Vin și eu, vin și eu!, a strigat Dexit bucuros, fluturând programul electoral tocmai adoptat de partid. Uite, am pus aici de toate, Nu UE, Nu Imigrație, Nu carantină... Câte ceva pentru fiecare german frustrat de-al meu, zise Dexit către Frexit, care stătea pe o bancă la umbră și privea cum se luptă guvernele de la Paris și Berlin cu pandemia, cu populismul, cu rețele sociale intoxicate de troli pro-ruși, cu idioții utili și Revoluția Furioșilor, cu economia care tremură sub povara blocării, cu scăderea încrederii în democrația liberală și în tehnocrație, cu conspiraționismul și neîncrederea în știință, cu anti-capitaliștii stângiști revoltați și cu anti-globaliștii naționaliști mânioși. Avem aici proști grămadă, au murmurat încântați amândoi, iar tineretul este speranța noastră. Au nevoie de o pasiune ideologică pentru generația lor iar liberalismul adevărat a cam îmbătrânit, nu mai este sexy! Dexit a vrut să spună ceva dar s-a abținut, să nu-și jignească prietena franțuzoaică, pe care în sinea lui o găsea totuși cam bătrâioară și cam trecută pentru mai putea însufleți Revoluția Furioșilor în țara poeziei și a iubirii.
Oare reușim de data asta? întrebă Frexit romantică și visătoare, privind peste Canal cu inevitabilă invidie spre Marele Brexit, care se cam îngrășase și îi mergea bine, fiind deja de câțiva ani la putere. Așa ai zis și în 2017, că o să reușim..., avu Dexit un moment de luciditate, privindu-și încă o dată cu atenție noul program electoral, mult mai agresiv decât cel din 2017. Eh, până la urmă nici nu a fost atât de rău acum patru ani, eu la Paris am intrat în turul al doilea al prezidențialelor și am obținut 30%, iar tu Dexit, deși erai un adolescent răsfățat pe care nu îl lua nimeni în serios, ai luat totuși 10% și ai introdus, în premieră după Război, extrema dreaptă în Bundestag. Am arătat că suntem pe creștere!
Da, dar anul ăsta în septembrie scap în sfârșit de Mutti..., spuse Dexit, roșind cu speranță. M-a ținut baba asta șmecheră 16 ani la colțul clasei, cu textele ei moderate de bunicuță cumsecade și uite că nemții mei băutori de bere au crezut-o. Poate că asta este șansa mea, uite, la CDU/CSU nu prea au candidați convingători, un papă lapte cam pro-rus vrea să fie cancelar, social-democrații sunt praf, liberalii țopăie în bula lor de artiști, LGBT și free lancers de 10%, poate că în sfârșit vine vremea mea și a Verzilor, și imediat ce rosti cuvântul Verzi îi apucă pe amândoi râsul și bună dispoziția.
Auzi, dar crezi că ne ajută Mister ceva mai mult de data asta? întrebă Frexit, cu un aer brusc serios. Cine, tovarășul Vladimir? O, da, Mister e supărat rău de tot pe ei și este foarte hotărât să ne ajute să-i spargem pe ăștia cu Occidentul și cu democrația lor liberală, eu în septembrie în Germania și tu în mai anul viitor în Franța, își dădu curaj Dexit, scoțând emoționat un pliant de prezentare frumos colorat cu gazoductul NordStream 2, pe care îl ținea împăturit cu grijă în buzunar. Ja, ja, ne pregătim serios și pe rețelele sociale, noi nu am fost prea buni la chestia asta în Germania, dar a zis Vladimir că ne ajută să ne organizăm și mai bine în lunile următoare. Frexit îl privi cu ușoară neîncredere. Oui, j'espère, îi spuse cu multă căldură și îl luă de mână pe tânărul Dexit, tu intri primul în luptă. Dacă reușești să ieși pe locul întâi, gata, i-am spart!
Peste Canal, Marelui Brexit îi mergea încă bine. Deretica prin casă mulțumit de sine, în papuci și halat, rubicond și nepieptănat (sau, poate, pieptănat cu prea mult stil), dar norii păreau că se adună deasupra Regatului. Auzi, zise Frexit, care de fapt nu prea avusese niciodată încredere în Brexit (moștenire culturală seculară), nu crezi că Marelui Brexit ar putea să înceapă să-i meargă rău? Azi Philip, mâine cine știe ce-o mai fi..., n-ar trebui să ne grăbim și noi puțin, înainte de criza de succesiune a Coroanei, referendumul pro-european inevitabil al scoțienilor și ce-o mai apărea în economia britanică, cică nu prea mai au est-europeni la munca de jos, să nu ne trezim că peste 10 ani le trece prin minte să se întoarcă în UE, că pierdem momentul!
