Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Aur, tămâie şi ciorba de lobodă naţională: de unde vine mişcarea românească Tea Party

de Sorin Ionita     Contributors.ro
Luni, 7 decembrie 2020, 16:45 Actualitate | Opinii


Sorin Ionita
Foto: Arhiva personala

Întrebarea nu-i de ce a răzbit suveranismul naţionalist-religios în parlament cu scor aşa mare, ci de ce s-a întâmplat asta atât de târziu în România, din moment ce vecinii noştri au toţi asemenea partide pe scena naţională: Ungaria, Polonia, Bulgaria au astfel de formaţiuni de dreapta radicală anti-sistem, Cehia la fel, iar Slovacia are chiar vreo două. Desigur că multe elemente de conjuctură explică acest rezultat surprinzător mai mult prin imprevizibilitate decât prin amploare, în contextul larg est-european, cum spuneam. Participarea scăzută la vot pe timp de pandemie aproape că a dublat scorul formaţiunii AUR, care în mod normal se învârtea pe la 5%. Dar asta nu înseamnă că mica revoluţie Tea Party din România nu trebuie analizată mai atent.

1. In primul rând, ea nu a apărut deodată, cum pare unora (“de unde vin ăştia?”) ci după eşecuri repetate în a crea un vehicul pe nişa naţionalistă unde Vadim Tudor apunea treptat ca lider plauzibil, chiar înainte de dispariţia lui fizică. Nu mai înşir aici starturile false cu Marian Munteanu, personaj cu care a cochetat multă lume, şi pe masă, şi pe sub masă; ori experimentul mass media exotic Dan Diaconescu. Dar să ne gândim că doar acum patru ani, în 2016, unii cu exact acelaşi profil şi discurs au luat 2.7%, adică respectabil: e vorba de Partidul România Unită (PPU), cu Vlad Ţepeş pe steag şi Victor Ponta propunere de premier, finanţat la vedere de Sebastian Ghiţă, adică de statul paralel din spatele lui. Liderul de faţadă era fostul PSD-ist Bogdan Diaconu iar în jurul său gravitau personaje aflate acum în leadershipul AUR, precum jurnalistul cu opinii vehement anti-occidentale Dan Tănasă: îl vedeţi aici în poză la vremea aia alături de Diaconu.

2. De ce nu s-a întâmplat atunci şi a funcţionat acum? Cel mai probabil pentru că electoratul populist-naţionalist nu poate fi prostit să se ducă după lideri corupţi ori ipocriţi şi inautentici, precum Ghiţă şi Ponta, care azi fac “social-democraţie tip Tony Blair”, mâine încearcă cu degetul apele naziste, apoi se sucesc iar la europenism ca să prindă loc în parlament. Lumea simte când e butaforie, iar indignarea politică e greu de mimat pe termen lung; când o faci pe nebunul, trebuie chiar să fii un pic, ca să poţi duce rolul la capăt.

3. Nu vreau să mă înscriu în lunga listă de comentatori care vă împuie acum capul cu “v-am zis eu…” retrospectiv. Ar fi fals: nimeni n-a prezis succesul extremei drepte la runda asta de alegeri; nici eu n-am făcut-o. Ce îmi amintesc însă cu precizie e tăcerea grea şi stingheră care se lăsa, inclusiv în studiouri TV, de câte ori aminteam în ăştia patru ani de experimentul “Vlad Ţepeş”-Ghiţă-Ponta, patronat de servicii, de scorul său bun din 2016 şi ce ar fi de învăţat din asta, sau ce se va întâmpla cu segmentul electoral care s-a întrezărit atunci la orizont. Părea că nimeni nu prea vrea să discute subiectul, e chestiune închisă de care nu trebuie să vorbim. Între timp se ştie ce traiectorie a avut dl Ghiţă; la fel dl Ponta. Geniala consultanţă a generalului SIE Predoiu n-a fost chiar un success răsunător până la urmă, nici înainte, nici acum în combinaţia cu oligarhul moldovean Plahotniuc, care a prăpădit din nou nişte bănuţi în incompetenta politică românească. Probabil nu-i singura consultanţă de acest fel oferită partidelor româneşti din zona obscură. Au fost atât de multe grupuscule şi experimente, inepte şi care s-au călcat pe picioare reciproc, încât până la urmă inevitabilul s-a produs: Dr Frankenstein a scăpat Creatura de sub control şi se uită acum prostit la rezultat.

4. PSD şi-a învăţat în fine lecţia, după două decenii de eşecuri, şi n-a mai enervat lumea în ultima săptămână de campanie cu bazaconii agresive care să aducă electoratul la urne pentru un vot contra. A marginalizat PRM-iştii din conducere şi a lăsat să se resoarbă treptat “efectul Dragnea”, ascunzându-se cu toţii în spatele doctorului Rafila. Ca atare, fără mitraliere şi aripa tânără PRM, s-a creat un culoar mare pe dreapta pentru extrema radicală, care înainte n-avea loc să se strecoare printre retorica PSD şi zid.

5. Partidele de dreapta, în special PMP, au ţinut musai să confirme şi în România un fenomen ştiut în politica occidentală: când cochetezi cu teme fundamentaliste şi zdrăngăneşti coarda naţionalistă, în speranţa să iei cât mai multe voturi din partea aia, nu faci decât să legitimezi discursul şi agenda extremiştilor reali. Lumea nu se ia după un centrist expirat care se descoperă brusc pios, hiper-familist ori mâncător de minorităţi (inclusiv sexuale), ci votează the real thing, unde simte vibraţie autentică, dacă tot e s-o facă. Modul cum AUR a măturat de pe scenă PMP, în special în judeţul Constanţa, e o penalizare directă pentru liderul Băsescu şi o confirmare a acestui efect de balansor. La fel de revelator e modul cum a luat serios din votul “creştin” al PNL prin judeţele Transilvaniei şi Moldovei.

6. Ironia e că exact sub Băsescu a fost de fapt încurajată discret să ia viteză Acţiunea 2012, o mişcare naţionalist-unionistă grasroot care formează acum osatura AUR. Acest partid introduce în Parlament un talmeş-balmeş de persoane, de la generali pensionari cu o doagă lipsă, ce puteau fi foarte bine pe listele PRM în anii ’90, până la copii ai anilor 2010, căliţi în bătăliile de stradă de la Roşia Montană, Pungeşti şi în marşurile de la Prut. Există apoi o falangă religioasă venită pe filiera Coaliţiei pentru Familie, care a prins fereastra de oportunitate a pandemiei şi fake news-urilor aferente ca să răzbune eşecul de la referendumul anti-gay. În plus, basarabeni rătăciţi, inşi lăudaţi de Sputnik, plus avocata în penal a IPS Teodosie Tomitanul. Über alles, personaje saturniene şi nepotrivite cu tot restul, precum permanent vehiculatul lor premier, un tehnocrat-hologramă plimbat prin cercurile CDR, apoi PDL, ajuns la un moment dat în guvern, prezentat ca expert ONU, membru în Clubul de la Roma, guru al “dezvoltării durabile” – şi în general având toate trăsăturile de coterie globalistă iluminată şi conspirativă care ar trebui să-l facă suspect în ochii masei de activişti narodnici AUR. Dar vezi bine, nu se cere musai să fii coerent ca să ai succes. Dincolo de entuziasmul şi energia reală a bazei partidului, care a furnizat mii de activişti şi observatori în alegeri, de exemplu, se simte şi un filon de resurse inexplicabile care nu se pot obţine doar prin voluntariat. Evenimentele lor publice, cu maşini, deplasări, hoteluri şi campanie outdoor presupun fonduri, or partidul a declarat destul de puţin în raportările oficiale. La cum cunoaştem noi PNL şi PSD, partidele mari vor trage imediat de aceste fire obscure pentru a cumpăra parlamentari AUR la bucată în legislativ şi a-şi întări propriile rânduri, pentru că ăsta e felul lor obişnuit de a proceda. Cu ce succes, vom vedea.

7. Rezultatele AUR reprezintă de asemenea o lecţie pentru toţi cei care şi-au imaginat după criza economică din 2008-2009 că e momentul “să ne indignăm”, deoarece asta va spori angajamentul politic al “maselor”, va pune teme corecte pe agendă şi astfel vom crea o lume mai bună şi mai dreaptă. Desigur, participarea politică largă e o condiţie necesară, dar nu suficientă în democraţie: trebuie multe alte ingrediente în afară de mobilizare, indignare şi mişcări de stradă pentru a construi o guvernare funcţională. Unii de la dreapta conservatoare şi-a imaginat cu naivitate că vor genera o mişcare suveranistă în Europa, dar pro-americană şi libertariană, cum citeau ei prin broşurile ideologice de la fundaţia Koch sau la propagandiştii Breitbart. Flirtul cu naţionalismul şi valorile tradiţionale erau, vezi bine, parte dintr-o subtilă agendă atlantistă. Dincolo, stânga progresistă îşi imagina de asemenea că va ridica poporul la luptă pentru dreptate socială. Însă politica ultimilor 10 ani în toată Europa ne-a arătat că în vremuri de stres social clasa muncitoare preferă lupta de rasă, nu de clasă, spre stupoarea bien-pensanţilor care sunaseră adunarea. Lumea s-a grupat sub alte steaguri decât indicau manualele de revoluţie, şi marxistă, şi conservatoare. Mişcările de extremă dreapta au încetat să mai fie o chestie de bărbaţi tineri, raşi în cap şi cu educaţie precară, adunând voturi de pe la toate categoriile de lucrători manuali şi mici antreprenori speriaţi de globalizare. In estul Europei fuziunea roşu-brună e ceva la ordinea zilei: valurile de tip AUR atrag mulţi oameni care vor nu stat minimal, ci dimpotrivă un stat puternic care să-i protejeze de vicisitudini şi concurenţă externă, să îmbine religiozitatea cu discursul anti-capitalist, naţionalismul păşunist balcanic cu anti-elitismul proletar, anti-vaccinismul cu anti-imperialismul ceauşist, şi chiar cu un pic de ecologism şi alimentaţie bio, dacă vin înfăşurate judicios în brâul Maicii Domnului. Pe scurt, revoluţia nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte la momentul şi cotitura potrivite, iar cine seamănă vânt, va culege furtună. Dacă e corect ce spune istoricul elveţian Oliver Jens Schmitt, anume că în România interbelică mişcarea legionară a fost singurul partid autentic de masă, pornit de jos în sus, atunci viitorul nu sună bine.

8. Aici e momentul să credităm inspiraţia liderului PSD Ciolacu, primul care a simţit aseară de unde bate vântul schimbării: s-a declarat deschis să discute o coaliţie politică cu AUR în legislativ. Acesta e PSD-ul nou şi reformat, condus de intelectuali pro-europeni! Sigur că justificări retorice se vor găsi cu duiumul şi mă aştept să urmeze un meci de aruncat cu vina de la stânga la dreapta, în care toţi vor spune “din cauza voastră a luat AUR scorul ăsta, că dacă nu făceaţi nu ştiu ce …iar acum noi suntem nevoiţi să fim pragmatici în interes naţional…”. Abia aştept să văd cum se vor contorsiona retoric şi vor face şpagatul ideologic progresiştii români ca să justifice acest pact Ribbentrop-Molotov al PSD, dacă el chiar se face: stai să vezi, că din anumite puncte de vedere şi pentru priorităţi de sociale, şi ca să ne luptăm cu multinaţionalele … etc.

9. Ar mai fi de menţionat aici starea jalnică a analizei politice, sondajelor şi consultanţei de partid în România, care a ratat complet fenomenul. Asta nu pentru că n-ar fi la noi oameni profesionişti, ci pentru că nu există interes şi resurse investite în cercetări reale şi de profunzime ale comportamentului electoral, cu modele explicative care să-ţi permită să sesizezi mutaţii de adâncime şi să faci predicţii. De fapt industria a ajuns mai mult o coterie de parandărături, în care oricât ai da-o în bară, nu te poţi compromite, deoarece nu există standarde ci doar furatul propriei căciuli, deci contractele curg oricum in continuare. Nu există campanii profesioniste, micro-targeting, iar AUR a zburdat aproape singur pe online. Au fost ani când mai mulţi bani se băgau în consultanţa politică în Republica Moldova decât în România (şi pentru că acolo sunt mai multe fonduri ilicite, necontrolate, e drept) şi se foloseau metode mai sofisticate de campanie decât la noi.

10. De exemplu, este şocant ce lipsă de interes a dovedit clasa politică românească pentru diaspora, pe care în principiu o ridică în slăvi, dar a judecat-o mereu în clişee rudimentare. Au curs milioane de euro de la buget în paranghelii cu mititei şi muzică populară prin oraşele şi satele Italiei, sau în alte părţi, plus umflarea egoului unor lideri locali autopropuşi. Nu s-a investit în schimb nimic în înţelegerea profilului, atitudinilor şi aşteptărilor românilor de peste hotare, care se dovedeşte din nou că formează mai multe diaspore diferite, nu una singură, cum anticipam anul trecut aici. Iată că treaba se confirmă (vezi grafic): AUR a câştigat Italia, unde există un anume profil al votantului (mai în vârstă, feminizat, cu anumite tipuri de joburi) dar nu şi Marea Britanie, unde votantul arată cu totul altfel. Iar asta e doar o analiză grosieră pe demograficele de bază, pentru că altceva nu avem. Aici nu-i vorba de a blama votanţi ci dimpotrivă, a le înţelege mai bine atitudinile, aşteptările şi felul de a se raporta la ţara din care au plecat. Dacă n-o facem, vom continua şi pe viitor să ne întrebăm “de unde au răsărit ăştia” atunci când ne loveşte valul.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14115 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by