Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Alergeni

de Dan Ungureanu     Contributors.ro
Vineri, 4 iunie 2021, 13:48 Actualitate | Opinii


Dan Ungureanu (foto Zorislav Stoianovici)
Foto: Arhiva personala

Era firma Willms. La firma Willms Fleisch la ‎Ruppichteroth-Bröleck, în Germania. Am lucrat acolo între 2000-2004. Ne ducea acolo firma Transmit, din Brașov, care ne lua o mie de euro de persoană.

  • Nu avea dreptul să vă ia, zic eu. Firmele de intermedieri locuri de muncă sunt plătite de angajator.

În teorie sunt plătite de angajator. Dacă nu dădeai o mie de euro șpagă, nu te lua. Eram Vorarbeiterin, eram șefă de echipă, fiindcă știam destul de bine germană, și deasupra noastră era un șef, Cristi, care știa și mai bine germană. Și i-am spus că nu mai pot lucra, că era foarte obositor.

  • Și ce a zis ?

Poți să pleci, zice. Pleacă. Ca tine găsim câte vrem. Dar eram Vorarbeiterin. Și atunci toate fetele din echipa mea s-au întins pe jos și au spus că pleacă și ele. Și cumva ... (înțeleg că situația s-a aplanat).

Fiindcă munceam 14, 15 ore pe zi, și sâmbetele, și duminicile. Lucram la Spitze, frigărui. Astea trebuie tăiate cu mâna, da, și aveam și bărbați în echipă.

Dar anul următor nu am mai vrut să dau șpagă o mie de euro și nu m-am mai dus.

Și după aia am lucrat în Austria. 12 ani, la firma Blasko din Bruck an der Mur.

Firma Blasko face șnițeluri, burgeri, chiftele, cordon bleus gătite gata, care trebuie doar încălzite.


O colegă lucra sus la Abteilung, la echipă. Se urca pe scară și punea carne în mașina de carne. O dată a căzut și și-a rupt mâna, destul de rău. Și după ce a venit în concediul medical, lucra, dar nu mai putea să lucreze la fel de mult ca înainte. Și au dat-o afară.

Am lucrat acolo în pivniță. La început, eu lucram opt ore și o austriacă patru ore cu mine. Dar șeful a zis că austriaca îl costă prea scump, și a dat-o afară. Dar norma a rămas aceeași, trebuia să fac eu o normă jumate. Făceam cutii de carton pentru semipreparatele alea. Unele le făceam cu mașina, dar altele le făceam cu mâinile, fiindcă nu încăpeau în mașină.

Deasupra era un Froste – cum am zice noi Froste ?

  • Cameră frigorifică.

Așa. Cameră... Deci eu lucram în pivniță, deasupra era Froste. Și din cauză că era frig în Froste, tavanul pivniței făcea condens și picura. Nu avea geamuri, deși e interzis în Austria să pui la muncă oameni în încăperi fără geamuri, încăperi care nu au lumină naturală. Lucram singură la mașină, deși legea zice că e interzis să lași un om la mașină să lucreze singur. Mașinile lipeau cartonul cu un scotch, și uneori scotch-ul se lipea în mașină, și trebuia să bag mîna prin mașină să îl scot.

  • Cât era de mare pivnița aia ?

Cât un teren de tenis. Și eu lucram singură acolo. Și când ieșeam la soare (doamna închide ochii, strâns) îmi trebuia mult să mă acomodez cu lumina soarelui. Lucram singură acolo în pivniță. Odată pe an venea inspectorul de muncă, sau de două ori. Venea cu patronul. Făcea un pas, doi pași în pivniță, și ieșea.

  • Și vă vedea ?

Mă vedea. Oricum, se auzea mașina, făcea zgomot. Era în înțelegere cu patronul. Toți cad la pace. Și am lucrat singură în pivnița aia nouă ani.

Și era praf de la carton, îngrozitor. Și i-am zis patronului să pună o mașină, și el a strigat la mine, zice, îmi închipui eu cât de mult costă mașina aia ?Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1032 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by