Gheorghe Lazăr: prețul frângerii

de Victor Barsan     Contributors.ro
Joi, 28 ianuarie 2021, 8:28 Actualitate | Opinii


Gheorghe Lazar, portret de Misu Popp
Foto: Wikipedia

Prin prezentul articol, prilejuit de aniversarea nașterii lui Gheorghe Lazăr (ianuarie 1782), ne propunem să expunem aspectele esențiale ale vieții, activității și operei ilustrului cărturar; totodată, să analizăm dacă imaginea sa, așa cum rezultă din documente, se suprapune, cu o marjă rezonabilă, peste imaginea propusă de diferite monografii, studii, articole ori alte forme de exprimare în spațiul public. În final, vom analiza factorii care duc la propagarea unor imagini ale lui Lazăr care se abat de la sursele documentare, precum și nocivitatea acestor abateri, pentru viața noastră culturală și politică.

Viața lui Gheorghe Lazăr se împarte în câteva etape bine delimitate: copilaria în satul natal, Avrig; studiile liceale și universitare, la Cluj, Sibiu, iarăși Cluj și Viena; încercarea neizbutită de a accede la scaunul episcopal din Sibiu, urmată de o modestă carieră teologică, sabotată de episcopul ortodox Vasile Moga; fuga din Transilvania și întemeierea școlilor naționale în Țara Românească; boala, întoarcerea în satul natal, sfârșitul.

Dacă prima etapă a vieții sale e comună multor fii de țărani – clasele primare urmate la o școală sătească, una dintre cele recent înființate în Transilvania habsburgică, prin politica împaraților iluminiști – cea de-a doua este spectaculoasa. Lazăr este acceptat la cea mai prestigioasă instituție de învățământ din Transilvania, Lyceum Regium Academicum, unde studiază între 1798 și 1806.

Lyceum-ul era succesorul Colegiului Iezuit din Cluj, înființat în anul 1581 de Stefan Bathory (Collegium Academicum Claudiopolitanum) și devenit ulterior Universitas Claudiopolitana; în secolul al XVIII-lea, pe lângă universitate a fost construit un mare internat, intitulat Convictus Nobilium, în care au fost primiți studenți indiferent de originea lor etnică. După desființarea ordinului iezuit, în 1773, universitatea a intrat o vreme sub controlul unic al statului, iar apoi, din 1776, sub conducerea călugărilor piariști [1]. În 1786 devine Lyceum Regium Academicum, o instituție ale carei prime patru clase sunt de nivel liceal, iar ultimele două – de nivel universitar (formând specialiști cu titlul de baccalaureus/magister, dar nu doctor). Drumul de la acest Liceu la actuala Universitate Babeș – Bolyai, ilustrativ pentru foarte complicata – și puțin cunoscuta, în Vechiul Regat – istorie a Transilvaniei poate fi înțeles cu ajutorul Wikipediei.

Adolescentul din Avrig obține – cu excepția primului semestru, în care efortul de adaptare îl costă unicul bine din viața de student – numai calificativul eminent, la pretențiosul Lyceum din Cluj. Lazăr urmează unul din anii liceali la filiala sibiană a instituției, probabil pentru că familiei îi era mai ușor să-l susțină aici, decât la Cluj, iar ceilalți – în capitala Transilvaniei [2]. Eminența lui Lazăr se manifestă la toate disciplinele, prefigurând virtuțile enciclopediste de mai târziu, care acopereau istoria biblică și artileria, mineralogia și matematicile, geografia și teologia dogmatică; în plus, eminența filologică, prin stăpânirea perfectă a latinei (în care își lua notițe la mai multe cursuri), germanei și maghiarei; de asemenea, prin capacitatea de a citi și scrie în franceză și greacă. Studiile lui Lazăr erau, în terminologia epocii, teologice, juridice și filozofice, dar acopereau și matematica pura și aplicată, științele naturii – fizica, chimia, mineralogia –, geodezia, geografia, istoria, arhitectura. În ultimii doi ani – cei de nivel universitar – în care studiază dreptul, Lazăr acoperă dreptul natural, dreptul public, dreptul civil (în primul an) și praxa judiciară (dreptul procedural), dreptul penal, științele politico-camerale, contabilitate (în al doilea) – pe care le trece cu prima eminens [3].

