Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Schimbările climatice în atenția băncilor centrale

de Napoleon Pop     Contributors.ro
Joi, 18 februarie 2021, 15:30 Actualitate | Opinii


Napoleon Pop
Foto: Arhiva personala

Clearly, the central banks are not the main actors when it came to preventing global heating. Central Banks are not responsable for climate policy and the most important tools that are needed lie outside of our mandate. But the fact that we are not in drivind seat does not mean that we simply ignore climate change, or that we do not play a role in combating it”

Christine Lagarde -

Odată ce s-a pus accentul pe necesitatea stăvilirii schimbărilor climatice, cu efect existențial pentru planetă, era normal ca să se ajungă la un acord global, ca cel de la Paris (încheiat în cursul unei reuniuni a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice - CCONUSC din 2015), prin care statele semnatare să se angajeze cu termene și procente ambițioase de reducere a efectului de seră prin acumularea de bioxid de carbon în atmosferă. Nu mai contează reacțiile pro și contra unui calendar legat de reducerea constrângerilor emisiilor de carbon prin activitatea economică (s-au ieșirea și apoi revenirea SUA în acord), ci reactualizarea subiectului protecției climei ca o prioritate a redresării și creșterii economice post-pandemie, privită din mai multe perspective: cea a schimbării lumii după o criză economică ca nici o alta, cu credința însă că pandemiile ne vor însoții de acum încolo; cea a trecerii cu seriozitate la economia verde din mai mult considerente, ca cea mai bună oportunitate a timpurilor prin care politici guvernamentale și resurse vin să stimuleze economia verde; cea a oportunității aproape unice – din considerente de costuri a banilor - de trecerii antamarea unor reforme reale de restructurare a economiilor în raport cu sechele lăsate de pandemiei asupra diferitelor ramuri de activitate. Unele ramuri au rezistat cu potențial de refacere, altele au devenit perimate, în contextul schimbării drastice a comportamentului de consum, restructurarea cererii a accesului la ea (e-commerce, transport la domiciliu) și a unei noi dispersii a presiunii asupra prețurilor de retail și a costurilor de transport.

Stăvilirea schimbărilor climatice luate în serios din punct de vedere a celor menționate însemnă producerea de bunuri cu alte tehnologii, mai puțin poluante, iar reconversia unităților de producție înseamnă finanțare. Introducerea criteriului de economie verde și digitalizată (acest aspect din urmă privit și ca o reducere importantă a deplasărilor inutile cu mijloace poluante) înseamnă condiționarea finanțărilor investițiilor pentru realizarea conversiilor tehnologice și, implicit, modul în care sistemele financiare sunt pregătite pentru noile creditări. Întreg modelul de business al băncilor comerciale trebuie readaptat din punct de vedere al riscurilor de proiecte verzi, de piață și operaționale, dar întrebarea care a rămas este cum se vor implica băncile centrale în reglementarea, supravegherea și finanțarea de la nivelul lor a demersului de a opri schimbările climatice. Ce efecte ar putea avea această implicare asupra independenței conduitei băncilor centrale, care este încă neconsolidată așa cum trebuie, dar pare să fie deja atacată de politicul care nu este în stare sau nu vrea să-și asume o responsabilitate mai mare a stimulentelor fiscale pentru protecția economiilor?

Băncile centrale sunt în fața unor noi provocări, pe lângă cele aduse de crizele economice din ultimele două decenii, și care le-a adaptat și dezvoltat instrumentele de politică monetară și conduita de decizii care au ridicat unele semne de întrebare mai ales față de finanțarea monetară a deficitelor guvernelor. Cel puțin trei precizări se impun cu astfel de interpretări de acuma, care creează percepția atacării independenței lor: prima se referă la faptul că realitățile economice în schimbare bruscă a determinat băncile centrale să fie mereu disponibile și pregătite cu toate instrumentele necesare din trusa lor de acțiune, iar marketing-ul lor de tip forward-looking sau acomodativ să mențină stabilitatea prețurilor; a doua, intervențiile masive cu lichiditate în faze acute de crize prin relaxarea cantitativă – cea care este interpretată ca o finanțare directă a guvernelor prin cumpărări de titluri de stat – este sarcina lor prioritară de a nu bloca sistemul financiar să-și facă treaba de creditare curentă și dacă nu ar face acest lucru ar aduce daune economiilor și mai mari; a treia, în prezent băncile centrale nu mai sunt preocupate de a aduce în jos și menține inflația în ținta care asigură o creștere economică neinflaționistă, ci de a o ridica la nivelul țintei.

