Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul ONU, ați fi aflat ceva surprinzător:
Principala problemă cu care se confruntă omenirea în prezent nu este încălzirea globală, dispariția speciilor sau oricare altă criză de mediu - principala problemă cu care va trebui să ne confruntăm este degradarea solurilor.
Cum adică?!? În 2015, încălzirea globală nu era principala problemă cu care se confrunta omenirea?! Și asta ne spune FAO UN? Ce să mai credem?! Trebuie totuși să ne gândim că în 2015 eleva suedeză încă nu începuse să chiulească de la școală pentru a face greve climatice. Iar democrata socialistă, care ne-a băgat în sperieți cu Lumea se va sfârși în 12 ani dacă nu vom aborda problema schimbărilor climatice, eră încă barmaniță prin New York. Iarăși, să nu uităm că guvernul francez a sunat mobilizarea chiar înainte de semnarea Acordului Climatic de la Paris (decembrie 2015) prin lansarea apelului „4 per mille” referitor la solurile planetei:
Dacă creștem cu 4‰ (0,4%) pe an cantitatea de carbon sechestrat în sol, putem opri creșterea anuală de CO2 din atmosferă.[1]
Dar bomba mediatică lansată în timpul Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor este cea pe care am citat-o în titlul articolului:
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de ani de recolte - și după aceea ?
O asemenea alarmă, care ne spune că dacă scăpăm de apocalipsa climatică în următorii 12 ani, vom muri, totuși, de foame în următoarele șase decenii, nu poate să nu dea fiori de gheață celor mai tineri sau mai puțin tineri, dar care se gândesc la copiii și nepoții lor.
Odată deschis drumul știrilor teribiliste pe toboganul mass media, lucrurile au început să ia amploare:
Această declarație micșorează dramatic intervalul de supraviețuire al Marii Britanii, pentru că doar cu trei ani înainte, solurilor de acolo li se deduse o speranță de viață mai lungă:
Vestea bună este că toate declarațiile de mai sus, oficiale sau mai puțin oficiale, sunt fake news. Vestea proastă este că în goana lor nesmintită după click-uri și rating, o parte a jurnaliștilor a preluat pe nemestecate și a dat drumul pe trompa breaking news-urilor unor informații neverificate, care creează emoții nejustificate, inflamează avântul apocaliptic al ecologiștilor gen Thunberg ori Ocasio-Cortez și oferă „soluții” contraproductive.
În 2019, botanistul și jurnalistul James Wong a încercat să găsească sursele științifice pe care se bazează predicțiile despre cei 30-60-100 ani rămași pentru recolte. Concluziile lui se pot desprinde lesne din titlul articolului publicat în NewScientist:
The idea that there are only 100 harvests left is just a fantasy
#FactsMatter | Headlines warn that our soil is becoming so degraded that we are heading for an agricultural Armageddon. Can that be right?
În septembrie 2020 a fost publicat un meta-studiu care demontează fără drept de apel alarmismul nejustificat, păgubitor pentru public, dar aducător de link-uri și rating pentru jurnaliștii lipsiți de scrupule. Un grup de cercetători din Marea Britanie, China și Belgia a făcut prima estimare a duratei de viață productivă a solurilor din lume, folosind o bază de date conținând 4.285 rate măsurate de eroziune a solurilor, publicate în 240 studii și acoperind 255 localități din 38 țări.[2]
Cercetătorii au clasificat solurile studiate în trei categorii (Fig. 1):
- Soluri pârloage, ținute intenționat fără vegetație pe ele ca bază de comparație pentru exemplificarea conceptului de „cel mai prost scenariu”.
- Soluri cu management convențional, exemplificând scenariul business as usual; aceste soluri sunt lipsite de practici de conservare.
- Soluri cu management de conservare, pe care se aplică diverse practici de încetinire a eroziunii și de creștere a fertilității, calității, cantității de apă, biodiversității etc.
Parametrul utilizat pentru estimarea duratei de viață productivă a solurilor a fost rata de eroziune a primilor 30 centimetri. Chiar dacă structura, textura, compoziția și alte proprietăți pedologice diferă cu adâncimea și distribuția la suprafață, primii 30 cm sunt cei mai importanți pentru că acolo sunt stocate apa, nutrienții și carbonul de care plantele au nevoie.
8
1