Dat fiind că la seminarul piariștilor predau unele dintre cele mai ilustre minți ale Transilvaniei, iar studenții nu erau prea numeroși, valahul eminent, de origine modestă, devine cunoscut în mediile aristocratice și intelectuale ale Clujului.

O consecință cu efecte imediate este faptul că ajunge institutor în familia contelui Gyulay, probabil la recomandarea profesorului său, Simion Crișeanul, în variantă maghiarizată Emeric Körössi, un umanist de notorietate. Este un salt uriaș, Lazăr schimbând (probabil) un pat într-o locuință modestă, de la periferia Clujului, cu o cameră într-un palat. Pentru că Lazăr este instalat în singura cameră complet izolată a clădirii – clădire care există și astăzi, în Piața Unirii nr. 10. Este prima și ultima dată când Lazăr locuiește într-o cameră luxoasă, doar a lui, în reședința unui conte, situată în capitala unui mare principat. Sarcina lui este, în esență, să-l învețe pe fiul contelui, Gyulay Lajos, în vârstă de 5-6 ani, să scrie și să se exprime corect în germană și în maghiară.

În jurnalul pe care avea să-l inaugureze șapte ani după moartea lui Lazăr, Lajos își amintește cu tandrețe de fostul său institutor: Lazăr, care s-a pregătit pentru episcopia românească [chestiunea era așadar de notorietate], dar, pe aceasta nedobanținând-o, a primit o slujbă la casa săracilor din Sibiu [probabil, Lajos confundă slujba mizerabilă primită de la episcopul Moga cu una la casa săracilor]. Că unde e acum, nu știu! În Săcel [localitate din Secuime în care familia Gyulay avea o moșie] știu că a predicat odată spre marea mulțumire a românilor . ... După ce a plecat de la mine, ne-a mai scris o bucată de vreme..."[2]

Aflat la Viena, pentru studii teologice, Lazăr avea să-i scrie periodic lui Lajos, alternând germana cu maghiara, pentru a-l antrena simultan, în ambele limbi, și cerând copilului să-i răspundă la fel. Scrisorile conțin mostre de scris caligrafic; Lazăr îi recomandă lui Lajos să exerseze, cu grije, fiecare literă. Pastrează scrisoarea mea și uită-te cum încep și cum sfârșesc eu, ca să știi... Scrisorile aveau și un scop consolator, micul Lajos fiind foarte afectat de moartea prematură a tatălui său. Că bunul papà ne-a părăsit, să nu fim triști: el acum doarme în pace, ba e chiar mai fericit decât noi toți. Îl vom revedea și noi când va veni vremea...

Cu toata situația sa financiară precară, Lazăr îi trimite lui Lajos vederi din Viena și chiar un ceas. Formulele de adresare sunt afectuoase: Dragul și dulcele meu domnișor Ludovic, și rugămințile lui Lazăr sunt unicele mărturii ale izolării în care va fi trăit în capitala imperiului: Te rog, sufletul meu, scrie-mi mai des, căci știi bine cu câtă bucurie îți primesc scrisorile...

Cele câteva scrisori, păstrate de Gyulay Lajos (1800 - 1869), sunt singurele pagini cu caracter afectiv scrise de mâna lui Lazăr care ne-au rămas.

Cum am văzut din jurnalul lui Lajos, Lazăr avea să mai aibă parte, tot pentru prima și ultima dată în viață, grație familiei Gyulay, de bucuria de a se adresa credincioșilor români, într-o biserică ortodoxă, anume cea din Săcel, deși nu era hirotonit, și nu avea dreptul să o facă, dupa normele canonice. Poate că influența contelui a contat în bunăvoința pe care i-a arăta-o preotul paroh.

