Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Problemele transportului în comun din Bucureşti, în timpul „Epocii de Aur” (1965-1989)

de Petre Opris     Contributors.ro
Luni, 29 martie 2021, 14:26 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Recent, am deschis un nou „contingent” de documente româneşti. După ordonarea lor în funcţie de priorităţi, ne-am pregătit să continuăm cercetarea programului nuclear românesc, însă câţiva cetăţeni români au blocat brusc metroul bucureştean. Drept urmare, ne-am hotărât să schiţăm un proiect mai vechi privind transportul public în Bucureşti, în perioada în care la conducerea ţării s-a aflat Nicolae Ceauşescu.

În urmă cu 32 de ani, liderul suprem al P.C.R. a primit un raport de la Gheorghe Oprea. Prim-viceprim-ministrul guvernului îl informa la 31 martie 1989 pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că magistrala de metrou „Gara de Nord – Drâstor 2” (în lungime de 10 km) urma să fie pusă în funcţiune la 10 august 1989 şi se solicita aprobarea pentru începerea lucrărilor de construire a două tronsoane noi de metrou: „Leontin Sălăjan – Policolor” şi „Basarab – Griviţa Roşie – 1 Mai – Pajura”. Primul proiect urma să aibă o lungime de 4,1 km şi era prevăzut patru staţii de acces, iar cel de-al doilea, în lungime de 4,5 km, trebuia să aibă cinci staţii şi urma să asigure conexiunea cu magistrala 1 în staţia „Basarab”. Termenele de executare şi de punere în funcţiune a celor două tronsoane a fost precizat chiar de Gheorghe Oprea: „cel mai târziu la finele anului 1991”.

În titlul articolului am utilizat sintagma „Epoca de Aur” deoarece am regăsit-o în introducerea raportului semnat de prim-viceprim-ministrul guvernului României, astfel: „Metroul bucureştean, construit la indicaţia Dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, se înscrie printre grandioasele ctitorii ale Epocii de aur NICOLAE CEAUŞESCU, inaugurate de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român şi reprezintă nu numai o realizare monumentală demnă de Capitala patriei noastre socialiste ci şi o operă de o deosebită însemnătate economică şi socială (subliniere cu culoare roşie, realizată probabil de către un secretar de la cancelaria C.C. al P.C.R. – nota P. Opriş)”.

Nicolae Ceauşescu a respins ultima parte a propunerilor prezentate de Gheorghe Oprea şi a impus ca noile tronsoane să fie finalizate până la 23 august 1991 – fără a oferi o explicaţie privind devansarea termenelor. Acea schimbare a fost consemnată în stenograma reuniunii din 31 martie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., astfel: „Ei propun aici finele lui 1991. Să fie la 23 august, cu 4 luni mai devreme, gata, tot în august 1991. Dar acestea o să le mai discutăm”.

Dacă la nivelul construirii tronsoanelor de metrou se stătea bine, în cazul rentabilităţii acestui mijloc de transport situaţia era exact opusă. Pe „Lista produselor industriale şi activităţilor care au rămas nerentabile la data de 30 aprilie 1989” au fost consemnate pierderi de 18.831.000 de lei la transportul cu metroul (de care răspundea Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor). Acestea s-au înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 1989, în acelaşi timp cu pierderile financiare ale Consiliului Popular al municipiului Bucureşti: 11.314.000 de lei la apă potabilă şi 128.000.000 lei la transportul de călători, în comun.


Pentru a afla de ce s-au înregistrat acele pierderi financiare imense, istoricii pot utiliza stenograma reuniunii din 19 mai 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în care s-a consemnat astfel:

Tov. Nicolae Ceauşescu: Legea este clară! Repet, nu se pot stabili alte preţuri. Şi tot ce se propune aici, trebuie să revedem pe această bază; şi situaţia care mai este la chimie, la metalurgie. Sigur, trebuie să vedem situaţia la energie. Am discutat, de altfel, cu energia. De asemenea, când am stabilit preţul la metrou am spus că rămâne un beneficiu. Ce se întâmplă acum?!

Tov. Aron Pavel (ministrul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – nota P. Opriş): Noi, tovarăşe secretar general, vă raportez că acţionăm în câteva direcţii...

Tov. Elena Ceauşescu: Nu trebuie să ne spui tu cum acţionezi, realitatea este că nu respectaţi ceea ce s-a stabilit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să aplicaţi preţurile care s-au stabilit. Voi nu aplicaţi preţurile stabilite şi menţineţi un personal foarte mare.

