Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

de Gabriel Andreescu     Contributors.ro
Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, 10:23 Actualitate | Opinii


Gabriel Andreescu
Foto: Contributors.ro

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai eficace om al exilului românesc” și „sufletul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, de la Paris” (Adrian Niculescu) făcea parte din anecdotica de înaltă încărcătură simbolică a anilor 1980. Pentru Securitate, Dan Berindei conta prin „prestigiul științific de care ... se bucură în țară și în străinătate, contribuția deosebită pe care o aduce în cunoașterea adevărului istoric privind unele momente fundamentale ale istoriei țării noastre din sec. XIX-lea cât și faptul că s-a desolidarizat de fiul său nefiind de acord cu acțiunile întreprinse de acesta împotriva statului român” (ACNSAS, I 4335, Vol. 1bis, f. 6). Dan Berindei era considerat „un valoros om de știință, folosit de către Academie la alcătuirea diferitelor lucrări privind trecutul țării noastre, fapt pentru care i s-a trasat sarcina să facă comunicări în cadrul unor reuniuni ținute în străinătate” (ACNSAS, R 144461, f. 28). Caracterizat drept „un bun patriot care a făcut mult pentru prestigiul țării”, Dan Berindei rămânea în fața autorităților comuniste cu „pata” că „În privința educării propriilor copii nu a reușit să realizeze același lucru, ambii rămânând în străinătate” (ACNSAS, I 4335, Vol. 1, f. 144). Securitatea i-a cerut repetat istoricului să-și determine fiul să înceteze acțiunile sale împotriva regimului Ceaușescu, dar Dan Berindei nu a reușit. Mihnea Berindei nu accepta nici măcar să-l întâlnească atunci când tatăl său ajungea în Franța cu ocazia vreunui reuniuni științifice.

După 1989, Berindei fiul a fost deseori prezent în țară, dând un ajutor inestimabil societății civile în formare. Va fi unul dintre autorii cheie ai Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, al celor trei volume de documente ale CC al PCR editate împreună cu Dorin Dobrincu și Armand Goșu ș.a. Spre desosebire de alți istorici foști agenți de influență ai Securității care au urmat cariere politice (Dinu. C. Giuescu ș.a.), Berindei tatăl s-a concentrat pe opera științifică. În 1992 a devenit membru al Academiei Române și a condus ani la rând Secția de Științe Istorice și Arheologie (astăzi, la 97 de ani, îi este președinte de onoare). Relațiile dintre tată și fiu au rămas distante, dar spre sfârșitul vieții lui Mihnea, mai puțin aspre.

Surprizele dosarelor deschise de Securitate. Recrutarea

„Cazul Dan Berindei” părea, dintr-o perspectivă etică, clasat. Trimis în lume să reprezinte istoriografia românească, savantul producea situaţii tocmai bune de ironizat de colegii occidentali. La al XI-lea Congres Internațional de Heraldică de la Liège, din 1972, Dan Berindei a prezentat 7 (şapte) lucrări în afara celei proprii. Susținuse studii ale confraților și la Congresul al X-lea de la Viena, aceeași situație la conferințe internaționale ulterioare. Prezența sa la reuniuni sublinia situația istoricilor români care trimiseseră lucrări, dar erau absenți: fuseseră împiedicați să părăsească țara.

Rolul de mesager științific sugera că Dan Berindei a fost un informator al Securității cu angajament. Atunci când CNSAS a primit dosarele deschise de Securitate pe numele său, faptul că între ele exista unul de rețea nu a trezit, nimănui, vreo mirare. Iată însă, acesta, alături de dosarele de urmărire informativă, demonstrează că lucrurile stau incomparabil mai nuanțat decât ce ne oferă nouă ochelarii prin care privim lumea. O să sintetizez pe măsura posibilului, „portretul” relațiilor dintre istoric și Securitate.