Băncile centrale nu folosesc QE din ordin politic, conform multor analiști binevoitori, ci, cred că din 2010 încoace, ele ne-au demonstrat că prin voința lor neortodoxă și-au îndeplinit rolul în logica unei politici anti-ciclice, folosindu-și instrumentele pentru a sprijini activitatea economică și prin ea angajarea forței de muncă, centrală rămânând țintirea inflației cu colateralul de stabilitate financiară. Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, ne spune că se creează pe bună dreptate percepția că banca centrală acționează împotriva regulilor care îi asigură independența (prin cumpărarea datoriei guvernelor și reducerea costurilor împrumuturilor guvernamentale). Dar, poate ce este mai important, este faptul că se manifestă o vigilență în acest sens, iar în condițiile prezente, în lupta cu pandemia, cu sprijinul pentru restructurarea spre economia verde și digitalizarea ar fi normal ca guvernele să se bucure de condițiile financiare asigurate de băncile centrale, inclusiv pentru lupta împotriva schimbărilor climatrice (Bailey, A.: ”Modern challenges for the modern central bank – perspectives from the Bank of England”, prezentare la LSE German Symposium, 5 februarie 2021).

Christine Lagarde, încă de la preluarea mandatului de președinte al BCE, a insistat ca problematica schimbărilor climatice să devină parte a modificării strategiei BCE, iar preocuparea pentru mediu să fie o parte esențială a politicii sale monetare (Martin Arnold, FT, ”Christine Lagarde wants key role for climate change in ECB review”, Frankfurt, 27 noiembrie 2019). Lagarde a fost în consens cu mesajul noului președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care în cadrul priorităților ei a inclus ”the climate emergency and ensuring the end of carbon emissions by the middle of the century”, în condițiile în care afirma că tema este existențială pentru Europe și întreaga lume, în condițiile în care ”85% din populația cea mai săracă locuiește în 20 de țări cele mai vulnerabile la schimbările climatice sau Veneția a ajuns sub ape, în Portugalia pădurile ard, iar în Lituania producțiile cerealiere s-au înjumătățit ca urmare a secetei.... evenimente care s-au mai întâmplat, dar niciodată cu o asemenea frecvență și intensitate” (Daniel Boffey, The Guardian, ”Von der Leyen pledges climate focus as MEPs back new commission, Bruxelles, 27 noiembrie 2019).

Lagarde și-a argumentat implicarea menționând că problematica mediului trebuie inclusă în revederea agendei de lucru generale a BCE, ceea ce nu se mai făcuse din anul 2003. Într-o scrisoare transmisă lui Ernest Urtasun, șeful grupului verzilor din Parlamentul European, adăuga că noua strategie a BCE cu includerea schimbărilor climatice va constitui o oportunitate de a reflecta în cadrul politicii monetare considerente noi de sustenabilitate a acesteia. Mai mult, ea a menționat că dacă BCE nu se va preocupa de schimbările climatice, acest lucru va echivala cu un ”reputational risk of doing nothing” în domeniu și, ca urmare, inclusiv sub presiune scrisorii a 150 de economiști, academicieni, activiști de mediu și reprezentanți ai sindicatelor, BCE va trebui ca din portofoliul de achiziții de active să le scoate pe toate cele care sunt legate de finanțări ale guvernelor în domenii carbon-intensive. Lagarde a fost sigură că va declanșa o confruntarea cu alți bancheri centrali, mai ales din SM ale ZE, care spuneau că schimbările climatice sunt problema guvernelor naționale. Cel mai vehement, ca de obicei, a fost Jens Weidmann, președintele Bundesbank, care declara că va avea întotdeauna o opinie critică pentru orice încercare de redirecționare a politicii monetare a BCE către schimbările climatice. La aceeași vreme, și Jay Powell, președintele FED, în ciuda mandatului mai extins, dual, al băncii centrale a SUA, declara în fața Congresului, că nu a inclus problema mediului în strategia FED pe anul 2020, ea fiind ”o temă importantă pentru oficiali aleși”. În schimb, Banca Angliei planifica să încorporeze încălzirea globală și politicile verzi în testul de stress anual al marile bănci comerciale din Marea Britanie, însă Mark Carney, guvernator la acea vreme, s-a opus ca politica monetară să se ocupe cu schimbările climatice.

