Citeste tot articolul pe Contributors.roTensiunile Turciei cu Rusia sunt de pe vremea fostelor imperii și pe cale sa se amplifice în aceasta perioada.
Realizările Federației Ruse
Sfinta Rusie – a Treia Romă și mesianismul acesteia sunt mituri revigorate treptat de la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Rusia viseasă de secole să dețină cele două strâmtori ce leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.
Kremlinul deține butoanele arsenalului nuclear moștenit de la Uniunea Sovietică. Rusia nu și-a pierdut influența în fostele soviete din regiunea Caspică – Caucaz. Moscova a reușit ca Gazpromul să fie cel mai important jucător energetic european prin înființarea de companii sau intrarea în marile companii naționale sau internaționale energetice. Rusiei i-a reusit închiderea “cleștelui energetic” care alimentează Europa cu gaze naturale. Energia rusească exportată (gaz, petrol și cărbune) este folosită ca factor de influență în Uniunea Europeană și ca element al războiului hibrid și asimetric. Adăugăm anexarea “portavionului Crimeea” (aici găsiți un material extraodinar al domnului amiral Romulus Hâldan și aici o analiză a geopoliticii din Orientul Mijociu) și coflictul din Dombas cu implicațiile energetice (despre care am scris acum două săptămâni aici)
Conform cu politica Rusiei de generare a conflictelor în zonele din apropierea depozitelor sau traseelor energetice, Moscova s-a implicat în conflictul din Siria, ce se află în apropierea noilor resurse descoperite de gaze din sud – estul Mării Mediterane dar și în proximitatea unor potențiale trasee energetice ce ar aduce gaze Europei din Orientul Mijociu. Nu este singurul conflict în care Kremlinul se implică. Țările din nordul Africii sunt deasemenea zonă de conflct și deasemenea în acestea sunt operaționale zone de extractie și tresee energetice de petrol și gaze către Italia și Spania.
Este a treia oară când reiau pasaje din Strategia energetică rusească din 2012 și „Doctrina Gherasimov” (lansată în 2013) despre noul tip de război, pentru a ne înțelege ce se întâmplă.
- țările Uniunii Europene să devină cât mai dependente de gazul rusesc,
- Federația Rusă să facă investiții gigant în conducte,
- mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident, deci mărirea monopolului rusesc,
- crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze,
- asocierea Gazprom cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme,
- intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident,
- achiziționarea companiilor naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene,
- achiziționarea sau asocierea cu cât mai multe firme de infrastructură din țările europene (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.
„În cazul conflictelor actuale, a crescut rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice, care au depășit în multe cazuri puterea și eficiența armelor, acestea devenind irelevante în realitatea modernă: uitilizarea componentelor informaționale și cibernetice, a forțelor speciale, a opoziției interne, a acțiunilor de dezinformare, a acțiunillor subversive a coloanei a V-a. (…) Noile conflicte vor fi asimetrice și mai puțin costisitoare, (…) astăzi combinarea dintre metodele tradiționale și „hibride a devenit o caracteristică a oricărui conflict armat”. în arsenalul acestui tip de război se află și șantajul energetic.
“Realizările” Turciei
Avem incidentul cu avionul rusesc doborât de Tucia la granița siriană și înghețarea relațiilor Ankara – Moscova pentru aproximativ un an. A urmat “lovitura de stat” din 2016 cu urmări inexplicabile: reluarea relatiei Erdogan – Putin, decapitarea conducerii armatei turcești, cumpărarea de rachete rusești S – 400, tesionarea la maxim a relatiilor cu UE, SUA și NATO.
Din punct de vedere energetic situația este îngrijoratoare. În 2003 devine funcțională prima conductă pe sub Marea Neagră (Blue Stream) ce leagă Federația Rusă de Turcia, având capacitatea de 16 miliarde mc / an. La începutul lui 2020 a fost inaugurată Turk Stream cu capacitatea de 31,5 miliarde mc / an.
TANAP, conducta non-rusească, a fost inaugurată în 2018 și leagă zăcămintele azere de Europa. Capacitatea de transport a acesteia este de 16 miliarde mc /an.
Turcia a devenit un hub energetic regional legând Federația Rusă și Azebaijanul de Europa. Astfel Turcia a devenit un pol geostrategic din punct de vedere energetic ceea ce o face un factor de risc pentru Europa.