Nein, nein, dădu din cap Dexit, acum trebuie s-o facem, a venit și pandemia, o mulțime de derutați și debusolați sunt supărați și nu înțeleg ce li se întâmplă, nu trebuie să ratăm ocazia! Ei, dacă eram și noi ca britanicii, insulari, să le spunem și noi prostănacilor noștri ce speciali sunt ei, cum pot privi Europa de sus, demult eram afară din UE! Dar ce să fac în Deutschland, că eu sunt în mijlocul Europei și tot îmi spun ăștia că suntem „puterea centrală a UE” și că, vezi Doamne!, pentru noi au creat Proiectul European, să rezolve Problema Germană apărută în secolul XX și să ne putem vinde Autos liniștiți și fără taxe, în toată piața europeană! Cum să le spun nemților mei acum că mai bine ieșim din UE?
Eh, lasă, că poate ai noroc și se strică piața până la toamnă și se supără și nemții tăi mai tare, îl încurajă Frexit, cu empatie feminină. Urmă un moment de tăcere. Auzi, dar tu te mai vezi cu Vestele Galbene, te ajută cu ceva Revoluția Furioșilor în varianta franceză? o întrebă Dexit, ezitant. Nu știu ce să zic, și da, și nu, sunt cam socialiști așa de felul lor, dar orice supărare pe Emmanuel e bună, chiar dacă nu se gândesc toți la mine pentru primul tur, la al doilea tot la mine o să vină, nu crezi?
Dexit își pusese ochelarii și făcea deja calcule precise, ca orice german bine organizat și planificat. Ai grijă să prinzi turul doi, să nu ne trezim că scoate Barnier cu republicanii lui peste 20% în primul tur că gata, te poți pensiona și te poți retrage pe Coasta de Azur să scrii memoriile unei familii de utopiști ratați, visând la Grandoarea pierdută a Franței. Dacă nu prinzi turul doi la anul, să știi că o să-mi caut un partener mai tânăr și mai atractiv, nu pot să-mi pierd vremea pe mîna unor loseri care pierd de 20 de ani alegerile în Franța! A fost o replică destul de răutăcioasă dar Frexit, la vârsta ei, a știut să treacă peste impetuozitatea și aroganța lui Dexit.
Cum tot vorbeau și puneau țara la cale, l-au văzut pe Nexit cu fața plină de vânătăi și cu un cucui mare în frunte, cum își trăgea lucrurile după el, prin praful drumului. Iar te-a bătut Mark Rutte? Vai de capul tău, cum te prinde, o dată la patru ani, cum îți trage o scatoalcă... îi spuse Dexit, privindu-l cu condescendență. E a patra oară când te bate! E clar că nu ai nicio șansă acolo, nu ai suficienți olandezi prostănaci cât să câștigi, asta e o națiune deșteaptă iar Rutte te păcălește mereu, face pe populistul bun, îți ia temele electorale și te lasă cu fundul gol în campanie. Dispari de aici. Schnell!
Ziua părea că se va termina liniștită, în nota obișnuită, și că vor merge să ia cina împreună cu Vladimir, undeva într-un separeu unde să nu-i vadă nimeni. Când colo, ce să vezi?, din depărtare venea agale micul Romexit, cel mai pricăjit dintre frații suveraniști, cu o față cam debilă și cu o căciulă de dac lipită cu aracet în vârful capului. Și tu, Romexit? Și tu vrei să te alături Mișcării noastre? îl întrebă amuzat Dexit. Tu nu vezi cum arăți? Măi, tu faci de râs mișcarea suveranistă din Europa și Marea Idee Națională, nu știu dacă nu cumva ne compromitem să te luăm alături de noi... Și în anii 40 ne-ați făcut de râs și a trebuit să vă scoatem după câteva luni din guvern de nebuni ce erați, nu știam ce să mai facem cu voi, că nu erați buni de nimic... Mai căutați și voi niște figuri mai răsărite pe acolo să vă susțină? Să vorbim noi cu Vladimir, să scoată ceva mai luminat la înaintare?
Citeste intreg artioclul si coemnteaza pe contributors.ro
