La începutul fiecărui mandat, Președintele realizează Strategia Națională de Apărare (SNAp). În actuala strategie, realizată la începutul lui 2020 și aprobată de Parlament la sfârșitul lunii iunie 2020, Energia este parte importantă, în cadrul celor cinci direcții de acțiune: securitate politică, economică, socială, de mediu și militară. Constituția României (Art. 65), Legea 51/ 91, OU 52 /98, Legea 63 / 2000 și Legea 463 / 2004 reprezintă legislația care transformă SNAp în lege. Apariția SNAp m-a bucurat, drept pentru care am scris un articol pe care îl găsiți aici.
Citez de câte ori pot: “Securitatea energetică a unei țări este parte integrantă a doctrinei naționale de securitate. Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice, care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung.”
În ultimii 20 de ani România s-a confruntat cu câteva amenințări asupra securității energetice: oligopolizarea și cartelizarea extracției, prelucrării și distribuției, făcute de jucători ce nu țin cont de interesul național și de interesul cetățeanului.
Amenințările, riscurile și vulnerabilitățile industriei energetice sunt evidențiate pentru prima dată în SNAp, pe lângă cele ale infrastructurilor critice , (care conțin și infrastructuri energetic), cibernetice sau militare.
Înainte de a intra în subiect doresc să fac următoarea paranteză: amenințările sunt cauzate de mediului extern și de vulnerabilitățile și riscurile mediului intern, iar amenințările și riscurile sunt cu intenție față de vulnerabilități , care sunt caracterizate de non-intenție. În traducere: amenințările sunt adresate României din exterior, fiind planificate de ale țări, companii sau ong-uri internaționale. Riscurile sunt din interior și programate (de grupuri infracționale organizate) iar vulnerabilitățile nu sunt altceva decât “prostia în stare pură” generată de neprofesioniști.
În mai multe articole publicate în reviste academice (dar și în cartea România – Energie și Geopolitică) am arătat că energia este parte a războiului hibrid și asimetric. Abordarea din SNAp a componentei energetice este extrem de bine structurată și sintetizată, modernă prin plasarea securității cetățeanului (guvernare pentru cetățean) în contextul securității societății, a instituțiilor statului și a statului, punându-se accent pe reziliența sistemelor și pe predictibilitate.
Mai trebuie arătat că SNAp specifică clar corupția, cea care macină industria energetică românească, ca amenințare, risc și vulnerabilitate, având ca “antidot”, politicile de bună guvernare, prezente de asemenea în document.
Având acest document important care trasează liniile directoare ale apărării, securității și evoluției României, problema pe care o pun este: de ce agendele partidelor și politicienilor sunt diferite de agenda cetățenilor în problemele de securitate natională și diferite față de SNAp în problematica industriei energetice românești.
SNAp este un bun public și un produs final al acțiunilor instituțiilor statului, care sunt clare și măsurabile. Am scris că această strategie, ce spune ce trebuie să se întâmple, trebuie să genereze strategii sectoriale, acestea generând programul de guvernare – cel care spune cum trebuie să se întâmple lucrurile și care generează politicile publice sectoriale.
Interesul național (vă rog, fără glume legate de oribilul accident politic Oprea) este ca infrastructura energetică de producție, transport și distribuție să acopere necesitățile cetățeanului și ale bunei funcționări a statului.
Industria energetică românească este guvernată de Ministerul Energiei, bucățica care se ocupă de transportul energiei și este dirijata de Secretariatul General al Guvernului , care are grijă de Transelectrica și Transgaz - și mai avem ANRE ca reglementator.
Cele două entitati guvernamentale trebuie să genereze Strategia Energetică, pe care statul roman nu o are din 2008 și se screme să o scrie. Știm că acum o lună au fost chemați la Cotroceni cei responsabili pentru realizarea ei, dar (se pare că) și pentru faptul că ceea ce se întâmplă în energie este contrar SNAp.
Zilele trecute, dinozaurul Nicolae Havrileț, cel ce are în administrare această problem, a emis câteva judecăți de valoare: „Am ajuns într-o perioadă a istoriei în care se petrec lucruri foarte importante din punct de vedere tehnologic. (...) Producţia de energie curată „înseamnă hidrogen, în primul rând, dar şi biometan şi biogaz. (...) Trebuie să ne îndreptăm spre proiecte lansate rapid pentru producţia de hidrolizoare.”
Simpaticul și perpetuul șef pe energie în pozitii de influență, ca secretar de stat, sef la ANRE, actual consilier de ministru și viitor pensionar, vrea să ne blagoslovească (înainte de a intra în frumoasa viață de pensionar angajat în mediul privat) cu o nemaipomenită strategie sectorială în domeniul energiei. Să nu uităm că, de pe vremea minunatului Anton (la pătrat), domnul Havrileț păstorește strategia, fiindu-i de ceva ani a “n”-a moașă.
Traseul strategiei arată cam așa: se face, se aprobă de oamenii direct interesați (adică de cei cu interese sau puși de oamenii cu interese), apoi de ministru, după care se trece prin Guvern și ajunge în Parlament, care o aprobă și o transformă în lege. Pe strategie scrie că ar putea fi valabilă până în 2050. Evident că este praf în ochi! În ochii Uniunii Europene, în ochii tuturor partidelor (care nu prea au specialiști în problemele energiei), în ochii industriei energetice, în ochii oamenilor de afaceri, în ochii cetățenilor - consumatori captivi. De ce? Păi dacă SNAp nu se pune în aplicare, de ce s-ar îndeplinii ceea ce scrie în Strategia Energetică?
Mediul privat afirmă că nu avem un proiect energetic important pentru a cunoaște în ce direcție ar putea investi, deoarece este nesigură alimentarea cu energie, energia este scumpă, ceea ce face ca orice produs românesc a devenit necompetitiv pe piața europeană (sau regională). Un alt semnal de alarma tras este despre absorția și puținătatea fondurilor europene destinate energiei. Și Răzvan Nicolescu, fostul ministru al energiei și fost președinte al Agenției Europene de Cooperare a Reglementatorilor din Energie, este nemulțumit de faptul că autoritățile sunt reprezentate de diletanți și nu au vreun proiect energetic serios.
Dacă cineva crede că această strategie este concepută pentru 30 de ani se înșeală. În primul rând pentru că această bucată de Proiect de Țară va avea viață doar până în 2024, când va veni alt govern, cu altă componență. În al doilea rând pentru că nu a fost negociat politic cu toate partidele pentru a i se conferi credibilitate și longevitate. Nu afirm că dacă a trecut de Parlament, așa trebuie să rămână până în 2030 (sau 2050), deoarece realitatea internațională este fluidă. De exemplu, dacă mâine Federația Rusă (re)începe conflictul din Dombas, multe din strategiile redactate de România trebuie rescrise.
Acum 5 și puțin ani Academia Română a întocmit “Proiectul de Țară” care cuprinde inclusiv un capitol dedicat industriei energetice. Dacă guventanții noștrii au timp, pot consulta acest document aici deoarece vor vedea previziunile (și rezolvările) mediului academic asupra guvernării energiei. Repet, situația regională s-a schimbat, au trecut aproape 6 ani, dar o mare parte din ceea ce a fost scris rămâne valabilă.
Nu este prima dată când scriu despre strategia pe care trebuia să o avem de mult. Am scris Analiza amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților, acum un an, aici. Încă este valabilă. Și oportunitățile deduse sunt în continuare valabile.
