Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din Moldova din 1 şi 15 noiembrie). Nu doar că e vecinul nostru cel mai mare, interpus între noi şi o Rusie agresivă, deci a cărui democratizare ne interesează în cel mai înalt grad. Dar Ucraina a devenit în ultimii ani o neaşteptată grădină cu experimente inovatoare în materie de administraţie şi e-government, dând clasă multor state membre vechi ale UE. O ţară problematică şi cam haotică, dar tocmai de aia vibrantă şi plină de creativitate.
Vom putea constata la urne ce s-a ales din revoluţia politică a preşedintelui-actor Zelenski, ales anul trecut pe un val de entuziasm popular anti-sistem, şi din partidul său Sluga Narodu. Vom vedea de asemenea cât va penaliza numitul narod împotmolirea luptei anticorupţie, deja evidentă şi semnalată în rapoartele europene, ca şi progresele destul de modeste în raport cu promisiunile din 2019 în direcţia soluţionării conflictului din Donbas.
Partea optimistă a poveştii e că rezultatele acestor alegeri sunt imprevizibile, deschise, ceea ce este foarte bine. Ucraina devine pe zi ce trece o ţară tot mai democratică, în care nimeni nu controlează total jocul politic – şi deci fundamental diferită de Rusia. Acest freamăt patriotic-guraliv, pe fondul războiului mocnit din Est şi al ocupaţiei ruseşti în Crimeea, a declanşat un proces ireversibil de nation-building prin care ucrainenii ajung în fine să-şi construiască o identitate clară, separată de a vecinilor, şi un narativ de naţiune independentă, după două încercări nereuşite în sec. XX. Este de neimaginat ca vreodată în viitor, indiferent cine va fi la putere în Kiev, Ucraina să mai poată fi încorporată într-o entitate eurasiatică guvernată de Kremlin; în urmă cu numai zece ani, lucrul ăsta nu era atât de limpede.
N-o să ne întindem acum cu descrieri privind surprinzătoarele inovaţii privind transparentizarea şi proiecte parteneriale cu privaţii pentru a dezvolta sisteme IT pentru achiziţii publice, de exemplu, cu două clase peste SEAP-ul românesc (şi mult mai ieftine, pentru aia). Nici că sunt în al cincilea an de aplicare a unui program de bugetare participativă în marile oraşe, cu proiecte propuse de cetăţeni pe un cadru realist, care chiar dau rezultate, nu sunt praf în ochi. Revenind la alegeri, să mai observăm că materialele lor electorale (urne, panouri, buletine etc) sunt de mai bună calitate decât ce folosim noi în România. Asta e adevărat şi pentru Republica Moldova, de altminteri: nu mi-e clar de ce noi ne alegem tot timpul cu cutii de banane pe post de urne şi hârtie prin care trece cerneala, iar vecinii noştri mai săraci pot să facă mai multe, pe bani mai puţini.
În Ucraina administraţia locală e pe 3 niveluri (localităţi, raioane, regiuni), aşa cum a fost moştenită din perioada sovietică. Pentru o ţară cu dublul populaţiei României şi aproape triplul suprafeţei, probabil că se justifică regiunile cu consilii alese şi guvernatori, deşi există şi dezavantaje. Mai important, acesta este primul scrutin după reforma teritorial-administrativă care a redus numărul raioanelor de la 490 la 136, iar pe cel al primăriilor de la 10.900 la puţin peste 1.400 (prin fuziunea satelor în etape, mai întâi voluntară, apoi obligatorie). Ucraina este astfel una din puţinele ţări europene care chiar a pus în practică ceea ce mulţi alţii doar discută, dar nu se pot hotărî să facă, deoarece costurile politice sunt foarte mari deci partidele nu prea vor: reducerea numărului de primării prin amalgamare teritorială, simplificare administrativă şi bugetară.
Gustul post-sovietic pentru complexitate se regăseşte în schimb în sistemul de vot: primarii se aleg într-un singur tur dacă localitatea are sub 75.000 locuitori; şi în două tururi în oraşele mai mari de 75.000 locuitori. Pentru consilii, în unităţile de peste 10.000 locuitori va fi vot pe liste de partid deschise (capul de listă are locul fix, dar în rest se poate schimba prin vot ordinea candidaţilor); în unităţile sub 10.000 locuitori se va practica un sistem majoritar destul de sofisticat, cu împărţirea în subdiviziuni, admiterea de independenţi pe listă şi vot nominal (single non-transferable vote). Te doare capul; sunt totuşi curios dacă Ucraina va reuşi să numere voturile mai repede decât ne-a luat nouă după bulibăşelile AEP, în ciuda sistemului nostru simetric şi banal.
Ca să-şi tragă în sus partidul la urne, preşedintele Zelenski confirmă reputaţia de comediant şi a pus la cale oleacă de show: în paralel cu alegerile a convocat un referendum cu cinci (!) întrebări. Două sunt din meniul populist evergreen pe care îl ştim şi noi: reducerea numărului de parlamentari de la 450 la 300; şi închisoare pe viaţă pentru corupţie (!!). Răspunsul votanţilor nu e greu de ghicit. Încă două sunt legate de conflictul cu Rusia din Est, destul de aburitoare, menite să dilueze cumva impresia de lipsă de progres în negocieri.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