Lagarde a avut un sprijin însă din partea lui François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franței, care a făcut poate cea mai bună declarație când afirma că ”climate change is a strategic priority for the ECB, meaning we have to include it in our economic forecasts and models; and it is an operational priority, which means we have to consider it when assessing the value of collateral we accept from banks.” În completare, Villeroy de Galhau menționa că o creștere a prețului țițeiului cuplată cu o creștere economică slabă va determina ca încălzirea planetei să producă un șoc de stagflație, fenomen a cărei soluție intră în mandatul BCE. Ulterior, au apărut și semne de încurajare din partea responsabililor de politici ai UE, cu privire la reglementările sistemului bancar incluzând aspecte de protecția mediului, Valdis Dombrovskis, vice-președinte al Comisie Europene pronunțându-se în favoarea unor examinării taxelor asupra capitalului băncilor care vor avea o ”atitudine prietenoasă” pentru credite verzi.

Un an de pandemie se pare că a adus mai multă armonie în ceea ce privește atitudinea băncilor centrale față de problematica protejării mediului, în linie cu oportunitățile lumii în schimbare spre economia verde și digitalizare. Chiar din luna martie 2019, contrar celor menționate de Jey Powell, boardul FED-ului din San Francisco edita o ”scrisoare economică” în care se menționa că în deceniile care vin schimbările climatice vor afecta serios economia americană, iar acest lucru este un considerent puternic de a fi luat în seamă de FED. Același lucru se observă și cu BCE, Lagarde reușind în prezentarea ei ”Climate change and central banking” ținută la Frankfurt în cadrul conferinței ILF despre Green Banking și Green Central Banking (25 ianuarie 2021) să aducă o serie de precizări-argument de natură să împace adversitățile pe subiectul implicării băncilor centrale în gestiunea schimbărilor climatice.

Statistica ne arată că ultimii șase ani, în plan global, au fost cei mai călduroși, iar anul 2020 a fost pentru Europa cel mai călduros, temperaturile ridicate atingând noi recorduri. Dezastrele în creștere au creat pierderi de 310 miliarde de dolari în 2020. Conform studiile, 70% din dezastre s-a datorat acțiunii umane care au cauzează schimbări climatice. Un astfel de bilanț a determinat dinamizarea și multiplicarea acțiunilor de luptă împotriva factorilor care stimulează schimbările nefaste ale climei, în baza unei voințe politice tot mai crescute de a se grăbi tranziția spre economia neutră față de efectele carbonului, un rol important revenind avansului tehnologiilor din sectorul privat, spune Lagarde. Această tranziție incumbă riscuri, iar ele trebuie incluse în cadrul politicilor de orice fel, nu dintr-o dorință falsă, ci din asumarea recunoașterii realităților și a necesității gestiunii lor în mod ordonat, preventiv. Progresele în această tranziție spre o ”economie carbon neutră” demonstrează interdependențe în trei dimensiuni, care, deși sunt în afara băncilor centrale, ”vor avea implicații importante în bilanțurile băncilor centrale și obiectivele de politică ale acestora”.

În rezumat, cele trei dimensiuni intercorelate sunt (i) includerea rapidă în costurile sociale și de mediu a costului carbonului, cu reflectarea acestora în prețurile care trebuie plătite de sectoarele economice, (ii) o mai mare expunere a companiilor în ceea ce privește informațiile prin care afectează mediul și (iii) standardizarea definițiilor și criteriilor pentru raportări statistice credibile ale companiilor legate de modul cum afectează clima plin activităților lor. Aceste raportări este bine să fie completate și cu măsurile viitoare prin care firmele nefinanciare și cele financiare se aliniază la obiectivele de mediu. Fondul care poate stimula aceste cerințe nu poate fi decât inovațiile și investițiile verzi, care vor solicita finanțări verzi. Conform datelor prezentate de Lagarde, se remarcă o disponibilitate în creștere a finanțărilor de acest fel, obligațiunile verzi în euro emise de companii, din 2015 până în prezent, ajungând la 75 miliarde de euro (o creștere de șapte ori), dar reprezintă numai 4% din totalul emisiunilor lor de finanțare.

