Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

de Alexandru Lazescu     Contributors.ro
Marţi, 22 septembrie 2020, 13:42 Actualitate | Opinii


Alexandru Lazescu
Foto: Arhiva personala

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security Studies de la George C. Marshall European Center for Security Studies din Garmisch-Partenkirchen, apare un uriaș urs Panda, simbolizînd regimul de la Beijing, care, sub privirea gînditor-întrebătoare a lui Uncle Sam (Statele Unite), își însusește una cîte una de pe o tablă de șah pe care sunt imprimate stelele de pe steagul UE piesele (care arată și ele ca niște ursuleți Panda) reprezentînd statele membre din Uniune. Articolul în cauză, intitulat "Poate China întoarce Europa împotriva Americii?", prefața întîlnirea la vîrf UE - China din 15 septembrie.

Amînată în cîteva rînduri, aceasta a fost inițial gîndită ca una care urma să aibă loc, cu mare pompă, la Leipzig, pentru a proba faptul că cele 27 de state din Uniune erau unite în demersul de gestiune a unei relații complexe, simultan de colaborare și confruntare, cu o mare putere care în cursul acestui an a fost descrisă drept un "rival strategic". Un diplomat european spunea că Berlinul, care deține președinția în exercițiu a UE, vedea în acest eveniment unul care urma să marcheze un final apoteotic de carieră, un fel de "bijuterie a coroanei", pentru cancelarul Angela Merkel care s-a arătat a fi în mod constant un suporter în favoarea unei bune relații cu China. Pînă la urmă, spre dezamăgirea dnei Merkel, a avut loc doar un mult mai modest summit virtual care, de partea UE i-a mai reunit alături de Angela Merkel pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și pe Charles Michel, președintele Consiliului European, iar de partea chineză o echipă sub bagheta lui Xi Jinping, considerat unanim drept cel mai puternic lider chinez de la Mao.

Controlul Eurasiei - condiție pentru obținerea hegemoniei globale

Pe fond, Andrew Michta se întreba în articol dacă în bătălia geopolitică dintre America și China Xi va încerca să repete ceea ce a făcut în 1972 Richard Nixon atunci cînd în urma unei călătorii la Beijing a reușit să-i atragă de partea sa pe chinezi în confruntarea cu Uniunea Sovietică. Numai că dacă nu există nici o îndoială că intențiile Chinei urmăresc un astfel de scenariu, se vede asta și din intensul desant diplomatic din Europa (doar cu 3 săptămîni în urmă ministrul de externe chinez Wang Yi a avut întîlniri în Italia, Olanda, Norvegia, Franța și Germania în timp ce în paralel un membru al Biroului Politic de la Beijing a vizitat Grecia și Spania) este greu de estimat în acest moment succesul demersului Chinei. În fapt, răspunsul european pare să fie mai degrabă unul rezervat, dacă nu chiar negativ, chiar dacă UE nu pare deloc dispusă nici să se alinieze explicit de partea Statele Unite în acest meci geopolitic hotărîtor pentru felul în care va arăta lumea în viitor.

Obiectivul major al Chinei este de a obține ceea ce Andrew Michta numește "o inversiune globală în materie de fluxuri comerciale". Fluxuri comerciale care în prezent se derulează preponderent pe mare sub protecția Statelor Unite care dețin supremația absolută din acest punct de vedere. Beijingul încearcă, desigur, să erodeze acest avantaj, dar se concentrează cu precădere pe arealul Mării Chinei de Sud pe unde tranzitează 40 procente din întregul comerț global. Însă alta este direcția strategică fundamentală pe care o are în vedere: realizarea unei căi alternative de comerț terestre către Europa, restul Asiei și chiar Africa, așa numitul "Drum al Mătăsii", sau "Belt and Road Initiative" (BRI). Aceasta ar fi și cheia către obținerea unei hegemonii globale a Chinei care ar putea controla astfel un vast teritoriu, Eurasia, pe care marele geograf britanic Sir Harold Mackinder o considera, într-un celebru eseu din 1904, "The Geographical Pivot of History" și în cartea apărută în 1919, "Democratic Ideals and Reality" (un titlu foarte potrivit și pentru vremurile actuale, cînd iluziile ideologice par tot mai rupte de realitate), "regiunea pivot" ("heartland") al cărei control asigura dominația mondială.

