În fosta arhivă a Partidului Comunist Român există două exemple clare de soluţionare negativă a unor probleme care se manifestă şi în prezent la nivelul factorilor politici de decizie din România: acordarea de sporuri salariale şi cumularea pensiei cu salariul obţinut de cetăţenii care doresc să-şi continue activitatea lucrativă în diferite domenii.
Primul caz, privind anularea sporurilor care se acordau la începutul anului 1969 în România pentru anumiţi salariaţi (în primul rând, sporul de şantier) şi respingerea solicitărilor formulate pe diferite căi de personalul medical care îşi desfăşura activitatea în localităţile rurale, a fost dezbătut la şedinţa din 4 februarie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu a fost tranşant: „Sporul de şantier trebuie anulat. Am discutat la Comitetul Executiv că lichidăm orice spor de şantier. Vrea să vină din Maramureş, să vină (subl.n.)”.
Decizia liderului P.C.R. a fost expusă în contextul discuţiei care avea loc pe tema creşterii nivelului de salarizare al personalului medical din întreaga ţară. Membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. doreau să finalizeze la 4 februarie 1969 „Directivele C.C. al P.C.R. cu privire la îmbunătăţirea asistenţei medicale a populaţiei din R.S. România” şi propunerea făcută de Aurel Moga în proiectul respectiv era în contradicţie cu viziunea lui Nicolae Ceauşescu despre sistemul general de salarizare din România. Ministrul Sănătăţii a explicat că personalul medical aflat în mediul rural trebuia să fie sprijinit deoarece „este vorba de a lua masa la cantină, de a-şi procura alimente de la gospodărie mai direct şi au spor pentru muncă în locuri izolate”. Era însă prea târziu pentru Aurel Moga să schimbe decizia lui Nicolae Ceauşescu, liderul suprem al P.C.R. fiind în primul rând deranjat de sporul de şantier – care se acorda în acel moment în diferite unităţi economice din ţară.
Emil Bodnăraş şi Ion Gheorghe Maurer au sprijinit hotărârea lui Nicolae Ceauşescu şi primul a fost chiar categoric: „Trebuie să lichidăm cu gândul acesta că vom opera cu sporuri (subl.n.)”. La rândul său, prim-ministrul Maurer a oferit şi o justificare diplomatică pentru decizia respectivă: „Formula este prea generală ca să intre în Directive, că aşa se poate înţelege orice. Cel mai bun lucru este să se spună că se va face salarizarea în care se va avea în vedere o salarizare diferită în funcţie de condiţiile de muncă (subl.n.)”.
Deoarece Aurel Moga a comentat decizia lui Nicolae Ceauşescu după aprobarea sa de membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., Ion Gheorghe Maurer a intervenit, din nou, cu o altă explicaţie (corectă, în opinia noastră): nu era bine ca autorităţile comuniste să promită şi, apoi, să nu se dea salariaţilor ceea ce s-a promis.
Din stenograma acelei şedinţe – din care prezentăm în continuare un extras relevant – rezultă şi faptul că Nicolae Ceauşescu a fost de acord, la un moment dat, ca inginerii şi personalul tehnic din sectoarele agricol, zootehnic şi veterinar să poată cumula pensia normală cu salariul acordat de unitatea economică din mediul rural în care îşi desfăşurau activitatea. Aici a existat o precizare din partea liderului suprem al P.C.R.: „nu ne-am gândit că toată viaţa să dăm acest drept (subl.n.)”.
Opt ani mai târziu, Nicolae Ceauşescu a pus rezoluţia „Nu este posibil” şi a semnat pe nota de însoţire a raportului nr. M. 1243, întocmit de generalul-colonel Ion Coman la 21 aprilie 1977. Decizia respectivă ne confirmă consecvenţa în gândire a liderului suprem al P.C.R., în cazul cumulării pensiei cu salariul care se cuvenea cetăţenilor care doreau să îşi continue activitatea în diferite domenii.
