarea şi conformismul devin insuportabile. Tehnologia , departe de a emancipa, acţionează ca un instrument de aservire.
