Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Jean-Claude Grümberg: O lecție de bune maniere - O lecție de istorie, o lecție de mare actorie

de Mircea Morariu     Contributors.ro
Miercuri, 31 martie 2021, 9:54 Actualitate | Opinii


Afis. ”O lectie de bune maniere”
Foto: https://teatrul-evreiesc.com.ro/

Teoretic, secolul al XX lea a fost unul „deștept”. Nici nu putea fi altminteri de vreme ce a fost înțeles, așa cum îl definea în titlul unei cărți celebre Michel Winock, drept „secolul intelectualilor”. Intelectualii fiind o clasă sau, mă rog, „pătură socială” care dobândește statut și identitate proprie în timpul și după ‘’ afacerea Dreyfus”, atunci când cei numiți odinioară cărturari își depășesc condiția și se implică major în politică și societate.

“Afacerea Dreyfus”, o știm cu toții, a fost una cu tentă puternic antisemită. Și aceasta fiindcă atât de deștepții, atât de cartezienii francezi au preferat, măcar o vreme, să lase să fie acuzat de înaltă trădare „un alogen”. Franța s-a divizat, a fost adusă în pragul războiului civil în clipa în care Emile Zola și alții au început să aibă îndoieli, să le dea expresie publică, mai apoi să dobândească certitudini, să arate la scenă deschisă, prin articole de presă și broșuri, că trădătorul era francez și că beneficia de protecție și de complicități la nivelul etajelor superioare ale Justiției și ale Armatei. De aici celebrul J’accuse care, prin apariția lui, dar și prin tot ceea ce a urmat după aceea a probat puterea intelectualilor și a presei.

Nu, nu e comod să recunoști cât de la el acasă s-a simțit și poate că încă se mai simte antisemitismul în patria raționalismului. De aici, probabil, multitudinea nu doar de cărți cu caracter științific, ci și de belestrică, de filme și de piese de teatru care au abordat această dureroasă, deloc convenabilă realitate. Printre ele se numără și piesa lui Jean-Claude Grümberg O lecție de bune maniere, montată în limba română de regizorul Alexandru Berceanu la Teatrul Evreiesc de Stat din București. O monodramă, construită pe structura unei conferințe în cursul căreia cineva, denumit generic Conferențiarul, vorbește, argumentează, produce așa-zise dovezi, convoacă o întreagă bibliografie spre a demonstra inferioritate evreilor. Conferențiarul ne lămurește, convocând, nenumărate strategii retorice, cum pot fi aceștia recunoscuți, câte tare fizice și psihice înmagazinează, de ce a fost, de ce, poate, ar mai fi imperios necesar ca autoritățile să îi identifice, să ia măsuri în consecință, să îi izoleze și- de ce nu?- să îi ucidă. Fiindcă nu sunt oameni și chiar dacă sunt nu reprezintă decât o așa-numită rasă inferioară.

Marea, cumplita problemă, cea care face din piesa lui Jean-Claude Grümberg pe care, à la rigueur, am putea-o socoti o comedie neagră (Grümberg a dorit să scrie o tragi-comedie, contând pe valorile morale, pe forța cauterizatoare a genului, pe examenul de conștiință pe care nu are cum să nu îl provoace o astfel de piesă și spectacolul prilejuit de ea, poate chiar pe ceea ce Camil Petrescu numea odată răscolirea problematică) e că argumentația Conferențiarului nu este eminamente bazată pe texte ficționale. Dimpotrivă. În corpusul piesei sunt încorporate, citate, comentate, fals admirate fragmente din texte reale. Aparținând unor pseudo oameni de știință, precum un profesor doctor Montandon, un anume Drumont, dar și unor scriitori precum, hélas, marele scriitor Louis Ferdinand Céline. Care, din păcate pentru el, nu a scris doar Călătorie la capătul nopții, Rigodon, Nord, Guignol’s Band, ci și blestemății precum cele citate în O lecție de bune maniere.

A fost însă antisemitismul, este el, o problemă pur sau doar franceză? Numai în așa-numitul Hexagon au fost publicate texte pe care în clipa în care le auzi ori le citești nu poți să nu fii cuprins de un acut sentiment al inconfortabilului care se transformă în teamă, spaimă, revoltă, rușine fiindcă ele au fost create de o minte umană, propagate, apreciate de semeni de-ai noștri? De oameni, da, de oameni care luându-le drept argumente irefutabile au decis și pus în practică pogromuri, lagăre, gulaguri? Nu, nici vorbă. A fost antisemitismul o creație doar a regimurilor totalitare, precum cel al lui Hitler dar și cel al Stalin, comunismul contaminându-se curând de el? Nicidecum.

În spectacolul de la Teatrul Evreiesc de Stat, regizorul Alexandru Berceanu integrează nu, nu fragmente din Originile totalitarismului, carte de căpătâi a Hannei Arendt, ci texte din publicațiile anti-semite românești. Socotind că rostul teatrului, al actorului este și acela de a reaminti, de a avertiza recurgând la toate mijloacele sale, la râs, la veselie, la surâsul înghețat, ceea ce nu face deloc cinste omenirii. Asumându-și pentru asta riscul unui incipit, după părerea mea cam fără noimă, și al unei multitudini de finaluri.Poate cam multe. Oricum ar fi, minusurile poate nu atât ale regiei cât, mai curând, al textului de spectacol sunt cu vârf și îndesat compensate de formidabila interpretare pe care o dă Conferențiarului excepționala actriță care e Maia Morgenstern.

Rostiri, schimbări de tonuri, de voce, de mimică, amestecul de serios, de ironic, de grotesc, de parodie, reveniri pe neașteptate la registrul realist, cântecul, dansul, toate fac din O lecție de bune maniere nu doar o mare, o importantă lecție despre una dintre cele mai abjecte componente ale istoriei omenirii, ci și de excepțională actorie.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















342 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by