Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cântecul de sirenă: Regulile între exhibare și exhibiționism

de Radu Rizoiu     Contributors.ro
Joi, 24 iunie 2021, 11:53 Actualitate | Opinii


Radu Rizoiu
Foto: Arhiva personala

Motto: „We are gonna blow this place away

With volume higher

Than anything today the only way

(…)

With all our screaming

We are gonna rip right through your brain

We got the lethal power

It is causing you sweet pain, Oh, sweet pain”

Metallica, Hit the Lights (1983)

În copilărie, am aflat din Legendele Olimpului (și apoi din Odiseea) povestea lui Ulise care, în mijlocul aventuroasei sale călătorii, rezistă cu greu cântecului amăgitor al sirenelor care-l ademeneau spre pieire. O prezentare vizuală extrem de sugestivă au întâlnit-o și copiii mei în Ice Age 4. Continental Drift. La școală, am învățat apoi despre „sirena lui Vasile Roaită”, un mit care s-a dovedit ulterior o eroare a istoriografiei comuniste. În versiunea „mea”, Vasile Roaită ar fi pornit sirena de pe acoperișul Atelierelor CFR Grivița în timpul grevelor din 1933 pentru a-i anunța pe muncitori că vine poliția. Ulterior s-a descoperit că era de fapt un informator al Siguranței, care astfel a anunțat forțele de ordine să vină să înăbușe mișcarea muncitorească. Sirena devenea din nou o amăgire… Se pare că ambele (tipuri de) „cântec” de sirenă sunt menite a ne amăgi.

Îmi petrec mare parte din zi în zona Facultății de Drept a Universității București, o zonă care de obicei este destul de liniștită. În definitiv, Opera nu este un obiectiv suficient de interesat pentru a genera ambuteiaje. Doar nodul de transport de la Eroilor mai revendică acest loc în zonă. În ultima vreme am descoperit însă câte obiective „strategice” se află în zonă. Iar „revelația” are legătură cu… sirenele. Eram obișnuit cu ocazionalele ambulanțe care „alimentau” Spitalul Municipal și chiar identificasem detașamentul de pompieri din spatele Primăriei mari. De când s-a deschis „străpungerea” Buzești, au apărut și echipajele de poliție care asigură din când în când „eliberarea traseului” pentru delegațiile care fac turul între palate: Victoria, Cotroceni, Parlament, dar sirenele erau relativ rare.

Ei bine, pandemia a venit în sunet de sirene. Primele au fost sirenele ambulanțelor ce transportau cu „izoleta” persoanele infectate. S-au înmulțit pe măsură ce gradul de infectare urca exponențial. Apoi au venit megafoanele poliției care ne „linișteau” cu imnul național în miez de noapte, precum Garda Civică din O noapte furtunoasă a lui Caragiale. Anul acesta a fost cel al „convoaielor medical-militare” care transportă vaccinul. Și așa am descoperit că zona aceasta este kilometrul-zero al sănătății naționale, întrucât aici este amplasat Institutul Cantacuzino… Aici veneau vaccinurile de la aeroport pentru a fi depozitate și sortate, de aici plecau către centrele de vaccinare. Iar fiecare „transport special” era alcătuit dintr-un antemergător de la Poliție, urmat de furgoneta frigorifică a Armatei și în ariergardă de o dubă a Jandarmeriei. Fiecare vehicul din escortă era dotat cu „semnale luminoase și acustice” și le folosea din plin. Mă întreb cum ajungeau acasă persoanele din acele vehicule la sfârșitul unei zile de muncă…

M-am întrebat în iarnă oare unde se duc atâtea transporturi zilnice, pentru că în platforma de vaccinare erau doar câteva centre disponibile. Ulterior m-am lămurit că în zonă sunt multe instituții „militare” care aveau centre de vaccinare, dar numai pentru „inițiați”. Cred că un serviciu de informații ar fi putut să facă o hartă a obiectivelor militare din România doar pe baza sunetului de sirenă. Un banc din anii ’80 „lăuda” mașina sovietică pentru performanțele sale, dar consemna că acestea nu sunt atât de evidente pentru utilizator pentru că pierde multă parte din energie pe claxon. Acesta a fost sentimentul pe care l-am încercat auzind sirenele zilnice.