Care sunt dependențele Tuciei? Chiar Presedintele Erdogan spunea acum doi ani că doar 60% din necesarul de energie electrică se produce în țară, restul se importă. De pe site-ul Ministerului de Externe turc aflăm că dependența de gazele rusești este în proporție de 76%. Odată cu punerea în funcțiune a Turk Stream aceasta a crescut. Mai adăugăm și construcția pe malul Mării Mediterane a unei centrale atomo – electrice de către ROSATOM și înțelegem că peste puțin timp dependența față de combustibilul nuclear rusesc vă mări dependența energetică.
Relația Putin – Erdogan nu este tocmai cea din 2016, pe care și-o dorește Turcia. În martie 2020 confruntarea simbolică a celor doi a atins culmi maxime, după ce în spatele președintelui turc s-a aflat întâmplător statuia Ecaterinei cea Mare, cea care a învins Imperiul Otoman și a anexat Crimeea. întâlnirea celor doi (tot la Moscova) din mai 2020 și tot pe tema conflitului din Siria a confirmat că cei doi își doresc totuși evitarea potențialei confluntări.
Săptamânile trecute Recep Erdogan s-a întâlnit cu Volodimir Zelensky, Președintele Ucrainei în vederea soluționarii conflictului din Dombas. Surprinzătoarea implicare “diplomatică” a Turciei în sprijinirea Ucrainei este de fapt o atenționare a Kremlinului, “suntem atenți la ce faceți în zonă” și decidenții ruși nu par prea încântați de acest avertisment. Erdogan este atenționat de Joe Biden la câteva zile cu declarația de recunoaștere a genocidului din Armenia.
Mai nou, chiar NATO face o investiție într-o conductă militară care va transporta combustibil din portul Alexandropolis către Grecia, Bulgaria și România, pentru a se feri de riscul ca navele de aprovizionare cu combustibil să nu mai poată trece prin strâmtorile turcești.
Convenția de la Montreux din 1936 (prin care se reglementează pătrunderea în Marea Neagră a navelor de război) este depășită. Toate țările zonei sunt de acord, mai puțin Rusia, care astăzi este principalul beneficiar al convenției. Asfel Turcia dorește să realizeze un canal care sa ocolească Bosforul și care nu se va supune Convenției. Acest proiect enervează Rusia dar câteva din țările NATO (țări europene, după incidentul diplomatic de la întâlnirea de la Ankara cu Președinta Comisiei Europene și Președintele Consiliului European).
Colac peste pupăză, militari ai NATO și ai Rusiei își incordează mușchii în Marea Neagră cu fel de fel de exerciții tactice care generează insecuritatea potențialelor zone de extractie a gazelor off shore, în care România își pune atâta speranță. Și dacă vorbim de arme, să nu uităm hârjoneala din Marea Mediterană dintre Turcia și Grecia.
Trebuie să amintim și situația interna din Turcia, unde Recep Erdogan a început să-și piardă din popularitate după limitarea drepturilor cetățenești prin adoptarea unui sistem hibrid între cultura politică occidentală și sistemul politico – social islamic și trecerea spre o conducere autoritară de influență arabă, scăderea economiei, a indicilor calității vieții și a lirei turcești.
Turcia factor de risc energetic pentru Romania și UE
Cat de logeviv și solid este acest nou echilibru de putere geopolitică?
Apropierea de Federația Rusă, de țările Tratatului de Cooperare de la Shanghai și țările din BRICS face ca Turcia să nu mai fie un garant al păcii spațiului european.
Dependența Turciei față de gazul rusesc, este un mare factor de risc, numai dacă ne amintim de șantajul energetic aplicat Ucrainei (de ruși) de două ori în ultimii ani. Dependență mai este și față de petrolul și cărbunele cu aceeași proveniență dar și față de tehnologia și combustibilul nuclear ale ROSATOM.
Necesarul de consum este de 53,6 miliarde mc / an (al șaselea importator mondial, la jumătate din importurile Germaniei) din care 47,5 provin din Rusia prin Blue Stream și Turk Stream. Totalul importurilor este puțin peste 80 miliarde mc / an și exporturile sunt către Europa.
BRUA (conducta ce strabate Bulgaria, Romanina, Ungaria și Austria - 1,75 milioane mc / an) este gândită ca prelungire a TANAP, dar sunt proiectate conexiuni cu Turk Stream, ceea ce reprezintă un pericol pentru aprovizionarea UE din ramura sudică a cleștelui energetic rusesc.
Politica soft – power dusă de Kremlin devine din ce în ce mai dură, existând răspuns la nivel diplomatic din partea Ankarei prin intrarea, momentan ca mediator, în conflictul Rusia – Ucraina.