Tov. Elena Ceauşescu: Totdeauna caută numai justificări.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Până luni dimineaţa să veniţi cu rentabilizarea, conform decretului. Aveţi preţurile şi rentabilitatea stabilite prin decret. Am stabilit atunci că preţul de 2 lei, la metrou, vă asigură şi rentabilizarea.

Tov. Elena Ceauşescu: Şi este chiar mult.

Tov. Aron Pavel: Avem şi 2 lei şi 1 leu.

Tov. Elena Ceauşescu: Doi lei este mult. Nici aşa nu trebuia să se aprobe.

Tov. Aron Pavel: O să venim cu programul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să reduceţi personalul! La fel la apă în Capitală, unde aveţi pierderi mari. Asta pentru că faceţi tot felul de conducte, în stânga şi în dreapta şi ţineţi un personal care nu face nimic. Până luni şi voi să prezentaţi situaţia şi să rentabilizăm. La fel, transportul de călători. Preţurile au fost aprobate de doi ani de zile. Trebuia să fie rentabile şi să aveţi şi beneficii. Noi am mărit preţurile [de călătorie] şi la tramvaie, autobuze şi troleibuze. Şi preţurile erau rentabile.

Tov. Manea Mănescu (fost prim-ministru al guvernului României): Aşa este.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Luni să veniţi cu preţurile. Nu se poate aşa!”.

Din dialogul respectiv se poate înţelege faptul că Elena Ceauşescu nu a fost de acord în anul 1987 cu o creştere de 100% a preţului unei călătorii cu metroul, însă dacă s-ar fi aplicat ideea soţiei preşedintelui României, ar fi urmat nişte cheltuieli suplimentare pentru modificarea tuturor aparatelor de taxat – în scopul utilizării pentru plată a monezilor subdivizionare ale leului (de 50 şi de 25 de bani, în primul rând). În plus, acele aparate se umpleau mai repede şi creşteau cheltuielile de colectare a banilor.

Tot din textul de mai sus rezultă faptul că Nicolae Ceauşescu dorea să rentabilizeze transportul public de persoane şi economia românească, în general, prin menţinerea unor preţuri stabile şi scăderea costurilor de producţie – inclusiv prin disponibilizări de personal. Acest ultim aspect intra în conflict cu propaganda oficială deoarece politicienii comunişti s-au lăudat permanent cu faptul că în societatea socialistă (şi apoi în cea comunistă) nu există şomeri. De aici până la mutarea forţată a cetăţenilor în alte localităţi şi în alte locuri de muncă (prevăzute cu salarii mai mici) nu mai era decât un singur pas.

Deoarece acest articol a început cu povestea metroului bucureştean din anul 1989 şi este nevoie de o echilibrare a sa, ne-am gândit să folosim un document descoperit recent la Arhivele Naţionale ale României pentru a prezenta situaţia transportului public din capitala României din celălalt capăt al tunelului timpului, de la începutul „Epocii de Aur”, relatată chiar de Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii săi.

Din stenograma reuniunii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. care a avut loc la 21 iunie 1966 (şi din care redăm în continuare un extras) rezultă că transportul public de persoane în Bucureşti înregistra pierderi financiare şi în anul 1966, iar Nicolae Ceauşescu nu obişnuia să justifice în faţa subordonaţilor săi intervenţiile cu creionul roşu pe care le făcea pe documentele în care se propuneau creşteri de preţuri pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun. Probabil că numai Dumnezeu ar putea să ne spună astăzi cum socotea politicianul născut la Scorniceşti atunci când alegea noile preţuri, însă nici în acest caz nu putem fi absolut siguri deoarece Nicolae Ceauşescu era ateu – ca orice agitator comunist. În plus, îndrăzneala sa de a spune despre falimentul întreprinderilor de transport public local din România ne dezvăluie, involuntar, capacitatea sistemică extrem de redusă a economiei socialiste de a pune capăt marilor pierderi financiare fără o deteriorare a nivelului de trai al populaţiei, prin creşterea preţurilor la diferite bunuri şi servicii fără o compensare financiară oferită de liderii statului comunist în scop populist.

În nota încheiată la 2 aprilie 1966, la Comitetul pentru Preţuri de pe lângă Consiliul de Miniştri, s-a precizat faptul că trecerea la sistemul de autotaxare a călătoriilor şi creşterea preţurilor la transportul în comun ar fi trebuit aplicate încă de la 15 decembrie 1964, însă „conducerea de partid a apreciat că nu este indicat ca noile tarife să intre în vigoare înainte de lucrările Congresului al IX-lea al P.C.R. (subl.n.)”.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1251 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by