Se discută intens în zilele din urmă despre Dragoș Bucur. Însă nu despre vreo nouă și importantă creație în film sau în teatru a binecunoscutului actor (mă rog, de teatru dl. Bucur s-a cam despărțit, din vrere proprie, de cel puțin 10 ani), ci despre felul în care s-a manifestat și se manifestă pe o rețea socială. Mai exact, despre faptul că acum vreo două sau trei zile domnia- sa a găsit de cuviință să-și informeze concetățenii că nu acceptă în ruptul capului nici să poarte mască, nici să se vaccineze.
E de precizat că a făcut-o din proprie inițiativă, fără a fi întrebat de nimeni, nici măcar de o reporteriță de la o revistă de cancan, și a mai făcut-o și solicitând, mai mult chiar, invitând la reacții, dacă se poate preponderent negative, ele fiind pesemne pe placul domniei-sale. Dorința i-a fost cu asupra de măsură îndeplinită d-lui Dragoș Bucur- tu l-as voulu, George Dandin, spune o replică dintr-o binecunoscută piesă a lui Molière-, ocazie pentru vedeta Pro TV de a produce o a doua postare în care denunță valul de ură, de invective, de injurii de care a avut parte.
La o primă vedere, toată tărășenia seamănă cu dramaturgia reclamei în care felurite personaje apar mai întâi plângându-se că ar fi teribil de obosite, așa cum nu au mai fost vreodată, pentru ca la nici câteva secunde după acest autoplâns de milă să ne însțiințeze că sunt și cum nu se poate mai apreciate. Fiindcă da, dl. Dragoș Bucur a primit și critici, dar și extrem de multe like- uri. Indubitabil, pe ele a mizat când s-a apucat de scris și de postat actorul din Marfa și banii.
Cei care au comentat civilizat și fără ură - și nu au fost deloc puțini aceia- cele două postări ale actorului Dragoș Bucur au făcut două observații de bun simț.1. E dreptul d-lui Dragoș Bucur să se vaccineze sau nu, indiferent de care ar fi motivele deciziei domniei-sale. 2. Lucrurile stau însă cu totul altfel în chestiunea purtatului măștii. În privința asta dispunem de legi clare, iar o veche vorbă românească edictează că unde-i lege, nu-i tocmeală.
Dacă trecem însă de sus-menționata primă vedere și dacă citim în integralitatea lor postările d-lui Dragoș Bucur descoperim lucruri mult mai interesante decât evidenta dorință de publicitate nutrită de fostul actor al Teatrului Nottara. Domnia-sa se socotește învestit cu misiunea de a nu tăcea, de a ne deschide ochii, de a ne lămuri, de a ne salva de la primejdia căderii în rinocerită. Dl. Bucur se simte obligat, chemat, ales să vorbească spre a sfâșia tăcerea asurzitoare a omenirii și a contracara supușenia lașă a semenilor domniei-sale. În închipuirea lui, el, Dragoș Bucur, ar fi poate nu chiar ultimul om (din fericire, pentru umanitate mai există și dl. Cristi Puiu), ci printre ultimii.
Ce ne spune, de fapt, în postările sale dl. Dragoș Bucur? Ce ne reproșează? Că noi, toți cei care purtăm mască, și care acceptăm vaccinul am fi asemenea domnilor Dudard, Botard, Papillon, aidoma doamnei și domnului Boeuf, a domnișoarei Daisy, în vreme ce el este noul Bérenger. Insul care până la ultima suflare ține la condiția de om, de ființă, de trestie gânditoare. Care nu acceptă uniformizarea și demisia morală. Atâta doar că Bérenger al lui Ionesco este un erou malgré lui, în vreme ce dl. Bucur doar pozează în a fi astfel. Iar această chestiune nu este doar una ce ține de istorie a teatrului sau de analiza în detaliu a celebrei piese ionesciene.