Ministrul Apărării Naţionale a menţionat, în documentul trimis lui Nicolae Ceauşescu, faptul că la şantierul naval de la Mangalia exista o problemă privind angajarea de personal competent – care să supravegheze îndeplinirea, din punct de vedere calitativ, a planului de producţie stabilit pentru perioada 1977-1978. Pentru a rezolva situaţia respectivă, generalul Ion Coman a propus, la 21 aprilie 1977, încadrarea a 60 de posturi în acel şantier cu „muncitori de înaltă calificare, maiştri, tehnicieni şi ingineri care sunt pensionari pentru limită de vârstă, ieşiţi la pensie la vârsta la care unităţile pot cere pensionarea, cu dreptul de a cumula pensia integrală cu retribuţia (subl.n.)”. Persoanele în cauză aveau deja o experienţă acumulată pe alte şantiere navale din România.
Acelaşi ministru a amintit, în raportul său, faptul că „în perioada anilor 1975-1976, Şantierul naval Mangalia a beneficiat de o asemenea reglementare pe baza prevederilor Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 1402/1974”. De aceea, generalul Ion Coman a întocmit şi i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un proiect de decret al Consiliului de Stat, prin intermediul Secţiei pentru probleme militare şi de justiţie a C.C. al P.C.R.
Preşedintele României a refuzat categoric propunerea respectivă, fără a explica motivul pentru care a pus rezoluţia „Nu este posibil” pe nota de însoţire a raportului nr. M. 1243 al ministrului Apărării Naţionale – semnată de Manea Mănescu (prim-ministru), Ion Stănescu (vice-prim ministru al guvernului, secretar al C.C. al P.C.R. şi şef al Secţiei pentru probleme militare şi de justiţie a C.C. al P.C.R.) şi Gheorghe Oprea (vice-prim ministru al guvernului).
Nota respectivă nu este nici primul şi nici ultimul document din fosta arhivă a Partidului Comunist Român în care istoricii nu pot găsi o explicaţie provenită de la Nicolae Ceauşescu, referitoare la hotărârile pe care preşedintele României le impunea membrilor guvernului. Dictatura comunistă se manifesta din plin prin formularea unui răspuns în scris, de către factorul suprem de decizie, fără o argumentare a motivelor pentru care cumularea pensiei cu salariul a fost posibilă în anii 1975 şi 1976, iar din aprilie 1977 nu mai era permisă.
În concluzie, în prezent putem doar să formulăm ipoteza că Nicolae Ceauşescu era mulţumit de faptul că 1500 de militari în termen lucrau, în anul 1977, în cadrul Şantierului naval de la Mangalia şi a considerat că nu mai era nevoie de 60 de specialişti, pensionari. Patru ani mai târziu, numărul militarilor în termen aflaţi pe acelaşi şantier a scăzut până la nivelul de 200 de persoane.
În paralel, printre obiectivele stabilite de Nicolae Ceauşescu pentru inginerii militari, cu prilejul vizionării de către acesta a unei expoziţii de tehnică militară (15 octombrie 1976), s-au aflat 20 de tipuri de armament naval. Acestea urmau să fie realizate în România, în perioada 1976-1980, pe baza unor licenţe care se obţineau în prealabil din U.R.S.S. sau prin elaborarea unor proiecte naţionale. Deoarece anumite produse necesare înzestrării forţelor navale române erau foarte complexe pentru nivelul industriei de apărare din România, generalul Ion Coman şi ministrul Ioan Avram au propus la 12 aprilie 1977 şi Nicolae Ceauşescu a aprobat ca două instalaţii de artilerie binată, tip AK-726 (cal. 76 mm, automate), 11 instalaţii de artilerie binată, tip AK-725 (cal. 57 mm, automate) şi 26 de instalaţii de artilerie binată, tip AK-230 (cal. 30 mm, automate) să fie importate din U.R.S.S. Muniţiile pentru tehnica respectivă urmau să se realizeze integral în România – probabil tot pe baza licenţelor sovietice.
La fel ca în cazul cumulului pensiei cu salariul, Nicolae Ceauşescu nu a explicat de ce a aprobat propunerile ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Industriei Construcţiilor de Maşini din raportul nr. M.01589 privind importarea unor tipuri de instalaţii de artilerie binată din U.R.S.S. Preşedintele României a scris rezoluţia „Da” şi a semnat scurt („NC”) pe nota care a însoţit acel raport şi care fusese semnată de Ion Stănescu şi Gheorghe Oprea.