Deși nu avem informații directe, e natural să presupunem că sora lui Lajos, Francisca, mai mare cu un an (1799 - 1865), a beneficiat și ea de îndrumările lui Lazăr. Interesant de notat că Francisca s-a căsătorit cu contele Vass, al cărui preceptor fusese Gheorghe Şincai! Marele cărturar, repudiat din Transilvania în urma mașinațiilor infamului episcop greco-catolic Ioan Bob (am amintit opinia lui Budai-Deleanu referitoare la Bob într-un articol precedent [4]), a beneficiat de ospitalitatea generoasă a familiei Vass, pe moșia lor, situată pe teritoriul actual al Slovaciei.

După modelul francez exersat în sec. XVIII, contele Gyulay ținea un salon săptămânal, dedicat literaturii, artelor, dar și subiectelor mondene, frecventat de elitele culturale și politice ale Clujului, printre care Simion Crișanul; desigur, faptul că educația fiului contelui era încredințată unui tanar eminent, provenind dintr-o familie de țărani valahi, era unul dintre subiectele incitante, de natură să atragă atenția. Se pare ([2], p.53) că aprecierea de care se bucura Lazăr în cercurile înalte ale capitalei transilvane, bazată pe rezultatele sale excepționale, l-a facut pe Nicolae Huțovici, președintele consistoriului diecezei românilor neuniți [5] din Transilvania, să-l îndemne pe tânărul avrigean să ceară o bursă, cu care să-și continue studiile la Viena, anume în domeniul teologiei. Aceasta se întâmpla prin toamna lui 1805.

Cum scaunul episcopal de la Sibiu era vacant, Huțovici ocupa locul cel mai înalt în ierarhia ortodoxă transilvană. Huțovici îi propune lui Lazăr să facă apel la fondul sidoxial al episcopiei [6] pentru plata bursei; așadar, aprobarea cererii lui Lazăr, de către forurile ortodoxe din Sibiu, este practic sigură. Întrucât înscrierea la universitatea vieneză avea nevoie de sprijinul statului, Huțovici se adresează Guberniului (Guvernului) regal al Transilvaniei, înaintand cererea lui Lazăr, cu o recomandare elogioasă.

Guvernatorul Georgius Banffy și cancelarul Mihail Orosz își însușesc poziția lui Huțovici și înaintează cererea împăratului (16 decembrie 1805), cu următoarea motivație (scrierea în bold a pasajelor asupra cărora dorim să atragem atenția, mai jos și pe tot parcursul articolului, ne aparține):

Susținem în fața majestății voastre această cerere pe care o înfățișăm cu cea mai supusa încredințare că este cu totul de dorit a se rândui din sânul populației valahe niște persoane care să vegheze asupra moralității și îndatoririlor omului și ale unui bun cetățean și care să îngrijească de cele ale sufletului și care, în sfârșit, să fie pregătite cu siguranță și cu folos pentru episcopat.

Iata câteva fragmente din rapoartele vehiculate, cu această ocazie, de complicatul aparat birocratic al imperiului:

...petiționarul anexează și un certificat de studii în care e arătat talentul său eminent, precum și caracterul său mult lăudat, deosebit de ales și moral, căci Gheorghe Lazăr merită un ajutor excepțional, după părerea noastră...

...pentru poporul valah să fie neapărat preferați preoții care pot bine instrui poporul ... [și] să se poată alege dintre ei, în viitor, episcopi pricepuți, siguri și de folos...

...un talent excepțional, de o moralitate aleasă, anul I [de drept, la nivel universitar] l-a terminat cu distincție, deci a intrat în rândul eminenților...

[în ritul neunit] întîlnești puțini inși cu calități atât de bune...

... un talent deosebit de bun și de o moralitate excepțională, iar la studii a obținut calificativul 'cu distincție', adică 'eminent'...

