Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

A doua tranziție în România. Riscurile Partidului Național Liberal

de Adrian Ciocănea     Contributors.ro
Sâmbătă, 20 martie 2021, 9:30 Actualitate | Opinii


Adrian Ciocănea
Foto: Arhiva personala

La începutul anilor ’90, estimările Băncii Mondiale prevedeau că reformele structurale necesare tranziției economiilor din Europa de Est - și deci și din România - ar putea dura circa 10 ani. Eșecul acestor estimări, mai ales în cazul României, a fost cauzat de faptul că esența tranziției nu a fost economică, ci culturală, în special privind emanciparea mentalităților. Altfel spus, întârzierea reformei statului, blocarea înființării instituțiilor economiei de piață, precum și liberalizarea lipsită de suportul politicilor liberale, au creat spațiul de apariție a unui capitalism construit de sus în jos de fosta linie a doua a nomenclaturii comuniste. Practic nereglementat și confruntat cu o slabă opoziție civică, acest capitalism s-a dezvoltat inițial în jurul bugetului național și al activelor statului, iar ulterior, în jurul proprietății publice și private a acestuia. Rezultatele primei tranziții, care după 31 de ani pare încă neîncheiată, sunt relevante pentru evoluția postcomunistă a României: o creștere economică medie multianuală mai mică decât 1,25%, un succes al privatizării de numai 22%, o repartiție dezechilibrată a venitului național net cu mai mult de 60% în favoarea capitalului, peste 3,2 milioane de cetățeni care au părăsit țara pentru a deveni rezidenți în statele UE etc.

După 31 de ani nici noua și nici vechea elită politică nu arată că ar fi înțeles, în folosul societății, lecțiile tranziției. Reconstruirea capitalismului în România a fost ghidată în primii zece ani de la înlăturarea comunismului de Consensul de la Washington (adică de filosofiile economice ale FMI și BM) iar apoi încă aproape o decadă, de aquis-ul comunitar, preluat (parțial) în procesul de aderare la UE. Fără a relua critic istoria acestor etape, este cert că, după primele două decenii, societatea românească ar fi avut dreptul să ceară liderilor ei să clarifice specificul capitalismului românesc, măcar prin diferențiere în raport cu modelele de capitalism german, francez, britanic ori nord-american sau japonez. Au trecut apoi, însă, încă unsprezece ani și se poate spune că intelectualii critici au eșuat, iar partidele au renunțat să justifice nevoia unui capitalism românesc, mulțumindu-se cu ideea că România este considerată un stat democratic, cu o economie capitalistă liberală. Și, totuși, cetățenii români au nevoie de ceva mai mult decât atât, pentru că un capitalism românesc înseamnă un model de civilizație.

Un proiect al capitalismului românesc ar fi trebuit să clarifice până acum ce fel de sisteme de asigurări sociale și de sănătate sunt potrivite României, pentru ca acestea să ofere sentimentul de siguranță în societate, să decidă care sunt limitele de implicare a statului în economie, între reglementare, dereglementare și autoreglementarea piețelor, pentru a reduce riscul antreprenorilor, să așeze prerogativele de putere publică ale birocrației într-o nouă cultură administrativă și multe altele. Dacă aceste probleme ar fi fost rezolvate, noul sistem de legi, libera și reala concurență, supravegherea statului pentru accesul la bunurile publice etc. ar fi restrâns substanțial căile de penetrare ale corupției și ar fi redus efectele celor mai mari probleme ale țării noastre: sărăcia și exodul către vest.

În contextul politic de astăzi, ar fi de așteptat ca recuperarea întârzierilor să reprezinte o prioritate, dar care să nu se transforme într-o nouă tranziție. Totuși, acest risc există și se referă la cele trei culturi politice care se întâlnesc în guvernare: cea antisistem a USR, non-antisistem a Plus și cea mainstream a PNL. La rândul lor, cele trei partide au viziuni diferite asupra priorităților. USR urmărește resetarea sistemului pornind de la ipoteza coruptibilității acestuia, mesaj cu care partidul s-a validat electoral; Plus propune o guvernare de tip managerialist, în care tehnocrații să transforme decizia sistemului în algoritmi de management; PNL susține schimbări ale sistemului, prin evoluția acestuia și nu printr-o ”distrugere creatoare”, fie și parțială. Deoarece USR nu se mai poate declara public partid antisistem, fiind la guvernare și cum Plus s-a lăsat purtat către Parlament de același mesaj, deși nu îl poate declara de vreme ce a guvernat, ar fi de așteptat ca alianța USR-Plus să continue pe linia Plus, adică pe cea a unui managerialism mai mult sau mai puțin radical în raport cu schimbarea de sistem. Ca urmare, în guvernarea actuală există două orientări: una a USR-Plus, care dorește în continuare ca sistemul de guvernanță să fie redefinit conform unei ideologii managerialiste (care depășește limitele manageriale și revendică decizia politică – a se vedea mai jos) și cealaltă, a PNL, care propune o corectare a sistemului prin evoluție, susținându-se pe o doctrină solidă, însă prea facil, ba chiar uneori inoportun interpretată. Dacă ambiția politică a USR-Plus de a prelua inițiativa va prevala, atunci am putea avea de-a face cu debutul unei noi tranziții – ”a resetării”. Totuși, chiar și în această variantă, nu instituțiile trebuie schimbate mai întâi, ci cultura organizațională a administrației. Soluția pentru această problemă este conținută în chiar esența schimbării: așa numita digitalizare, prin care întregul sistem poate fi monitorizat, analizat și abia apoi modificat. Asta dacă digitalizarea va fi înțeleasă ca un important efort de trecere de la informatizare la procesarea informațiilor.