Pentru a înţelege importanţa menţinerii şi chiar a măririi numărului de specialişti la şantierul naval „2 Mai” de la Mangalia, este necesar să ne referim la construirea de avioane britanice „BAC 1-11” în România. În contractul încheiat în anul 1979 s-a prevăzut ca firma „British Aerospace” să preia, în contrapartidă, în perioada 1980-1986, produse româneşti în valoare totală de 32,8 milioane de lire sterline. Printre propunerile făcute de autorităţile comuniste de la Bucureşti s-au aflat şi patru nave de 65.000 tdw, care valorau circa 84 de milioane de dolari. Acele vase mineralier şi un model de petrolier de 80.000 tdw trebuiau să fie realizate la şantierul de la Mangalia în cincinalul 1981-1985, iar alte 20 de nave urmau să se construiască în cea mai mare parte pentru piaţa externă – de exemplu, şase mineraliere de 55.000 tdw, până la mijlocul anului 1982.
În cursul vizitei pe care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat-o la 15 iulie 1981 pe şantierul naval „2 Mai” de la Mangalia, directorul Iuliu Chioreanu a menţionat că s-au livrat trei nave mineralier de 55.000 tdw. Acesta nu a precizat însă faptul că vasele respective au fost construite şi cu ajutorul a 200 de militari în termen – fără cei 60 de specialişti pe care Nicolae Ceauşescu nu i-a mai dorit în luna aprilie 1977 deoarece cumulau pensia pentru limită de vârstă cu salariul cuvenit pentru munca depusă pe şantier după pensionare.
Este evident că politicianul comunist nu putea ştii în anul 1977 că la Mangalia urmau să se realizeze nave mineralier necesare la programul de aviaţie stabilit ulterior cu compania „British Aerospace”. Problema cu care se confrunta acesta nu depindea doar de previziune şi planificare, ci şi de capacitatea autorităţilor de a pregăti şi de a menţine nişte specialişti la un loc de muncă dificil, pe termen lung şi de a nu-i înlocui cu o forţă de muncă foarte slab calificată, lipsită de capacitatea şi de motivaţia necesară obţinerii unor rezultate profesionale foarte bune şi, nu în ultimul rând, specialistă în aplauze, lozinci şi sloganuri favorabile regimului comunist de la Bucureşti.
În acelaşi timp, este adevărat faptul că programul de construire în România a avioanelor de pasageri „BAC 1-11” a generat multe probleme pentru autorităţile de la Bucureşti. În scopul rezolvării parţiale a acestora, reprezentanţii companiei „British Aerospace” au informat partea română despre încheierea unui contract cu firma americană „Dee Howard” pentru a echipa avioanele „BAC 1-11” (din seriile 400 şi 500) cu motoare „Tay 650”. Însă acest subiect şi mandatul primit de delegaţia română care a participat la tratativele desfăşurate la Bucureşti în august şi septembrie 1988 le vom prezenta într-un material separat, cu o altă ocazie.
Stenograma şedinţei din 4 februarie 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat şi aprobat Proiectul Directivelor C.C. al P.C.R. cu privire la îmbunătăţirea asistenţei medicale a populaţiei din R.S. România (extrase).
Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 4 februarie 1969
La şedinţă au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Ilie Verdeţ, Florian Dănălache, János Fazekaş, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Emil Drăgănescu, Mihai Gere, Petre Lupu, Manea Mănescu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Ghorghe Stoica.
Au fost invitaţi tovarăşii: Moga Aurel, Măgureanu Emil, Mareş Eugen, Aldea Mihai, Ababei Elena, Stănescu Ion, Gal Ion, Onescu Cornel, Păţan Ion, Pîrvu Virgil, Bughici Simion, Bozdog Nicolae, Berca Victor.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, să fim de acord cu ordinea de zi şi dacă va fi ceva de discutat la sfârşit, să discutăm.
