Tânăra care poartă pancarta pe care se poate citi această declarație patetică și alarmistă în același timp (Fig. 1) trebuie să fi aflat ceva extrem de serios și periculos, dacă nici încălțări n-a mai găsit timp să-și pună în picioare pentru a ne aduce la cunoștință această veste teribilă. Și ca ea, sunt multe, multe alte fete și extrem de puțini băieți (?!). Oare ce a speriat-o atât de tare?!
Avansez o ipoteză: Vina majoră o poartă alarmismul climatic, plin de profeții apocaliptice despre sfârșitul lumii în următoarele câteva decenii, creator de panică și anxietate, mizând pe frica unora de o moarte (prea) rapidă din cauza încălzirii globale antropogene.
Mecanismele alarmismului climatic sunt multiple, uneori complexe, și, precum se vede și din poza de mai sus, potențial periculoase, generând depresii, sinucideri, gerontofobie și alte manifestări psihologice extreme. Copiii cresc terifiați, cu șase din zece adolescenți americani înspăimântați de schimbările climatice. Producția de alarmism a atins în prezent un nivel atât de mare încât jumătate din populația lumii crede cu adevărat că schimbările climatice vor pune capăt rasei umane.
Și cum să nu crezi când, de exemplu, doar anul trecut, un articol senzațional (ist) a pretins că viitoarele creșteri ale nivelului oceanic din cauza din cauza schimbărilor climatice ar putea inunda 187 de milioane de oameni (1). Dar studiul respectiv a presupus, de asemenea, cazul puțin probabil că, în următorii 80 de ani, nimeni nu va face nimic pentru a se adapta la creșterile dramatice ale nivelului mării. Practic, numărul terifiant de 187 milioane sinistrați climatic nu era o decât exagerare (ca multe altele de același tip) – un număr de 600 ori prea mare. Dar efectul de îngrozire a populației nu trebuie neglijat.
Și tot anul trecut, o poveste similară a făcut înconjurul mapamondului: Vaste porțiuni ale uscatului terestru locuit vor fi sub apă până în 2050, iar orașele de deasupra vor fi șterse de pe fața pământului. The New York Times (o publicație campioană a recordurilor de alarmism) și alte mass media au folosit un studiu publicat într-o revistă serioasă (Nature), în care se estimează că ridicarea nivelului oceanelor va afecta 150 milioane oameni din opt țări asiatice: Vietnam, China, India, Thailanda, Bangladesh, Indonezia, Filipine și Japonia. (2)
Un astfel de breaking news apocaliptic a devenit viral imediat. Schimbările climatice micșorează planeta, în cel mai înfricoșător mod a transmis pe Tweeter Bill McKibben, fondatorul organizația internaționale de propagandă climatică 350.org. Climatologul și activistul climatic Peter Kalmus (NASA's Jet Propulsion Lab) a declarat că odinioară era îngrijorat dacă era etichetat „alarmist”, dar știrea respectivă l-a făcut să îmbrățișeze acest termeniii. Și această bășică alarmistă s-a spart jalnic pentru că mass media a neglijat o mică informație menționată în articol: măsurile de adaptare costală nu au fost considerate în alcătuirea modelului de inundații catastrofale.
Cititorii articolelor mele de pe această platformă, precum și cei ai ultimei mele cărți – Schimbările climatice Un ghid (uneori) incorect politic – au avut posibilitatea să cunoască îndeaproape, pe baza demontării părților componente, un grup din aceste mecanisme la lucru.
Articolul de față continuă operația de investigare și aducere la lumină a unui alt mecanism care asigură funcționarea alarmismului climatic: conceptul de tipping points, cu varianta lui extremă de point of no return (puncte critice, sensibile, de balansare, respectiv punct fără întoarcere. Traducerile și definițiile îmi aparțin. Nu sunt la curent cu literatura românească de specialitate – dacă există alte traduceri deja acceptate, le voi menționa după primirea lor).
Tipping point („punctul critic”) (Fig. 2) – termen introdus de Malcom Gladwell în cartea sa din 2000, The Tipping Point: How Little Things Can Make a Big Difference – reprezintă punctul în care se înregistrează relații non-liniare semnificative între atributele evolutive ale unui sistem natural complex (d. ex., ecologic, hidrologic, climatic) și factorii (naturali sau umani) care produc schimbări în sistem. Dacă „punctul critic” depășește un anumit prag, schimbările către o nouă stare a sistemului sunt rapide și pot deveni ireversibile sau să manifeste histerezis (o întoarcere la starea inițială care are loc pe un traseu diferit de traseul schimbărilor inițiale). De exemplu, topirea accelerată și simultană a calotelor glaciare din Groenlanda și Antarctica.(4)
Point of no return („punctul fără întoarcere”) este un termen preluat din aviație, însemnând punctul din traseul de zbor în care o aeronavă nu mai are suficient combustibil pentru a reveni la punctul de plecare. Figurativ, indică punctul critic sau etapa unei acțiuni, proces decizional, etc., cu o desfășurare ireversibilă și cu efecte care nu mai pot fi evitate sau prevenite. De exemplu, semnarea unui contract de vânzare-cumpărare.
În sistemul climatic, conform declarației Secretarului General ONU, Antonio Guterres, din 1 decembrie 2019, dacă nu se îndeplinesc prevederile Acordului climatic de la Paris – stabilizarea creșterii temperaturii medii globale la +2°C (ideal, +1,5°C) față de perioada pre-industrială, pericolul încălzirii globale ar putea accelera depășirea punctului fără întoarce al sistemului climatic, cu toate consecințele aferente, inclusiv dispariția speciei umane. Cu alte cuvinte, mai spune Guterres, „punctul fără întoarcere” nu mai este la orizont, ci la vedere și vine direct peste noi.
Existența teoretică sau empirică a „punctelor critice”, cu manifestări în timp de ordinul deceniilor până la secole, este cunoscută și studiată în multiple sisteme naturale complexe, de exemplu: biosfera, criosfera, circulația oceanică termohalină, circulația atmosferică ori ecosistemele marine.
În sistemul climatic este demn de menționat faptul că „punctele critice” poate fi cauzate de fluctuații ale climei însăși sau de factori externi naturali, precum variații lente ale ciclurilor Milanković. De exemplu, temperaturile din Groenlanda din timpul ultimelor intervale glaciare, au oscilat rapid între intervale extrem de reci, numite stadiale, și intervale relativ blânde, numite interstadiale. Amplitudinea variațiilor de temperatură a fost între 8° și 16°C și sunt cunoscute sub numele de oscilații Dansgaard-Oeschger în onoarea cercetătorilor Willi Dansgaard și Hans Oeschger, care le-au identificat pentru prima dată în carotele de gheață din Groenlanda. Studiile lor sugerează că oscilațiile sunt au loc la intervale cuprinse între 1.000 – 9.000 ani.
În 2013, un grup internațional de cercetători a analizat existența „punctelor critice” planetare din biosferă în concurență cu „punctele critice” ale altor sisteme naturale complexe.v
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
