Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Partide vechi și partide agile

de Cristian Andrei     Contributors.ro
Miercuri, 21 aprilie 2021, 8:46 Actualitate | Opinii


Cristian Andrei
Foto: Arhiva personala

Ne-au surprins de multe ori rezultatele alegerilor din ultimii ani. Am văzut tot soiul de partide și lideri răsărind, unii chiar câștigători, fără să putem pune cap la cap motivele ascensiunii lor, deși este evident că suntem în fața unui fenomen. S-a vorbit despre populism, despre depășirea paradigmei stânga-dreapta, despre „cei rămași în urmă” ori despre mișcări antisistem. Inclusiv sloganul, transformat ulterior în formulă de persiflare, „tinerii frumoși și liberi”, a fost o încercare de aproximare a aceleiași tipologii. Fără a anula nici una dintre aceste discuții, scenariul pare să se repete, fără a exista un fir roșu. Mereu este „ceva” care scapă explicației.

Fie că vorbim despre votanții din „flyover country” din America, despre diaspora care a mobilizat părinții de acasă pentru Iohannis, despre nonvotanții care s-au prezentat la Brexit sau despre alegătorii aparent „invizibili” ai AUR, ei toți au ceva în comun: emergența unui cetățean cu o conștiință globală[i], care se regăsește tot mai puțin în oferta politică tradițională.

Trăim o epocă a tranziției de la un cetățean și consumator „local”, național, la unul cu aspirații care depășesc localizarea geografică. Această tranziție se manifestă cel mai profund în agenda individului, devenită ea însăși una globală. Competiția pentru atenția noastră este acerbă, iar atenția ne este totuși limitată. Consumăm simultan informație despre orașul nostru, despre evenimente locale, naționale și internaționale, crize, catastrofe, ascultăm podcasturi, conferințe de presă live de la mii de kilometri distanță, stăm lipiți de ecran la filme și seriale sau clipuri Youtube, selectăm deodată dintre branduri din toate colțurile lumii din marketplaceuri digitale.

În fața asaltului de informație, partidele, alte instituții politice și liderii politici ai „vechii lumi” sunt nevoiți să depună un efort enorm pentru a rămâne „în piață”. Veștile despre ce se întâmplă în politică ajung tot mai greu la cetățeni. Felul în care se făcea politica în trecut miza pe cu totul alte moduri și tabieturi de comunicare între cele două părți. O știre despre o declarație politică obișnuită se va pierde, azi, într-o avalanșă de postări de pe Facebook, alerte și mesaje venite pe telefon sau știri despre o campanie a unui brand din alt colț al lumii.

În sens invers, informația dinspre cetățeni spre politică, despre aspirațiile, frustrările, nemulțumirile sau temerile lor, se transmite mai greu sau este mult mai greu de asimilat și codificat. Partidele și liderii nu sunt echipați să gestioneze în timp real toate aceste informații, livrate acum instant de la milioane de cetățeni digitali, și nici să ofere un răspuns.

Ei se confruntă, astăzi, cu votanți al căror orizont de așteptări a crescut rapid, care văd standardele de viață din alte state, văd calitatea serviciilor publice sau comportamentul politicienilor de acolo.

Totodată, rapiditatea cu care se propagă știrile și comentariile ne împinge să cerem partidelor răspunsuri și soluții imediat la probleme care de multe ori sunt cronice. De la un news cycle de 3 zile s-a ajuns la unul de câteva ore și la mai multe, chiar, înghesuite într-o singură zi. Criza de dimineață este înlocuită de alta până la cină.

Dezechilibrul

Rezultă un dezechilibru aproape permanent între cele două „tabere”: votanți și partide ori instituții politice. Politicienii au sentimentul că mesajul lor nu trece aproape deloc de o barieră invizibilă, iar cetățenii că vorbesc la un zid și nimic nu se schimbă.

Politica și cetățenii sunt angajați într-un schimb reciproc permanent, de când lumea, iar acest mecanism s-a defectat. Frustrarea crește de ambele părți. Votanții încep să prefere soluții catchy, care promit salvarea în „5 pași”, iar partidele se gândesc să arunce la gunoi schemele de mobilizare „în masă”, structurile greoaie din „teritoriu”. Se înghesuie pe Facebook, Twitter sau Instagram, de multe ori fără nici un fel de talent, doar din frustarea că nu se mai fac auzite și că nu mai sunt relevante. Partide cu reputație suferă mutații de mesaj surprinzătoare peste noapte, pentru că, aparent, doctrinele și programele sunt prea rigide pentru a oferi răspunsuri coerente la probleme extrem de diverse, în mișcare, aduse pe agendă de minorități ceva mai zgomotoase decât ele.