La primul punct al ordinei de zi avem Proiectul Directivelor C.C. al P.C.R. cu privire la îmbunătăţirea asistenţei medicale a populaţiei din R.S. România.
Rog pe tovarăşi dacă au ceva de spus, ceva observaţii, să le spună.
[...]
Tov. Petre Lupu: La pagina 27 se spune că pentru stimularea ridicării nivelului profesional al cadrelor medicale, Ministerul Sănătăţii va lua măsuri ca medicii specialişti să poată obţine gradul de medic primar, prin examen, fără schimbarea locului de muncă. Ce s-a trimis la Consiliul de Miniştri s-a aprobat? Aici s-a spus să se aprobe. Oamenii presează şi mai mult după cele scrise aici. Cred că ar fi bine să se spună că odată cu aplicarea noului sistem de salarizare se va avea în vedere acest lucru.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Să se pună acolo. Suntem legaţi, că trebuie să vedem ce salarii dăm.
Tov. Petre Lupu: S-o punem acum că este un lucru care frământă foarte mulţi oameni.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Da. De acord, că nu schimbă nimic.
Tov. Petre Lupu: La pagina 29 se arată că personalul medical din mediul rural, de pe şantiere şi din centre muncitoreşti vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi personalul agroveterinar şi tehnico-ingineresc de la sate, lucru pe care propun să-l scoatem. Dacă se bucură de toate drepturile, atunci să se ştie pentru că inginerii agronomi ar trebui să cumuleze întreaga pensie cu salariul. În general am prevăzut drepturi pentru personalul agro-zooveterinar.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Acelea se referă pentru ce am trimis acum. Noi am dat pentru pensiile pe care le-am dat atunci, dar nu ne-am gândit că toată viaţa să dăm acest drept. Atunci să modificăm acum.
Tov. Gheorghe Apostol: Este o problemă care se ridică în toate judeţele.
Tov. Petre Lupu: Cel care lucrează în unitatea economică are un sistem de drepturi. De ce să ne angajăm aici pe aceleaşi drepturi [?].
Tov. Nicolae Ceauşescu: De acord să scoatem şi să vedem şi cu inginerii agronomi.
Noi am dat pentru pensionari (drepturi, probabil – nota P. Opriş) pe care le-am luat.
Tov. Petre Lupu: Tot aici se spune că pentru medici să se dea spor de salariu pentru cei care merg în sate.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu noul sistem de salarizare s-a dus tot sporul.
Sporul de şantier trebuie anulat. Am discutat la Comitetul Executiv că lichidăm orice spor de şantier. Vrea să vină din Maramureş, să vină.
Tov. Petre Lupu: Se scrie să rămână sporul de şantier.
Tov. Nicolae Ceauşescu: În general trebuie chestiunea aceasta s-o lichidăm.
Tov. Emil Bodnăraş: Trebuie să lichidăm cu gândul acesta că vom opera cu sporuri.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Numai dacă este ceva deosebit. De ce e spor de şantier, că stă la 5 km. de Piteşti?
Tov. Gheorghe Apostol: Să cunoaştem în ce constă această cerinţă a Ministerului Sănătăţii, care sunt drepturile pe care le revendică personalul medico-sanitar din mediul rural.
Tov. Ion Gheorghe Maurer: Formula este prea generală ca să intre în Directive, că aşa se poate înţelege orice. Cel mai bun lucru este să se spună că se va face salarizarea în care se va avea în vedere o salarizare diferită în funcţie de condiţiile de muncă.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Cei care lucrează la sate primesc împrumuturi de 15.000 lei ca să-şi facă casă.
Tov. Manea Mănescu: Şi pentru bunuri de uz personal se prevede.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Să se scoată acest aliniat. De acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord).
Tov. Aurel Moga: Este vorba de a lua masa la cantină, de a-şi procura alimente de la gospodărie mai direct şi au spor pentru muncă în locuri izolate. Nu era vorba de altceva.
Tov. Ion Gheorghe Maurer: Punem o formulare generală care lasă impresia fiecăruia că intră în formula aceasta, că s-a promis şi nu se dă.
[...]