Europa nu este singură pe traseul BRI însă reprezintă fără îndoială miza principală a Beijingului. Schimburile comerciale și investițiile europene în relația cu China au explodat în ultima decadă. De pildă investițiile cumulate chineze în Europa, în Marea Britanie, Germania, Italia și Franța au depășit deja 100 miliarde Euro. În Europa de Est acestea au ajuns la 8 miliarde Euro, cele mai importante fiind în 1,2 miliarde în România (5,4% din total), 2,5 miliarde în Ungaria și 1,5 miliarde în Polonia. În afară de asta Beijingul a făcut însă eforturi să-și extindă influența în Europa și pe dimensiunea de softpower, o componentă importantă fiind din acest punct de vedere cele aproape 140 de Institute Confucius din Europa, între care 4 în România, ca centre de propagandă și influență.

E adevărat, schimburile comerciale de bunuri și servicii dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, care reprezintă împreună aproximativ jumătate din PIB-ul mondial, sunt mult mai importante. Au depășit nivelul de 1,3 Trilioane Euro anul trecut, adică aproape o treime din totalul schimburilor comerciale de pe glob. În paralel, investițiile totale făcute pe cele două maluri ale Atlanticului ajunseseră la aproape 4 trilioane în 2018. Investițiile din UE în Statele Unite (2,18 trilioane, în 2018) erau de opt ori mai mari decît cele făcute de UE în China și India, luate împreună. Însă pentru o serie întreagă de state europene, cu precădere pentru Germania, interesele sale comerciale legate de China sunt importante.

Mai există un alt factor important în această ecuație geostrategică asociată rutelor de comerț, din păcate prea puțin discutat. Este vorba de ruta maritimă arctică, între Asia și Europa, mult mai scurtă decît cele tradiționale, care a devenit în tot mai mare măsură viabilă datorită topirii parțiale a gheții în zona Polului Nord. Există de aceea o competiție care a crescut semnificativ în intensitate între statele riverane Oceanului Arctic, între care sunt Rusia, Canada, Norvegia și Statele Unite, pentru exploatarea și controlul acestei rute. Lor li s-a adăugat China care s-a declarat "țară aproape arctică" și pregătește o flotă navală adaptată acestor condiții. Iată un alt spațiu devenit între timp relevant prin prisma bătăliei geopolitice și care poate contribui și el la "inversiunea" de care amintea Andrew Michta.

Un summit virtual cu rezultate modeste

Dacă revenim însă reuniunea virtuală la vîrf UE - China, miza acesteia era aceea de a se face pași decisivi pe cale semnării unui acord strategic între cele două părți care să precizeze parametri fundamentali ai relațiilor economice bilaterale, între care tratamentul egal în materie de investiții, protecția drepturilor de proprietate intelectuală, subvențiile chinezești și lupta împotriva a ceea ce a devenit o adevărată obsesie pentru marea majoritate a elitelor din Europa și America, "Schimbările Climatice". Rezultatele par să fi fost mai degrabă modeste. Pentru că deși europenii au evitat pînă acum în general să adopte o atitudine excesiv de contondentă în raport cu China și nici nu s-au raliat poziției americane, pe care totuși o împărtășesc în mare parte, au devenit tot mai îngrijorați și mai iritați de atitudinea tot mai agresivă a Berlinului. China a mizat la rîndul său excesiv pe faptul că din cauza crizei economice provocate de pandemie vor accepta concesiile minore pe care le face, cum sunt de pildă o creștere a agro-importurile (la fel ca în cazul Americii) și promisiuni de intenție declarative privind lupta împotriva Schimbărilor Climatice, închizînd ochii în chestiuni precum subvențiile sau blocajele la intrarea pe piața a produselor pe care le consideră "sensibile".

