Unul dintre cele mai impresionante evenimente academice în SUA este CommencementCeremony – festivitatea de absolvire a unei noi cohorte de studenți (licență, masterat și doctorat). Desfășurată în prezența sutelor/miilor de fericiți absolvenți și a altor mii de membri de familie și prieteni, ceremonia are o valoare simbolică aparte: după cum sugerează numele împrumutat din franceză, ea marchează începutul care survine unui sfârșit mult așteptat: înmânarea festivă, în public, a diplomelor de absolvire. Pe lângă această operație ritualică de trecere către noul început (commencement) al vieții de adult, ceremonia de absolvire la nivel de universitate cuprinde multe alte momente unice: defilarea absolvenților în ritmul marșului Pomp and Circumstance, discursul șefului/șefei de promoție (valedictorian), saluturi din partea oficialităților ș.a.
Dar, din experiența mea academică americană de aproape 30 de ani, nimic nu egalează conferința principalului invitat, așa numita Commencement Address. Pentru a performa acest ritual, sunt invitate personalități binecunoscute studenților, din mediul academic, politic, artistic etc. De exemplu, pe 30 mai 2017, la Brooklyn College CommencementCeremony a conferențiat senatorul și dublul candidat prezidențial Bernie Sanders (fost student al colegiului). Când fiica mea a absolvit de la University of Oklahoma, discursul principal a fost rostit de Mihail S. Gorbaciov (a cărui fată lucra în Tulsa, Oklahoma). Unii studenți nu au agreat atunci persoana fostului lider sovietic și au organizat o ceremonie la concurență, unde a vorbit Dr. Serghei Hrușciov, fiul lui Nikita, emigrat în SUA în 1991 (și împușcat în cap anul trecut înainte de a împlini 85 ani). Aceste discursuri sunt, de cele mai multe ori, memorabile și participanții care le ascultă și le reamintesc multă vreme drept evenimente semnificative din viața lor.
Absolvenții promoției 1974 de la Caltech au avut surpriza unei conferințe oferite de profesorul lor, Richard Feynman, unul din cei 76 laureați cu Premiul Nobel al renumitului California Institute of Technology. Plecând de la faptul că integritatea științifică este componenta esențială a etosului de la Caltech și demonstrând, de-a lungul anilor, studenților și colegilor deopotrivă, că el întruchipează o mare doză de onestitate intelectuală, Feynman s-a adresat absolvenților cu un discurs care a devenit faimos: Știința cultului cargo (Cargo Cult Science):
În Mările Sudului[1] există un cult cargo practicat de băștinași. În timpul războiului, ei au văzut avioane aterizând cu o mulțime de mărfuri bune și vor ca același lucru să se întâmple și acum. Așa că au aranjat să facă lucruri precum piste de aterizare, să aprindă focuri de-a lungul pistelor de aterizare, să facă o colibă de lemn în care să stea un om, cu două bucăți de lemn pe cap, ca și cum ar fi căști, și cu bare de bambus care ies ca niște antene. - el este controlorul - și așteaptă ca avioanele să aterizeze. Ei fac totul cum trebuie. Forma este perfectă. Arată exact așa cum arăta înainte. Dar nu funcționează. Niciun avion nu aterizează. Așa că eu numesc aceste lucruri Știința Cultului Cargo, pentru că respectă toate preceptele și formele aparente ale investigației științifice, dar le lipsește ceva esențial, pentru că avioanele nu aterizează.
În esență, cultul cargo semnifică comportamente bazate pe imitații fără înțelegerea modului în care ele lucrează în scopul obținerii acelorași rezultate. Adică, dacă noi imităm pur și simplu efectele vizibile ale unui eveniment fericit, ne așteptăm ca evenimentul real să urmeze automat. În special, atunci când rezultatele inițiale par promițătoare, avem tendința de a crede că suntem pricepuți, când de fapt, suntem doar norocoși.
Conform definiției date de Feynman, știința cultului cargo este pseudo- sau junk science și exemplele lui includ parapsihologia (fenomene PSI, percepțiile extrasenzoriale, Uri Geller)[2], astrologia, OZN-urile, diferite forme de misticism, la care aș adăuga homeopatia, vindecarea cu cristale și altele ejusdem farinae.
În conferința sa de la Caltech, Feynman a mai discutat și despre cât de mult profanii, dar și oamenii de știință înșiși, iau de bune rezultatele unor cercetări. „Ar trebui să analizăm cu adevărat teoriile care nu funcționează și știința care nu este știință”, a spus el. În acest context, știința cultului cargo a devenit termenul său pentru cercetările care aparent niciodată nu au oferit rezultate demonstrabile, dar au fost acceptate de public pentru că aveau un aspect de metodologie riguroasă. (Nu vă gândiți imediat la cercetări și modelări climatice; în 1974 nu apăruse încă acest subiect atât de important, urgent, existențial, catastrofic, apocaliptic etc.).
