In centru

Ce e democrația digitală

de Anca Sandu     Contributors.ro
Joi, 25 martie 2021, 9:24 Actualitate | Opinii


Anca Sandu
Foto: Arhiva personala

Internetul a venit cu promisiunea unei revoluții. Înainte de toate, o revoluție a informației și a felului în care e citită, scrisă și transmisă. Astăzi, însă, aproape că nu mai există instanțe de comunicare nemediate de tehnologie, inclusiv în relația cetățeanului cu statul. Conferințele de presă ale autorităților sunt transmise live și pe rețelele de socializare. Taxele pot fi plătite online. Rezultatele unui scrutin electoral pot fi urmărite în timp real cu ajutorul unor instrumente dezvoltate ori de autorități, ori de organizații non-guvernamentale.

Definiție

Democrația digitală, sau e-democrația, sau Internet democracy, poate fi definită simplu: folosirea tehnologiei informației în procesele politice și de guvernare. Însă vine la pachet cu prezumția că orice cetățean adult poate participa în mod egal la toate procesele politice ale unui stat - cu o condiție: să aibă acces la o conexiune de Internet.

Există state în care digitalizarea serviciilor digitale de administrație publică e aproape completă. Cel mai facil exemplu este Estonia - o țară baltică, fostă parte a Uniunii Sovietice, cu o economie bazată pe industrie grea - un caz improbabil, deci. Cu toate astea, faptul că a fost un centru de cercetare în cibernetică al Uniunii Sovietice, numărul mic de cetățeni (aproape 1,6 milioane de cetățeni în ianuarie 1990, aproape 1,4 milioane în 2020) și consensul politic asupra digitalizării urmat de investiții serioase au accelerat procesul.

Astăzi, singurele lucruri pe care nu le poți face în portalul eesti.ee sunt să te căsătorești, să divorțezi și să vinzi sau să cumperi proprietăți imobiliare - și asta nu pentru că nu s-ar fi putut face și desface căsnicii online (site-urile și aplicațiile de dating stau mărturie), ci pentru că nu a existat consensul politic pentru digitalizarea acestora. Inclusiv răspunsul la pandemia de Sars-Cov 2 a fost digital, prin tot felul de instrumente online: un chatbot numit Suve care le răspunde cetățenilor la întrebări despre pandemie, o platformă dezvoltată în câteva zile pentru a ajuta cetățenii seniori ai Estoniei, sau o altă platformă care le-a permis companiilor să se folosească de forța de muncă rămasă brusc fără obiectul muncii.

Rețelele de socializare

Nu e o exagerare să spui că fața comercială a Internetului s-a născut în camere de cămin și subsoluri americane, din tastele unor geeks care erau, înainte de toate, curioși. Însă de la punctul zero și până astăzi, fața Internetului și felul în care e folosit s-au schimbat radical, iar efectele sunt nenumărate. De la entuziasmul inițial al Primăverii Arabe, organizată aproape exclusiv pe Twitter, la Brexit și Donald Trump, arcul peste timp e complet. Dar nu e deloc clar ce se întâmplă de fapt în toate cazurile care nu ajung subiect de investigații, procese și documentare pe Netflix.

Timpul petrecut pe Facebook a fost creditat cu puteri aproape magice - ori te face să-ți pierzi mințile și să votezi ce n-ai fi votat vreodată, ori nu te mișcă nici cât un vârf de ac. Ce e cert e că rețelele de socializare au dat fiecărui utilizator o voce, în termene și condiții pe care, conform legendei, nu le-a citit nimeni niciodată. Iar utilizator poate fi oricine - bunicii și părinții, guvernul oricărui stat, adolescenți, boți și troli în căutare de ținte. Așadar, promisiunea inițială, că oricine se poate face auzit, stă în picioare. Problema nu e aici. Ce te faci când atribuții esențiale ale statului, cum ar fi cenzura de discurs, ajung să fie îndeplinite de actori care nu sunt nici state, nici organizații non-guvernamentale, ci corporații, iar felul în care sunt ele exercitate e oricum, numai transparent și predictibil nu?

