Cu cât devine mai fragilă concepția că lumea se organizează în jurul unui centru după repere care separă lucrurile în bune sau rele, albe sau negre, mărunte sau esențiale, cu atât devenim mai fanatici în apărarea ei. Uneori ne-ar prinde bine să vedem că un fenomen care credem că se întâmplă autentic doar la nivel superior și central, de fapt, are reverberații intense și la niveluri secundare sau periferice.
Alteori ne-am putea mira benefic de viteza cu care se transformă ceea ce consideram că este esențial în ceva precar, chiar iluzoriu; arareori, ce-i drept, am putea avea surprize de proporții inimaginabile fiind doar ceva mai relaxați în mania de a clarifica lucrurile. Până la urmă, este firesc, până într-un punct, să clasificăm și să numim lumea în care trăim, dar ce ne îndreptățește să mai și credem că lucrurile vor rămâne așa cum le-am stabilit noi locul? Dar dacă ceea ce fixăm noi într-o categorie devine, se transformă, se mută din locul, temporar sau de veci, acordat de bunăvoința noastră? Noroc că oamenii din Zona în care trăiesc sunt adepții relativismelor, a evenimentelor care vin, fără să ne întrebe, și fac vii schemele în care ne prindem viața, pentru că, să nu uităm, Duhul bate unde vrea. Sunt bucuroasă să-i descopăr zilnic ca discipoli ai interpretărilor deschise și a unei realități structurate pe niveluri, fani nedeclarați ai „gândirii slabe” și a „hermeneuticilor spectrale”. Întâmplările care s-au petrecut în Zonă, imediat ce am intrat în perioada dăruirilor, inaugurată anul acesta de alegeri parlamentare, mi-au confirmat, că adevărul ca adecvare sau corespondență cu realitatea (care realitate?) e un mit, un biet punct de vedere oficial. Drept urmare, corectitudinea de orice fel, este doar o ficțiune necesară, pentru că adevărul, la fel ca viața, e mereu în altă parte, de unde ne bântuie câteodată ca eveniment.
Pe fondul pandemiei prelungi combinată cu magia sărbătorilor, au început să-și facă apariția evenimente care au dat peste cap logica obișnuită a lucrurilor. Evenimentele au venit deopotrivă, atât peste localnicii români, maghiari, slovaci cât și printre rromii din cartierul Muntenegru. Le voi relata pe scurt și în ordinea puterii de a bulversa. Mai întâi, Șuticu, un tânăr rrom întors de la lucru din Germania (nu la sparanghel), a ajuns în pragul nebuniei pentru că prietenul cu care plecase, și care a murit după o supradoză de cocaină, a început să-l bântuie. Bântuirea s-a produs în ziua următoare îngropării, la care Șuticu a asistat îndurerat, dar nu era o bântuire normală, ci una specifică erei tehnologice. Mortul îl suna de pe telefonul cu care a fost îngropat, cu camera, în termenii celui bântuit: „cu poză”, și de fiecare dată aștepta prelung să i se răspundă. La scurt timp după apelurile „cu poză”, o femeie ajunsă ea însăși la senectute, deci credibilă, s-a plâns că mama ei, moartă de peste un deceniu, vine să o bântuie. Cu asta s-ar mai putea împăca, ceea ce nu poate pricepe este că moarta preferă să parcurgă cam 40 de kilometri ca să-și sperie fiica de la oraș, în loc să o bântuie pe cea la îndemână, aflată la câțiva pași de cimitir, care fiică, de altfel, ar și merita vizitele moartei. Fenomenele de bântuire sunt aproape normale în Zonă, uneori e o indignare să nu te bântuie nimeni, deci nu ele, ca atare, au bulversat localnicii, ci noutatea pe care o implică. Problema pe care ne-o dezvăluie ultimele bântuiri are două aspecte care merită toată atenția: primul ar fi acela că bântuirile au început să fie democratice, dacă înainte erau preferați pentru bântuiri rromii, acum sunt la fel de dese bântuirile și printre celelalte etnii; alt aspect, mai surprinzător, e legat de faptul că bântuirile au început să implice tehnologia, iar o fantomă care dispune de tehnică nu e puțin lucru.
Al doilea eveniment imprevizibil este legat chiar de alegerile parlamentare. Scorul a fost previzibil, apropiat de cel scontat pentru primele patru locuri. Însă, întâmplarea a făcut ca un consilier penelist să fie prins că era simultan susținător AUR pe rețelele de socializare. Acest fapt a dus la o anchetă jurnalistică în urma căreia a devenit evident un rezultat interesant legat de distribuirea voturilor. Mai exact, în Zonă, departe de Albania, Liga Albanezilor a primit 18 voturi la Camera Deputaților. Nu, nu au fost niciodată albanezi prin preajmă, sau poate că da, dar în alt sens. Acest sens, bine primit de „albanezii” conlocuitori, este adevăratul eveniment care stătea ascuns în cifrele care reflectau scorul alegerilor. Așadar, singura explicație a celor 18 voturi acordate Ligii Albanezilor, plauzibilă în oricare dimensiuni, ne trimite la locuitorii rromi din dealul numit, în combinație cu etnia, Muntenegru. Am ajuns în punctul în care sunt sunt nevoită să-l contrazic pe președintele Academiei Române care susținea zilele trecute că negru și alb sunt culori, nu sunt rase pentru români. În Zonă, cel puțin, alb și negru sunt culori ale unor etnii, iar diferența nu e doar de nuanță atunci când mă întreb poetic unde pleacă albul zăpezii când se topește sau când mă întreb, atunci când apare Șuticu cel bântuit, de ce se face negru în jur? Vreau să spun că, la modul duios, ironic, paradoxal, aici albul și negrul sunt atât de tare culorile unor etnii încât negrul rromilor devine uneori atât de negru încât localnicii îi spun aceluia „șutic” (=beznă, întunecime, negură, conform Dicționarului de regionalisme). Alteori, și mă refer la termenul „albanezi”, localnicii sunt mai creativi și recurg la acest oximoron eliptic pentru a se apela unii pe alții, românii pe rromi, rromii pe rromi, însă niciodată cu ură, ci jucăuș și cu consimțământul tacit al ambelor părți. Oricum, rromii din Muntenegru au început să creadă, prin nu se știe ce altă explicație decât o nostalgie care nu are de-a face cu o culoare, ci cu o rasă, că ar fi albanezi. Evident că atunci când s-au dus la vot, cei care pot citi, au avut surpriza să descopere bucuroși că sunt, în sfârșit, reprezentați la nivel înalt, prin urmare e de înțeles că au votat cu Liga Albanezilor.
Primarul comunei cu trei sate, două de români și de rromi, unul de maghiari, cărora li se adaugă slovaci tot mai mulți, a fost întrebat despre fenomenul celor 18 albanezi votați. Dumnealui, deși bănuiesc că e copleșit de atâtea încurcături și bântuiri, a explicat cu bun simț că nu sunt neapărat rromii votanții albanezilor pentru că ei votează (și) cu maghiarii dat fiind că sunt înscriși la un curs de limba maghiară și au început fenomenul de maghiarizare. Ar mai fi de adăugat la evenimentul albanez faptul că la cursul de maghiară sunt înscriși numai rromii analfabeți din cartierul Rândul II, deci rromii din Muntenegru, mai școliți, oricum alfabetizați, dovadă e Șuticu, pot fi cei care s-au identificat ca albanezi.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.or.
