În plină criză sanitară, cu peste 400 de mii de infectări până acum, Camera Deputaților are pe ordinea de zi din 24 noiembrie un Proiect de Lege pentru achiziția de echipamente de protecție şi aparatură medicală şi de construcție de infrastructură spitalicească. Frumos, m-am gândit eu, Daniela Șerban, un simplu cetățean care a avut ambii părinți și mulți prieteni bolnavi.
Mă uit mai atent și constat un Proiect de lege cu un singur articol pe care l-am fi putut scrie oricare dintre noi într-o pauză de cafea într-o zi oarecare. Proiectul a trecut prin Senat în 2 luni, din 6 aprilie până în 3 iunie, cu tot tacâmul de avize: de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social, Comisia pentru sănătate publică și cea pentru administrație publică. Astfel, cu chiu cu vai la final de noiembrie poate deveni Lege, dacă se aprobă în Camera Deputaților, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisia pentru administrație publică. 83 de senatori au votat pentru!
Proiectul este inițiat de Eugen Teodorovici, care candidează acum pentru al treilea mandate de Senator, un politician cu experiență scriptică dovedită în ale legilor din această țară. Ajungând la unicul articol, acesta spune fix așa:
”Se aprobă atribuirea de către Guvernul României, Guvernelor Statelor UE și non UE de contracte de achiziție de echipamente de protecție și aparatură medicală, spitale de campanie (ROL 1-3) precum și de construcție de infrastructură spitalicească, pe baza ofertei acestora și a necesarului stabilit de Guvernul României.”
Opiniile pe acest Proiect de Lege, ca formă, sunt puternic împărțite, de parcă nu trăim în aceeași țară și nu avem un singur Parlament. Direcția generală legislativă din Senat confirmă că ”această propunere legislativă corespunde principiilor și normelor de tehnică legislative și se integrează în sistemul legislativ existent”. Consiliul Legislativ avizează favorabil proiectul, deși pe fond îl desființează, menționând că ”soluția legislativă preconizată la articolul unic este redactată într-o manieră improprie stilului normativ și juridic, întrucât face aproape imposibilă aplicarea acesteia, în sensul că nu sunt stabilite condițiile pentru a contracta, procedurile de achiziție, precum și termenele aferente. În plus, mai spune Consiliul Legislativ, ”sintagma ”non UE” este improprie limbajului normativ, fiind necesară revederea și reformularea acesteia” și multe altele de acest tip.
Guvernul, în schimb, este singurul care dă aviz negativ acestui proiect, cu 5 pagini de fundamentare pertinentă, deși confirmă că ar putea fi benefice vânzările între guverne, denumite G2G, pentru care există reglementare expresă la nivel comunitar prin Directiva 2009/81/CE, transpusă la nivel național prin OUG 114/2011, pentru pasionați. Mai mult, Guvernul solicită clarificări legate de: ”ce autorități și în funcție de ce criterii stabilesc aceste necesități de achiziție avute în vedere, prin ce act le aprobă Guvernul; care sunt criteriile și procedura în funcție de care sunt alese guvernele cărora li se atribuie contractele de achiziție; care sunt condițiile și procedura de atribuire efectiv; în ce situații se aplică o astfel de modalitate specială de achiziție”. În concluzie, acest proiect adoptat fix așa poate crea mai multă confuzie și cu siguranță nu își atinge scopul.
Câtă lume implicată până acum într-un proces legislativ aparent bine intenționat, însă confirmat inutil și imposibil de aplicat de cel puțin două instituții. Oare de ce este nevoie de un astfel de proiect când MAI și MAPN prin POIM vor accesa fonduri europene de 350 milioane de euro pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