După acest ultim raport, împăratul scrie (31 iulie 1806):

Sfatul cancelariei [de a aproba bursa lui Lazăr] primește aprobarea mea. Franz, m p.[manu propria]

La două luni după ce află de acceptul împăratului pentru stipendierea studierii teologiei la Viena, din fondul sidoxal al episcopiei ortodoxe a Transilvaniei, Lazăr se angajează în scris să se prezinte după absolvire la Sibiu și să accepte slujba care i se oferă, garantând acest legământ cu averea sa:

...ca pentru să nu aibă cinstitul cler ceva îndoială pentru statornicia mea … îmi leg partea moșiii mele mele ce o am rămasă de la părinții mei, din satul Avrig, cinstit scaunului Sibiului cu aceia condiție ca de cumva eu, după isprăvirea aceștii învățături, din oarecare pricină (afară de moarte), m-aș îndoi sau nu aș fi statornic pre aceasta a mea legătură ... toată cheltuiala în sumă de banii cât să va face pentru învățătura mea din fuldul [fondul] clerului și împreună cu interesul [dobânda] cuviincios, să fie volnic și slobod acest cler să o tragă de pe pomenita moșia mea de la Avrig, sau de nu va fi aceia de ajuns spre plătirea cheltuialii, atuncea și la celelalte benefițiumuri ale mele să să poată tinde cinstitul cler.

Din septembrie 1805 (să zicem, momentul invitației lui Huțovici către Lazăr de a cere bursa) până la aprobare, trecuseră cam 11 luni. Dar acum trebuiau aprobați, printr-un alt periplu birocratic, banii de drum, așa că Lazăr ajunge la Viena de-abia la 7 februarie 1807. Trecuseră deci un an și patru luni de la cererea lui Lazăr, șase luni de la aprobarea împăratului și trei luni de la începerea cursurilor. Cele trei luni de întârziere îl obligă pe secretarul facultății să respingă cererea de înscriere a lui Lazăr – respectând severele regulamente austriece. O nouă corespondență între cancelarul Curții Imperiale și directorul de studii al facultății de teologie, canonicul Spendau, duce la înmatricularea lui Lazăr, după ce se dovedise că întârzierea nu i se putea imputa.

Se pare că Lazăr îi face o foarte bună impresie lui Spendau, de vreme ce acesta nu numai că acceptă înscrierea lui Lazăr, dar îl și avertizează pe cancelarul imperial Samuel Teleki că bursa îi este cu totul insuficientă studentului valah pentru întreținere, într-o Vienă devastată de război și inflație:

Dar ceea ce îi este cu mult mai necesar [lui Lazăr] spre acoperirea nevoilor unui om eu nu pot să-i împlinesc. Din stipendiul de 200 de florini, strălucitul tânăr nu-și va putea procura la Viena nicidecum cele necesare păstrării vieții și sănătății. Ca nu cumva să fie silit după un oarecare timp să piară de foame sau de boală și să spună adio imboldului său de venire și Universității și să se întoarcă în țară cu lucruri necomplete, rog iarăși și iarăși pe înălțimea voastră să stăruie pe lângă împărat pentru a i se spori stipendiul.

Mașina birocratică a imperiului se pune iarăși pe treabă, iar la 17 septembrie 1807, împăratul pune rezoluția Placet pe cererea lui Lazăr de mărire a stipendiului. În consecință, conții von Teleky și von Esterházi cer secretarului aulic să se execute, subliniind dorința categorică a împăratului de a fi satisfăcut studentul de la teologie. Care student semna, la 1 octombrie 1807, pentru primirea primei tranșe a banilor. Nu putem să nu remarcăm, pe lângă caracterul exasperant al birocrației, o familiaritate greu de conceput într-un stat modern: împăratul este preocupat de situația unui student venit de la marginea imperiului, și are dorința categorică de a fi satisfăcut. Această atmosferă de familiaritate s-a păstrat până în timpul lui Franz Joseph, acum o sută și ceva de ani; ea este una din motivele atitudinii pr-habsburgice a multor intelectuali români.

Temerile venerabilului director de studii se vor dovedi întemeiate, căci deși Lazăr nu a pierit la Viena de foame sau de boală, a devenit cu timpul slab de piept, adică a contractat o tuberculoză care l-a răpus la vârsta de 41 de ani.

Cu excepția actelor oficiale, există doar două informații legate de studenția vieneză a lui Lazăr: cea despre bucuria pe care i-o fac scrisorile lui Lajos, cum am văzut mai sus, și o însemnare de pe Biblia sacra vulgatae editionis Sixti V (Anvers, 1645):

Die 9-a May 1809 Galli Viennam occuparunt / În ziua de 9 mai 1809 francezii au ocupat Viena

Nu știm așadar nimic despre acțiunile sau sentimentele lui Lazăr în această perioadă agitată. Putem însă credita concluzia Emiliei Șt. Milicescu [2], anume că Gh. Lazăr a făcut parte și din grupul de studenți apărători ai Vienei, înainte de instalarea lui Napoleon în palatul Schönbrun, iar mai târziu, când cuceritorul și-a putut impune condițiile, Lazăr a fost trimis chiar de autoritățile austriece, la cererea cuceritorului, să lucreze cu ofițerii topografi ai lui Napoleon la alcătuirea unor hărți de teritorii vizate de ocupant sau cu inginerii la planurile de fortificații. Cu aceste ocazii, Lazăr își va fi exersat îndemânarea în folosirea matematicilor aplicate, în geodezie și eventual în artilerie [7].

Gheorghe Lazar, portret de Mișu Popp

Războaiele napoleoniene au fost o încercare grea pentru austrieci. Excesele revoluției îi oripilaseră pe habsburgi: Francisc, împăratul habsburgic din anii vienezi ai lui Lazăr, era fiul lui Leopold – fiu al Mariei Tereza și frate al Mariei Antoanetta, regina Franței ghilotinată în 1793. Poate oripilaseră și omul de rând, ai cărui monarhi, de factură iluministă, se arătau mult mai preocupați de propășirea poporului și mult mai moderați în cheltuieli de protocol decât Bourbonii. Poziția lui Lazăr putea fi ambiguă [9], situată între recunoștința față de habsburgi – din a căror inițiativă se înființaseră școlile sătești, inclusiv cea din Avrig, fusese repusă în drepturi religia ortodoxă, iar lui i se deschideau porțile către scaunul episcopal – și fascinația produsă de desfășurarea unor evenimente cu adevărat epocale. S-a păstrat o singură dovadă certă a simpatiei sale către Napoleon, pe care îl numește, în anii săi bucureșteni, 13 ani după ocuparea Vienei de către francezi, prea vestitul veacurilor viteaz, marele Napoleon Bună-Parte [10]. Din păcate, cheltuielile exorbitante produse de război au dus la o inflație severă, datorită căreia stipendiul lui Lazăr devenise cu totul insuficient, chiar pentru un trai foarte modest.

Lazăr ratează candidatura la scaunul episcopal

Printr-o hotărâre imperială din 25 mai 1809, se decide ocuparea scaunului episcopal de la Sibiu de către un român, un fiu al patriei (așadar transilvănean), cunoscător al limbilor, popoarelor și obiceiurile Marelui Principat [2].

În iulie 1809, Lazăr, aflat la Viena, după absolvirea primilor trei ani de teologie, cere consistoriului din Sibiu să-i prelungească stipendiul la Viena, pentru continuarea studiilor. La 29 septembrie, vicarul Nicolae Huțovici înaintează cererea lui Lazăr Guberniului, subliniind progresul strălucit ... la studii teologice în decursul celor trei ani trecuți și recomandă aprobarea de plătire a stipendiului potrivit pentru pregătirea sa pe mai departe. Nu se specifică explicit ce anume va studia Lazăr, dar pare evident că se urmărește pregătirea sa pentru a candida la scaunul episcopal. Procedura de alegere era aceeași ca și în cazul greco-catolicilor: adunarea preoților (sau protopopilor) făcea trei propuneri de candidați, din care împăratul îl alegea pe cel care avea să devină episcop.

După terminarea studiilor vieneze, urma ca Lazăr să plece la Carlovitz, pentru a fi hirotonit preot de către mitropolitul Ștefan Stratimirovici, căruia episcopul de Sibiu îi era subordonat pe linie bisericească. Drumul cerea noi cheltuieli; acestea trebuiau și ele suportate de consistoriu și aprobate de Guberniu.

