Săptămâna trecută am asistat la un mic „dans” între premierul Florin Cîțu și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Radu TurcescuFoto: Arhiva personala

Unii i-ar spune ”dans”, alții i-ar spune o mică luptă de la distanță.

Cum spuneam într-un articol anterior, PSD are marea șansă de a aștepta, cuminte, erodarea ambelor partide mari de opoziție: PNL și USR. Mai aruncă din când în când săgeți spre guvernare, dar doar pentru a menține activă starea de „toți sunt la fel”, atât de favorabilă social-democraților.

Strict din perspectivă proprie, acest meci a fost câștigat de Marcel Ciolacu.

De ce?

Primul ”șah”

În primul rând, primul ”șah” a fost anunțul președintelui PSD cu privire la o posibilă discuție și întâlnire cu Florin Cîțu.

Echipa de comunicare a guvernului s-a grăbit să vină cu o reacție, ceea ce s-a dovedit ulterior o decizie strategică greșită.

Conform guvernului, premierul nu ar fi avut programată vreo întâlnire cu Marcel Ciolacu.

Acesta din urmă abia a așteptat ( serios, parcă au fost înțeleși ) un astfel de răspuns.

Imediat a reacționat susținând că lui Florin Cîțu nu i se permite o întâlnire cu reprezentanții PSD pe o temă de interes național, cum este PNRR. Marcel Ciolacu a insistat că luptele interne din PNL sunt mult mai importante decât succesul PNRR.

Ulterior, premierul a revenit și a anunțat că se va întâlni cu președintele PSD.

Această ”bâlbâială” comunicațională nu face altceva decât să întărească idei precum ”Politicienii își văd doar interesul”, ”Nu le pasă de români” sau ”toți sunt la fel”.

Episodul 2

Într-un final reprezentanții PSD s-au întâlnit cu cei ai guvernului și au discutat despre celebrul subiect, PNRR.

Nici măcar nu contează ce s-a discutat în cadrul întâlnirii. Probabil că fiecare dintre actorii implicați a vrut doar să o ”bifeze”.

Ce contează, însă, este mutarea lui Marcel Ciolacu, venită chiar imediat.

Acesta a publicat un articol pe digi24.ro în care a atins trei subiecte importante:

  1. Guvernul nu știe ce face
  2. Premierul nu are vreo autoritate în fața ministrul Ghinea și a liderilor USRPLUS și UDMR
  3. Nu ne-am înțeles cu privire la planul pentru România

De ce mi s-a părut interesantă această mutare?

A fost publicat pe digi24, un canal de comunicare frecventat mai degrabă de oamenii care votează sau ar vota PNL și USR.

Spera Marcel Ciolacu să ”rupă” ceva de aici? Poate, dar nu cred că acesta era obiectivul său principal. Cel mai probabil, președintele PSD dorea doar să mențină ideea „toți sunt la fel”, dar și să ridice semne de întrebare cu privire la competențele acestui guvern.

Concluzia întâlnirii a fost că cele două tabere nu au reușit să gândească un ”plan pentru români”.

Sigur, ne-am putea întreba de ce ar trebui să avem încredere în spusele lui Marcel Ciolacu.

Din nou, nici măcar nu contează. Când percepția generală despre mediul politic este cum este, astfel de „incidente” nu fac altceva decât să îndepărteze și mai mult oamenii de vot.

Lumea s-a cam săturat de circ și de ”fiecare trage pentru propriul interes”.

Nu o dată am auzit ideea ”Mi-aș dori să văd o asumare a tuturor liderilor politici pe anumite subiecte strategice. De exemplu, învățământul. Avem o lege, nu o schimbăm 10 ani, indiferent de majoritatea parlamentară sau guvern.”

Reacția premierului a fost cea standard.

A insistat pe faptul că nu este necesară o negociere cu PSD sau o prezentare a PNRR-ului în Parlamentul României.

Este un mesaj clar stabilit, pe care îl repetă cu fiecare ocazie. Ceea ce nu este neaparat rău. Doar că…

Pe lângă faptul că a cam confirmat spusele lui Marcel Ciolacu, pe cine credeți interesează ( dintre oamenii normali mă refer ) unde trebuie sau nu trebuie prezentat planul ăsta? Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro