”Depolitizarea” este una din cele mai populiste teme de campanie. Urmată îndeaproape de ”descentralizare”, dar despre eroarea cu descentralizarea, cu altă ocazie. Dacă gândiți cu mintea voastră -și nu înghițiți pe nemestecate soluții populiste frumos ambalate- veți constata că soluția corectă (dar nepopulară) este fix cea opusă: politizarea. Consider că ar trebui politizate următoarele funcții*, prin numire făcută de premier sau ministru:
1) ministru, secretari de stat, secretar general in ministere. Nu sunt indecis referitor la directorii generali din ministere (din experiența mea, mai degrabă nu).
2) Șefii de agenții.
3) Șefii serviciilor deconcentrate (Inspectorat Școlar Județean, DSP, Direcția Muncii, etc).
4) Prefect.
Iată motivele:
1) ”Depolitizare” nu înseamnă, de fapt, nimic măsurabil, nimic concret pentru că în afară de râme, nimeni nu e apolitic. Cum măsurăm gradul de ”politizare” al unei persoane? Punem în funcții doar oameni care nu au mers la vot? Ne uităm pe facebook-ul lor și dacă acum 12 ani au scris un mesaj de susținere al politicianului X îl dăm afară pentru că nu e suficient de ”apolitic”? Sau apoliticii noștri sunt mai apolitici decât ai lor? Dreptul la asociere în partide politice e garantat de constituție și nu văd cum l-am putea lua unui șef de structură deconcentrată. Dacă mergem la extremul absurd, vă întreb: până la urmă de ce să nu fim conduși de expertiza aseptică a inteligenței artificiale?
2) Un ministru trebuie să poată să își pună în practică politicile pentru care guvernul a fost învestit democratic. Închipuți-vă că Miclea e ministru dar are inspectori, pe care nu îi poate schimba, acoliți de-ai lui Liviu Pop sau Andronescu. Schimbarea e esența democrației, a fixa pe cineva într-o funcție de conducere e, așadar, prin definiție nedemocratic. Închipuiți-vă că ministrul muncii dă un ordin pe care directorii județeni, pe care ministrul nu poate să îi schimbe, nu îl aplică ”fiindcă nu vrea mușchiul lor”. Nici măcar abuz în serviciu nu e... Ministrul decontează politic neputința, în timp ce aparatul îi râde în nas...
3) Cei care vor ”depolitizare” spun că vor în acele funcții ”experți”. Or, ce exact înseamnă expert? Fără să fac o teorie a ceea ce e un ”expert”, o să vă dau un exemplu: Cătălin Drulă. Un om despre care am scris numai de bine și un expert cert în infrastructură. Aș fi bucuros să fie ministrul infrastructurii, ar fi fost un excelent comisar european. Prin ce diplomă poate demonstra că este ”expert în infrastructură”, pentru că din câte știu are doctorat în IT și a lucrat în IT? Sau încă un exemplu: Vlad Voiculescu, despre care fanii spun că ar fi un excelent ministru al sănătății. Are studii de specialitate? Nu din câte știu. Are studii administrative sau științele educației? Nu, dar va ajunge viceprimarul Bucureștiului responsabil cu educație. Iată doar două exemple de oameni care pretind justificat la posturi ministeriale dar nu s-ar califica să conducă direcții județene pentru că nu sunt... experți. Treabă-i asta? Vi se pare logic? Mie nu. Pleșu a fost un excelent ministru de externe. A făcut vreo ”școală de experți în relații internaționale”?
4) Cine face parte din comisiile de concurs dacă depolitizăm aceste funcții? Să fie clar, independență absolută și obiectivitate absolută nu există. Comisiile de concurs nu sunt și nu pot fi făcute din spirite pogorâte din rai. Da, pentru posturile executive, care necesită competențe tehnice punctuale, sigur că se pot da examene obiective. Legislație, chestiuni tehnice de specialitate. Dar când conduci o structură altele sunt competențele necesare. Să cunoști bine ministrul, secretarul de stat, colegii de la finanțe, pur și simplu pentru a fi performant ai nevoie de rețele de cunoștințe pentru a fi eficient.
5) Timpul e un factor esențial. Un guvern nou, cu program ultramodern tocmai e învestit. Dacă pierzi luni bune cu concursuri, cu cunoașterea subalternilor sau altele asemenea... degeaba ai câștigat alegeri, că nu poți face nimic. Priviți noii primari: intră în iarnă cu aparatele vechilor primari. Acestea sunt argumentele principale și, probabil, suficiente. Mai sunt și altele, cel mai important fiind că partidele nu au decât foarte puțini oameni cu competențe clare. Politizarea funcțiilor de mai sus ar duce, inevitabil, la profesionalizarea partidelor mari. Ne mai putem gândi și la lipsa actuală de răspundere pentru anumite numiri: adesea cei în funcție au ajuns prin concursuri desfășurate cu comisii prietenoase, iar liderii politici care i-au susținut se ascund sub ”dom'le, haber nu am, a câștigat concursul”. Dacă întreg partidul ar deconta pentru numiri neinspirate, responsabilitatea ar fi mult mai mare atunci când se fac respectivele numiri.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