O dată cu „relaxarea”, am sperat că se va atenua și cântecul de sirenă al vehiculelor de intervenție. Dar se pare că m-am înșelat. Se pare că acestea au dobândit propria lor personalitate (precum în Cars) și le place să facă zgomot. Privit din colțul meu de București, pare că trăim într-o continuă urgență. Toate „serviciile” au treburi extrem de urgente și țin să ne anunțe și pe noi, muritorii, despre acest lucru. Ambulanțele s-au rărit (au ajuns la numărul de dinainte de pandemie), dar vehiculele Poliției, Jandarmeriei și unele cu alură oficială, dar fără însemne, se vântură prin oraș cu alaiul de zgomote specifice. Mărturisesc că am încetat să mai încerc să discern tipologia sunetelor care identifică fiecare tip de serviciu de urgență, pentru că urechea mea agresată le clasează pe toate în categoria „zgomot”. Suntem zilnic anunțați cu privire la poluarea cu particule din Capitală, dar aș fi curios să văd indici cu privire la poluarea sonoră[1]

Ce treabă au toate acestea cu regulile? Am scris la un moment dat despre nevoia de a expune (și explica) regulile cât mai vizibil (și lizibil)[2]. Dar nu mi-am imaginat că se poate ajunge la un exhibiționism al lor. Ceea ce vedem astăzi este o paradă de arătare a regulii care, ca orice exagerare, ajunge să se transforme în opusul său. Atunci când folosești sirena pentru orice, ea devine o simplă vuvuzea (iar Bucureștiul are stadioane pentru așa ceva, nu străzi). Țin minte cum profesorul Iorgovan ne spunea la un moment dat la curs despre cum miniștrii nu ar trebui să vină la Facultate cu mașina „cu girofar”. Dincolo de invidia față de un coleg de catedră, afirmația avea totuși un sâmbure de adevăr. Deplasarea către un loc de muncă lipsit de atributul puterii publice nu impunea utilizarea însemnelor puterii. (Ca o ironie a istoriei, un alt ministru, într-o epocă recentă, refuzând să utilizeze aceste resurse, a avut parte de un incident în curtea Facultății…)

Regulile trebuie să fie făcute publice pentru a fi cunoscute de toată lumea. Statul trebuie să arate că le respectă și le pune în aplicare. Celebra frază a Lordului Hewart („Not only must Justice be done; it must also be seen to be done.”) arată (și) că autoritățile statului trebuie să demonstreze că își fac treaba (bine și imparțial). Dar este o mare distanță între a face publice rezultatele acțiunii administrative și a face paradă cu mijlocele folosite. Această ultimă formă (pe care o critic aici) seamănă mai degrabă cu celebra frază decembristă „Mircea, fă-te că lucrezi!”. În definitiv, acțiunea administrativă este eficientă (mai ales) atunci când mijloacele folosite nu se văd, ci rezultatele sunt cele care asigură pacea socială. Zgomotul, luminile, sunt mai degrabă elemente din recuzita unui scamator care încearcă să (ne) distragă atenția.

Oare ce diferență există între un șmecher care depășește coloana staționată la semafor cu bolidul său cu geamuri fumurii și mașina de poliție care circulă pe contrasens cu „semnalele acustice și luminoase” date la maxim? Mai ales atunci când cea din urmă ipoteză devine extrem de frecventă pentru a sugera fie o catastrofă generală, fie o simplă dorință de a ajunge mai repede la destinație? Nu demult, un procuror a fost oprit în trafic de către agenții rutieri pentru că circula cu viteză nepermis de mare. Argumentul său era că se ducea la lucru și că, prin urmare, nu trebuia să respecte regulile edictate pentru „ceilalți”. Când a fost amendat, a ajuns la birou unde a întocmit el un act prin care îi sancționa pe polițiști… Așadar, nu orice deplasare în interes de serviciu este una care să justifice etalarea însemnelor oficiale.

Oare nu folosesc semnalele acustice pentru că pot să o facă și pentru că nimeni nu îi va sancționa, dat fiind rolul din ce în ce mai marcant al „instituțiilor de forță” în pandemie? DSP cu comandă militară, vaccinuri produse sub comandă militară și, desigur, vaccinare sub comandă militară… Se constituie un nucleu de forțe care atrage impunitatea: posibilitatea de a face orice fără să fie controlați și/sau sancționați de puterea civilă. Oare cine o să amendeze o mașină de poliție pentru că folosește dincolo de cazurile unde este obiectiv necesar semnalele acustice. Colegii lor?

O să fiu criticat că nu înțeleg „tactica” acțiunilor de asigurare a ordinii publice. Că forțele de ordine au (în principal) un rol preventiv și acesta se asigură (și) prin vizibilitatea prezenței lor „în stradă”. După avalanșa de atacuri teroriste din vestul Europei de acum câțiva ani, știu că am văzut această „tactică” și la Paris, și la Bruxelles, și la Roma. La Bruxelles chiar m-a frapat cum soldați din cadrul armatei regulate patrulau pe străzi cu arme automate la vedere și echipați ca pentru un teatru de război. Dar o făceau în tăcere… Chiar și la Roma (spațiul civilizațional de care și astăzi ne simțim cel mai aproape), vedeai mașinile inscripționate vizibil „Carabinieri” și jandarmii aferenți, dar tăcerea și atitudinea lor erau la fel de liniștitoare.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.sro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1244 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by