Feynman a mai sugerat modul în care putem distinge impostura științifică asociată cu cultul cargo: prin identificarea onestității și integrității științifice din cercetările publicate:
Este un fel de integritate științifică... care corespunde unui fel de onestitate absolută... De exemplu, dacă faci un experiment, ar trebui să raportezi tot ceea ce crezi că ar putea să-l invalideze - nu doar ceea ce crezi că este corect în legătură cu el....Detalii care ar putea pune la îndoială interpretarea ta trebuie să fie publicate, dacă le cunoști....Dacă lansezi o teorie, de exemplu, și îi faci reclamă sau o publici, atunci trebuie să detaliezi și toate faptele care o infirmă, precum și cele care o confirmă.
După care urmează exemplul pe care l-am împrumutat pentru titlul articolului de față:
...Ideea este să încercați să oferiți toate informațiile pentru a-i ajuta pe ceilalți să judece valoarea contribuției dvs.; nu doar informațiile care duc la judecată într-o anumită direcție sau alta.[s.m.] Cel mai simplu mod de a explica această idee este să o contrastezi, de exemplu, cu publicitatea. Aseară am auzit că uleiul Wesson[3] nu se îmbibă prin mâncare. Ei bine, este adevărat. Nu este necinstit; dar lucrul despre care vorbesc nu este doar o chestiune de a nu fi necinstiți, ci este o chestiune de integritate științifică, care este un alt nivel. Faptul ce ar trebui să fie adăugat la această reclamă publicitară este că toate uleiurile nu se îmbibă, dacă sunt folosite la o anumită temperatură. Dacă se folosește o altă temperatură, toate uleiurile, inclusiv Wesson, vor îmbiba mâncarea. Deci, implicația a fost transmisă, nu faptul, care este adevărat, iar diferența este cea cu care trebuie să avem de-a face.
O mare parte din narațiunea publică a științei climatice suferă de problema uleiului Wesson identificată de Feynman – într-un efort de a convinge în loc de a informa, informația prezentată evită să discute fie contextul esențial, fie aspectele care nu se „potrivesc”. Și, prin coincidență, ca și în cazul uleiului Wesson, este în principiu o chestiune de temperatură.
Pentru a menține articolul suficient de scurt, voi prezenta doar două exemple despre cuplul onestitate-integritate științifică în chestiuni climatice.
1. Care este definiția oficială a schimbării climatice?
Răspunsul poate fi citit în raportul publicat de UN Framework Convention on Climate Change în 1992 (p. 7):
„Schimbare climatică” înseamnă o schimbare a climei care este atribuită direct sau indirect activității umane, care modifică compoziția atmosferei globale și care se adaugă la variabilitatea naturală a climei observată în perioade de timp comparabile.
Aplicând definiției oficiale de mai sus problema uleiului Wesson, se observă lesne că onestitatea există (clima se schimbă), dar integritatea lipsește pentru că definiția exclude explicit cauzele naturale ale schimbării climei. Astfel, se creează confuzie atunci când anumite persoane folosesc termenul de „schimbare climatică” (personal, nu văd rostul folosirii formei de plural – schimbări climatice – în limba română. Întrucât clima se schimbă permanent, suma mutațiilor temporale poate fi exprimată prin forma singulară dominantă).
Confuziile generate de definiția non-integră de mai sus se observă foarte bine în limbajul comunitar: Schimbarea climatică este reală! Adică, noi, oamenii suntem complet responsabili pentru această schimbare. Mai departe, lipsa de integritate științifică a definiției oficiale este exploatată de mass-media avide de click-uri și creșterea audienței. Recitiți, vă rog, încă o dată, articolul De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească) și revedeți titlurile din mass media americană care l-au prezentat. Chiar dacă autorii articolului nu indică nimic despre presupusele cauze climatice, mortale pentru cei mai bătrâni baobabi africani, mass media nu a evidențiat în principal valoarea științifică (atâta cât este) a măsurătorilor de vârstă ale copacilor. Ceea ce apare spre informarea opiniei publice a fost doar ideea că „schimbarea climei”, adică oamenii, a omorât, „într-un ritm fără precedent”, venerabilii baobabi.
Doresc să evit această posibilă confuzie, așa cum am făcut și în cazul „gazelor de șist”, care sunt, în realitate, gaze generate de argilele roci-sursă. Voi folosi în viitoarele mele articole sintagme lipsite de ambiguitate, de genul „o climă în schimbare” (vezi titlul articolului), care includ toate sursele de schimbare. Dacă va fi vorba despre schimbări specifice, ca răspuns la influențele exclusiv antropogene, voi folosi un termen precum „schimbare climatică produsă de oameni”.
2.Cât de semnificativă este contribuția emisiilor de CO2 antropogene la încălzirea climei?
