După finalizarea cleștelui energetic rusesc și cumpărarea de active și pachete de acțiuni în multe firme occidentale de către companii coordonate de la Moscova, Occidentul reacționează. În ultimile zile au apărut mai multe informații care să confirme existența unei ofensive în câteva state aliate.
Astfel, chiar NATO va investi într-o conductă (militară) care va transporta combustibil din portul Alexandropolis către Grecia, Bulgaria și România, pentru a se feri de riscul ca navele de aprovizionare cu combustibil să nu mai poată trece prin strâmtorile turcești. Este un semnal dat Ankarei, dependentă din ce în ce mai mult de gazele rusesti, prin Blue Stream și Turk Stream și de combustibilul nuclear necesar funcționării centralei nucleare ce este construită de Rosatom.
Riposta Uniunii Europene este începută odată cu demararea Green Deal, care va obliga statele membre să renunțe treptat, prin decarbonificare, la folosirea gazelor rusești și să adopte noi soluții de producere a energiei renunțându-se treptat la combustibilii fosili, în special cei importați din Federația Rusă. Astfel, Uniunea Europeană și imediat Germania au construit strategii ce se referă la hidrogen ca la un combustibil al viitorului și ca la o posibilitate de stocare a energiei. Deja Germania a început înlocuirea treptată a gazului natural, avand peste 400 de kilometrii de conducte ce transportă hidrogen. Zilele trecute compania austriacă Verbund, ce produce energie electrică prin hidrocentrale a achiziționat pachetul majoritar al Gas Connect Austria, echivalentul transportatorului de gaze românesc Transgaz. Motivația este că aceste conducte pot transporta hidrogenul verde ce ar putea fi produs prin electroliza energiei electrice provenite de la hidrocentrale.
Mai mult decât atât, Hydrogen for Climate Change, a pus România pe harta Europei ca producător de hidrogen (prin electroliza energiei electrice obținută din eolian și solar și prin gazeificarea agrobiomasei) ce urmează a fi transportat pe Dunăre către țările mari consumatoare de energie, Austria și Germania.
Bulgaria se orientează către Statele Unite în programul nuclear spre a căpăta o oarecare independență energetică față de Rusia, aceasta putând primi ajutor de la Washington.
Federația Rusa încearcă să contrabalanseze, dar este neputincioasă în a finaliza proiectul gazoductului (ce străbate Bulgaria, către Serbia) Balkan Stream. Mai mult decât atât, North Stream II este oprit de Gazprom la presiunile americane și câtorva state UE.
Și România dă semne că dorește extinderea industriei sale energetice în regiune. Astfel, după terminarea gazoductului Iasi – Ungheni – Chișinău și achizitionarea de către Transgaz a Vestmoldotransgaz, compania Electrica a decis deschiderea unei sucursale la Chișinău pentru intrarea pe piața moldovenească de energie. Mai nou si Transgaz dorește extinderea în Republica Moldova prin construcția unei conducte de la Ungheni spre Bălti și legarea de conducta ce va face legatura cu Ucraina (Ananiev – Cernăuți – Bogorodiceni). Aceasta va interconecta rețeaua de transport ucrainiană, prin Moldova, cu sistemul românesc de transport de gaze naturale.
Și toate acestea când Bulgaria a început sa expulzeze pe bandă diplomați ruși, Ucraina cumpără armament din Statele Unite și Turcia iar în România se construiește o mare bază aeriană americană și Uniunea Europeană pune bazele centrului războiului cyber la București.
Ungaria își remodeleaza prietenește discursul (dupicitar) față de vecini dar continuă planul rusesc al strangulării energetice a Europei. Aceasta își va mări capacitatea de transport dinspre ramura sudică a cleștelui energetic rusesc cu peste 6 miliarde de metri cubi, ceea ce arată că este consecventă în strategia sa de a deveni un mare hub energetic.