Oricum, sunt de părere mulți analiști, ca strategie pe termen mediu și lung China își propune să ofere, inclusiv copiind, produse și echipamente cu valoare adăugată mare similare cu cele occidentale, la prețuri mai mici, eventual subvenționate, scoțîndu-le astfel oricum pe acestea nu numai de pe piața sa ci și de pe cea mondială. Moment în care accesul pe piața chineză va deveni în mare măsură irelevant. Este exact tipul de strategie care a funcționat în cazul Huawei. Sau, un alt exemplu, după ce au blocat accesul unor companii ca Visa, American Express sau Mastercard pe piața financiară din China Beijingul declară că este dispus să ridice restricțiile acum cînd accesul nu mai are nici un fel de valoare din moment ce pe plan intern marea majoritate an plăților se fac cu aplicații pe mobil. De aceea, deja avertizați, europenii au rămas scepetici. "China nu ne-a convins pînă acum că merită să semnăm un acord strategic în materie de investiții", a declarat Ursula von der Leyen. Cu atît mai mult cu cît, la criticile venite din Europa, în principal de la Charles Michel, privind Hong Kong-ul și acțiunile represive împotriva uighurilor Xi Jinping a replicat că acestea sunt chestiuni interne în care europenii nu ar trebuie să se amestece, la fel cum Beijingul, a spus el, China nu se amestecă în problemele din UE legate de drepturile omulu! (a menționat antisemitismul). Numai că, atunci europenii au toate motivele să se întrebe cîtă încredere ar putea avea într-un guvern precum cel de la Beijing care încalcă un acord internațional, cel semnat cu Marea Britanie în chestiunea Hong Kong-ului.

În acest context, într-o opinie post-summit think tank-ul Bruegel își exprima dubiile în legătură cu utilitatea în sine a summit-ului. Și Global Public Policy Institute scrie"2020 va fi anul în care s-au consumat iluziile UE în privința unui semnării unui acord de partenariat strategic cu China", pentru care în special Angela Merkel a militat constant. Nu a fost nici pe departe summit-ul la care visa dna Merkel, este de părere și Politico. Însă, cu toate acestea e greu de tras o concluzie definitivă privind felul în care se va poziționa în viitor UE în relația cu China și Statele Unite. Charles Michel a ținut, de pildă, să avertizeze că "Europa va fi un jucător, nu un teren de joc", adică va acționa independent, nu se va alătura nici Chinei nici Americii. O declarație care sună bine pe hîrtie dar care are prea puțină legătură cu realitatea de pe "terenul de joc" unde UE este totuși un actor minor, cu excepția dimensiunii sale economice.

Germania: piesa-cheie în poziționare UE în raport cu China

Pînă la urmă, din această perspectivă un cuvînt hotărîtor în ceea ce privește decizia îl va avea Germania. Analiștii consideră Germania călcîiul lui Ahile al UE în relația cu China. Și din cauza investițiilor de acolo, aproape 17 miliarde Euro, dar mai ales din cauza exporturilor germane în China. În 2018 exporturile germane în China, de bunuri și servicii, au totalizat 106 miliarde Euro, mai mult decît cele combinate ale următoarelor 6 țări, Franța (32 miliarde), Italia (21 miliarde), Olanda (12 miliarde), Irlanda, Suedia si Spania. "Punctul slab al Europei este Germania, iar în Germania este industria auto, iar în cazul industriei auto este Volkswagen", remarca Max Zenglein, de la MERCATOR, un think tank specializat în chestiunea relațiilor cu China. Într-adevăr, Volkswagen a vîndut în 2018 4,2 milioane de automobile pe piața chineză față de doar 350 mii cîte a vîndut pe cea americană, amănunt pe care Beijingul are grijă permanent să-l menționeze. În acest context un oficial comercial dintr-o țară din UE scotea în evidență disponibilitatea Germaniei de a lăsa ca Huawei să se implice în rețelele sale mobile ca o dovadă că relația Berlinului cu Beijingul merge mai departe decît cea din timpul Uniunii Sovietice. "Germania nu ar fi lăsat niciodată Uniunea Sovietică să-i construiască rețeaua sa de comunicații".

După cum nu a fost uitat nici un alt punct sensibil, mai ales pentru Berlin care ține să dea permanent altora lecții despre valori și multilateralism. E vorba de dublul standard, de ipocrizia cu care operează, în funcție de interesele influentului său lobby industrial. În timp ce Germania a oprit ratificarea unui acord comercial cu blocul sud-american Mercosur, invocând politicile de defrișare ale președintelui brazilian Jair Bolsonaro, în principal din considerente de politică internă, datorită presiunilor ecologiste, Berlinul susține acum acordul cu China, insistând că comerțul ar trebui să fie separat de drepturile omului.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1219 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by