Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Știri false, efecte reale

de Anca Sandu     Contributors.ro
Miercuri, 2 iunie 2021, 19:54 Actualitate | Opinii


Anca Sandu
Foto: Arhiva personala

Cum îmi dau seama că informația pe care o citesc e adevărată? Asta a fost întrebarea primită acum ceva timp, de la un student. Discuția se petrecea la un un seminar de metode de cercetare în științe politice și plecase de la documentarea unui subiect de cercetare și diversele distorsiuni cognitive care pot apărea pe parcurs. Răspunsul meu s-a întins pe douăzeci de minute; și încă nu-mi dau seama cât de bun a fost, însă am simțit nevoia să pomenesc inclusiv manualul de jurnalism al BBC.

Fake news e un subiect despre care s-a scris mult în ultimii ani. Rusia, China, America Latină, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii - toate au fost subiect de știri cu campanii de dezinformare, ținte sau inițiatori ale unor astfel de campanii. Ceea ce ar putea părea paradoxal.

În definitiv, odată cu Internetul și rețelele de socializare, accesul imediat și nemediat la sursele primare de informație (conferințe și comunicate de presă) ar trebui să garanteze democratizarea informației brute. La nivel teoretic, cel puțin. Practic, însă, din ce în ce mai des apar cazuri în care informația e denaturată, undeva între sursa primară și cititorul știrii. Iar știrile inventate, false, falsificate nu sunt nici pe departe o noutate - o remarcă recent Alan Rusbridger,[1] fost redactor-șef al The Guardian într-o perioadă în care a trebuit să coordoneze și transformarea de la cotidian tiparit la ziar online, iar corespondențele lui Boris Johnson, actualul Prim-ministru al Marii Britanii și fost trimis special la Bruxelles al Daily Telegraph între 1989 și 1994, stau drept exemplu. Johnson a fost printre acei jurnalisti care au pus bazele euroscepticismului britanic asa cum îl știm azi. Și-a făcut un nume criticându-l abrupt pe Jacques Delors, președintele Comisiei Europene de la acea vreme, dar a făcut-o fabricând adesea fapte sau declarații.

Ecosistemul de știri a devenit mult mai complex, iar viteza cu care circulă informația - în mod evident - a crescut exponențial. Faptele în sine - și nu efectele lor - au ajuns subiectul dezbaterii. N-aș ști să spun când a ajuns mainstream dezbaterea faptelor în sine. Nu sunt jurnalist, sunt doar un cititor hardcore de știri. Ipoteza mea e că fenomenul Donald Trump și mandatul său de președinte (precum și toate consecințele acestor evenimente) au fost un simptom al unei boli mai lungi și mai grele decât ar părea la prima vedere.

Drumul de la știri false la verificarea știrilor

Cum se întâmplă de obicei în natură, orice acțiune are și o reacție. Reacția la fenomenul știrilor false, cel puțin până acum, a fost apariția în mainstream a ideii de verificare (fact checking). Conceptul nu e nici pe departe unul nou, stă de fapt la baza jurnalismului. Dar verificarea de către terți, post-hoc, a unei declarații sau a unei știri a devenit o necesitate din momentul în care știrile false, hoax-urile și jumătățile de fapte au început să se răspândească precum ciuma, propagate și uneori chiar generate de personalități politice, alteori de site-uri obscure, amplificate online pe rețele de socializare sau forumuri și nu de puține ori preluate și în media mainstream.

Cu ce efecte a venit fact checking-ul la pachet? E încă foarte devreme pentru concluzii, dar nu am remarcat până acum ca un fact check să se viralizeze în aceeași măsură precum declarația falsă de la care a plecat. Apoi, dacă vorbim de cazul specific al verificării unor declarații politice, efectul e foarte pervers - ecosistemul e de așa natură încât declarațiile sunt preluate (și, în mod ideal, verificate) de către presă - iar lipsa de încredere nu face decât să se acutizeze. În același timp, necesitatea verificării nici nu poate fi negată sau minimalizată.

Jurnalismul cetățenesc sau, cu alte cuvinte, jurnalismul practicat de non-jurnaliști nu e nici el nou, ideea a apărut în Statele Unite în anii ‘90. Însă până la existența unor platforme care să adune laolaltă audiențe mari și foarte diverse, evenimentele unde cetățenii au participat activ au fost deosebite. S-au împlinit zece ani de la Primăvara Arabă, primul eveniment politic major al cărui catalizator a fost o rețea de socializare. A trecut suficient timp de atunci încât să putem vedea cu claritate cum anume au fost organizate acele proteste, ce rol au jucat rețelele de socializare în organizarea și transmiterea lor în timp real, cum au reacționat statele.[2] Fără Tarek el-Tayeb Mohamed Bouazizi și fără rețelele sociale (dintre care Twitter a jucat un rol crucial), nu ar ar fi existat schimbări de regim politic în patru țări și proteste de masă în vreo alte zece.

În răstimp, orice s-a întâmplat undeva pe glob a fost relatat mai întâi pe o rețea de socializare, dacă nu cumva chiar organizat astfel. Oricine și-a dorit a căpătat un username și o voce. Martorul potrivit la locul potrivit nu schimbă neapărat cursul evenimentelor, dar oferă încă o mărturie. Derek Chauvin este acum condamnat și datorită unui martor curajos. Asediul de la Capitoliu a fost documentat nu doar de jurnaliștii de la fața locului, ci și de cei care merseseră acolo la îndemnul voalat al lui Donald Trump. Și poate e doar o impresie personală, dar cauza palestiniană (care nu e nici a Hamas și nici a altcuiva) a devenit o idee mai vizibilă pe TikTok zilele astea.

În marea de zgomot, se strecoară și multe prostii, ca să le spunem pe nume. În teorie, opinia e clar diferențiată de fapte, dar delimitarea în practică aproape că a dispărut.

Privire în viitor

Chiar dacă rețelele de socializare ar dispărea azi, neîncrederea în presă ar rămâne în același punct, potențată - cum ni se tot repetă - de lipsa de educație, dar și de un scepticism altminteri prețuit la cititorii de presă. Rețelele de socializare n-au făcut decât să amplifice niște fenomene greu de văzut la scară largă și să creeze lanțuri de distribuție alternative pentru informație - în fapt, pentru orice ar putea fi categorisit drept informație.

La canonul cetățeanului responsabil stă și obligația de a fi informat. Însă nu cititorul de presă ar trebui să fie cel care să stea să consulte sursele primare și apoi să le compare cu știrile. Cel care scrie o știre, jurnalistul, ar trebui să fie cel care să se asigure că e corectă și că nu denaturează faptele. Aici am putea deschide o (altă) discuție despre opinie versus fapte și despre cum cele două nu ar trebui să se amestece - un subiect sensibil, având în vedere felul în care sunt construite rețelele sociale azi, fără nici un fel de diferențiere grafică sau de altă natură între știri și opinii ale utilizatorului.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















829 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by