Cancelaria Guberniului din Cluj răspunde – sub semnătura guvernatorului Banffy și a cancelarului Mikes – că nu se va opune ca sus-numitul student să meargă la Carlowitz, ba chiar va îngădui ca, pentru compensarea cheltuielilor de drum, după terminarea studiilor necesare, să-i fie conferite sfintele rînduieli [să fie hirotonit preot] de către arhiepiscopul de Carlovitz. Răspunsul nu spune nimic despre vreun curs pe care l-ar urma Lazăr la Carlovitz, deci putem presupune că nu îl considera necesar. Într-adevăr, dogmatica și liturgica ortodoxă puteau fi studiate foarte bine la Sibiu, cu vicarul Nicolae Huțovici.

În timpul petrecut la Viena după absolvirea studiilor universitare, Lazăr se ocupă – probabil, pe lângă alte activități, despre care nu avem informații – de traducerea în limba română a unor lucrări folositoare conaționalilor săi. O excelentă descriere a acestora, inclusiv plasarea lor în contextul cultural al imperiului habsburgic, se găsește în [3]. Le vom enumera și caracteriza pe scurt.

*Traducerea din limba germană a Învățăturilor morale pentru băieți, a lui Gottlieb Ehrenweich, care, după aprecierea referentului principal de limbă română al Curții, a fost făcută cu deosebită silință și exactitate... În școlile valahe, cu această lucrare s-ar putea obține multe foloase, fiind ea precedată de o introducere valoroasă despre formarea tânărului spre a deveni cetățean folositor statului.

*Traducerea din limba maghiară a Geografiei matematice, care, după aprecierea aceluiași referent, este, de asemenea, foarte bună și cu silință făcută, așa că s-ar putea introduce cu folos în școlile valahe. Cartea ar fi fost prima geografie a Transilvaniei, în limba română.

*Traducerea din maghiară a Poveștii împăratului Octavian și a soției sale, pe care referentul o consideră nepotrivită ca lectură a școlarilor. Povestea... urmărea, probabil, să îmbogățească literatura beletristică de proveniență populară [2], după modelul dat de dascălul său din Avrig, Ioan Barac, cu a sa Poveste a preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena. Odată în plus, Lazăr cade victimă obtuzității conaționalilor, întrucât referentul nu avea, se vede, anvergura culturală a traducătorului.

*Traducerea Poveștii lui Iohan Moritz și a copiilor lui, apreciată de referent, care speră că va plăcea tineretului.

*În fine, Teologia creștină a Ieromonahului Platon, arhiepiscop de Tver, preceptorul țareviciului Pavel, fiul țarinei Ecaterina cea Mare; această lucrare merită o discuție mai atentă. Autorul, Platon Levșin [11], care în 1770 era arhiepiscop de Tver, iar în 1775 devenea mitropolit al Moscovei, este un exponent al spiritului iluminist, atâta cât se putea manifesta în biserica ortodoxă rusă, având legături cu Voltaire și cu enciclopediștii. Ca educator al țareviciului, a scris un catehism dedicat tinerilor, Doctrina ortodoxă: sau, scurt compendiu de teologie creștină (1765), în care sunt prezente influențe ale gândirii occidentale, chiar a raționalismului. Cu toate aceste influențe, Platon este un adversar virulent al catolicismului, iar catehismul amintit mai sus este urmat, un an mai târziu, de o Exhortație a bisericii greco-catolice pentru foștii săi fii, acum pe drumul schismei [12]. Este așadar o condamnare explicită a greco-catolicismului, astfel că alegerea din proprie inițiativă a unui asemenea autor de către Lazăr dovedește că acesta nu avea nici o intenție de a părăsi ortodoxia, în favoarea uniației.

Referentul laudă lucrarea pentru expresii foarte potrivite și bune, considerând că ar putea fi introdusă ca dogmă în școlile valahe ne-unite... aceste scrieri n-au apărut până în prezent în limba valahă.