Dan Berindei fusese recrutat în anul 1962, „ca agent al organelor noastre”, pe baza „materialului compromițător privind activitatea sa politică…” (Fiind prea multe, nu voi mai indica referințele la citate.). Materialul „compromițător” consta în înscrierea lui într-o organizație legionară în luna octombrie 1940. La acea dată, Dan Berindei avea 16 ani, iar Mișcarea Legionară urma să fie desființată după trei luni de zile. Un pasaj din dosar:

„În ziua de 11.04.1962, în baza aprobării conducerii direcției s-a trecut la recrutarea prin metoda constrângerii a numitului Dan Berindei. După aducerea lui la sediul organelor noastre, am trecut la anchetare. Candidatul s-a arătat dispus să răspundă amănunțit la întrebările puse”.

A fost interogat despre familie, apoi despre Ioan Hudiță (socrul său, fost ministru) și Haupt Gheorghe (istoric fugit în Occident). Iată ce „povestesc” ofițerii de securitate:

„S-a trecut apoi la anchetarea candidatului, cu privire la activitatea sa, pe perioade. La început nu a vrut să-și recunoască activitatea legionară, spunând că nu a fost înscris și nu a activat niciodată în vreo organizație politică. La insistențele noastre, a recunoscut apoi că a avut relații apropiate cu cei din F.D.C., apoi că a activat în cuibul condus de Mielu Georgescu, a participat la ședințele legionare, a cântat cântece legionare, a cotizat la ajutorul legionar și a fost împreună cu membrii cuibului în Muscel pentru propagandă. Ne-a spus apoi că atunci era tânăr și nu-și dădea seama de scopul adevărat al organizației legionare, văzând în ea singura organizație capabilă să realizeze ceva înnoitor pentru societate. După asasinarea lui N. Iorga a întrerupt orice legătură cu legionarii. […]. Întrebat apoi despre demnitarii și politicienii pe care i-a cunoscut : Giurescu, Sauciuc Săveanu Teofil, Victor Papacostea. Despre colegi: Crontz Gheorghe, Donat Ion și Berza Mihai a dat referințe care-i scuzau”.

Este interesant de privit angajamentul olograf. Cuvintele sunt așternute tremurat, așezate în susul ori în josul liniei de rând, strânse una lângă alta sau larg despărțite. Este singurul text al lui cu o asemenea scriitură, probă a emoției unice trăită de istoric în acel moment.

Ce spun notele

Ca în orice situații asemănătoare, natura colaborării cu Securitatea este de găsit în note: cele date de istoric și cele date despre el. Dosarele de urmărire informativă care au fost deschise pe numele lui Dan Berindei subliniază dedicația lui față de profesiune. În discuțiile private, critică „falsurile istorice comise” de ideologii perioadei staliniste: „Berindei a mai spus că Sorin Toma de la Scânteia a fost desărcinat și îi pare bine deoarece L. Răutu cu o săptămână înainte l-a elogiat pe Toma așa că este posibil să « cadă » și Răutu. La întrebarea sursei de ce îi pare bine dacă o să cadă Răutu, Berindei a spus că Răutu este autorul tuturor falsurilor istorice comise. Asupra acestor falsuri Berindei nu a dat detalii, dar a arătat că Răutu făcea parte din tripleta Chișinevschi, Răutu, Roller din care au dispărut doi iar el s-a menținut datorită meschinăriei”.

Berindei a atenționat asupra efectelor negative ale suspendării marii majorități a periodicelor de istorie: „Această suspendare amenință să ducă la o paralizare sau cel puțin la o simțitoare limitare a valorificării cercetărilor din domeniul istoriei. O revenire se impune […] 1. Istoriografia burgheză beneficia de circa 15 periodice istorice; reducerea ar pune deci în inferioritate noua noastră istoriografie […] 2. Prezența noastră pe plan internațional este deja redusă – cea mai redusă – în comparație cu cea a istoriografiei din celelalte țări socialiste”.

