Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Jurnal de cărți. Michael Shafir – România comunistă

de Mircea Morariu     Contributors.ro
Miercuri, 3 martie 2021, 11:12 Actualitate | Opinii


Mircea Morariu
Foto: Arhiva personala

După părerea mea, apariția, în fine, a traducerii în limba română a cărții Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change, carte datorată politologului Michael Shafir, înseamnă un eveniment editorial de maximă importanță.

Deși de la publicarea ei în limba engleză a trecut destulă vreme (mai bine de 35 de ani), cartea își păstrează și interesul, și actualitatea în pofida faptului că semnatarul său nu a dorit să facă modificări majore, chiar și atunci când a conștientizat faptul că nu toate observațiile sale au trecut fără probleme ori necesare amendamente proba timpului. România comunistă (1948-1985) O analiză politică, economică și socială (acesta este titlul sub care consistentul volum de ceva mai mult de 400 de pagini a fost scos pe piață de editura bucureșteană MeteorPress) pune la dispoziția cititorului una dintre cele mai complexe, pertinente și complete perspective și istorică, și politică deopotrivă, neîndatorată factologicului, asupra ceea ce s-a întâmplat în România în cea mai consistentă perioadă în care la conducere s-au aflat comuniștii. ȘI cu toate că cercetarea anunță încă din titlu o ancorare temporală clară, este de semnalat de la început că, în prima parte a cărții (Istorie și tradiții politice), autorul procedează la o binevenită întoarcere în istoria a ceea ce se cheamă istoria mișcării muncitorești și comuniste, insistând asupra două personalități. Cea a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea și cea a lui Cristian Racovski.

Dacă cel de-al doilea a fost intim și, foarte adesea, primejdios și cu efecte și pernicioase, și perverse legat de Moscova (o legătură ale cărei capricioase evoluții din 1921, momentul nașterii prin cezariană a PCR, și până în 1985, atunci când la conducerea PCUS ajunge Mihail Gorbaciov, Michael Shafir le analizează în toate celelalte capitole ale cărții), Dobrogeanu-Gherea a fost nu doar critic literar, ci și un gânditor politic autentic. Lui i se datorează distincția dintre pays légal și pays réel care, în felul ei propriu, se află în intimă relație cu noțiunea de , realitate denunțată într-un studiu celebru de Titu Maiorescu. Celor două concepte, Michael Shafir le adaugă pe acela al schimbării simulate căruia în capitolul consacrat examinării politicii externe politologul îi asociază sintagma permanență simulată. Schimbarea simulată a definit, în opinia lui Michael Shafir, întreaga perioadă comunistă supusă cercetării. La nivel politic, excelent studiat în partea a doua a volumului, un politic urmărit din dubla perspectivă a coeziunii conducerii și a coeziunii organizaționale, la nivel economic, interesante fiind tumbele făcute de conducerea PCR spre a ascunde întărirea controlului de partid, dar și dezastrul spre care se îndrepta tot mai vertiginos țara, la nivelul structurii sociale (care a fost, de fapt, esența proletarizării țărănimii, ce s-a întâmplat cu intelectualitatea, cum a fost aceasta veșnic marginalizată, deși la nivel de discurs lucrurile păreau a sta cu totul altfel sunt întrebări la care răspunde cartea), cum a fost instrumentalizată problema minorităților naționale (atenția autorului se concentrează, firesc, îndeosebi asupra minorității maghiare, dar și a celei evreiești, cu contribuții utile asupra fenomenului emigrării), care a fost regimul cultelor religioase (cum a ajuns să fie BOR un fel de tovarăș de drum al comuniștilor români) și, în fine, politica externă.

Schimbarea simulată, demonstrează cu nenumărate argumente Michael Shafir, a definit de la un capăt la altul perioada istorică supusă cercetării, indiferent că la conducere s-au aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceaușescu. Astăzi știm că ea a continuat și după 1985, chiar dacă în 1989, speriat de ceea ce se întâmpla în țările lagărului comunist , Nicolae Ceaușescu și acoliții lui au fost siliți la o tot mai rapidă, mai hâdă lepădare a măștilor.

Ce s-a întâplat de fapt? Ce arată cartea? Comunismul românesc nu a fost la fel din 1948 până în 1985 și nici până în 1989. Nici nu putea să fie astfel. Chiar a clamat schimbarea, democratizarea, a vorbit despre abandonarea conceptului de luptă de clasă, a născocit conceptul de omogenizare socială ca și pe acela de democrație muncitorească. A proclamat România țară în curs de dezvoltare atunci când a avut nevoie să facă asta. A inventat conceptul de societate socialistă multillateral dezvoltată. A lansat pe piață cuvinte precum autoconducerea, autofinanțarea, autogestiunea. A inventat participarea cu fonduri sociale, un mijloc de a lua cu japca bani, de a restrânge masa monetară și de a salva ce se credea că mai putea fi salvat dintr-o economie care nu mai putea să îi hrănească pe cetățenii țării. A făcut din PCR un partid de masă. A inventat tot felul de organe, organisme, congrese, consfătuiri, plenare care nu făceau decât să sublinieize rolul conducător al partidului. Și-a clamat, adesea zgomotos și chiar cu avantaje pentru pușculița țării distanțarea de Moscova, de CAER, de Pactul de la Varșovia. În acest ultim domeniu a imitat Franța în relația ei cu NATO. A garantat libertatea de conștiință/religioasă. A semnat Declarația finală de la Helsinki. Dar a reinventat și conceptul de om nou care trebuia să stea cuminte acasă, să citească Scânteia și să aplaude cuvântările și realizările Geniului Carpaților.

Toate aceste variabile și multe, multe altele au fost însă numai lucruri de fațadă. Controlul de partid a rămas același, PCR a rămas fidel principiului centralismului democratic, luptei pentru putere a lui Dej i-a urmat consolidarea puterii personale a lui Ceaușescu (de aici ceea ce s-a numit socialismul dinastic), democratizarea a fost numai o vorbă de dânșii inventată, și-a tratat cetățenii drept sclavi sau șerbi care trebuiau să plătească în cazul în care doreau cu încăpățânare să emigreze.. Ș.a.m.d. Practic, comuniștii români nu au făcut decât să pună în practică zicerea un pas înainte, doi pași înapoi. Asta înseamnă, de fapt, schimbarea simulată pe care o demonstrează exemplar în carte Michael Shafir.

De altminteri, autorul a simțit nevoia să revină asupra conceptului într-un studiu intitulat Schimbarea simulată: ieri, azi, mâine, publicat în chip de epilog al cărții. Scrie Michael Shafir : “Conceptul de schimbare simulată se referă la funcționarea constant a societății în cadrul unei distanțieri între norma formală și cea reală, într-o situație în care asupra acelei societățisunt exercitate influențe și/sau presiuni exogene cu vibrații endogene, pentru lichidarea sau micșorarea distanței dintre cele două norme”. Sau: „Schimbarea simulată funcționează atât la nivel intern cât și la nivel extern, iar direcțiile funcționării acesteia sunt atât din vârful piramidei politice și sociale înspre baza piramidei cât și de la bază înspre vârfurile acesteia”.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















555 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by