Într-o încercare disperată de a nega rolul pe care l-au căpătat involuntar, Facebook și Twitter au permis răspândirea de informații și identități false, lăsând la latitudinea utilizatorului să decidă dacă știrea sau informația pe care o citește e reală - și înlocuind munca de fact-checking a unor redacții întregi. Cealaltă funcție cheie a presei, cea de setare a agendei publice, a devenit responsabilitatea unui algoritm opac în cazul Facebook, sau a utilizatorului, în cazul Twitter. Moderarea de conținut, celălalt nume al cenzurii, a lăsat în urmă oameni cu sindrom post-traumatic.

Eforturile legislative de a contracara efectele au venit abia în ultimii câțiva ani, timide și târzii. Uniunea Europeană a decis să abordeze situația din perspectiva datelor personale folosite excesiv, Statele Unite verifică dacă nu cumva corporațiile Big Tech au ajuns într-o poziție dominantă pe piață, Australia a încercat o soluție pentru a echilibra situația finanțării presei, canibalizată de Google și Facebook. Instanțele românești au decis că Facebook este spațiu public, în opoziție cu e-mailul - o nuanță interesantă.

(Nu) am Internet, sunt cetățean?

Dacă totul se întâmplă (și) online, apare o întrebare simplă - ce se întâmplă cu cei care din varii motive nu au acces la Internet? Poate locuiesc într-o zonă cu infrastructură proastă, poate nu își permit costurile, sau poate nu au cunoștințele necesare să folosească Internetul. Un corpus de literatură din ce în ce mai mare e dedicat inegalităților care apar din cauza lipsei de acces la Internet, însă nu există neapărat un consens teoretic asupra abilităților de alfabetizare digitală. Ce ar trebui să știi? Să pornești un computer, să dai un telefon folosind un smartphone? Să folosești o aplicație care să-ți amintească să bei apă? Să verifici știrile pe Internet? Să primești facturile pe e-mail? Să faci o plată cu cardul pe un website? Să știi să folosești un Excel? Să scrii cod? Uniunea Europeană a elaborat niște criterii de evaluare pentru competențele digitale, The Digital Competence Framework, în funcție de care elaborează măsurătorile și evaluează nivelul de digitalizare în toate țările membre.

Ultimele date publicate de Eurostat arată că, în 2020, 85% dintre cetățenii români între 15 și 74 de ani au utilizat Internetul măcar o dată în ultimele douăsprezece luni; 38% au făcut și o achiziție online. Orientativ: media Uniunii Europene este de 89% cetățeni care au utilizat Internetul în ultimele 12 luni și 64% au făcut minimum o achiziție online. Accesul la Internet nu se traduce automat în abilitatea de a folosi un computer sau un smartphone.

În România, în lipsa unei infrastructuri digitale prin care statul să-și îndeplinească funcțiile în relația cu toți cetățenii săi, e greu de vorbit despre democrație digitală, deși progresele făcute în ultimii ani au fost importante. Digitalizarea poate fi o ancoră pentru a asigura accesul universal la servicii publice, ultimul an ne-a demonstrat și asta, însă nici un cetățean nu trebuie lăsat în urmă. Așa cum nici statul român însuși nu trebuie abandonat. De câte ori nu a fost nevoie de adeverințe obținute de la o instituție a statului cu care să arăți unei alte instituții - a aceluiași stat - că exiști ca cetățean de bună-credință?

Birocrația excesivă. Lipsa de investiții, de resurse, de bună-voință, de educație - sau de o minimă pricepere. Incapacitatea și ineficiența administrației publice. Toate contribuie la situația curentă a României și la îngreunarea procesului de digitalizare. Ieșire ușoară din acest cerc nu există. Sigur, industria IT este una dintre cele mai profitabile la ora actuală, ba chiar există și suficienți programatori cu competențele necesare, doar că mult prea scumpi pentru ceea ce își permite (sau își dorește) statul român.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















382 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by