Comparând conținutul acestor traduceri cu ceea ce se aștepta de la noul episcop – cunoașterea Transilvaniei; educarea poporului, inclusiv lărgirea orizontului folcloric prin cultivarea literaturii culte; catehism ortodox care nu demonizează iluminismul – putem presupune că Lazăr se pregătea cu toată seriozitatea pentru cariera sacerdotală.

Se părea că alegerea lui Lazăr ca episcop, agreată și de Curtea de la Viena, și de Guberniul din Cluj, bazată pe o pregătire solidă și pe o hărnicie mereu exersată, era asigurată. Totuși, nu s-a întâmplat așa, din cauza împotrivirii mitropolitului sârb, Ștefan Stratimirovici. Acesta s-a dovedit mai puternic decât Curtea și Guberniul.

Armele folosite de înalt-prea-sfințit (sic) au fost cele îndelung exersate în regiune: calomnierea, reaua credință, minciuna, înșelăciunea, cinismul, umilirea, tergiversarea, războiul psihologic, abuzul de putere, spionajul, presiunea politică. Nu vom urmări în detaliu lupta dintre statul austriac și mitropolit, desfășurată între octombrie 1809 și septembrie 1810 ([2], p. 137; [13], p. 258), întrucât ar fi un efort plicticos, obositor și deprimant. Ne vom opri doar la câteva aspecte esențiale.

Imediat după ce se hotărăște plecarea lui Lazăr la Carlovitz, unul dintre informatorii mitropolitului la Sibiu – George Haines – îi transmite confidențial că Lazăr se bucură de susținerea Guberniului și a Curții. Așadar mitropolitul își poate pregăti armele din timp. Tot Haines, redactând adresa oficială a consistoriului din Sibiu către Stratimirovici, arată că scopul vizitei lui Lazăr este de a urma cursuri de dogmatică ortodoxă (ceea ce nu cerea inițial Guberniul), dar omite cererea Curții și a Guberniului, ca Lazăr să fie hirotonit. Prin această omisiune, mitropolitul poate eluda complet chestiunea hirotonirii, axându-se exclusiv pe cursurile de inițiere a lui Lazăr în dogmatica ortodoxă. Scopul sau va fi acela de a-i bloca accesul la asemenea cursuri.

Ajuns la Carlovitz în prima decadă a lui noiembrie 1809, Lazăr este lăsat să aștepte trei săptămâni – deși vizita lui fusese anunțată cu mult timp înainte, oaspetele era o personalitate eminentă, iar alegerea unui episcop la Sibiu – un subiect de primă importanță.

În acest interval – anume, pe 21 noiembrie – mitropolitul Stratimirovici îi scrie episcopului de Arad, Avacumovici, sârb și el, cerându-i să nu-l hirotonească pe Lazăr, dacă cumva i se va cere. Putem presupune că pe 21 noiembrie actele aduse de Lazăr fuseseră studiate în detaliu și decizia de a nu-l hirotoni era deja luată de mitropolit, deși nu-l văzuse încă, de vreme ce se preocupa să-i închidă alte drumuri.

După aceste trei săptămâni de așteptare umilitoare și intimidantă, Lazăr este primit de mitropolit pe 1 decembrie, nu într-o întrevedere propriu-zisă, ci la un rechizitoriu, la care participă toate fețele bisericești cu funcții în cancelaria mitropoliei. În locul unei discuții duse în spirit creștin, Lazăr este supus unor întrebări-capcană, insinuante, și unui potop de acuzații, ca ultimul infractor. După această discuție-rechizitoriu, Lazăr este preluat de o persoană aparent înțelegătoare, arhimandritul Pavel Hazicici, care îi explică pe larg că trebuie să studieze doi-trei ani la Carlovitz, întâi slavona și sârba, apoi dogmatica, și că nu știe cum va putea face asta, dacă stipendiul său îl susține numai un an. Apăsat de această dilemă, arhimandritul se retrage pentru a studia actele, după care îl convoacă pe Lazăr, reproșându-i indignat: Dumneavoastră nu sunteți fiul bisericii noastre! Cum puteți așadar cere să fiți primit aici la noi, dumneavoastră care de altminteri sunteți foarte suspect? Lazăr explică, din nou, că unele dintre acte conțin o greșala de copiere, care fusese îndreptată, cum dovedeau documente anexate. Cititorul de literatură penitenciară din zilele noastre va recunoaște cu ușurința procedeul trecerii inculpatului de la un anchetator sever la unul aparent binevoitor, care îi va da însă lovitura finală.

