Între alegerea, triumfală şi simbolică, a lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ şi sonorele alerte apocaliptice de covid ale telefoanelor mobile, ziua de ieri, 20 octombrie 2020, a fost una obişnuită din viaţa patriei noastre în timpuri de pandemie. Meritul unui complice la infracţiunile politice ale lui Liviu Dragnea a fost recompensat cu o poziţie demnă de competenţele sale, in vreme ce guvernul României, prin domnul Arafat şi colegii săi, a dus mai departe strategia de înfricoşare a populaţiei pe care o îndrumă, părinteşte.
Alegerile parlamentare sunt următoarea urgenţă a unui stat care a reuşit, aproape fără efort, să-şi dezvăluie incapacitatea sa de a gestiona, cu respectul libertăţii şi al demnităţii umane, criza sanitară, mizând, de la început şi până acum, pe frica de moarte şi pe panică ca pe instrumente de comunicare şi de administrare. Partidele, harnice, aleg, cu grijă, pe cei mai destoinici dintre români spre a permite reprezentării să capete un nou sens. Tot ceea ce are mai credibil România, ca inteligenţă şi talent, este încadrat pe listele pe care românii le vor examina, cu maturitate,la urne. Naţiunea noastră, atentă la normele de protecţie sanitare şi echipată corespunzător, va trece încă un test în drumul său spre consolidarea democratică.
Dincolo de acest ton ce poate evoca un jurnal de actualităţi al anilor comunişti , dincolo de ironie şi de sarcasm, alegerile parlamentare care se apropie, probabil, sunt unul dintre cele mai importante pariuri pe care preşedintele României le realizează în cariera sa politică: intenţia sa este aceea de a oferi partidului cu care se asociază , în calitate de preşedinte – jucător, spre a relua formula predecesorului său, majoritatea parlamentară de care nu beneficiază acum. Insistenţa cu care şeful de stat revine la tema alegerilor şi la urgenţa lor nu este întâmplătoare. Sentimentul unui moment care trebuie fructificat îl motivează pe Klaus Iohannis.
Dar acest pariu în care şeful de stat se investeşte poate fi unul susceptibil de a fi mai delicat şi imprevizibil în rezultate decât pare. Criza sanitară şi inepţia guvernamentală pot genera un absenteism în măsură să întărească partidul ce se fortifică în clipele de demobilizare ale inamicilor săi, PSD. Imaginea unui Daniel Constantin, convertit la liberalism după un lung parcurs de aliat al PSD, atacând, violent şi mobilizator, pe foştii săi colegi rezumă paradoxurile societăţii noastre. Nu există traseism, ci doar schimbări de tabără justificate de interesul naţional.
Alegerile parlamentare pe cale de a fi convocate surprind PSD în plin efort de coalizare a tututor energiilor care pot susţine marasmul şi subdezvoltarea. Recrutarea unui doctor care a formulat puncte de vedere naziste şi eugeniste, Adrian Streinu-Cercel, este dublată de promovarea unei alte figuri de care guvernul Orban s-a servit, doctoral Rafila, cel a cărui ereditate familială securistă este o probă în dosarul respectabilităţii politice. Cât despre domnul Grindeanu, onesta marionetă a lui Liviu Dragnea, candidatura sa la parlamentare este recunoaşterea curajului său de caracter.
PSD poate fi, în acest context de improvizaţie guvernamentală, la fel de redutabil şi de destructiv ca în era Dragnea. Cu toată revolta lui Marian Oprişan, cel care devine, în Vrancea, însăşi social- democraţia, Marcel Ciolacu şi colegii săi duc mai departe opera de cosmetizare a unui produs ce îşi conservă menirea, acela de a fi inamicul intransigent al modernizării statului. Medicii de pe listele PSD sunt exponenţii sistemului responsabil pentru cel mai ridicat indice de mortalitate pandemică. Sunt cei care apără şi servesc instituţiile care, parazitând bugetul de stat, îşi abandonează pacienţii infecţiilor spitaliceşti şi morţii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