Cele două tendințe, în vizibilitatea impactului schimbărilor climatice și accelerarea măsurilor de intervenție într-o politică de tranziție devin provocări ale băncilor centrale prin implicațiile macroeconomice și financiare, cu consecințe asupra stabilității prețurilor și a altor domenii care intră în competența BCE, ca reglementarea și supravegherea sau bilanțul Eurosistemului. Un pas important în gestiunea colectivă a acestor aspecte a fost crearea Rețelei de înverzire a sistemului financiar (Network for Greening the Financial System – NGFS) care include deja principalele bănci centrale. BCE, pe de altă parte, a creat Centrul de schimbări climatice care își propune să concentreze eficiența celor mai diferite expertize privind clima pentru a fi relaționate cu politica băncii centrale în materie de schimbări climatice. Supravegherea bancară a BCE a cerut deja băncilor comerciale să-și facă propriile evaluări în urma unui auto-test de stress riscuri climatice, iar pentru anul 2022 BCE și-a propus să conducă ea un astfel de test de stress climatic al nivelul băncilor comerciale.

Apare tot mai evident faptul, spune Lagarde, că lupta cu schimbările climatice, fie la nivelul guvernelor, fie la nivelul băncilor centrale și în avalul sistemelor financiare, are impact asupra mandatului de stabilitate a prețurilor, ceea ce explică de ce această preocupare presupune o acomodare a politicii monetare la această realitate. Există deja canale de influență a stabilității prețurilor, fie datorită surprizelor în evoluția climei, care sunt mai mult decât posibile (volatilitatea producțiilor asupra prețurilor și inflației), fie datorită eficacității reduse/neverificate a politicilor de tranziție spre economia verde și care pot afecta creșterea și/sau inflația. Băncile centrale trebuie să se asigure în fața riscurilor de volatilitate a unor indicatori care pot influența în lanț productivitatea muncii, piața muncii și implicit echilbrul dobânzilor între finanțarea gospodăriilor populației și a firmelor. Argumentele se adună, se acumulează, iar din acest moment ele trebuie să-și găsească reflectarea în instrumentele de politică monetară, bine înțeles în baza unui acord între băncile centrale care să le găsească formalizarea. Pericolul unei catastrofe climatice nu poate fi învins cu o implicare instituțională unidimensională, el obligă mai mult ca niciodată cooperarea tuturor entităților responsabile și capabile prin mandatele lor explicite, între care apare în mod obiectiv necesitatea unor corelări ți coordonări întărite, ceea ce nu înseamnă pierderea independenței politice a guvernelor sau a independenței profesionale consacrate a băncilor centrale.

Din contra, Rens van Tiburg, în articolul său ”Neglecting climate change endangers ECB independence” (OMINI, 8 februarie 2021) spune pe nume de ce ar pierde BCE independența dacă nu s-ar preocupa cu schimbările climatice. Este o datorie să se implice prin costurile scăzute ale expansiunii fiscale, iar tranziția la economia verde presupune ca între politica monetară și politica fiscală tandemul să devină și mai puternic decât până acum dacă se dorește o redresare sustenabilă a economiilor după criza pandemică. Van Tiburg reiterează observația contradicției între dorințele doamnei Lagarde ca BCE să ajute la schimbările climatice și politica efectivă de relaxare cantitativă. Observația lui van Tiburg privește două aspecte: primul este că în politica de cumpărări de active ale băncilor centrale cele care sunt legate de marii poluatori au o pondere de două ori mai mare în bilanțul băncilor respective comparativ cu cea din economia reală; al doilea, este că în timp ce guvernele se străduie să scadă temperatura medie cu 2 grade, băncile centrale reduc costurile de capitalizare a celor mai mari poluatori. Conform datelor unui raport recent al Băncii Franceze, rezultă că colateralele eligibile în Eurosistem nu sunt aliniate cu obiectivele climatice ale UE.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


772 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by