Iată și opinia lui Dan Berindei cu privire la prezența istoricilor români la reuniunile internaționale, comunicată autorităților: „Tot în legătură cu congresul de la Viena se mai pune problema participării delegației românești și aceea a intervențiilor și dezbaterilor. [Republica Socialistă Cehoslovacă] și [Republica Populară Ungară] trimit la Viena delegați oficiali și sprijină deplasarea celorlalți istorici, așa încât din fiecare din aceste țări vor participa la congres – după toate probabilitățile – circa 100 de oameni. Din RPR, conform aprecierilor existente, delegația ar urma să numere sub zece persoane. Amintesc că acum cinci ani – la Stockholm – au participat în jurul a 20 istorici români”.

Inițial astfel de atitudini independente sunt sancționate. I s-a reproșat „pactizarea cu boierimea” întrucât un articol al său din revista Studii susținuse că împroprietărirea țăranilor ar fi reprezentat un « crez al tinereții » radicalilor din divanul ad-hoc. Atunci, lui Dan Berindei i s-a cerut să-și facă autocritica. Cu trecerea timpului, sensibilitatea sa naționalistă a devenit convenabilă regimului.

Esența esenței unui dosar de rețea sunt notele date de informator despre cei vizați de Securitate când l-au recrutat. Berindei primise sarcini să supravegheze colegii de la Institutul de Istorie. Toate notele lui din dosarul de rețea, ce-i privesc, sunt pozitive, chiar protective. Dau un singur exemplu: „Șerban Papacostea are o bună pregătire profesională. Serios, pasionat după studiu […] A fost deasemenea pedepsit administrativ pentru că se constatase că frecventa Biblioteca Institutului Francez din România din acea vreme. Nu este însă un reacționar, cel puțin astăzi – ci un om de știință serios, care merită să fie prețuit și ajutat”. Aceeași atitudine privind străinii care vizitează Istitutul de Istorie, unde Berindei este gazdă. Toate informările sunt neutre, de genul: „a făcut vizite la biblioteca Institutului ... s-a arătat foarte amabil, dar a evitat până în prezent discuții politice” (despre von Kameke, secretar al Ambasadei R.F.G. la București). Între notele istoricului nu am găsit niciun document de natura poliției politice.

În acest context, reala asistență oferită de Berindei tatăl regimului comunist era promovarea șablonului istoric de la București. Citez o caracterizare care subliniază „așteptările” autorităților în ce-l privește: „Este un valoros om de știință, folosit de către Academie la alcătuirea diferitelor lucrări privind trecutul țării noastre, fapt pentru care i s-a trasat sarcina să facă comunicări în cadrul unor reuniuni ținute în străinătate”. O altă „sarcină”: să acționeze ca agent de influență pe lângă istoricii și instituțiile străine. Printre altele, să contribuie „la îmbunătățirea relațiilor dinte țara noastră și Franța pe planul cercetării științifice (istorie)”.Sunt cazuri în care i se cerea implicarea activă în obținerea de informații: „Deoarece Winniefried i-a mărturisit că face parte dintr-o asociație « Sfântul Paul » din Viena (care ar încerca stabilirea unui « dialog » între marxiști și catolici) și că ar dori să trimită o revistă a acestei asociații, va fi instruit să ceară să vadă și el această revistă încercând să obțină cât mai multe date despre caracterul aceste asociații și adepții ei etc.”

Notele lui Berindei care vorbesc despre poziția lui de istoric aveau un conținut patrioticcare convenea cu siguranță ideologilor Securității. Exemplu tipic, una privitoare la raportul profesorului grec A. Deskalakis care „la Congresul de la Sofia a susținut câteva teze nejuste, relative la trecutul nostru, izvorâte din poziții grecești șovine […] Mai grav, era faptul […] că se insinua că până în veacul XIX românii nu au avut o cultură românească, ci una grecească”. O altă notă: „În cursul vizitei întreprinsă în URSS în a doua jumătatea lunii august 1969 am rămas cu impresia ființării unei propagande îndreptate împotriva României”. Tema relațiilor româno-ungare și Transilvania sunt teme predilecte. Berindei anunță existența într-un volum pregătit de comitetul național al istoricilor din R.P.U. a unui material conform căruia „românii au venit în Transilvania după sași și că înmulțirea lor s-ar datora faptului că sunt mari consumatori de produse lactate de la oi!”.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7612 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by