În mod paradoxal, dar tocmai pentru că sunt într-un deficit, partidele tind să fie atrase de acele organizații și mișcări din afara politicii care și-au păstrat un nucleu dur de loialitate – biserici sau organizații religioase, sindicate, mișcări ecologiste sau alte grupuri single-issue. Au nevoie de acces rapid la o bază „sigură” de simpatizanți. Le vedem încercând alianțe cu acestea sau cooptându-le temele hardcore, deși asta poate însemna pentru ele o întreagă repoziționare doctrinară.

Succesul surprinzător al unor noi lideri sau partide, în acest moment de dezorientare, vine de la cei care știu să se suie pe val (de opinie) și să meargă cu el sau să sară de pe un val pe altul. Mai dificil și extrem de complicat este să transforme într-o practică acest stil diferit de a face campanie sau de a guverna.

Noul val

Este deopotrivă o chestiune de tuning al mesajelor, dar și o chestiune de marketing în cel mai clasic sens, de a merge și de a fi prezent permanent pe acele canale și pe acele platforme unde sunt prezenți alegătorii.

Barack Obama și-a creat în campaniile electorale propriile instrumente și platforme digitale, pe smartphones, cu care a putut livra individualizat mesaje, prin voluntari, la ușa oamenilor. Înainte de moda „microtargetingului” și înainte de marile rețele sociale de azi. Ulterior a migrat aceste experiențe ale propriilor fani într-o platformă de interacțiune și fundraising pe perioada celor două mandate.

Donald Trump este arhicunoscut pentru cum și-a pus în valoare brandul pe Twitter, din primul moment, într-o cascadă de mesaje rapide și scurte, scurtcircuitând ciclurile de știri tradiționale și formatul greoi al declarațiilor politice.

Klaus Iohannis a pariat pe o generație care învăța să comunice și să socializeze pe Facebook, un Facebook aflat atunci încă la început (2014) în România, reușind să „arunce în aer” alegerile prezidențiale și toate așteptările.

USR-Plus și AUR, în forme complet diferite și la momente diferite, au dus mai departe engagementul unor Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.rosegmente sociale pe Facebookul românesc.

Chiar și scandalul Cambridge Analytica – Brexit, având la bază un algoritm care pretinde că știe cum votezi în funcție de ce likeuri dai, descrie în fapt un efort de adaptare la o lume în care politica se face radical altfel.

Echipe de creat „meme” în timp real pentru a lăuda sau umili pe cineva, registre eletronice de votanți, „fabrici” de troli, divizii de comentatori mobilizați prin grupuri de Whatsapp – sunt doar câteva exemple generice despre care vorbim astăzi în campaniile politice.

Agilitatea în politică, la fel ca în business, este despre adaptarea la un mediu care se schimbă în viteză și este aproape în totalitate digital. Partidele și liderii care au știut să facă din comunitățile și din canalale online o armă în lupta politică au câștigat de cele mai multe ori.

Afacerile își propun să devină flexibile, să reacționeze în timp real față de consumatori și își mută întregul efort spre ce se numește „experience management”. În felul ăsta dau tonul și se diferențiază. Ne putem gândi că organizațiile și liderii politici nu pot scăpa acestei transformări, riscând altfel să pară desincronizați față de proprii alegători.

Lupta politică tinde să fie, astăzi, mai mult între partidele și liderii care au rămas într-o paradigmă veche și cei agili, dinamici, care și-au luat alte haine ce rimează cu un votant și consumator cu o conștiință globală. Asta nu face mai meritorie vreuna dintre tabere, pentru că putem găsi laolaltă, într-o parte și în alta, populiști-agresivi și democrați, conservatori și reacționari, liberali și iliberali.

Poate senzația unora, de moment, este că populiștii, iliberalii sau liderii autoritari mânuiesc și se simt mai confortabil așa, suindu-se pe crize publice și utilizând ceața rețelelor sociale. Din acest unghi, într-adevăr, sistemul politic ar risca să fie debalansat masiv atunci când asemenea actori asimetrici ar câștiga puterea, fie pentru că agenda lor este nociv anti-democratică, fie pentru că sunt pur și simplu inapți să conducă (au știut să câștige alegeri dar n-au legătură cu „a guverna”).Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















1021 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by