În raport cu riscurile Românei, o nouă tranziție ar reprezenta pierderea oportunității istorice pe care țara noastră o are pentru a-și schimba modelul de dezvoltare în contextul mondial actual. Cele două riscuri, cel al ”întârzierii capitalismului” și cel al unei noi ”tranziții a resetării”, trebuie reduse. De aceea, nu este lipsit de interes ca PNL să își evalueze nu numai deficitele de parcurs, pentru că ele există, ci și relațiile politice, deoarece astăzi se află în competiție directă cu USR-Plus, după ce aceste partide au anunțat supra-aglomerarea spectrului politic de dreapta. Totuși, nu va fi surprinzător ca, în viitorul apropiat, comportamentul acestor partide să se modifice către un liberalism social. Aceasta pentru că, în prezent, discursul lor politic este unul de stânga, mascat, în care sunt amestecate elemente de dreapta, din spectrul neo-liberalismului.

O nouă tranziție în România?

Noua tranziție - de la capitalismul de stat către un capitalism al organizațiilor

În ultimii zece ani s-a accentuat un proces puțin observat: intelectualii angajați au părăsit, sau au fost înlăturați din pozițiile de decizie ale partidelor de centru-dreapta. Inițiatorii și beneficiarii acestui proces au fost activiștii politici, așezați între birocrația de stat și societatea civilă. Acesta este un motiv important pentru care, de la aderarea României la UE, partidele - și mai ales cele de centru-dreapta - nu au mai putut propune societății nici un proiect național, lipsindu-le tocmai componenta creativă, sau mai precis, viziunea. La adăpostul democrației reprezentative, partidele politice mainstream au considerat că activismul ține loc de proiect politic epuizându-și capitalul de încredere în societate. Pe acest fond, a crescut vizibilitatea organizațiilor civice sau economice, integrate mai mult sau mai puțin în rețele de interese sectoriale, astfel încât, în final a apărut o nouă clasă de politicieni, conținând managerii acestor organizații. Ei au intrat în politică împreună cu structurile lor neguvernamentale (este evident vorba despre USR-Plus), propunând, spre deosebire de partidele politice, un capital de speranță necesar societății românești de astăzi. Și, totuși conținutul acestui capital de speranță este prea puțin analizat.

Discursul politicienilor-manageri face trimitere la o a doua tranziție în România. O tranziție de la capitalismul de stat al inițiaților (al beneficiarilor primei tranziții), prea puțin contracarat de partidele de centru-dreapta, către un capitalism al organizațiilor, prea puțin explicat de reprezentanții săi. Promotorii noii tranziții s-au autodefinit, inițial, prin intermediul organizațiilor civice antisistem cu un mesaj anticorupție îndreptat nu doar împotriva clasei politice ci și a administrației. Odată cu transformarea organizațiilor în partide și mai ales după intrarea în parlament, retorica lor antisistem s-a transformat într-un postmodernism politic. Conform acestuia, ”sistemul care funcționează astăzi trebuie resetat în mare parte”. Cât privește proiectul capitalismului românesc, nu aduc prea multe lămuriri. Doar se auto-diferențiază ca elită socio-politică ce poate îmbunătăți realitatea. Astăzi, în spațiul deciziilor publice se confruntă activiștii civici ”de rit nou” cu activiștii politici ”de rit vechi”. Este dificil de spus care va fi abordarea câștigătoare pentru re-definirea capitalismului românesc, atât cât se mai poate: ideologia resetării a USR-Plus, ori doctrina liberală a PNL. În această dezbatere PSD nu are încă nimic de spus. Dar va avea!