Înainte de a răspunde, onest și integru, la această întrebare, permiteți-mi să vă împărtășesc un experiment de gândire despre nutriția umană și variația greutății (masei, de fapt) personale, un subiect omniprezent în mass media și pe rețelele de socializare.
Am decis ca în fiecare zi să adaug dietei mele o jumătate de morcov (un supliment de minerale și vitamine). Asta însemnă că, pe lângă cele 2.000 calorii prescrise de medicii nutriționiști pentru o viață sănătoasă, voi adăuga un surplus zilnic de cca 13 calorii, adică o creștere cu mai puțin de 1% a dietei sănătoase. După un an de experimentare, mă voi cântări pentru a vedea cu cât m-am îngrășat. Dacă voi observa o creștere a greutății, o voi pune doar pe seama extra jumătății de morcov mâncat zilnic? Sau va trebui să includ multe alte variabile, precum numărul exercițiilor fizice pe care le-am făcut, ce alte lucruri am mai mâncat, ce schimbări hormonale au putut afecta metabolismul și sănătatea mea? Cu alte cuvinte, mi-ar trebui multe alte măsurători ca să pot traversa râul miturilor.
O situație asemănătoare se întâlnește în cazul influenței dioxidului de carbon generat de activitățile umane asupra climei. Ca și în cazul semi-morcovului experimental, clima se schimbă nu doar din cauza CO2: alți factori, naturali și antropogeni, joacă roluri semnificative pe tabla de șah climatică. Iar noi trebuie să considerăm jocul complex al tuturor pieselor, nu doar al uneia singure, care nici măcar nu e regină.
La nivel global, pe parcursul anului, sistemul Pământului – uscatul, oceanele și atmosfera - absoarbe și radiază în medie aproximativ 240 de wați de energie solară pe metru pătrat (W/m2). Concret, asta înseamnă că planeta radiază căldura a puțin mai mult de două becuri de 100 W aflate în fiecare metru pătrat.
Astăzi, influențele umane ale emisiilor de CO2 prin arderea combustibililor fosili sunt de 2,04 W/m2, adică mai puțin de 1% din fluxul natural de energie (similar cu influența jumătății de morcov asupra dietei mele zilnice)
Datele pe care le-am reprezentat grafic în Fig. 1 sunt preluate de pe site-ul oficial al NASA Goddard Institute for Space Studies.
Emisiile antropogene de CO2, împreună cu alte gaze cu efect de seră (metan, ozon, oxid de azot și clorofluorocarburi) produc încălzirea climei, în timp ce aerosolii antropogeni și schimbările de albedo produc răcire. Erupțiile vulcanice masive și mici variații în intensitatea activității solare completează tabloul răcirii climatice. (Sursa datelor)
Dacă în figura de mai sus se consideră toate incertitudinile legate de diverșii factori care afectează starea termică a climei, contribuțiile umane nete actuale se plasează foarte probabil între 1,1 și 3,3%.[4]
Faptul că „inamicul public no. 1”, cu numele de cod CO2, contribuie numai 1% din energia care circulă prin sistemul climatic este partea care lipsește de regulă din informațiilor vehiculate de unii politicieni, activiști, ONG-uri sau mass-media. Pentru că aceștia nu informează, ei vor doar să vă convingă că planeta este expusă unei catastrofe iminente, apocaliptice, fără scăpare.
Onestitate științifică vs. integritate științifică
Onestitatea științifică înseamnă că autorul nu a trișat, nu a fraudat, cu intenție. Faptul că influența emisiilor de CO2 antropogene au crescut din 1850 (0 W/m2) până în 2018 (2,04 W/m2) este informație onestă.
Integritatea științifică nu este doar o chestiune de onestitate sau ne-onestitate, ci se plasează la un alt nivel, mai sus. Înseamnă că toate informațiile sunt expuse la vedere, spre cunoștința și judecata cititorilor. Din păcate, ceea ce se prezintă de regulă opiniei publice, spre convingere, este curba Keeling – variația concentrației de CO2 în ppm, cu începere din 1958, înregistrată la observatorul Mauna Loa din Hawai. Nici un alt gaz cu efect de seră nu se „bucură” de o popularitate asemănătoare. Demonizarea carbonului merge mână-n mână cu angelizarea vântului și soarelui.
Ca urmare, o mare parte a portretului climatic suferă din cauza lipsei unei balanței drepte între onestitate și integritate științifică. Într-un efort acerb de a convinge mai degrabă de a informa, mass media, activiștii, ONG-urile omit să prezente contextul esențial, ori ceva care nu se „potrivește” narațiunii „corecte”. Sublinierea pe care am făcut-o în prezentarea problemei uleiului Wesson se aplică integral aici. Omiterea conduce la obnubilarea realității, deschizând drumuri spre diverse forme de manipulare. Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