Acuzațiile care i se aduc lui Lazăr se pot deduce din raportul scris de mitropolit către consistoriul din Sibiu, document oficial ale cărui ținte principale sunt, de fapt, Guberniul și Curtea; de asemenea, din numeroasele scrisori schimbate între mitropolit, consistoriu, Guberniu și Curte. Acuzațiile sunt pe cât de diverse, pe atât de inconsistente și absurde. Pentru unitatea expunerii, le redăm aici într-o ordine oarecum aleatorie:

*nu este însurat

Există, evident, și clerici neînsurați, și în mod normal dintre aceștia se aleg episcopii.

*pare că nu vrea să studieze dogmatica ortodoxă

Exact pentru acest scop fusese trimis, și de Guberniul de la Cluj, și de consistoriul de la Sibiu – și exact acest lucru îi lipsea lui Lazăr pentru a obține hirotonirea, și, în pasul următor, dreptul de a candida la alegerile episcopale.

*a fost crescut în principiile religiei romano-catolice și nu poate fi un bun prelat ortodox

A fost crescut în religia ortodoxă și a făcut studiile liceale și universitare în instituții catolice; în imperiul habsburgic nu existau nici licee, nici universități ortodoxe.

*în anumite acte apare numele Eustratie, în altele nu, deci actele s-ar putea să se refere la persoane diferite

Existenta mai multor prenume era extrem de frecventă în multinaționalul imperiu habsburgic, dar folosirea lor simultană, pe toate actele, era extrem de rară, din motive evidente.

*este greco-catolic, după cum declară mai mulți profesori clujeni

Din documentele prezentate rezultă că este ortodox, nu se cunoaște nici un profesor, clujean sau neclujean, care să declare contrariul.

*a arătat, în discuțiile cu mitropolitul o gândire aproape indiferentă și un suflet aproape înghețat

Afirmație absolut incontrolabilă și extrem de improbabilă.

*nu va uita niciodată principiile religiei catolice

Cunoașterea altor religii este obligatorie, nicidecum nocivă.

*este considerat pentru totdeauna și de-a pururi total nedemn din pricina marii suspiciuni [de trecere la catolicism], citat fidel din Stratimirovici, [2], p. 104

Ca în totalitarismele sec. XX, funcționează prezumpția de vinovăție a victimei, care este imposibil de înlăturat.

*mai bine să se distrugă un nefericit decât întreaga biserica, citat fidel, ca mai sus ([2], p. 104)

Așadar distrugerea lui Lazăr este benefica (concluzie similară cu cea rostită în judecarea lui Isus); contaminarea dobândită prin studierea în școli catolice este un stigmat care nu poate fi șters deși, în creștinism, orice greșală poate fi iertată. De altfel, trecerea de la un rit la altul (ortodox, romano-catolic, greco-catolic etc.) se face prin slujbe specifice, a se vedea de exemplu [14]. Uimește și faptul că stigmatul e atât de grav, încât poate distruge întreaga biserică ortodoxă.

*nu este sigur dacă s-a spovedit vreodată sau nu

Suspiciune greu de combătut, în principiu, pentru că nu există nici un certificat de spovadă. Lazăr aduce însă o asemenea dovadă de la un preot ortodox din Cluj, Elias Fuljovici, dar fără nici un folos.

*Lazăr este prea cultivat, eminent; dacă ar fi mai neștiutor ar fi mai maleabil, dar așa nu poate fi ajutat nici la intervenția împăratului





Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


5023 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Sarbii "prietenii" romanilor (Joi, 28 ianuarie 2021, 11:23)

    UnOarecare [utilizator]

    ...iluzii "popolare"


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by