Noua ideologie a capitalismului românesc – managerialismul organizațiilor

În condițiile de mai sus, noua tranziție sugerează faptul că drumul către un capitalism românesc ar trebui să fie jalonat de un managerialism ”original”. În acest ”tip” de capitalism se afirmă că nu toate interesele indivizilor pot fi reprezentate, ci doar acelea care sunt acceptate ca relevante de către organizații, fie ele civice sau economice. Se neagă astfel definiția clasică a originii capitalismului, care chiar dacă astăzi pare uitată, reprezintă libertatea de negociere a intereselor între indivizi. Se consideră că mânuitorii de capital, ca reprezentanți numiți de grupurile bazate pe principiul profitului maxim, alături de membrii organizațiilor civice (relevante) sunt cei chemați, în primul rând, să influențeze dezvoltarea societății. Iar societatea este tratată ca o companie, în care orice problemă poate avea un algoritm de rezolvare standard. Și cum pentru aplicarea unui algoritm este nevoie doar de un manager, politicianul poate deveni inutil. Noua ideologie a managerialismului, care, de fapt, este una cunoscută, tinde să preia rolul intelectualilor critici, pe care societatea îi recunoaște ca fiind reprezentanți ai aspirațiilor comune și promovează lideri autodefiniți ai unor grupuri de interese, ca, de exemplu, ONG-urile. Astfel, se adâncește eroarea primei tranziții postcomuniste, conform căreia capitalismul poate fi redus la un set de garanții privind libertatea economică și proprietatea, fără a se defini un model de civilizație potrivit moștenirii culturale. Dispare lupta de idei și se impune algoritmul managerial (analiza cost-beneficiu, eficiența în piață etc.) care consideră că modul de cheltuire a banilor (fie ei și europeni) poate crea, implicit, și un model de dezvoltare. Iată de ce managerialismul nu va putea furniza un proiect de țară pentru România, proiect care rămâne cel de construire a unui capitalism românesc.

Noul discurs politic al democrației liberale – resetarea spectrului politic

Resetarea partidelor este o sintagmă apărută de câțiva ani în spațiul public și a urmărit să justifice intrarea masivă în viața politică a unor figuri noi, care să contracareze clasa politică coruptă și ”cosangvină” din establishment-ul autohton. Astăzi, efectul acestei inițiative arată că traseul celor două partide ”mainstream” se păstrează: PSD nu își găsește motive serioase de resetare - a obținut cel mai mare scor electoral - iar PNL își continuă drumul de revalidare - și-a păstrat poziția de lider al dreptei. În ceea ce privește USR-Plus, mișcare/partid care a intrat în parlament din poziția de partid anti-sistem, resetarea are alt înțeles, dacă luăm în serios acuzele de epurare a listelor electorale pe criteriul delictului de opinie. Prima etapă a resetării se va încheia prin recurs la democrația directă, adică prin aplicarea rezultatelor referendumurilor invocate public: cel consultativ referitor la trecerea la un parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari și cel anunțat cu sintagma ”fără penali în funcții publice”. Este un succes anunțat, deoarece astăzi toate partidele sunt de acord cel puțin cu epurarea vieții politice. Problema ”modernizării” spectrului politic, însă, nu va fi considerată ca rezolvată. Va urma, probabil, un nou atac la partidele mainstream, dar din alt unghi: renunțarea la aceste partide, pornind de la ideea că nu mai au nimic nou de oferit. Este o idee prezentă în vestul Europei, inspiratoare pentru unii, care va naște o luptă ce nu are nimic de-a face cu ideologia, ci cu modernitatea, adică cu gradul de inovare politică. Desigur, primul vizat este PNL, deoarece, contrar unor analiști din spațiul public, bazinul electoral al PSD nu va dispărea pe cale naturală, deoarece nostalgia a fost înlocuită de o nouă sărăcie și statisticile ei. Pe de altă parte, dacă se depășește contextul corupției, atunci avantajele USR-Plus devin mai puțin clare, deoarece vor fi necesare explicații ideologice pentru măsurile de politici publice inițiate de către acestea. Unele neo-liberale, dacă analizăm opțiunile exprimate, de exemplu, în legătură cu reducerea rolului statului în reformarea marilor sisteme publice. În aceste condiții, se pune întrebarea: dacă astăzi PNL este un partid mainstream, care ”nu mai are multe de oferit”, atunci USR-Plus, care dorește să devină un partid mainstream, ce este?

Riscurile și oportunitățile pierdute ale PNL

PNL a înțeles, prin liderii săi istorici, la începutul anilor ’90 că, la fel ca în celelalte state fost comuniste, capitalismul va fi construit de sus în jos de către activiștii și tehnocrații comuniști din linia a doua. Și, pentru a reduce efectele acestei realități, PNL a fost nevoit să facă compromisuri politice, intrând în alianțe uneori greu de admis, fără însă a putea impune ca liberalizarea economiei să fie acompaniată de politici liberale. Acesta este, probabil, cel mai mare eșec al PNL care se traduce prin lipsa de sprijin a clasei de mijloc în fața competiției nereglementate și deci neloiale. De altfel, conceptul de etică a economiei de piață nu există nici acum în retorica politică autohtonă. Astăzi, PNL poate continua proiectul capitalist având ca partener USR-Plus. Colaborarea cu aceste partide, însă, este condiționată de capacitatea de a furniza un proiect comun, nu doar un program de guvernare. Este puțin probabil ca USR-Plus să își inhibe pornirea de a prelua rolul PNL, ca partid de centru-dreapta. În acest context, PNL va trebui să depășească starea de partid țintă și să revină în poziția de partid care furnizează permanent soluții pentru dezvoltarea sistemului socio-economic. Pentru aceasta, PNL are nevoie să evalueze riscurile la care este expus în prezent și să revadă critic erorile și oportunitățile pierdute.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2829 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by